Dus De Acasă.ro

Pe Via Transilvanica iarna și alte câteva trasee din nordul țării

Drumețiile făcute în timpul iernii sunt cu totul la un alt nivel. Trebuie să fii atent la vreme și să înțelegi cât de cât zăpada. În iarna asta am avut ocazia să fac câteva trasee prin locuri mai mult sau mai puțin cunoscute. Am incercat o bucățică din Via Transilvanica și încerc să-i dau de capăt încet, încet și Viei Huțulca. Am mai revizitat și un loc care l-am văzut acum vreo treizeci de ani – Cetatea Neamțului.

Anul asta de sărbători am tras o fuga pana în Romania. Șansa buna de a instala inapoi în câteva zile, toate kilogramele de care am reușit sa scapam după o munca intensa pe tot parcursul anului.

Cum era de așteptat am fost asaltati de fel de fel de bucate, care nu mai conteneau să ne facă oferte pe care nu le puteam refuza. Au fost indeajuns doar vreo câteva sesiuni pentru a simți cum explodeaza cureaua și reincepem în a avea probleme cu legarea sireturilor.

Trebuiau luate măsuri cat mai rapide. Greu insa sa actionezi când afara era destul de frig și parea mult mai simplu sa stai pe lângă soba, sa infuleci pana nu mai poți, sa te odihnesti puțin, ca mai apoi sa o iei din nou de la capăt.

Am reușit pana la urma să ne motivam și sa ieșim la ceva mișcare.

În articolul asta am să vorbesc despre câteva trasee pe care am reușit sa le facem în tura asta de sărbători. Nu știu daca vor fi de interes cuiva vreodată, dar am nevoie de o scuza sa arunc pe site câteva poze și sa încerc să mă reinvat cu scrisul.

Primul traseu – Brodina de Jos (Biserica Sf. Parascheva) până în satul Dubiusca – 8.56km

Pe diferitele culmi ale Obcinei Brodina sunt diferite catune, la care era destul de greu de ajuns pe vremuri. Cel mai înalt vârf din aceasta zona este varful Poiana Sacalâș la 1316, unde bunica soției a avut stana mai mulți ani la rând, pe vremuri. Am fost în aceasta poiana prin tinerețe, când încă nu știam eu de trasee.

Ruta aleasa de data asta, a fost satul Dubiusca, unde e vorba ca soția ar avea niște neamuri mai indepartate. Am lăsat mașina lângă biserica de lemn Sf. Parascheva din Brodina de Jos și am pornit. Daca la drumul principal, asfaltat, nu era deloc zăpada, aici deja era zăpada bine. Iar pe vârf a fost chiar un strat destul de gros.

Am dat și peste un nene care tocmai își scotea lanturile de pe roti. Probabil tocmai traversase dealul dinspre Argel.

Drumul spre catunul Dubiusca, urca printr-o pădure destul de bătrâna și foarte frumoasa. Când ajungi pe vârf panorama se deschide și încep să se vadă catunele de pe alte piscuri. Undeva pe un deal opus sunt catunele Ehreste și Zalomestra. Și pe acolo am fost cu mulți ani în urma, dar aia e alta poveste.

Nu am reușit sa ajungem la casa neamurilor. Undeva, probabil am ratat o intersectie. M-a uimit cat de mare era omatul pe vârf.

Pe aceasta tema ma gândeam și la câinii care sunt băgați în niște custi pe piloni și stau la înălțime. Unul dintre motive poate fi animalele sălbatice, dar cred ca motivul principal e zăpada. Se poate sa ninga bărbat într-o noapte și să-ți îngroape câinele, daca nu-l ridici la terasa.

Ar mai fi fost o cărare care cobora înspre Argel și m-am mirat cat de aproape e: Argel și toată zona aia a Moldovitei. Un traseu care merita refacut la vara sau primavara.

Sus pe vârf mai este și o capelita, unde am înțeles ca se tine slujba când e hram sau ceva important. Tot de prin Dubiusca se poate ajunge la casa unui sihastru. Chiar era o femeie care ii ducea de mâncare. Dar am înțeles ca mai era ceva de mers pana unde locuia el, undeva în pădure.

Am coborat pe alt traseu, tot pe un drum și am ajuns chiar lângă Biserica din Brodina de jos și locul unde am lăsat mașina. A fost un traseu bun pentru încălzire.

Al doilea traseu: Din satul Straja spre Mânăstirea Daniil Sihastru și coborare la Sihastria Putnei – 15.84 km

Pentru a doua excursie, ne-am gândit ca avem nevoie de ceva mai solicitant. Am auzit de schitul asta din Straja și m-am gândit ca e o idee buna să-l vizitam. Daca tot ajungem în vârful dealului, ne-am socotit ca e bun sa trecem partea cealaltă. Am avut noroc ca am avut pe cineva să ne duca la începutul traseului și mai apoi să vina să ne ia din Putna.

Traseul începe de la vechea Gara din Straja, pe valea Paraului Boului. O clădirea destul de impunatoare chiar lângă pădure. După ce trenul a încetat sa circule pe acest traseu am înțeles ca un „baskan” ceva de la CFR a vrut sa transforme clădirea garii într-o vila sau hotel. Reamenajarea a rămas insa neterminata și clădirea e pustie. Când eram copil am fost la rascovi pornind din gara asta și am ajuns la Gura Putnii. Știu ca am mers pe linia ferata când am terminat cu buretii și erau niște peisaje superbe pe lângă raul Suceava.

Pe partea asta dinspre Straja, se poate merge cu mașina pana la schit, când vremea e buna. Sunt mai multe drumuri forestiere spre diferite exploatari. Trebuie urmat drumul pe lângă care merg stalpii de curent electric.

Urcarea a fost foarte frumoasa dar în conditiile la ora care am fost noi, cred ca o mașina ar fi urcat greu. Mult polei pe drum și pante destul de abrupte. Mânăstirea a fost construita prin anii 90. Au avut probleme cu un incendiu în 2009, dar au reconstruit de atunci. Este o biserica mare de lemn și încă una mai mica de piatra care era încă neterminata. Am înțeles ca aici se țin slujbe noaptea, urmând un obicei de la Muntele Athos.

Când au început construcția manastirii, nu era drum de access și am auzit ca ctitorii au carat caramizi în spate. E greu de urcat dealul ăla și fără nimic, nu-mi imaginez cum trebuie sa fi fost și cu câteva caramizi în spate.

Se zice ca în aceasta poiana ar fi fost un schit prin secolul 17 și cei ce au construit au continuat tradiția monahala. Am fost impresionat de cat de mare e tot complexul.

Mi s-a mai spus ca în mod normal femeile nu ar avea voie în mânăstire, dar de când a murit primul staret al manastirii, regula se pare ca nu mai e așa stricta. Deși iesea fum din una din cladirile din spate, nu am întâlnit pe nimeni. Am vizitat biserica de lemn, cu un candelabru mare din coarbe de cerb. Aici mi-a atras atenția și o icoana Cina cea de taina a lui Da Vinci.

Biserica mai mica de piatra, nu e pictata pe interori și se vede ca nu e terminata. Încă se mai lucrează la ea.

Mi-a părut interesant ca aveau și un mic magazinas unde vindea fel de fel de cartulii pe teme religioase.

As fi vrut să mă întâlnesc cu cineva sa întreb care e traseul bun de urmat mai departe spre Putna, dar mi-era oarecum sa fac gălăgie.

Problema e ca nu-mi apărea nici un traseu pe harti. Nici pe google maps și nici pe maps.me. M-am uitat pe „vedere satelit” și am putut vedea un drum prin pădure. Am ajuns la el, prin partea din spate a clădirii administrative. Aici zăpada era chiar foarte adanca. Ma așteptam ca unii calugari de aici sa circule mai des pe jos spre Putna.

Pana la urma am găsit drumurile. Drumuri forestiere cu o înclinație foarte mare, care mai la vale urmează albia unor parauri. Coborarea a fost destul de dificila. Când am ajuns în vale, ne-am întâlnit cu un padurar, care ne-a spus ca mai este un traseu sus pe creasta, care coboară direct la Mânăstirea Putna. Acel traseu ar fi ceva mai ușor. De știut pentru data viitoare.

La Sihastria Putnei am mai fost. M-am mirat și atunci ce mult și megalomanic s-a construit aici. Am fost la mormântul fostului arhiepicop Pimen, unde o măicuța are grija să-ți spună ce să faci pentru a ți se îndeplini dorintele. Aici este și o cruce interesanta cu inscriptii în slavona. Am mai văzut acest stil de cruci de piatra și prin alte cimitire. Măicuța mi-a spus ca au găsit-o undeva prin zona și au mutat-o aici. Tot ea ne-a indrumat și la Trei Izvoare, unde e o capelita de sub care ies trei tevi. Mulți oameni vin aici și se aprovizioneaza cu apa.

Am băut și o cafea la Biblioteca de Dulciuri. O clădire noua care nu era la ultima mea vizita. Am cerut un latte, și fiind încă post, mi s-a pus din oficiu lapte de soia. Cred ca și prăjiturile erau de post. Mi s-a părut interesant. Toți cei care vizitează Mânăstirea Putna, ar fi bine sa mai facă câțiva kilometrii în plus și sa viziteze și Sihastria Putnei.

Ideea ar fi fost să mergem pana la Mânăstirea Putnei, dar ne-a ajuns mașina mai repede și am renunțat pe la mijlocul traseului dintre cele doua. Mi-ar place sa revin insa în aceasta zona deoarece sunt multe de descoperit.

Al treilea traseu: De la Vatra Moldovitei la Palma (Pasul Ciumarna) pe Via Transilvanica – 18km

La a treia expeditie ne-a însoțit și finul meu Alex (Acasă pe munte), care e un impatimit al drumetiilor și e mult mai experimentat decât mine când vine vorba de munți. Cu el facusem cu ceva timp în urma și prima etapa din Via Transilvanica de la Putna la Sucevita și el a venit cu ideea să facem acum etapa a doua.

Am hotărât sa o facem în sens invers din motive logistice. Puteam lasa mașina în Vatra Moldovitei și avea cine să ne ia pe la amiaza, să ne duca la mașina. Am lăsat mașina lângă intersecția drumului care vine de la Palma. E un cămin cultural ceva acolo și se poate parca. Cu ocazia asta am observat și locomotiva din intersectie. Deși mai trecusem pe acolo, nu-mi sarise în ochi. Din păcate nu mi-au ieșit poze grozave deoarece era încă destul de intuneric când am pornit.

Am urcat pe dealul din apropiere și satul se vede foarte fain de sus. Am mai prins o perioada cat au fost luminile stradale aprinse. Se vede și mânăstirea Moldovita. Cred ca e una din manastirile care are cele mai interesante picturi din Bucovina. Pe lângă rolul lor defensiv al trecatorilor peste munti, cred ca mai avea și un rol similar cu al caravanseraiurilor de pe Drumul Matasii. Caravanele de care, sau cei care făceau comert putea parca animalele și bunurile în curtea manastirii și se puteau adaposti peste noapte. Îmi imaginez ca în acest timp se puteau aduna și vamile, în caz ca trecatorii nu erau de prin partea locului.

Traseul a fost în general pe drumuri forestiere dar sunt câteva porțiuni în care inclinatia e destul de mare. Am trecut și prin niște poieni unde pe vara sunt stane. Îmi imaginez ca pe acolo pot fi probleme cu câinii. Era destul de multa zăpada prin spatiile deschise, dar prin pădure nivelul zapezii era acceptabil.

Aveam emoții la cat de mare ar fi zăpada pe varfuri deoarece nu eram echipati chiar full winter mode. Am mai avut un gând sa coboram prin Ciumarna și să ne întoarcem pe drumul principal înapoi la mașina, dar când am ajuns acolo ne-am dat seama ca suntem pe creasta și ar fi fost mai ușor sa ajungem pana la Palma decât sa coboram înapoi pana la asfalt și pe jos pana la Vatra Moldovitei.

În aceasta zona începe sa apara și marcajul de Via Hutulca, ambele trasee mergând pe aceeași ruta pentru o perioada. Cu Via Hutulca am să mai am treaba pe viitor, când am să ajung în Romania.

Când am ajuns la intersecția care o ia înspre Sucevita am sunat sa vedem pe unde e mașina care trebuia să ne ia și deoarece erau deja porniți după noi, am renunțat la ultima coborare înspre Sucevita și am stabilit să ne ridice de la Palma.

Pe creasta asta de la Palma erau niște troiene foarte mari de inghitisera aproape tot gardul. Mai sunt și câteva locuri în care priveliștea se deschide înspre Mânăstirea Sucevita. Am mai văzut Sucevita doar de pe dealul Furcoi și acest nou punct de belvedere mi s-a părut deosebit.

Am mai dat și peste un grup de ATV-isti care se blocasera în zăpada. Se pornisera de la Palma și au trebuit să se întoarcă înapoi.

Deși fuseseram de multe ori la Palma nu știam de drumul asta care merge pe creasta, pe lângă satul Ciumarna. Chiar daca vii cu mașina, merita făcută o scurta plimbare pe acest drum. La una din casele de lângă Via Transilvanica, proprietarul a amenajat și o masa pentru trecatori. Mi-a plăcut ca avea și o priza adusa la masa de popas. Probabil aici își pot încarca turistii telefoanele. Când am trecut noi nu era nimeni pe acolo. Îmi imaginez ca sunt deschiși pe timp de vara când au mai mulți turiști. Toată ziua pe via Transilvanica noi am întâlnit doar doi călători care veneau dinspre Sucevita.

La Palma insa era foarte aglomerat. Când trecusem pe drumul principal nu-mi dasem seama ca sunt mai multe terase și cabanute prin zona.

Mi-a plăcut mult acest traseu și au fost câteva zone unde pădurea a fost chiar magica sub efectele zapezii și a inghetului. Am avut noroc ca zăpada nu a fost prea adanca și a fost nisipoasa. Un traseu pe care l-aș repeta oricând cu plăcere.

Al patrulea traseu – Din Tg Neamt spre Cetatea Neamtului, pe ruta Monumentului Eroilor 9km

Într-o alta zi, am hotărât cu Alex să facem un traseu mai scurt undeva în apropierea Falticeniului. Aveam la dispoziție vreo jumătate de zi, așa ca el a venit cu ideea Cetatii Neamtului. Traseu pe care el îl mai facuse, dar a zis ca merita încercat și iarna. Eu am mai fost pe la Cetatea Neamtului cu vreo 30 de ani în urma, așa ca eram curios sa o vad din nou.

Am lăsat mașina pe straduta secundara care duce spre Monumentul Eroilor, dar am mers pe alta cararusa care îmi apărea pe harta. Pornea de pe o alta straduta, la câteva zeci de metri de locul unde parcasem mașina.

De asta data zăpada era complet diferita fata de ziua când am fost pe Transilvanica. Fusesera câteva zile mai calduroase, zăpada fusese topita în timpul zilei, ca mai apoi sa înghețe înapoi peste noapte. La început au fost câteva porțiuni unde am urcat foarte greu datorită poleiului.

Am mai avut noroc și cu ceata, deoarece chiar daca la început vizibilitatea era redusa, sus pe munte am urcat deasupra ei. La Monumentul Eroilor, deja nu mai era ceata.

În momentul când a răsărit soarele dintre nori, ne-a prins undeva pe creasta într-o pădure tânăra și am făcut câteva poze faine. Aceleași traseu poate fi foarte diferit în funcție de vremea din ziua respectiva.

Cetatea Neamtului a fost renovata frumos și vizita mi-a părut chiar foarte interesanta. Multe manechine și câteva obiecte donate din diferite colectii private. În una din camere a fost reconstruita și a soba din cahle care tot mi s-a părut interesanta. De asemenea este o mica bisericuta în incinta castelului.

Cei de la castel ne-au întrebat cum de nu ne-a fost frica să mergem prin pădure, deoarece cu câteva zile în urma coborase ursul prin oraș. Tema asta cu ursul, pare să fie mai peste tot.

De la Cetate înspre oraș a fost amenajata o alee. Acum vreo 30 de ani când am fost eu, parca urcasem pe o cărare prin pădure. Aleea era acoperita cu polei și atât urcarea cat și coborarea erau destul de periculoase. M-a bucurat sa vad mulți turisti care veneau sa viziteze acest Castel.

În oraș am trecut și pe lângă casa Veronicai Micle. Nu aveam nici o amintire despre acest obiectiv. Habar nu aveam ca era din Târgul Neamt. Un traseu ușurel și frumos.

Trasee Bonus – Plimbari prin Pădurea Dragomirnei

Pe lângă traseele mentionate mai sus, am fost de câteva ori dimineața prin Pădurea Dragomirnei. Apropierea de Suceava îl face să fie un loc ușor de vizitat. Cred ca traseul principal de aici, ar putea fi drumul dintre Mânăstirea Dragomirna și Mânăstirea Patrauti. De asemenea exista o fosta vila de vânătoare de a lui Ceausescu, care aparține ocolului Patrauti. Ultima data când fusesem pe acolo era în renovari. Mai este și un iaz în pădure, la care eu unul nu am ajuns.

Din păcate, o buna bucata din pădure a fost amenajata ca domeniu de vânătoare și cred ca accesul la lac nu mai este acum posibil. Zona pentru vânătoarea a fost inconjurata de garduri de sarma și au de gând sa introduca porci mistreti. Nu-mi dau seama daca aceste modificari au vreun benefit pentru public sau mai mult pentru câțiva norocoși.

De fiecare data când am fost în pădurea Dragomirna am văzut caprioare. Mai au obiceiul sa stea în mijlocul terenurilor agricole și pot fi vazute chiar din mașina. Trebuie insa aparate cu zoom bun pentru a prinde poze decente.

Întâlnirile din pădure pot fi insa la o distanta simtitor mai mica. Mulți biciclisti din Suceava vin în aceasta pădure și mai exista doua ferme de cai care ofera drumetii calare pe diferite trasee.

Cam astea au fost drumetiile care am reușit sa le fac în aceasta sesiune de sărbători. Drumetiile în timpul iernii sunt la un alt nivel, iar conditiile pot fi foarte diferite de la zi la zi. Încă nu mi-am satisfăcut curiozitatea cu Via Hutulca, iar pentru Via Transilvanica, sper ca pe viitor sa pot face etapa a treia. Tare mi-ar place să-mi încerc și bicicleta pe aceste dealuri, dar va veni și ziua aia.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.