fbpx
Dus De Acasă.ro

Munții Simien pe cont propriu și low cost (14)

În munții Simien din Etiopia, întâlnim multe animale care nu se găsesc în nici un al loc. Maimuțele gelada, lupul etiopian, Walia ibex etc. Acest platou muntos merită vizitat la pas. Nu e ușor, dar satisfacțiile sunt mari. În următorul articol povestesc cum l-am vizitat în varianta buget.

Continuare de aici.

În loc de introducere


În perioada când mă pregăteam pentru Munții Simien aveam o mulțime de alte lucruri în cap. Făceam planuri și pentru următorii pași în Uganda, a trebuit să completez formularele pentru viză, mai citisem despre alte rute și variante la care a trebuit să renunț prin Etiopia ș.a.m.d. Citisem despre acești munți doar pe fugă.

Cel mai folositor articol pentru Simien a fost cel al irlandezului de la canseeitall.com care explică cum să vizitezi Munții Simien pe cont propriu. El avea cort însă iar eu nu aveam.

Eliminasem din start cine știe ce variante prin agenții deoarece m-ar fi ars prea tare la buzunar chiar dacă ar fi fost tururile pentru grupuri de backpackeri. De aceea încercam să văd cât pot cu cât mai puțini bani și fentând pe unde se poate. Nu aveam nici resursele necesare de timp, pentru a aloca mai multe zile unei expediții mai serioase. M-am socotit că voi sta trei nopți (patru zile) în Munții Simien.

Cei interesați pot găsi informații destule pe internet, în funcție de ce plănuiesc să facă. Eu am să mă concentrez mai mult pe ce am reușit să fac eu și poate cineva va găsi aceste informații utile cândva.

Prin Lalibela mă mai întâlnisem cu o nemțoaică (parcă era) care fusese cu câteva zile în urmă prin Simiens și-mi povestise cât de frig fusese. Noaptea se lăsase brumă, iar ghizii ei dormeau afară înveliți cu niște prelate. Îmi păruse greu de crezut. Nu aveam de gând să investesc în închirierea de echipament și nici nu aveam cine știe ce echipament de mountaniard la mine. Aveam totuși un hanorac și sacul de dormit și mi se părea destul. Aveam de gând să scap de hanorac după munții ăștia.

Câteva date despre Munții Simien – de la Wikipedia citire:

Munții Simien (Semien) sunt un lanț montan localizat în partea de est a Africii, în Etiopia, la nord-est de orașul Gondar. Sunt incluși în Patrimoniul Mondial UNESCO și cuprind Parcul Național Munții Simien. Se prezintă ca un șir de platouri înalte, străpunse din loc în loc de creste. Altitudinea maximă este înregistrată în vârful Ras Dashen (4.543 m); înălțimi importante fiind și Biuat (4.437 m), Abba Yared (4.460 m). Din punct de vedere geologic se aseamănă cu Munții Scorpiei. Munții Simien se încdrează între puținele masive africane în care se înregistrează ninsori în mod regulat.”

Cam ăsta e tot articolul de la Wikipedia.
Oficul Parcului Național se află în orașul Debark care e la vreo 100 de km nord de Gondar. Austriecii i-au ajutat pe etiopieni să pună bazele acestui parc cu mulți ani în urmă și tot ei sunt cei care oferă cursuri de instructaj pentru ghizi.
M-am uitat pentru cazări în Debark, dar ce găsisem pe booking îmi păruse extrem de scump și de aceea am hotărât să încerc să fac munții fără să dorm în Debark. Aș mai fi putut căuta cazare (fără booking.com), dar orașul Debark nu are nimic atractiv și mi-a ieșit până la urmă pasența fără să dorm acolo.

Cumpărături pentru expediție

E mai bine de făcut ceva provizii din Gondar deoarece oferta magazinelor e mai bună. Sunt magazine și în Debark, dar mai mult stil colibă. Am cumpărat vreo patru conserve de pește și biscuiți. Nu am cumpărat mare lucru deoarece nu vroiam să mă încarc prea tare. Totuși e bine să vă faceți ceva provizii. E bine să aveți măcar un sac de dormit și o lanternă. Luați și ceva apă, dar nu prea multă. Sunt izvoare pe drum.

Drumul dintre Gondar și Debark

De la Ethiopia Hotel, era destul de mers pe jos pâna la autogară. Minibusele era vorbă că plecau pe la 6 dimineața. M-am trezit pe la 5 dimineața deoarece aveam ceva de mers pe jos până la autogară. Cum am ieșit cu noaptea în cap de la Ehiopia Hotel, era un minibus pe lângă sensul giratoriu din Piazzeta cu unul care striga Debark, Debark. Am avut noroc, dar e posibil ca minibusele să mai oprească pe la acest giratoriu în căutare de clienți.

Minibusul cu pricina fusese închiriat de un cuplu tânăr care îți mutau acareturile undeva înspre Debark, iar șoferul mai căuta ceva clienți extra. Ne-am înțeles la 100 de birr pentru bilet – (Probabil faranji price). Înainte de a ajunge în Debark minibusul trebuia să o ia în altă parte, dar ne-au plătit ei tuk tukul spre a ne duce în oraș. Pe la 7.30, tuk-tuk-ul m-a lăsat în fața birourilor Parcului Național al Munților Simien din Debark. Ajunsesem chiar mai devreme decât mi-am programat.

Mafia transportului în Munții Simien

Cei mai groși bani se fac din aranjarea unui jeep sau microbus pentru a te duce în Munți. Aici băieții șmecheri dau cele mai mari lovituri. Turiștii nu au voie să folosească autobuzele, camioanele sau alte mijloace de transport, chiar dacă ele există. Cei ce lucrează în Parc, te încurajează să iei o mașină, probabil având și ei un comision. Ai două opțiuni: mașină sau mergi pe jos. S-a întâmplat în câteva cazuri ca șoferii care au luat turiști la ocazie și-au mai luat-o peste ochi de la cei cu jeepurile.

Mai există o soluție de compromis. Poți lua un tuk tuk până la poarta de intrare în parc, deși și soferii de tuk tuk cam stau cu frica șoferilor de 4X4. Călătoria pe jos să o începi de la intrarea în parc. La întoarcere mai găsești oferte de mașini, dar prețurile sunt destul de mari.

Birourile Parcului Național Munții Simien și achiziționarea biletului

La 7:30 când am ajuns eu încă nu era deschis și m-am pus pe așteptat în fața clădirii. Am avut timp să analizez tabela de prețuri. Sistemul și ierarhia funcționează în felul următor. La cel mai de jos nivel sunt „scouts” (sau rangers) – localnici care vorba aia protejează turiștii. Schema e gândită mai mult pentru a da de muncă populație locale și nu că ar fi cu adevărat vreun risc. Se pare că au obligativitate să poarte o pușcă, dar mulți nu mai au gloanțe la ea sau au cine știe ce vechituri. Scouții nu știu engleză și sunt simpli munteni (tineri sau bătrâni) care însoțesc grupurile. Ai nevoie de un scout pentru grupuri până la 5 persoane. Dacă treci de 5 persoane în grup, trebuie să iei încă un scout s.a.m.d. Un grup de 15, are nevoie de 3 scouts ..etc.

Apoi la nivelul următor sunt ghizii. Aceștia au fost instruiti de austrieci și de obicei sunt destui de tinerei și știu engleza. Au o asociatie a ghizilor chiar peste drum de parc. Chiar dacă vine o agenție de turism din Gondar, sunt obligați să ia un ghid, membru al acestei asociații a parcului din Debark. Din nou, ideea e de a oferi locurid e muncă localnicilor.

Pe lângă ăștia, se mai poate aranja închirierea de măgari, conducători de măgari și bucătari. Nu am analizat prea mult problema.

Cei mai barosani însă nu sunt trecuți pe această listă. Ei sunt proprietarii de jeep-uri și dacă ai nevoie de mașină la dus sau venit trebuie să negociezi direct cu ei. Aici se dă lovitura.

După lege este obligatoriu măcar un „scout”. Costul lui e de 400 de birr pe zi. Se mai pot salva ceva bani dacă aveți cu cine vă cupla și împărți costurile la 5, deoarece e de ajuns un scout pentru 5 persoane. Ghidul nu este obligatoriu.

Cu jeepurile se pot face fel de fel de înțelegeri. Să te ducă și să cobori pe jos. Să te aștepte și să te întorci cu mașina, să dai doar o tură cu 4X4 câteva ore să vezi gelada etc.

Cazarea în Munții Simien

Sunt câteva lodgeuri foarte scumpe, dar cu condiții de vis. Vorbim de peste 100 de dolari camera. Apoi sunt locurile de campare unde dai câțiva birr să-ți instalezi cortul (dacă ai unul sau ai închiriat). Mai este și ultima opțiune să stai la lodgeurile administrate de parc, în care de obicei dorm ghizii și scoutii. Condițiile sunt oarecum basic, iar cazarea trebuie plătită la biroul parcului. Asta era și opțiunea care mă interesa pe mine.

Mă așteptam să primesc mai multe informații de la biroul parcului, care ar fi urmat să mă sfătuiască pentru cea mai bună variantă. Eu nici nu știam bine ordinea „campurilor” să zic așa.

Despre achiziționarea biletului la Biroul Parcului

Cum stăteam eu așa frumos de unul singur și așteptam deschiderea parcului, am fost „approached” de ceva ghizi de la association de peste drum, care mi-au explicat că am nevoie de mașină. Le-am zis că vreau să merg pe jos. Apoi mi-au zis că am nevoie de măgar, că e cam mare rucsacul. Le-am zis că mă descurc. Până la urmă au văzut că nu au cu cine discuta și m-au lăsat în pace, s-or fi gândit că-s pârlit.

Pe la 8 au început să se adune „scouts” fiecare cu câte o pușcă. Au un sistem de semnături și prin rotație. Dar nu pot să zic că le-am înțeles prea bine sistemul. Din câte se părea, care era mai prăpădit dintre scouts, luau prăpădiți ca mine. Ceilalți mai șmecherași se plimbau cu microbusul sau jeepurile agenției.

Pe la 8.30 au venit și cei de la birouri și mă întrebau ei pe mine ce plănuiesc să fac. Eu care aveam în plan să mă las sfătuit de ei. Ți-ai găsit! Le-am zis că nu am nevoie de jeep și vreau să merg pe jos. Ne-am socotit atunci pentru 3 nopți de cazare. O noapte la Sankanber, o noapte la Geech și din nou o noapte la Sankaber la întoarcere. Eu le zisesem că vreau să ajung la Chenek, aveam în plan să caut o mașină înapoi de acolo, dar tipul de la Național Park mi-a zis că nu iese socoteala pentru return. Aveam nevoile și de zilele de întoarcere. Așa că am zis că merg doar până la Geech.
Am plătit 4 zile pentru scout 1600 de birr și 360 de birr pentru 3 nopți de cazare, 2 la Sankanber și una la Geech. Total 1960 de birr.

Mi-a fost administrat un uncheș scout la vreo 65 de ani cu un Kalașnikof și gata de drum. Engleza zero.

Am luat chitanța și am ieșit în stradă cu moșul după mine și am luat-o agale la deal, prin oraș. Mai trebuie luat în calcul și distanța până la poarta de intrare în parc, care e destul de departe de Debark, sus în munți, de unde începe platoul. Dacă ar fi să mergi pe jos până acolo se pierd ore bune.

Din fața biroului parcului am făcut semn la un tuk tuk. Ne-am înțeles să ne ducă până la poarta de intrare în parc și să facă și un stop la Simien Park Hotel. Aici am lăsat mai multe dintre bagaje ca să nu le car degeaba cu mine. Am lăsat două pachete și am plătit 120 de birr pentru patru zile. Oamenii au fost ok și nu au umblat la ele. Le închid într-o debara. Am făcut cam pe fugă manevra și am luat ceva mai multe cu mine decât am avut nevoie. Am luat și încărcătorele de la aparate, dar le-am cărat degeaba nu era curent electric prin locurile unde am stat eu. Mă aștepta ăsta cu tuk tukul și m-am cam grăbit. Moșul o luase pe jos la deal deoarece nu vroia să fie văzut de către cei de la hotel. Pe la hotelul ăsta, fiind ceva mai răsărit, își pierd timpul și mulți dintre cei cu jeepurile.

Dacă aveți de lăsat din bagaje, le puteți lăsa la acest hotel, contra cost. Mergeți cu cât mai puțină greutate posibilă în munți.

Șoferul de Tuk Tuk mai știa ceva engleză și l-am întrebat să-mi zică numele scoutului. Mi-a zis că-l cheamă Elkion. Asta era important de ținut minte, deoarece era bine ca măcar să-i rețin numele.

Mi-a cerut 300 de birr până la intrarea în parc și nu am mai negociat. Am auzit de cazuri că se merge și cu 200 de birr. I-am luat și numărul de telefon al acelui șofer de tuk-tuk, să-l sun la întoarcere, să ne ia de lângă poarta de intrare în parc, dacă va fi cazul. Panta a fost foarte înclinată până la intrarea în parc. Am făcut vreo jumătate de oră până la intrarea în parc. Ne-a lăsat undeva mai departe, să nu ne vadă paznicii parcului că am venit cu el.

Rucsacul

Pe lângă cele patru conserve de tuna și trei pachete de biscuiți mi-am cumpărat mai multă apă. Aveam deja o sticlă de un litru și mi-am mai cumpărat 2 la doi litri. Numai apele cântăreau vreo 5 kg. Nu știam care va fi situația cu apa pe munte și nu știam dacă am să găsesc.

Uncheșul Elkion, în afară de mitralieră, care aveam să descopăr mai târziu că e destul de grea, avea doar un fel de săculeț din pânză. În el avea o pătură, o lanternă din aia veche pe baterii și două franzele. Asta era tot ce căra la el.

Eu aveam și ceva tricouri, hanoracul, uitasem și sandalele, tableta, aparatul de fotografiat, GoProul, luasem și toate încărcătoarele de-a moaca. Lăsasem multe la Hotel, dar aveam să-mi dau seama mai târziu că tot eram prea încărcat.

La intrarea în parc am arătat chitanța iar Baba Elchion (Baba înseamnă tată) a avut și el o hârtie pe care i-au ștampilat-o. Probabil avea să o folosească mai târziu pentru a scoate banii de la birourile parcului național.

Traseul dintre intrarea în parc și Campul Sankaber

Drumul care trece pe aici e neasfaltat dar e destul de bun. Au mai trecut ceva mașini din când în când, niște autobuze și fel de fel de camionete încărcate cu localnici. Totuși noi nu am mers pe drum, am urmat fel de fel de cărări și scurtături. În partea stângă este o ditamai prăpastie și cărarea merge pe marginea ei. La început au fost și câteva câmpuri cu cereale care erau bune de secerat. Panorama asupra văilor și felul cum lumina soarelui bate peste ele este minunată.

Am mai trecut și prin câteva pădurici cu niște copăcei destul de mici încărcați cu mușchi. Acești lichieni au rolul de a extrage apa din ceața de pe versanți. Ei trăiesc doar unde este un aer foarte curat.

La un moment dat am dat și peste un grup de maimuțe gelada.

Maimuțele Gelada

Aceste maimuțe se găsesc doar în acești munți ai Etiopiei. Trăiesc în grupuri mari și au un sistem de comunicare destul de complex. Masculii sunt destul de fioroși cu niște canini foarte mari, dar nu sunt periculoși. Un mascul are un harem de mai multe femele, dar doamnele conduc. Noaptea dorm prin peșterile de pe versanții munților iar în timpul zilei umblă pe platou. Stau în fund și adună plantele comestibile cu mâinile. Deoarece stau toată ziua în fund au un fel de pernuțe în partea dorsală.

Îmi amintesc că am văzut cândva un documentar cu un leopard care vâna maimuțe gelada, dar nu îl mai găsesc. Sper să nu mă înșel. Maimuțele pun fel de fel de santinele care să le anunțe dacă vine un pericol. Oamenii nu sunt văzuți ca un pericol și maimuțele sunt destul de relaxate în jurul lor. Cred că se gândesc că dacă-s oamenii, nu vine leopardul.

Noi mersesem pe niște cărări de lângă prăpastie dar tot ne intersectam cu drumul principal. A sosit și un grup de turiști cu un microbus. Ne-am pozat în fel și chip cu maimuțele printre noi. Cei mici fac fel de fel de năzbâtii iar bătrânii își văd de agricultură.

Zona asta până la Sankanber și între Sankanber și Geech e zona cea mai frecventată de maimuțele gelada.


Pauza de masă


Într-un loc panoramic de aici am oprit pentru masă. Nu prea am reușit să comunic multe cu Baba Elchion deaorece nu știa nimic engleză. Vorbeam mai mult prin semne. Când vroia să zică ceva afirmativ avea un mod ciudat de a ridica în sus capul și a trage aer printre dinți.
I-am dat și lui o conservă de pește, dar încerca să-mi spună că nu o vrea. Apoi a luat-o și a pus-o în geantă. Nu prea înțelesesem atunci de ce dar am aflat mai târziu că ținea post. Cred că a mâncat o bucată de pâine și cam atât. Cât timp am mai mâncat mi-am studiat colegul de călătorie.

Avea bocanci militărești și un fel de costum mai vechi. Mai folosea un fel de prosop de pânză pe care-l folosea pe post de turban sau fular. Din săculeț dimineața mai scotea și pătura pe care o purta pe el dimineața sau seara când se lăsa răcoare. O pătură pare să fie nelipsită din bagajul etiopienilor.

La una din pozele panoramice i-am cerut mitraliera și l-am rugat să mă fotografieze. Am încercat să-i explic cum să folosească aparatul, dar nu prea îi reușea. Țintea cam sus. Ne-am distrat o bucată, eu cu pușca și el cu aparatul.

Am continuat prin fel de fel de sate și la un moment dat ni s-a alăturat și o fetiță la vreo 10 ani. Știa vreo câteva cuvinte în engleză și mi-a cerut să-i dau „creion” (pen). I-am dat 5 birr. S-a cam distrat cu 5 birr ai mei ..și mi-a arătat că produsese 50 de birr de la unul dintre turiștii veniți cu microbusul. Nah, nu suntem toți bogați, iar eu fusesem un pește cam mic.

S-a alăturat uncheșului și povesteau ca doi adulți eu mergând în urma lor.
În această parte a călătoriei deja gâfâiam ca un marfar și venele stăteau să-mi explodeze în cap. Pornisem foarte viteaz la început, dar m-a ținut doar vreo zece minute vitejia. Apoi tot aveam nevoie de pauze scurte. Cred că era și altitudinea de vină.
Cei doi prieteni ai mei nu aveau nici o treabă. Parcă erau într-o plimbărică, țopăind de pe o piatră pe altă. Cărarea urcă și coboară iar coborârile mi s-au părut mai grele decât urcările. Am alunecat pe niște nisip și am picat pe spate. Am aterizat însă pe rucsac și nu am pățit nimic. Trebuie să fii foarte atent când cobori.

Am dat de un izvor și Elchion Baba a băut apa de acolo. Am gustat și eu și era bună. Încă mai aveam două sticle mari de apă și nu aveam nevoie. Golisem o sticlă și i-am dat-o lui pentru a și-o umple de la izvor. Mi se păruse ciudat că el nici măcar nu avusese sticlă cu apă când am pornit.

Undeva printre sate am dat peste un alt grup destul de mare de maimuțe gelada. De data asta am fost singurul străin care le urmărea și le-am admirat vreo jumătate de oră.

Se mișcă în formație adunând cu mâinile fel de fel de ierburi. În tot acest timp scot fel de fel de sunete, comunicând.

Pe la 3 sau 4 am ajuns și la Sankaber.

Chiar în poiana de lângă cabană erau vreo trei căprioare. Am aflat mai târziu că se cheamă Menelik’s Bushbuck . Erau un grup de vreo trei femele. Am reușit să le fac o poză înainte de a fugi.

La Sankaber

Lodgeul la care aveam să înoptez erau două camere goale cu vreo 10-11 paturi de fier pe lângă pereți și câte o saltea. Deși exista un bec, nu era curent electric. E bine să aveți lanternă cu voi. Geamurile și ușa erau din tablă ca la un garaj. Sunt vreo trei frați care au grijă de căbănuța asta. Mi-au dat un cearșaf, o pătură și o pernă din unul din dulapuri. Totul foarte basic.

Mai sunt niște clădiri prin zonă și campingul cred că era în altă parte.

De asemenea aici pe undeva își are sediul și o universitate care studiază maimuțele gelada. Clădirile lor sunt separat și nu poți merge acolo.

Există și un izvor, dar trebuie să-ți arate unul dintre copii unde e, că e undeva prin pădure. Cei de aici cară apa în niște bidoane galbene.

Mai este un fel de duș în aer liber cu apă de izvor. Toaletă nu am văzut să fie. Se folosesc pâlcurile de copaci din spatele casei.

Am arătat chitanța la cel mai în vârstă dintre frați și nu a mai trebuit să plătesc.

Pe seară au mai venit și alți călători. Un cuplu de austrieci care se întorcea de la Geech și mai târziu un cuplu mai în vârstă cu doi copii mici. Austriecii erau pe drumul de întoarcere iar cei cu copii vroiau doar să ajungă până la cascada Jinbar. Fiecare cuplu avea câte un scout. Cel al austriecilor avea o pușcă de prin primul război mondial.

Tinerii austrieci erau bine echipați, cu fel de fel de pantaloni de firmă, chestii și conserve de camping. Mi-au dat și mie vreo trei biscuiți. Se vedea că mai făcuseră trekking prin Austria. Au spus că traseul e destul de ușor dar amândoi cam aveau buzele crăpate.

Când a venit întunericul a fost destul de frig, dar eu m-am băgat cu sacul de dormit sub pătura ce mi-au dat-o ei și chiar a fost bine.

Cei trei moșneguți scouți au dormit în același pat și s-au încălzit unul pe altul. Cei cu copii mici au tot ieșit toată noaptea la pișat și au frecat ușa aia de metal. În rest am dormit bine, oricum eram rupt.

Între Sankaber și Geech

A doua zi unul dintre uncheși s-a pus de dimineață la rugăciuni. Am pornit la drum destul de dimineață. Deși cei cu copii mergeau tot înspre cascadă au ales să meargă pe drumul principal. Eu cu Elchion am apucat-o iar pe scurtături și pe marginea prăpastiei.
Am ajuns la Cascada Jinbar. E o cascadă destul de înaltă estimată undeva la 600 de metri. Opiniile diferă respectiv la înălțimea ei. De asemenea debitul ei fluctuează în funcție de sezon. Mulți zic că e mai faină de văzut în timpul anotimpului ploios, dar atunci există riscul ca valea să fie acoperită de ceață.
Mie nu mi-au ieșit foarte grozave pozele deoarece soarele bătea din spatele ei. La categoria cascadelor înalte, aș zice că e destul de impresionantă. Se poate admira de pe un versant vecin și privi în abis. Vulturi planează asupra văilor. Vechiul nume al Etiopiei era Abisinia. E de înțeles de unde i se trage acest nume, de la aceste abisuri.

După ce am văzut cascada am continuat pe drumul principal până lângă platoul de unde curge râul. La drumul principal am dat peste un grup de localnici care vindeau cola și am găsit și un scripcar.

Ei știu pe unde opresc minibusurile și stau prin zonă.

Apoi am mers de-a lungul râului Jinbar. Aici este o altă cascadă mai mică și mi-am dat seama că de aproape debitul apei este destul de semnificativ. De la distanță ai crede că e mai puțină apă.
Uncheșul meu s-a pus să-și spele ciorapii la râu și eu m-am mai ocupat de niște grupuri de gelada. Pe partea cealaltă a râului se văd fel de fel de cărări făcute de aceste maimuțe. Au obiceiul să vină des aici, deoarece vin să bea apă.

Nu mai știam cum să mai scap din greutatea din bagaje și i-am dat cadou unchiului Elchion sandalele care le căram degeaba și o pereche de ciorapi. Până și o pereche în plus de ciorapi ajunsese să mi se pară prea grea de cărat.

După cascada cea mică de la Jinbar urmează o zonă cu fel de fel de dune cu minerale în diferite culori. Ceva similar cu Rainbow Mountain din Peru, dar nu chiar așa de puternic coloritul.

Ne-a prins bine pauza de lângă cascadă deoarece am avut ceva de urcat până la Geech.

E frumoasă zona asta drintre Sankaber și Geech, cu râul și maimuțele Gelada.

Am ajuns la Geech pe la ora 13.00 sau 14.00. Am mers destul de bine.

La Geech

Aici vegetația a cam dispărut și e un platou golaș doar cu iarbă. Chiar cum am ajuns am văzut un lup etiopian, sau Vulpe Simien. E unul dintre animalele cel mai greu de văzut în acești munți și e pe cale de dispariție. E lup, dar seamănă mai mult cu o vulpe. E subțirel și are un bot ascuțit. Vânează fel de fel de rozătoare. Vâna prin jurul cabanei.

La această cabană mi-au zis că trebuie să plătesc separat pentru cazare 120 de birr deoarece e privată. Nu înțelesesem de ce plătisem la Național Park. Oricum nu a fost moarte de om cu 120 de birr.

Erau și vreo trei corturi instalate afară și după câteva ore a venit și un grup mai mare de turiști, cu ghid, bucătari și scouti. Erau veniți prin agenție. Unii dintre ei au dormit la corturi dar alții au dormit în cabană într-o cameră. S-a întâmplat că eu am dormit singur în cameră.

Deși erau vreo 6 paturi în cameră nu a mai venit nimeni cu mine, ceea ce a fost destul de ciudat.

Localnicii au avut o prelată și au dormit toți afară îngrămădiți unul în altul, sub un perete al casei. Noaptea a fost mai frig decât la Sankaber.
Tot aici la Geech am văzut și niște corbi care se găsesc doar în această regiune.

Am mers singur până la marginea prăpastiei, dar abia am ajuns. Tot trebuia să stau să mă odihnesc cu totuși că panta nu era deloc abruptă. Altitudinea îmi dădea de furcă. Cred că eram pe la 3600 de metri. Oboseam foarte repede.

Am putut cumpăra ceva mâncare de la bucătăria din șoprul de aici. Eu am mâncat niște macaroane iar lui Baba Elchion i-am luat niște injira. Am dat pentru amândoi 200 de birr. Este și un izvor în zonă, dar cei de la cabană vând și apă la sticlă, chiar dacă e cam scumpă.

Au adus cu caii găini și alte provizii și au pregătit de mâncare grupului de turiști.

Am admirat un apus de soare foarte frumos și am mai povestit una alta cu cei din grup. O fată din grupul lor făcuse entorsă și trebuiau să o care cu calul.

Un australian a mers spre toaletă, care e din asta de tip vechi, patru pereți de scânduri. S-a întors foarte entuziasmat și a spus că a văzut un leopard. Probabil leopardul venise să urmărească găinile aduse pe băț.

După ce s-a întunecat s-au pus la băut. Interesantă treabă să urci tocmai pe vârful muntelui ca să te faci mangă.

Cel mai memorabil moment de aici a fost când am ieșit noaptea până afară. Când m-am uitat spre cer era să pic pe spate, atât de luminat era de multitudinea de stele. Nici în deșert nu a fost așa. Ceva deosebit.

A doua zi Elchion m-a întrebat dacă continuăm înspre Chenak, dar am hotărât să fac cum m-am înțeles cu ăia din parc.

Dacă aș fi mers la Chenak, probabil ar fi trebuit să mă înțeleg pentru mașină și nu mai vroiam să dau bani. Mulți dintre cei cu jeepurile așa își scot profitul. Profită de călătorii obosiți care nu mai vor să se întoarcă pe același traseu pe jos înspre Debark.

Se vedea Chenak pe cealaltă parte a platoului și iar aveam de coborât și de urcat. La chenak e mare șansă să vezi caprele Walia Ibex. Eu nu le-am văzut.

Am pornit spre Sankaber.

La întoarcere a fost ceva mai ușor deoarece nu am mai mers chiar pe toate cărările de lângă prăpăstii. Am ajuns destul de devreme la Sankaber și m-am mai jucat cu copii de acolo. Am mai avut o întâlnire nas în nas cu doi șacali.

De dimineață am pornit chiar la răsărit deoarece îi explicasem Lui Baba că vreau să prind autobuzul spre Gondar.

Pe traseu am mai avut fel de fel de colegi de drum pe diferite sectoare. Deși eram ceva mai rapid, tot nu puteam ține pasul cu ei. Unul dintre colegii de drum a renunțat și a luat-o înainte, nu avea timp să mă aștepte pe mine.

A fost interesant să-i văd pe localnici cum interacționează și cum povestesc. Se salută, își ating umerii de trei ori, sau se bat pe spate să arate că-s bucuroși să se revadă. Ne-am mai întâlnit și cu niște popi cu turbane care scot crucea la pupat.

La întoarcerea am cărat doar o sticlă de apă și aia pe jumătate.

Ajunși lângă intrarea în Parc mă gândeam să-l sun pe ăla cu tuk-tukul, dar nu reușisem să-i explic asta lui Elchion și am coborât pe o cărare pe coasta muntelui. Am dat într-o zonă de dealuri cu un râu, terenuri agricole și ceva animale. Copii țipau după mine faranji, faranji, dar nu prea aveam ce să le mai dau. Terminasem bomboanele și biscuiții.

Pe la 12.00 am ajuns la asfalt în Debark pe o rută destul de pitorească cu multe sate. Când am ieșit la asfalt, parcă atinsesem America. Eram tot bărbos și cam nespălat. Făcusem o singură zi duș, dar și ăla cu apă rece în aer liber.

Am găsit un tuk tuk și ne-a dus pâna la hotel de unde trebuia să-mi recuperez bagajele. I-am dat hanoracul meu lui Elchion și i-am mai dat și un tip. Nu poți să nu-i admiri pe oamenii care au de făcut traseul ăsta în fiecare zi. Eu fusesem doar patru zile și eram rupt.

După ce m-am despărțit de el cred că s-a dus la birourile parcului să se înscrie să plece din nou pe munte.

Am plecat la autogară și am găsit minibus spre Gondar. Pe seară am ajuns în Gondar.

Nu m-am mai dus la Ethiopian Hotel, deoarece tura asta chiar aveam nevoie de o baie ca lumea și un pat bun. Am stat la Quora. Mi-am luat bilet pentru a doua zi dimineață spre Addis Ababa. Autobuul a plecat pe 4:30 dimineața.

A fost o călătorie destul de lungă și am trecut și prin Rift Valley. E impresionant locul ăsta unde se depărtează plăcile tectonice. Chiar până lângă Addis treci doar prin munți și văi iar satele sunt foarte amărâte. E de înțeles de ce toți vor să ajungă în capitală să-și caute norocul.

În Addis Ababa nu am mai vizitat nimic. Eram prea obosit. Răspunsul pentru viza pentru Uganda mi-a venit în ultima zi înainte de plecare.
Dimineața am avut avion.
Am stat trei săptămâni în Etiopia și am atins doar suprafața. Nu am vizitat parte de sud, unde sunt triburile de africani și nici nu am ajuns în zonele cu musulmani. Am înțeles oarecum partea de nord.
Nu e ușor de vizitat Etiopia, dar spre final începusem să mă obișnuiesc. Poate o voi vizita din nou într-o zi. E o lume aparte, diferită de celelalte state africane.
Urmează Uganda.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.