Dus De Acasă.ro

King’s Highway – Drumul Regelui care ne duce spre Aqaba (6)

King’s Highway e cea mai panoramică rută pe care puteți merge sud înspre Aqaba, venind dinspre Amman. Veți trece pe la Marele Canion Wadi Mujib, pe la Castelul Karak și Castelul Shobak, iar panorama de la Dana Reserve este superbă. O combinație cu Desert Highway, iar la întoarcere venirea pe drumul de pe lângă Țărmul Mării Moarte, este recomandată.
Iordania00754

Continuare de aici.

 
Pe ce rută să mergeți de la Amman la Aqaba? Ghidurile spun King’s Highway!

 

De la Amman înspre Aqaba sunt în principal trei rute care se pot lua. Există un drum care merge pe țărmul Mării Moarte (numărul 65), apoi este The King’s Highway (drumul cu numărul 35) și Desert Highway (numărul 15).

Cel mai rapid se ajunge pe Desert Highway (vreo 4 ore zice Google Maps)– care este un fel de autostradă cu două benzi pe sens. Când te uiți pe hartă toate par la fel, dar există diferențe majore între ele.

Acolo unde este Desert Highway există un platou care se întinde de-a lungul deșertului. Această autostradă e contruită cumva la marginea acestui platou. Deci drumul până la Aqaba va fi drept, fără suișuri și coborâșuri.

Marea Moartă se află într-o depresiune, în Great Rift Valley și e la 400 de metri sub nivelul mării. De sus de pe platou, drumurile șerpuiesc până jos la ea. Drumul de-a lungul țărmului Mării Moarte este drept – aveți doar de coborât iar mai apoi de urcat de la ea.

De sus de pe platoul unde este Desert Highway, diferite râuri care se varsă în Marea Moartă au tăiat fel de fel de canioane printre dealuri. The Kings Highway urmează ruta unui drum antic iar drumul unea fel de fel de zone unde se găsea apă. Deci Kings Highway e cel mai șerpuitor dintre toate. Se spune că e și cel mai panoramic de aceea am ales să mergem cât mai mult pe el. Până la urmă am mers câte o bucățică pe fiecare.

Am să vorbesc astăzi despre ce am reușit să vedem noi pe aceste drumuri. De dimineață am avut ceva treaba pe la aeroport, iar mai apoi pe la 10 sau 11 am pornit înspre Aqaba. Pentru a ajunge pe Kings Highway de undeva de lângă aeroport am ales să trecem pe la:

Situl Arhelogic Umm Ar-Rasas (UNESCO)

 

Acest sit este și el pe lista UNESCO și ăsta a fost unul dintre motivele pentru care am vrut să-l vizitez. Aici se afla un vechi oraș roman numit Kastron Mefaa. Comparativ cu Jerash (vezi impresii), ăsta era mult mai mic și nu prezintă nimic din bogățiile Jerashului.

La început a fost o unitate militară romană ca mai apoi să se dezvolte într-un oraș. În perioada bizantină, când zona a fost cucerită de musulmani au fost construite mai multe biserici din care s-au păstrat mai multe mozaicuri până astăzi.

În perioada de început a creștinismului existau mai mulți călugări care se urcau în vârful unor coloane sau stâlpi și își petreceau acolo viața în post și rugăciune. În Umm-Ar Rasas avem unul dintre puținele astfel de turnuri (chiar singurul) de pe vremea stâlpnicilor care s-a păstrat și eram curios să-l văd.

Există și aici un Visitor Centre iar parcarea nu este o problemă. Erau și alte mașini închiriate cu alți turiști mai tineri. Am observat că practica asta de a închiria o mașină și de a vizita toate aceste obiective merge bine în Iordania.

Zona în care se află turnul stâlpnicului e o zonă diferită, cam la un kilometru distanță și i-am întrebat pe cei care erau la bilete unde este. Ne-au dus la marginea unui delușor și ni l-au arătat în distanță. Trecucem pe lângă el când am venit și a trebuit să ne întoarcem.

Mare parte din orașul vechi a rămas neexcavată. Sunt niște cărărușe care merg pe lângă vechi case . Multe dintre ele se află sub pământ. Casele erau făcute complet din piatră și cu acoperiș din piatră. Un fel de arcade care susțineau acoperișul. Am văzut că aveau două camere. Mi s-au părut foarte interesante aceste construcții.

La marginea orașului se vedeau niște acoperișuri din tablă și m-am gândit că acolo trebuie să fie mozaicurile. Nu m-am înșelat. Până să ajungem acolo am văzut mai multe găuri printre ruine și am văzut și niște vulpi. Din păcate nu am reușit să le fotografiez.

Ruinele acoperite erau ale unei biserici – Biserica Sf. Ștefan, contruită prin anii 785. Toată suprafața bisericii era acoperită într-un imens mozaic, ca un covor. Sunt un fel de poduri pe deasupra mozaicului și ele se pot admira de sus. Ce e interesant sunt un fel de „fotografii” (vederi) a diferitelor orașe din apropiere. La fiecare imagine de acest gen este scris și numele orașului, în greacă. Câteva din orașele prezentate sunt: Ierusalim, Nablus, Asqalan, Gaza, Kastron Mefaa, Philadelphia (Amman), Madaba, Hesban, Ma’in, Rabba și Karak.

Îmi pare rău că nu am făcut mai multe poze cu mozaicurile. Unele lucruri nu le observi decât când i timp să le analizeci cu încetinitorul și cu ceva zoom. Oricum foarte interesant.

Lângă Biserica Sfântului Ștefan există niște mozaicuri rămase de la o biserică mai veche, a Sf. Sergiu, contruită pe la 587. Undeva aici există singurul mozaic care a scăpat iconoclaștilor înfățisând o personificare a unui anotimp. Totuși eu nu l-am observat.

Restul mozicurile unde erau înfățișate ființe umane fuseseră „rearanjate” în perioada icocnoclaștilor. Cel mai interesant mi s-au părut postcardurile vechilor orașe.
O vizită aici nu ia mult timp, iar situl e acoperit de Jordan Pass.

Turnul Stâlpnicului de la Umm Ar-Rasas

 

Am fost mai apoi și până la turnul stâlpnicului deoarece era curios să-l văd de aproape. În vârful turnului era o cameră, iar călugărul trăia acolo. Avea câte o fereastră în fiecare perete. Turnul nu evea scări pe interior și urca în cameră probabil cu o scară iar apoi îi trimiteau mâncare cu un coș legat la o frânghie. Au fost astfel de sfinți, stâlpnici care și-au petrecut toată viața acolo sus. În apropierea stâlpului sunt niște ruine probabil locuri de cazare pentru pelerini. De asemenea se pot observa niște depozite de apă. În exteriorul turnului sunt sculpate mai multe cruci.
Interesant de văzut și de imaginat ce viață au dus cândva călugării aici.

Am continuat mai departe spre Kings Highway.

După ce am ajuns în orașul Dhiban am făcut stânga și am ajuns în:

Canionul Wadi Mujib sau – The Grand Canyon of Jordan

 

Iordanienii numesc acest canion „The Grand Canyon” ca vărul lui mai faimos din Arizona. Nu l-am văzut pe cel din America, dar canionul ăsta nu e rău deloc. Canionul e adânc de 500 de metri și e lat de 4 kilometri sus pe platou. Drumul șerpuiește până jos unde se trece pe un pod peste un baraj al unui lac de acumulare pe râul Mujib, iar mai apoi urcă până pe partea cealaltă. Un fel de Transfăgărășan.

De reținut că Mujib este același râu care se varsă în Marea Moartă și de pe drumul de lângă Marea Moartă se poate intra într-un canion mai strâmt și se merge „up river” până la o cascadă. Toată zona aia face parte din Wadi Mujib Reserve și se organizează fel de fel de drumeții. Am să scriu despre acel canion când am să vorbesc despre Marea Moartă.

Într-un loc mai panoramic se află un fel de clădire de unde se poate cumpăra ceai de la beduini. Am făcut câteva poze în ambele direcții și am continuat mai departe. Cred că acest canion este unul din highlightul călătoriei pe Kings Highway.

Am trecut prin mai multe sătulețe destul de amărâte, iar mai apoi am ajuns într-un oraș ceva mai răsărit – At-Tafilah. Aici era ceva mai aglomerat și erau mai mulți tineri. Există o universitate tehnică și sunt mulți studenți. Nu mă așteptam să găsesc universități în acea zonă.
După At-Tafilah am ajuns și la:

Castelul Karak – un castel cruciat de excepție

 

Venind pe drum, îl vezi cocoțat pe un deal înalt de vreo 900 de metri. Trebuie să-l ocolești pentru a ajunge la intrare. De pe acel deal are panoramă de aproape 360 de grade spre văile din jur prin care treceau vechi drumuri de caravane.

Construcția acestui castel a fost începută de către cruciați pe la 1142. Mai târziu avea să fie condus de Reynald of Chatillon. Acest Reynald apare și în filmul Kingdom of Heaven. 🙂
Reynald era destul de brutal având obiceiul de a-și arunca inamicii de pe zidurile castelului. El avea să atace o caravană a musulmanilor în ciuda armistițiului pe care îl aveau cu Saladin. Saladin avea să-i taie capul, personal, câțiva ani mai târziu. Castelul părea de necucerit, dar în urma unor asedii prelungite a picat până la urmă în mâinile armatelor lui Saladin.

Nu există foarte multă parcare pe lângă castel, dar sunt un număr de restauranțele pe acolo care te îndrumă unde să parchezi, în speranța că veți lua masa la ei.
Dacă nu e aglomerat se găsește parcare.

Există o casă de bilete iar mai poi se trece pe un mic pod pentru a intra în castel. Castelul e pe mai multe nivele, probabil și datorită faptului că dacă o parte din castel cade pradă atacatorilor, lupta să poată continua mai departe după o retragere în spatele altor ziduri.
Aceste castele cruciate, trebuie văzute în context și comaparate cu alte castele cruciate de-a lungul Mediteanei. Din cele pe care le-am văzut eu, se numără cele din Cipru, cel de la Caesarea în Israel și unul din Italia din Bari. Am mai văzut și câteva prin Turcia, de la distanță.
Zidurile și panorama de la castel sunt frumoase. Nu-mi vine în minte vreun amănunt de la acest castel, poate doar imensitatea zidurilor ce duc spre drumurile din vale. E un loc care merită vizitat. La un moment dat ne pierdusem prin el, nu știam cum să coborăm la un nivel inferior. De asemenea se pare că pe undeva sub turnuri există un izvor cu apă. Cred că e nevoie de aproximativ o oră pentru vizitare.

După ce am ieșit de la castel flămânzisem dar restaurantle din zonă nu prea mi-au inspirat mare încredere și am zis că luăm ceva pe traseu și mâncăm în mașină.
Astfel că în unul din sătulețe am oprit la un fel de mini-market.

Experință la cumpărături în unul din satele iordaniene

 

Întrebăm de pâine și ne zice să mergem să luăm de la vecinul lui – care era brutar. Ăla cu brutăria vindea fel de fel de pâini și de plăcinte. Între ei era unul care vindea găini – vii. Cred că ți le tăia și ți le pregătea la nevoie – astfel nu mai aveau nevoie de frigider. Interesant conceptul! 🙂
Cel de la mini-market a fost foarte primitor. Ne-a dat niște ciocolăți pe degeaba.

În general peste tot în Iordania oamenii au fost foarte calzi, mai ales în zone unde nu se așteaptă la turiști. Treaba asta cu mini-market, brutărie, găini vii mi-a rămas în minte ca o amintire plăcută. 🙂
După alți câțiva kilometri de sus și jos prin văi și prin sate am ajuns lânga panorama:

„Dana Reserve” – o rezervație naturală

 

Despre Dana Reserve citisem mai multe dar nu reușisem să înțeleg ce e cu ea. Când începusem să mă documentez mă gândisem să caut cazare intermediară până la Aqaba. Totuși în afară de Aqaba și Wadi Musa, nu prea se găsește cazare. La Dana Reserve sunt niște campinguri și mai este un fel de lodge făcut de cei de la Royal Society for the Conservation of Nature. Ideea e că era un sat pe cale de dispariție și s-au gândit să treacă pe turism.
Se bazează mult pe drumeții în natură și chestii de genul ăsta.

De pe Kings Highway este un loc unde este o panoramă superbă. E tot un fel de canion (vale) care se pierde în depărtare. Destul de poveste treaba. Era un beduin aici și am băut niște ceai de la el. L-am întrebat cât costă și a zis să-i dăm cât vrem.
Satul Dana Village se vedea undeva în stânga, pe un platou. E un sat cu case construite din piatră și e protejat.

Probabil Dana Reserve e interesant pentru cei care vor să facă drumeții. Pentru noi panorama a fost îndeajuns. Am făcut ceva poze și am plecat mai departe.

De la Dana am hotărât să ieșim de pe Kings Highway și să mergem pe Deșert Highway pentru a ajunge mai repede în Aqaba.

Dacă am fi continuat înspre Petra, am fi trecut pe lângă:

Castelul Shobak – un alt castel cruciat.

 

Aveam să venim pe acea bucățică de drum la întoarcere și nu ne-a părut spectaculoasă. Am sperat să vedem castelul de pe drumul principal, dar nu l-am zărit. Dacă nu aveți de gând să vizitați castelul și aveți de mers la Aqaba, cred că e mai bine de mers pe Deșert Highway.
Am ajuns în Aqaba pe seară. Au urmat Aqaba, Wadi Rum și Petra iar apoi pentru întoarcere spre Madaba am mers pe lângă țărmul Mării Moarte.
Vreau să vorbesc puțin și despre acea rută și să termin cu drumurile.

De la Petra înspre Madaba, de-a lungul Țărmului Mării Moarte.

 

Pe drumul de întoarcere înspre Madaba, aveam de gând să fac ruta pe lângă Marea Moartă. Mi-am pierdut ceva timp citind despre Marea Moartă. Eu am mai făcut baie în Marea Moartă în partea israeliană, unde am dat vreo 25 de dolari de persoană pentru intrare și mi s-a părut cam țeapă treaba. Adică experiența e interesantă, dar pentru jumătate de oră de bălăceală, nu merită banii ăștia. Poate dacă ai sta toată ziua da, dar doar localnicii cred că stau toată ziua la Marea Moartă.

Unde se poate face baie gratis în Marea Moartă?

 

Pe partea iordaniană sunt mai multe hoteluri de lux, toate sunt construite în partea de nord a Mării deoarece accesul la apă e mai facil. La hotelurile de 5 stele intrarea la plajă este foarte scumpă. Plătești intrare pentru toată ziua și se poate ajunge și la 75 de jod pe zi (de persoană), cu bufetul de la amiază inclus.

Cea mai ieftină soluție este Amman Beach (GPS 31.698758, 35.581696) , unde intrarea este de 10Jod (sau 15JOD) de persoană. Aici vin și mulți dintre localnici, iar din ce am citit, condițiile nu sunt dintre cele mai strălucite.

Citind pe tripadvisor, am găsit că ar fi și un loc unde intrarea e gratuită. Sau mai bine zis, nu există intrare, deoarece nu este nimic amenajat. Locul respectiv e la locația asta pe hartă Google Maps: (31.600676, 35.560906)

Pe drumul principal e o bază de Rangers care aparțin de Wadi Mujib (cred). Sunt niște izvoare cu ape termale pe acolo și de asta cred că e închis. I-am întrebat pe pădurarii ăia pe unde se coboară la apă, și ne-au arătat că peste parapet. Se coboară într-o vale destul de abruptă până la apă. Zona nu e cine știe ce curată localnicii mai venind la picnic prin zonă și lăsând plin de pungi în urma lor. Acolo unde se poate intra în apă se varsă și râul ăla care-l păzesc rangerii. Pe partea cealaltă a apei este un fel de mal săpat unde se găsește renumitul nămol de Marea Moartă. Noi am ajuns dimineața pe acolo, am parcat mașina lângă pădurari și după ce i-am întreba, am coborât la apă.

Ne-o luase înaine un localnic mai bărbos. Avea un cuțit la el, a tăiat o sticlă de plastic ce a găsit-o pe jos și s-a dus și și-a umplut-o cu nămol. Am povestit pe limba lui Tarzan, oleacă cu dumnealui și din ce am înțeles, a zis că merge acasă și se unge tot cu nămol că cică-i face pielea fină.
În această zonă nu este nisip (sau nămol în apă), dar este pietriș mărunt, apa fiind foarte curată. Prientre pietre se simt și niște izvoare cu apă termală. Nămolul de la Marea Moartă e adus de izvoarele astea termale, asta îl face așa interesant.

După mâzgâlirea cu nămol și baia-n Marea Moartă te poți spăla în apa râului ca să nu rămâi cu sarea pe tine.

Din pozele de la Google Street View, se pare că acest loc e un fel de secret al localnicilor și poate fi foarte aglomerat. Sfatul meu e să mergeți de dimineață și poate aveți noroc și nu e nimeni pe acolo. Dacă sunt mai mulți localncii s-ar putea să fie mai ciudat. 🙂

Wadi Mujib Adventure Center – o experiență de neratat

 

Venind dinspre Petra, se trece pe lângă intrarea la Wadi Mujib Reserve (www.wildjordan.com). Aici pentru 21 de JOD se poate vizita canionul. Din păcate când am fost noi, deoarece plouase cu câteva zile înainte era închis vizitatorilor nivelul apei fiind prea ridicat. Sunt mai multe filmulețe pe youtube și vă puteți face o idee despre ce e vorba. Se intră-n canion, pe cursul unui râu și se urcă până la o cascadă. Vi se dau veste de salvare. E bine să aveți niște papuci cu care să puteți merge prin apă.

O baie în Marea Moartă, urmat de o vizită în canion cred că e o idee bună, cele două fiind destul de aproape una de cealaltă.

Un alt loc unde se poate face canyoning – gratis. Wadi Zarqa Ma’in

 

După ce am continuat mai departe spre Madaba, am mai văzut într-un loc mai multe mașini închiriate parcate. Am crezut că e alt loc unde se poate intra la Marea Moartă dar ajuns acasă mai citind una alta mi-am dat seama că e vorba despre Wadi Zarqa Ma’in (vedeti pagina de la tripadvisor)  (Coordonatele GPS 31.619014, 35.567759) e un alt canion unde se poate intra gratis. Din moment ce erau atâtea mașini pe acolo, probabil că alți turiști îl vizitau. Poate fi periculos totuși – dacă plouă în amonte, poate veni apă mare. Parcă aș rămâne totuși la Wadi Mujib, chiar dacă e scump. Zona era foarte bine amenajată. Dar e bine de știut și despre această soluție.

Până să ajungem la baie și la canioane, mai trebuie să spun că am trecut prin zona unde e fabrica de sare și de „potash”.

Nevasta lui Lot transformată în stană de piatră (sare)

 

Pe un deal am văzut o formațiune de pietre care vine vorba că e nevasta lui Lot, care a fost transformată în stană de piatră când s-a întors și s-a uitat înspre Sodoma și Gomora.

Tot prin acea zonă am vizitat:

The Museum at the Lowest Place on Earth (Safi)

 

Un muzeiaș micuț dar drăguț. Aveau câteva exponate despre viața pe lângă Marea Moartă. Deoarece zona e așa de jos, temperatura e constantă mai tot timpul anului. Apa care se evaporează formează un fel de ceață deasupra Mării Moarte. Având și ceva izvoare prin zonă, agricultura a putut fi practicată. Muzeul are multe panouri informative și vorbește despre popoarele care s-au perindat prin zonă.
Fiind în drum, merită intrat până la el. Se poate vedea în 15-20 de minute.

Nu departe de acest muzeu se poate vizita și Peștera lui Lot. Peștera în care acesta a fost îmbătat și sedus de către propriile fiice pentru a putea ava urmași. Pe lângă peșteră au fost ceva biserici și multe obiecte găsite în acea zonă fuseseră aduse la muzeul pe care tocmai îl văzusem. Pe la Peștera lui Lot nu am mai ajuns.

De lângă Marea Moartă se pot lua mai multe drumuri înspre Madaba. Unul dintre drumurile cu cele mai multe curbe e cel înspre cascadele termale de la Ma’in. Aici există un hotel și un spa cu cascadă privată, plus o cascadă „for the general public”. Nu am mai ajuns până aici.
De la Marea Moartă dacă se continuă nord înspre Valea Iordanului, se ajunge la locul unde a fost botezat Iisus.

Noi am luat drumul înspre Madaba și am urcat pe la Mount Nebo, locul unde Moise a văzut Țara Făgăduinței. Nici aici nu am oprit, deoarece după baia-n Marea Moartă vroiam să ajungem cât mai repede la hotel.

Cam astea au fost experiențele noastre pe drumurile dintre Amman și Aqaba. Am să explic mai multe pe la poze.

Dacă aveți întrebări, să nu le puneți!! 😛

 

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.