Am fost nevoit să zbor la Addis Ababa din Sudan deoarece nu am putut rezolva cu viza pentru trecerea frontierei terestre iar viza online (și on arrival) se dă doar pe Aeroportul Bole din Addis Ababa. E un oraș cu mai multe fețe. Pe de o parte vrea să apară modern în fața demnitarilor care îl vizitează, dar în același timp e locul unde mulți oameni disperați își caută norocul.
Continuare de aici.
Addis Ababa să facem cunoștiință
Am aterizat pe aeroportul Bole din Addis Ababa pe 15 Noiembrie 2018, seara. Luasem viza online și o aveam salvată pe tabletă. Coada a mers destul de repede, i-am arătat viza și nu a durat mult până am trecut.
Aeroportul pare destul de ok. Nu e foarte strălucit, dar nu e nici praf. Toată lumea îmbrăcată la uniformă (le place verdele), băieți tineri etc. Își dau silința să mențină un standard internațional.
Am așteptat geanta la bandă și a venit destul de repede.
Între timp am avut timp să schimb și câțiva bani. Nu am schimbat foarte mulți deoarece de obicei nu prea schimb în aeroporturi, dar cred că rata de schimb în Etiopia a fost aceeași ca peste tot. Rata la schimb e oficială și e la fel pe la toate băncile. E ceva mai mică însă ca pe piața neagră. Rata fluctuează în funcție de piață și nu o mențin fixă.
După ce am luat geanta am rupt și aruncat la un coș de gunoi eticheta lipită de către cei de la compania aeriană. Am acest obicei de a scăpa de etichete înainte de a ieși din aeroport. În cazurile când iau mijloacele de transport în comun nu-mi place să fiu văzut cu eticheta pe geantă și să știe sindicaliștii locali că-s „new în town” și prospăt aterizat.
Când dau să ies din aeroport o tanti în verde zice să-i arăt pașaportul și eticheta de la geantă. Hopa m-a prins garda! Îi arăt pașaportul dar zic că eticheta de la geantă am aruncat-o.
„-Păi de ce ai aruncat-o matale?”, îmi zice.
Îi văd pe ceilalți pasageri că tot trec, arată pașaportul și eticheta de pe bagaj și trec bine mersi. Nah! Controla ca numele de pe etichetă să corespundă cu cel din pașaport. Am fost eu singurul idiot care a aruncat eticheta? Se pare că da! De unde să știu că unii pasageri sunt mai uituci și mai iau câte o geantă în plus, care nu le aparține și e nevoie de verificări?
Mătușa Lucica zice că nu pot să trec până nu vede eticheta. Să merg să i-o aduc! Nah ce fac acuma? Mă iau în gură cu oficialitățile?
Nu e prima dată când caut prin gunoaie, dar chiar așa din prima?
Mă laud pentru propria-mi istețime în gând și mă întorc la coșul cu pricina care se afla lângă bandele de bagaje.
Aeroport modern, păi și coșul de gunoi modern. Din ăla din inox, cu acoperiș, doar cu o găurică laterală pe unde să arunci rezidurile.
Bag mâna înauntru, dar din nou, aeroport la standarde internaționale, schimbaseră punga de gunoi destul de curând, iar coșul e doar pe un sfert plin și nu ajung la fund decât cu vârful degetelor. Ceilalți pasageri (localnici) se uită la mine.
„-Ia uite la albul ăsta, nici nu a aterizat bine și a flămânzit!”
Eu cu mâna până la umăr în coș, stau în genunchi bâjbâind prin gunoi. Ating hârtiile de pe fund, dar nu reușesc să prind nimic. Colac peste pupăză, cineva aruncase nu știu ce miere de albine și mă ung tot pe mână cu ceva lipicios. (Sper că era miere de albine!)
Acuma, prins ca ursul, cu botul în stup, încep să mă enervez. Scoteam fel de fel de hârtii numai eticheta mea nu!
Fuck it. Sistemul „quick format” nu merge și așa m-au văzut toți acuma! Mă apuc să demontez coșul, pe la spate (cum vor blondele toate), dar nu prea înțelegeam sistemul de deschidere. Până la urmă reușesc, scot punga afară și-mi găsesc eticheta undeva pe la fund. Cum naiba a ajuns la fund așa repede, nu pot să-mi imaginez, că doar tocmai o aruncasem.
O dezmototoloșesc oleacă și mă duc la cerberul de la ieșire să i-o prezint. Tanti polițista, mă vede tot zburșit și uns cu miere și se uită ea oleacă la etichetă și zice ok. Nu a citit ea tare bine, dar zice că e bine. Să-ți dea Dumnezeu sănătate, Scaraoțchi mic, negru și rău, ce ești tu!
Deci la prime impresii, eu pot să zic că am avut foarte bune impresii despre Etiopia! Nu știu însă ce impresii au avut ei despre mine!! :))))
Transportul de la aeroport în oraș
Sunt ceva linii de autobuz locale (probabil microbuze) care trec prin apropierea aeroportului. Trebuie mers undeva sub nu știu ce pod. Nu m-am riscat din prima cu microbuzele așa că următoarea opțiune au fost taxiurile.
I-am evitat pe băieții din prima linie (le mulțumesc cu această ocazie amicilor taximetriști de la Otopeni pentru instrucțiile gratuite de pe vremuri) și am găsit un băiețel mai amărât undeva lângă parcare. A zis că vrea 300 de birr până la hotel, dar am picat la pace cu 250 de birr pînă la urmă. Sub 10 dolari.
Primele impresii din taxi. Îmi plăcea că e înnourat., chiar a ploua puțin Tocmai venisem din Sudan și norii mă bucurau mult. În rest orașul e foarte prost luminat dar e și foarte aglomerat foarte mulți mergeau pe jos.
Nu a durat foarte mult și am ajuns la hotel. Nu am înțeles mare brânză pe întuneric.
Cazările în Addis Abeba
Am trecut de două ori prin Addis. În ambele situații am încercat să fiu cazat pe lângă linia de tramvai și pe lângă aeroport. Cazările le-am făcut prin booking.com.
Datorită faptului că Addis e vizitată de foarte mulți diplomați (mai ales africani) au câteva hoteluri de lux pe centru. Hostelurile nu prea au prins în Etiopia dar s-ar putea să apară mai multe pe viitor. Localnicii stau de obicei în camere separate, cu baie privată dar și baie comună, dar standardele de curățenie pot fluctua mult.
Când am sosiit am stat la Cot Addis Backpackers Hostel (vezi aici ). Inițial am luat cazare pentru două nopți, dar apoi a mai trebuit să iau o noapte, deoarece așa am găsit biletul la autobuz. Ăștia se laudă că ar fi primul hostel din Addis. Aici a stat și irlandezul pe care-l citisem înainte de a merge în Africa (canseeitall.com). Am avut cameră single cu baie comună și m-a costat 52 de dolari pentru trei nopți. Prețurile în Addis tind să fie mai ridicate decât în restul Etiopiei. Hostelul e într-o clădire de vreo patru etaje. La partier sunt niște birouri, la etajul 1 o pizzerie, iar de la 2 și trei plus acoperiș e hotelul. Camera a fost foarte curată și dușul acceptabil. Nu aveau loc la hostel, atunci când am fost eu.
Sunt în apropierea unei stații de autobuz, dar nu-i bună la nimic. Sau mai bine zis nu i-am găsit eu vreo utilitate.
Linia de tramvai e destul de aproape. Și tot aproape e și un așa zis Mall, numit „City Mall”. Nu prea e de folos, deoarece are mai mult magazine de mobilă și chinezisme. Are un fel de food court la ultimul etaj, care e ok.
De la mall înspre centrul orașului, pe aceeași stradă e un supermarket care e destul de ok.
La plecare din Addis am stat la Konjo Guest House (vezi aici )
Poziția tot e bună deoarece e aproape de tramvai, dar punctul forte a fost că oferă transfer de și la aeroport gratuit. Camera e vreo 15 dolari pe noapte, dar trebuie de avut grijă că mai adaugă taxele separat.
Konjo înseamnă bun sau frumos în etiopiană. Managerul Abe e un tip care știe foarte bine engleză și are o voce de ar fi bun să prezinte meciuri de box. Guesthouseul e înconjurat de ziduri înalte iar camerele dau într-o curte comună. Sunt pe un singur nivel. A fost bine.
În mod normal pentru cei care iau autobuzele mai departe în Etiopia aș recomanda un hotel cât mai aproape de Meskel Square. Din păcate ăsta e punctul iubit și de hotelurile de lux ca Intercontinental, Hyatt, Sheraton, Hilton deoarece sediul Uniunii Africane e aproape. Prețurile sunt ridicate în această zonă. Autobuzele pleacă la ore foarte matinale, deci luați în calcul și costurile unui taxi până în Meskel Square când alegeți hoteluri departe de centru.
Câte zile să alocați Addisului?
Nu pot să zic că mi-a plăcut orașul ăsta foarte mult. Într-o zi aș zice că aveți timp să vedeți punctele principale. Dar mai trebuie să te odihnești și mai trebuie să rezolvi și alte probleme. Două zile cred că sunt mega suficiente pentru vizite , la modul relax, aș zice eu.
Eu am stat trei nopți când am ajuns în Addis și două nopți la plecare. Am vizitat însă doar în două zile, deoarece la plecare eram prea obosit.
Părerea mea e: cu cât stați mai puțin cu atât mai bine. E mai mult un oraș de get in, get out quickly, prea mulți hoți ca să pierzi prea multă vreme pe aici.
Transportul în Addis
Există două linii de tramvai făcute de chinezi. Pe lângă stațiile principale sunt niște chioșcuri cu niște linii roșii pe ele, de unde se pot cumpăra bilete. Biletele costă 4 birr. Deși tramvaiele sunt noi și stațiile foarte moderne, este foarte aglomerat mai ales la orele de vârf.
Datorită aglomerației și hoții de buzunare lucrează pe aceste linii. I-am văzut pe localnici că erau extra grijulii când urcau. Rucsacele și poșetele ținute strâns în față etc.
Evitați orele de vârf. În prima zi m-a prins seara în tramvai și a fost atât de aglomerat că nu am putut coborâ. Am mai mers două stații mai mult decât stația la care trebuia să cobor. Am mers pe jos până la hotel, pe întuneric vreo patru kilometri, dar nu e de recomandat să te plimbi noaptea prin Addis.
Străzile sunt foarte prost luminate și sunt fel de fel de dubioși pe străzi. Mai au și probleme cu alcoolul, drogurile (aici probabil „khatul” e principalul vinovat) și prostituția.
Cu micobuzele nu am fost, deci nu mă pot pronunța.
Am mers mult pe jos. De obicei îmi place să merg mult pe jos când ajung undeva, că doar nu am niciunde să mă grăbesc. Mersul pe jos nu doar face piciorul frumos, dar ai timp să studiezi localnicii și nici nu știi ce-ți iese în cale. Cele mai bune restaurante la care am mâncat au fost găsite în plimbări din astea aiurea. Vezi că e plin, hop și tu. Simplu.
În prima zi
Primul lucru pe care am vrut să-l rezolv cînd am ajuns a fost să-mi cumpăr bilet spre Gondar, ca să știu cînd am de plecat. Citisem pe internet despre compania Selam Bus și hotărâsem să merg cu ei.
Le-am găsit oficiul lângă Meskel Square. Aveau două ghișee. Unul vindea bilete spre rutele dinspre Sud, altul spre Nord.
Rutele dinspre sud și prețurile (în birr) la ora vizitei mele erau următoarele:
Mizan Teferi – 360
Jimma – 245
Hawassa – 180
Harrare – 340
Dire Dawa – 335
Arba Minch – 320.
Asta știu deoarece le-am făcut o poză. La celălalt ghișeu cu rutele însre nord nu am făcut poză, deci nu știu. 🙂
Când am ajuns la ghișeu le zic că vreau la Gondar. Îmi zic că ei nu mai merg acolo, să merg la Abay Bus. Pe internet citisem că aveau rute spre Gondar. Mă trimiteau acum la altă companie. Am aflat mai apoi că ăștia de la Selam sunt o companie din Tigray și cu câteva luni în urmă fuseseră niște conflicte între ăia din Tigray și ăia din Amhara. De aia probabil nu mai mergeau în acea regiune.
Îi întreb, unde altundeva aveți bilete? Și văd că au bilet spre Mekele. Am schimbat planurile și am cumpărat bilet aici, deoarece vroiam să ajung pe la mănăstirile din Tigray. De acolo mi-am zis că am să merg la Gondar.
Eram curios și de Danakil, dar mai revin la problema Danakil.
Am plătit pe bilet 560 birr. Un preț foarte bun având în vedere că sunt cam 1000 de km. Vreo 17 dolari.
Deci iaca la un calcul simplu faci cu banii ăștia un drum de 1000 de km, iar în Addis îi papi pe două călătorii scurte cu taxiul.
Ăștia de la companiile mari de autobuze (pe distanțe lungi) sunt corecți la preț. Prețurile sunt afișate și toată lumea plătește la fel. Taie chitanță și îți dau bilet cu data și ora plecării. De asemenea condițiile de călătorie sunt foarte bune, autobuzele fiind destul de noi. Se pot vedea multe locuri în Etiopia folosind acest tip de autobuze.
Cum să ajungi la Lalibela cu autobuzele din Addis Ababa?
Nu mă interesa problema Lalibela în mod expres (cel puțin în acel moment), dar erau niște spanioli pe acolo și mă întrebau pe mine, de parcă eu aș fi știut, cum se ajunge la Lalibela direct cu autobuzul și de unde să cumpere bilet.
Din ce am aflat, nu sunt autobuze directe spre Lalibela din Addis. Distanța e prea mare pentru a fi făcută într-o singură zi. Majoritatea turiștilor (și cei prin agenții) zboară acolo.
Sunt două opțiuni cu autobuzele din Addis. Să mergeți și să petreceți o noapte prin Weldia sau pe cealaltă rută, să petreceți o noapte în Bahir Dar.
Dacă e doar Lalibela pe care doriți să o vizitați, vă sfătuiesc să mergeți prin Bahir Dar. Ai ce face prin Bahir Dar, ruta e mai scenică (treceți Great Rift Valley) și hotelurile sunt mai bune.
În Weldia nu prea ai ce face și hotelurile sunt cam nasoale. Am fost prin ambele orașe.
Deci mergeți în Bahir Dar și schimbați acolo. În Bahir Dar puteți vedea și mănăstirile de pe Lacul Tana și Cascada Nilului Albastru.
Desigur dacă găsiți autobuz direct spre Lalibela, mergeți cu ăia ..și poate îmi spuneți și mie, cine sunt. Eu am fost și în autogara din Lalibela și nu am găsit autobuz direct spre Addis. Mai sunt din aștia cu jeepurile care fac Addisul dintr-un foc, dar sunt mai ușor de găsit la întoarcere decât la dus.
Dar să revin la ale mele. Eu am cumpărat biletul pentru Mekele și aveam autobuz Duminica dimineață. Trebuia să fiu pe la 4.30 în Meskel Square. A mai trebuit să iau o noapte de cazare cu ocazia asta. Plănuiam să trec pe la Lalibela când mergeam din Mekele în Gondar.
Mai trebuie să vă anunț că autobuzele dintre Lalibela și cele două orașe mai sus numite, anume Bahir Dar și Weldia sunt cam varză. Autobuze vechi și le încarcă bine, chiar dacă nu au voie. Știu pe unde e poliția și fac fel de fel de rocade când trebuie.
O plimbare cu Johannis până la birourile ETT
Pe lângă ghișeele de la Selam Bus se plimba și un băiat care m-a întrebat ce vreau să fac prin Mekele. Mă văzuse cumpărând biletul de autobuz. Desigur că și-a dat seama că m-ar fi putut interesa Danakil și Mănăstirile de la Tigray – i-am și spus când m-a întrebat, anyway. Mi-a zis să vin cu el că mă duce la o agenție și nu trebuie să-i plătesc nimic. Iar agenția e la doi pași și au prețuri bune.
De obicei nu mușc la chestii din astea dar chiar am fost curios.
În unele locuri în care citisem pe net, spuneau că prețurile cele mai bune pe la agenții le obțineți în Addis, iar alții ziceau că în Mekele. Am zis că nu strică să mergem să vedem.
M-a dus la biroul agenției ETT (Ethio Travel and Tours http://ett.et), care e undeva la etajul 5 într-un bloc mai înalt de pe lângă ăștia cu African Union. A fost ceva de mers de la birourile celor cu autobuzele, nu a fost atât de aproape pe cât m-a lăsat el să cred.
Am așteptat ceva, deoarece doamna de acolo era ocupată cu alte două turiste. I-am zis că mă interesa Danakil și Tigray și mi-a printat ceva cu niște programe, dar scorurile erau foarte mari pentru mine. Mănăstirile din Tigray erau vreo 300 de dolari (2 zile) iar Danakil 400 de dolari pentru 4 zile. Aveau inclusă și cazarea în Mekele.
Pe siteul backpackeristei olandeze citisem că prinsese Danakil cu vreo 200 și ceva de dolari din Mekele și ăsta mi se păruse oricum maximul care aș fi fost dispus să-l dau. Le-am zis că mă mai gândesc, făcându-mi pland în gând că am să încerc și la gențiile din Mekele.
Când am coborât jos, Johannis la fugă după mine, dacă am luat tururi sau nu (ca să-și ia comisionul). Când i-am zis că urmează să mai analizez a început să ceară tips. L-am întrebat cât vrea tips …și-mi zice că vrea 100 de birr.
Măi fratele meu de cruce, când am plecat de la oficiul autobuzelor, nu tot tu cu gurița ta spuseseși că nu vrei bani nimic și că tu ești my brother from another mother?
I-am dat 30 de birr ..că totuși făcusem ceva drum la deal până ajunsesem la birourile celor de la ETT. Asta mi-a fost învățătură de minte cu cine mă împrietenesc.
În aceeași zi au mai fost o serie care vroiau să ne înfrățim, dar relațiile noastre de prietenie nu au apucat să prindă aripi. :))
Sunt cam aceeași indivizi care stau la vânătoare prin aceste locuri. Pe lângă oficiile celor cu autobuzele pe lângă obiective, deci tăiațile-o scurt. Vor fi mai insistenți în primele zile când vă văd pe acolo, apoi vă recunosc.
Treburi gospodărești
Înainte să vorbesc despre obiectivele din Addis pe care le-am văzut, mai trebuie să menționez două treburi gospodărești pe care am avut să le îndeplinesc. Unul la mână a trebuit să găsesc un DHL (sau poștă) să trimit soției hârtia ce o rezolvasem la ambasada Romaniei din Sudan. În al doilea rând trebuia să-mi cumpăr cartelă locală, pentru a avea internet.
Exista un DHL pe harta maps.me, dar ajuns la locație am descoperit că nu e nimic acolo. S-a întâmplat de mai multe ori ca hărțile maps.me să fie greșite în Etiopia. Hoteluri puse aiurea etc. E singura țară unde mi s-a întâmplat asta până acum cu maps.me.
Am ajuns la o poștă, care deși avea acțibild cu DHL pe geam, au zic că de acolo nu pot trimite (era doar pentru colete cred), și îi și nimerisem la ora prânzului când închideau.
Până la urmă am găsit una într-un fel de shopping centre (la Dembel City Center – strada Africa venue – Airport Road) , la subsol, care din nou avea acțibild cu DHL, dar ziceau că nu funcționa DHL-ul. Până la urmă am trimis prin serviciul expres al poștei și a mers foarte bine – a ajuns scrisoarea fără probleme în România și destul de repede. Cred că acțibildul DHL îl țin doar de reclamă. 🙂
A doua problemă. Am fost la sediul Ethio Telecom Office de pe strada Gambia. Nici aici nu mi-a mers din prima, deoarece am aflat că e doar sediul directoratului și nu vând cartele. M-au trimis în alt loc de unde să-mi cumpăr cartela. Un alt oficiu Ethio Telecom, dintr-un fel de shopping centre. Mi-am cumpărat de acolo, dar mi-au dat doar cartela sim. Mi-au făcut poză și am plătit 30 de birr pe cartelă. A trebuit sunat la un număr pentru a o activa.
Contoarele le-am cumpărat de la unul pe stradă. Se vând sub forma unor cartele care trebuie rase și trimis codul prin sms. Scrie pe cartelă cum și la ce număr trebuie sunat sau cum e de făcut.
Am încercat eu ceva, dar nu am reușit să-l fac să meargă. A mai trebuit să merg o dată la sediul Ethio Telecom din Mekele și acolo m-a rezolvat un băiat.
Ok. Gata cu corvezile.
Plimbare prin Addis
Primul lucru pe care l-am remarcat a fost multitudinea de soldați din centru. La fiecare 100, sau 200 de metri era câte un soldat sau doi. Băieți foarte tineri îmbrăcați în uniformă. E interesant că au și multe femei în armată. Am aflat mai apoi că asta se datora unei conferințe de la African Union, mai mulți șef de stat erau veniți sau trebuiau să sosească și nivelul de securitate era ridicat.
Centrul orașului arată destul de modern și sunt multe blocuri noi cu multe etaje, în construcție. Ce m-a surprins au fost schelele din lemn de la aceste blocuri turn. Te apuci să faci ditamai blocul turn și schelele din ștacheți? Nu prea arătau deloc sigure.
Apoi pe stradă sunt fel de fel de dubioși și pierde vară. În general populație e bine îmbrăcată, dar sunt și câțiva din ăștia vai mama lor. Aveam să înțeleg mai târziu că foarte mulți vin de la țară să-și încerce norocul în Addis și nu le merge întotdeauna foarte bine.
Hoții de buzunare pot fi o problemă, dar cu atâta armată prin zonă, cred că își luaseră o mică vacanță.
Prin centru am fost și am fotografiat statuile cu leul solomonic. Sunt interesante, dar nu deosebite.
Prin Meskel Square mă gândisem să scot aparatul și să fotografiez ceva oameni. Dar erau multe caractere ciudate care se bronzau în amfiteatrul Meskelului și mi-am dat seama că scoaterea aparatului nu era tocmai cea mai bună idee.
Am mers pe jos până la Palatul Prezidențial. Până să ajung acolo am trecut și pe lângă sediul capului bisericii etiopiene. Are doi porumbei mari, albi la poartă, care arătau destul de kitch.
Panorama asupra orașului de lângă palatul unde stă Prim Ministrul e frumoasă , dar cam atât. Complexul prezidențial e înconjurat de ziduri înalte și nu se poate vizita. E frumos însă de văzut orașul de acolo și poți înțelege de ce Menelik II a ales această locație. Zona asta, pornind din Meskel Squre înspre Palat, trecând pe lângă sediul celor cu African Union, sediul arhiepiscopului ș.a.m.d. încearcă să o mențină foarte curată, cu trotuare și flori, să creeze o impresie bună dignitarilor care vizitează. Nu trebuie să mergi foarte departe de aceste zone însă, pentru a da de slumuri și zoe unde a construit fiecare pe unde a putut fel de fel de locuințe din tablă.
După gardurile Palatului Prezidențial și ceva mers la deal am ajuns la:
Muzeul Național al Etiopiei.
Intrarea a costat 10 birr.
Este o clădire mai veche pe dreapta care e în renovări, iar muzeul e mutat într-o clădire adiacentă, într-un stil destul de comunist.
La partier au un tron de al lui Selassie și ceva tablouri cu diferiți conducători.
La subsol e locul unde poți vedea replica scheletului lui Lucy. Tot o replică văzusem și la Natural History Museum din New York. Originalul a fost într-un tur de câțiva ani prin America, dar acum e ținut în Etiopia, la acest muzeu, dar undeva la depozit. E interesant de văzut și replica. În primul rând te miri decât de scundă era Mătușa Lucy. De atunci am mai avut timp să ne înălțăm.
Mai sunt și alte replici de schelete pe acolo. Mai este un nene de-l cheamă Bodo. Mai au și un maxilar de tigru cu dinți sabie.
La etajele superioare sunt niște picturi suprarealiste, iar la ultimul etaj niște unelte.
Am fost destul de dezamăgit de acest muzeu. La câte comori are Etiopia, se putea mult mai bine. O vizită la replica lui Lucy însă trebuie făcută. A fost o bună introducere pentru ce avea să urmeze: regiunea Afar, una din zonele unde s-au găsit majoritatea scheletelor acestea foarte vechi.
În curtea muzeului mai era un elefant mic împăiat, dar îi căzuse trompa și arăta destul de sinistru. Un grup statuar îl reprezenta pe Selassie, în niște pantaloni evazați ținând o prelegere unui grup de școlari (și ei în evazați) care-l ascultau cu gurile căscate.
La ieșire s-a mai oferit unul să mă ducă să văd nu știu ce țestoase, dar l-am refuzat. Îmi ajunsese cu Johannis și alții întâlniți pe drum, pe ziua aceea.
Impresia finală a fost: Ok la prețul ăsta, dar de vrei să-i zici Muzeu Național, slăbuț tare.
Masa de după amiază
De la acest muzeu am plecat pe jos și înspre Muzeul Etnologic. Pe la amiază a fost foarte cald și am simțit nevoia să intru undeva să mă răcoresc.
Am intrat la un restaurant plin de localnici. După Egipt și Sudan, m-am bucurat să fac cunoștiință cu berea etiopiană. Au mai multe feluri de bere, dar eu mi-o aduc aminte doar pe Sf. Gheorghe. Îl avem pe sfânt pe etichetă în lupta lui cu balaurul.
Restaurantul la care am nimerit era plin de lume și era mare gălăgie. Etiopienii știu să mănânce, să bea și să se simtă bine.
Au un fel de tăvi din aluminiu mai mari, pe care se aruncă injira (acea clătită mare și acră), iar peste ea se aruncă după plac carne, fel de fel de legume fierte, tocănițe sau fasole. Se servesc toți din acea tavă comună. Se mănâncă cu mâna și se bea bere. Mi-a plăcut atmosfera. O bere a costat 17 birr.
Trebuie totuși să ai noroc să nimerești bine. Se vedea că restaurantul ăsta era dedicat exclusiv localnicilor. Îmi place să iau pulsul astfel de locuri în comparație cu restaurantele aranjate pentru grupuri de turiști.
Muzeul Ethnologic
Intrarea a costat 100 de birr
Acest muzeu e în fostul palat al lui Selassie. Palatul lui Selassie e acum în cadrul univesității și sunt o mulțime de studenți prin zonă. Muzeul e undeva mai în spate nu e în clădirile de la drum.
Sunt niște grădini interesante prin față, iar în fața clădirii principale sunt niște scări în spirală făcute de italieni.
La partier, în unele săli care probabil erau folosite pentru diferite recepții de la palat sunt acum niște biblioteci și camere de lectură pentru studenți.
Clădirea e luxoasă, dar ce a fost interesant a fost baia. Ditamai butoiul cu apă cu un fel de cană în el pus în baie. Se pare că au probleme cu apa curentă. La cât de luxosă era clădirea, nu dădea deloc bine butoiul ăla.
Pe holuri am găsit un leu împăiat și diferite tablouri cu vechi luptători.
La etaj găsim dormitoarele lui Selassie și baia lui privată. Sunt câteva costume pe care le-a purtat și câteva piese de mobilier. Au și o frumoasă colecție de icone etiopiene.
La ultimul etaj erau o colecție de instrumente muzicale.
Muzeul ăsta a fost mult mai bun decât muzeu național. Vă recomand să-l alegeți pe ăsta, în caz că aveți de ales între cele două.
După ce am terminat am hotârât să merg spre stația Menelik II deoarece vroiam să iau tramvaiul.
Lângă stația Menelik II am ajuns lângă:
Catedrala Saint George
Etiopienii au obiceiul să pupe stâlpii de poarta de la intrare în incinta bisericii. Erau mai mulți pe acolo, care se opreau și se rugau. Era deja 5 fără un sfert și am văzut o tabelă că turiștii trebuie să plătească pentru a vizita biserica și muzeul. M-am dus la un fel de turn al clopotniței unde am plătit biletul și am fost luat cu un grup de italieni.
Asta a fost prima biserică etiopiană pe care am vizitat-o. Din afară sunt rotunde sau hexagonale, iar înăuntru mai o altă clădire pătrată. Acolo în mijloc este altarul și doar preoții pot intra acolo. Fiecare biserică are câte o replică a chivotului legământului, dar doar preoții le văd.
În această catedrală a fost încoronat Selassie și una dintre împărătese deci e o catedrală importantă. Picturile nu mi s-au părut foarte speciale. Multe sunt destul de moderne cu fel de fel de politicieni la costum vizitând diferite evenimente.
Ghidul ne-a explicat și despre bastoanele de rugăciune și ne-au arătat niște tobe. Ne-a arătat diferite moduri de a te sprijini în baston. Din câte am înțeles rugăciunile pot dura mult și cei mai în vârstă au nevoie de ajutor. Bastoanele au diferite sculpturi și sunt și un fel de simbol al statutului.
Am vizitat cu un grup de italieni și unul dintre ei era ceva bolnav. I-au dat niște tăciune de la una din cadelniți ca să se ungă pe unde îl doare, după ce-și zice rugăciunile de seară.
Vizita în biserică nu a durat foarte mult.
După biserică am fost și în muzeul din clopotniță, doar eu cu ghidul. Italienii cred că-l văzuseră deja. Nu e voie să faci poze înăuntru.
Au fel de fel de icoane și straie bisericești purtate de diferiți episcopi. Mai și ceva icoane trimise cadou de ruși.
Chestia ce mi-a rămas în minte sunt umbrelele. Au niște umbrele împodobite în fel și chip. Cei sus puși în ierarhis bisericească sunt protejați de umbrele iar mulțimea îi poate urmări pe unde se află. Aveam să văd mai apoi că umbrelele sunt folosite și pentru e strânge bani pentru biserică. Se întoarce umbrela invers și se adună banii în ea.
Când am terminat cu muzeul i-am dat 50 de birr bacșiș ghidului și mi-a zis că nu-i destul. Că trebuie să-i dau 100 de bir. Asta mi-a lăsat un gust amar în gură. Dar toți ăștia care sunt pe la biserici, inclusiv popii, mereu vor bani. Aveam să văd asta mai apoi pe unde am umblat.
Pe lângă biserici sunt fel de fel de tarabe și hurdughii unde se vând fel de fel de obiecte și suveniruri religioase. Unele sunt extrem de chicioase. Se vede că sunt făcute undeva prin China.
Interesantă biserică dar sunt totuși rezervat. Mai sunt și alte biserici mult mai frumoase prin Etiopia.
Lângă Meskel Square am mai trecut și pe la Biserica Sf. Ștefan (Sain Estefanos) dar nu am vizitat-o înăuntru. Aceeași poveste ca și la cealaltă. Mulți care pupă stâlpii de la porți și fel de fel de magazinașe cu chestii religoase kitchoase pe lângă.
Century Mall – doar cu numele
În altă zi am fost la acest așa zis Mall. Nu e un mall în adevăratul sens al cuvântului. E un fel de clădire mai mare cu diferite spații de închiriat. Sunt fel de fel de agenții, lângă magazine de chinezisme etc. Mai multe magazine pentru interior design.
La ultimul etaj au un fel de food court. Am mâncat la un restaurant numit Katenga. Se pare că e un lanț specializat pe mâncare tradițională etiopiană. Slăbuță mâncarea.
Un alt muzeu mai renumit este Red Terror Museum și e despre atrocitățile comise de Derg. Nu l-am vizitat. Nu eram in the mood.
În concluzie
Din cele ce le-am văzut, Muzeul Etnologic cred că merită vizitat. Restul așa și așa. Nu pierdeți prea mult timp prin Addis Ababa. E interesant de te plimbat și pe străzi dar vezi și mulți oameni disperați și nu e foarte plăcut. De exemplu într-una din zile unul din ăsta mai sărac intrase în nu știu ce argument cu alții și țipa ceva și s-a dezbrăcat în pielea goală. A aruncat toate hainele de pe el și vorbea ceva.
Ceilalți pietoni nici nu prea l-au băgat în seamă.
Nu m-am apucat să-l fotografiez că nu se cădea. Mi-am văzut de drum.
Plecarea din Addis Ababa
Cei de la Hotel mi-au aranjat taxiul până în Mesqel Square. M-a costat 250 de birr. Trebuia să fie acolo pe la 4.30 dimineața. Pe la 4 fără un sfert am plecat de la hotel. Erau foarte baricadați noaptea. O serie de vreo trei patru porți încuiate.
Taxiul era din ăla vopsit în alb și albastru, de tip vechi.
În Piața Meskel, sunt fel de fel de tinerei, cu niște veste cu numele companiei pe ele și pun niște pancarde în locul unde vin autobuzele. Peste zi nu-mi plăcuse deloc Meskel Square și aveam ceva emoții pe noapte, dar a fost ok.
Au venit și cu un cântar și au cântărit bagajele care merg la cala autobuzului. Nu au voie să aibă peste 25 kg. Leagă etichete și dau și călătorilor câte un bilet pentru a-și ridica bagajul la sosire.
Am plecat din Addis înainte de răsăritul soarelui înspre Mekele.
Despre drumul spre Mekele și ce am făcut acolo vorbesc în următorul articol.
