Pe malurile Lacului Victoria, în Entebbe, e aeroportul internațional al Ugandei. La câteva ore distanță cu mașina e capitala Kampala. O incursiune în Uganda de obicei începe aici.
Continuare de aici.
Nu am stat chiar până la sfârșitul spectacolului de la Ndere Cultural Centre din Kampala. Se făcuse noaptea și nu aveam nici un plan cum am să ajung până la hotelul meu din Katwe. M-am gândit să nu îmi forțez norocul și să plec mai devreme.
Spectacolul fusese deosebit. A fost în aer liber, într-un fel de amfiteatru, iar spectatorii erau serviți cu băutură și mâncare de către ospătari. Toți albii care vizitau Kampala prin agenții de turism sau fără, probabil ajungea până la urmă și la acest spectacol. Și pe bună dreptate! Cred că ar trebui să fie atracția numărul unu din Kampala.
Diferența dintre mine și grupurile de mzungu era că atunci când spectacolul se termină eu eram pe cont propriu.
Mi-am zis că nu are cum sa fie prea complicat. Desigur că roiuri de „boda boda” așteaptă la ieșire pentru a-i duce pe la case pe cei care au asistat la spectacol. Când am ieșit din curtea Centrului însă, era doar un singur taxi, care aștepta pe cineva anume, se vede că fusese chemat la comandă. Restul turiștilor prezenți fuseseră aduși cu microbuzele. Se întunecase de-a binelea.
Lucrul inteligent pe care ar fi trebuit să-l fac ar fi fost să mă întorc la recepție și să-i rog să-mi cheme un taxi. Dar nu! Noi nu facem pasul în spate.
Am luat-o la pas pe drum și mi-am zis că e imposibil să nu găsesc o motoretă. În timpul zilei nu durează câteva secunde până nu oprește unul lângă tine și te întreabă: – Boda boda Boss?
De când mă prinsese noaptea pe străzile din Addis Abeba îmi zisesem că nu am să repet greșeala. But here I was doing it again.
Merg pe marginea drumului în întuneric, cu lampa la cap, urmărind să nu cad în vreo gaură de canal. Nu există iluminare stradală iar luna nu mi-e de mare ajutor. Cred că e înnourat.
Deși drumul e destul de aglomerat, nu oprește nici un boda boda lângă mine. Ce fac, merg pe jos 10 km până la hotel?
Ajuns la un giratoriu intru în vorba cu unul de pe boda boda care oprise să dea prioritate. Era un bodo din ăsta mai spălățel cu caschetă și cu vestă de la o companie mai reputabilă de motorete, cu număr de telefon și adresă de mail.
Îl întreb dacă e liber. Zice că da. Mă întreabă unde vreau să merg. Îi zic că vreau la Muganzirwazza Mall în Katwe. Îmi răspunde că-i pare rău, dar nu merge în Katwe noaptea.
Fuck me! Ce dracu caut eu acolo dacă la aștia cu boda boda le e frică să meargă în zona aia noaptea?
Mă sfătuiește să mă întorc de unde am venit poate găsesc un alt boda care merge în direcția aia.
Mai merg o bucată pe jos, trecând din nou prin fața Centrului Cultural. Aș putea să merg să le cer să-mi cheme un taxi. Sunt prea mândru însă și nu mă lasă inima. Mai bine merg pe jos 10 km până în Katwe. E întuneric, nu mă văd băieții că-s mzungu, dacă stau cu capu-n pământ.
Reușesc să opresc alt boda boda. Ăsta e mai amărât. Nu are caschetă iar motoreta e vai mama ei. Îi zic de Muganzirwazza și îmi zice 15000 de ugandan shillings (vreo 4 dolari). Pe timp de zi costul probabil ar fi fost sub 10000, dar nu mai stau să negociez. Zburăm în noapte!
Nu pot însă să nu mă gândesc: – Cum dracu am nimerit tocmai în Katwe?
Intrarea în Uganda
Planurile mele de a merge overland fuseseră spulberate de Etiopia. Întâi mă frecaseră cu viza pentru intrările terestre iar apoi aflasem că granița de la Moyale, înspre Kenya, fusese închisă în urma unor bătălii ce aveau loc prin zonă. Cel mai ieftin zbor din Addis, l-am găsit înspre Uganda, cu Kenya Airways, cu escală în Nairobi. Data cu zborul la prețul cel mai mic îmi oferea trei săptămâni de vizită în Etiopia. Dacă aș fi mers și în Kenya, aș fi luat East African Visa, în care intra pe lângă Kenya și Uganda și Rwanda. Picând Kenya, am luat viză doar pentru Uganda și într-un final m-a făcut să renunț și la Rwanda. Mă mișcasem prea repede, bifasem prea multe, cheltuisem prea mult. I needed to slow down. Nu prea mă mai interesa câte țări văzusem sau nu.
Zborul cu Kenya Airways
Așteptând zborul am mai admirat colegii de zbor. Tinerii kenieni cu fițe se doresc a fi un fel de gangsteri americani. Pantalonii lăsați în jos, să iasă chiloții afară, ochelari de soare și-n interior, iar în picioare șlapi din brandul tîrîș piezăș. Au articulat-o și mai grozav cu ciorapii albi la șlapi. Interesante caractere.
Zborul e plăcut. Nu pot să nu admir norii. Am început să compar țările după forma norilor, sau lipsa lor totală. Kenya e verde cu nori mulți și mărunți care par că nu se ridică mult deasupra solului. Îmi imaginez un leu, undeva la umbră în savană. Aeroportul din Nairobi e micuț și curățel. Îmi lasă o impresie bună.
Am avut în jur de o oră escală și am schimbat porțile. Am impresia că am urcat în același avion. Prin aeroport au mai încercat cu niște formulare de completat și cu arătarea certificatului de vaccin pentru febră galbenă, dar le-am zis că sunt doar în tranzit și mă grăbesc și nu au mai insistat. E cald și bine. Mult mai cald decât în Addis. Nu pot să nu mă gândesc că suntem în Decembrie. La noi probabil e frig.
În avionul de Entebbe se mai schimbă puțin atmosfera. Nu mai văd nici un „gangster”. Majoritatea pasagerilor sunt la vârsta a doua, o serie destul de plinuți. O dau cu brother and sister. Sunt și ceva indieni.
Zburăm peste Lacul Victoria. Pe lângă țărm sunt multe zone unde apa e verde. Probabil sunt niște alge ceva. Se observă destul de bine din aer, dar de la sol nu le-am observat. Am întrebat mai apoi pe câțiva oameni dar nu știau nimic despre așa ceva.
Pământul e ruginiu. Aș spune roșu, dar nu ar fi tare corect. E undeva între roșu și ruginiu să zicem. Bărbații sunt colour blind, se știe.
Entebbe – poarta de intrare în Uganda
Aeroportul din Entebbe e renumit mai ales pentru incidentul cu teroriștii din 1976. (vezi articol Wikipedia). Un avion Air France care zbura din Tel Aviv spre Paris a fost deturnat de către palestinieni și doi germani, iar după o oprire în Libya aterizează în Entebbe. Israelienii organizează o misiune de salvare cu un răsunător succes. În această operațiune moare și fratele mai mare al actualului Prim Ministru israelian, Netanyahu.
Acest incident apare și în două filme care merită văzute: 7 zile în Entebbe (2018) și Ultimul Rege al Scoției (2006). Nu povestesc ce s-a întâmplat ca să nu bag spoilere.
În ziua de azi, prezentul aeroport nu mai amintește cu nimic despre acest incident. Aeroportul e micuț, dar își face treaba. Aveam deja viza plătită online și formalitățile nu au durat mult. Mi-au lipit un acțibild în pașaport cu poza mea și mi-au dat viză pentru o lună. În interiorul aeroportului sunt ceva bancomate și am scos shilingi de la un bancomat al băncii Stanbic. S-a dovedit ca Stanbic a fost cea mai buna bancă, cu comisionul per/transaction cel mai mic.
Am ales un hotel pe lângă Victoria Mall, numit City Park motel. Am aranjat cu cei de la hotel transferul pentru 10 dolari. Probabil aș fi găsit o boda boda la jumătate de preț, dar nu știam atunci de boda boda, iar la prima intrare într-o țară, de obicei sunt mult mai atent până văd cum stă treaba pe teren.
Bruno, cel care e managerul hotelului, m-a așteptat în fața aeroportului cu o hârtiuță. E un băiat tânăr. Mi-a zis că e orfan și a fost adoptat de mic de către familia care are acum hotelul. Vrea să emigreze și-i urăște pe chinezi. Din nou chinezii! Mulți orfani prin Uganda datorită HIV-ului.
Muncitorii chinezi lărgesc expressway-ul ce leagă Entebbe de Kampala și i-au tăiat din curte lui Bruno. Cei de la drumuri îi construiesc un zid nou și lucrările sunt în toi când ajungem noi la hotel. Am plătit 57 dolari pentru trei nopți. Hotelul e ca o casă. Nu cred că au multe camere.
Camera e ok, au plasă de țânțari la pat și au apă caldă. Au plasă de țânțari și la toate ferestrele ceea ce e bine. Mai toate casele ugandeze au niște ferestre mici pentru aerisire, dacă nu au aparat de aer condiționat. Temperaturile sunt cam la fel tot timpul anului și e bine. Mai bâzâie și un ventilator într-un colț.
În prima seară am fost și am mâncat la Victoria Mall, unde au un Java Cafe. Această cafenea e comparabilă cu orice cafenea din vest. După Etiopia e cumva dureros să fii aruncat din nou în atâta lux și să sorbi din cappucino. Au și un magazin Shoprite care e plin cu de toate. Mă plimb ca prostul uitându-mă la produse de parcă nu am mai fost într-un supermarket înainte. Shoprite e un lanț de magazine sud-african pe care aveam să-l întâlnesc mai peste tot până în Africa de Sud. A reînceput consumerismul.
Entebbe e neașteptat de civilizat. Sau poate mi se pare mie așa, după Egipt, Sudan și Etiopia.
Națiunile Unite au baze militare în zonă și își aduc aici soldații pentru aclimatizare înainte să-i trimită în alte țări. Sunt mulți albi pe la mall, dar în rest nu prea i-am văzut prin oraș.
În noaptea următoare a plouat, iar dimineața ploua din nou. Șanțurile sunt mari, dar e un noroi roșiatic peste tot. I-am văzut pe cei care lucrau prin grădini că poartă cizme de cauciuc. Mi-am cumpărat și eu o pereche de la un magazin de unelte, cu 20000 de shilingi. I am in business. Șlopăind în ciubote, aduc mai mult a expat și nu a turist. I am starting to blend in, oarecum.
În ziua următoare m-am plimbat prin oraș și am mers înspre Grădinile Botanice. Pe lângă lacul Victoria sunt multe vile foarte frumoase. M-au impresionat și câteva construite în stil tradițional cu un fel de acoperiș imens din stufăriș.
Descopăr și câteva clădiri coloniale cu mult gazon în față. Nu m-aș mira dacă de după un colț aș da peste Meryl Streep, întorcându-se de pe platourile de filmare din Out of Africa. Terenuri de golf, clubul jucătorilor de cricket etc.
E interesant de ascultat sunetele, de admirat copacii și grădinile. Dau peste un copac plin de berze Marabou. Le mai văzusem și în Etiopia, dar pentru puțin timp iar atunci nu le văzusem în zbor. În Entebbe e plin de ele. Zboară la joasă înălțime cu aripile deschise de zici că-s planoare. Interesantă senzația când îți trece una pe deasupra capului.
Pe lângă Lacul Victoria, pescarii vând pește.
Pe vârful unui deal se vede Palatul Prezidențial al lui Musevini. Din câte am înțeles era casa Guvernatorului, pe vremuri. Entebbe are un aer colonial și pare locuit de o clasă bogată de ugandezi care au luat locul coloniștilor. Toată lumea vorbește engleză iar elevii sunt îmbrăcați în uniforme de tip britanic. Am senzația că britanicii au lăsat și lucruri bune pe unde au fost. Fac mereu comparație cu locuri asemănătoare pe care le-am văzut, Cipru, Malaezia chiar și Sudan, de-a lungul Nilului.
Grădinile Botanice din Entebbe
Costul biletului e de 10000 de shillingi. În mod normal ar fi trebuit să plătesc o taxă și pentru fotografii, dar paznicul nu-mi zice nimic, chiar dacă aveam aparatul la gât. Îmi laudă în schimb cizmele și-mi zice că am făcut un „smart move”.
Cred și eu! Iarba e udă de la ploaia de azi-noapte și de azi-dimineață. M-aș fi făcut fleașcă în 5 minute, dacă veneam în papuci.
Această grădină botanică de pe malurile Lacului Victoria a fost inaugurată prin 1898 și se simte influența britanicilor. Parcă sunt la Kew Gardens, doar că aici majoritatea copacilor sunt în mediul lor natural. Diferența majoră față de Kew Gardens însă, sunt animalele și păsările care au găsit un mediu propice în aceste grădini.
Grădinile se întind pe mai multe hectare și e distanță destul de mare între copacii imenși, la umbra cărora e amenajat un fel de gazon. În perioada apogeului imperiului britanic, englezii au acordat întotdeauna atenție specială plantelor și animalelor. Fiind „cârmuitorii” lumii și copiii imperiului în care soarele nu apune niciodată se simțeau nevoiți să catalogheze totul din poziția lor de custode al mundi. Înțelegerea plantelor le-au adus de multe ori și câștiguri materiale la nivel global și luau întotdeauna și acest lucru în calcul.
Plimbarea prin aceste grădini botanice poate dura câteva ore. Există și un restaurant pe malul lacului unde se poate servi o bere sau un lunch. Numele restaurantului e The Points. Prețurile au fost foarte rezonabile. Pe lângă lac niște tineri adunau cu niște greble niște alge din apă. Am putut admira și minunatele păsări King Fisher, la pescuit.
Am întâlnit și alte soiuri de păsări: Ibis, Hornbills, Pasărea Paradisului, barza Marabou și altele cărora nu le știu numele. Pe lângă apă sunt fel de fel de egrete, cormonari, țesători și alți pescari, iar prin copaci alte soiuri. Pot fi întâlnite peste 115 specii de păsări în această zonă.
La un moment dat m-am intersectat și cu un echipaj de maimuțe Vervet, care parcă veneau din oraș. Mai văzusem maimuțe și în Etiopia pe lângă Lacul Tana, dar acelea erau mult mai fricoase. Acestea din Entebbe nu prea aveau treabă cu oamenii. Se plimbau prin iarbă iar micuții, ce se țineau sub mame, erau tot uzi pe spate, de la iarba udă.
Se cățărau prin copaci și și-au făcut treabă și cu un mușuroi de termite dărâmat. Aveam să citesc mai apoi că aceste maimuțe mănâncă printre altele termite și șopârle. Nu știam.
Aici a fost prima dată când am văzut mușuroaiele de termite. Mușuroaiele sunt imense, dar aveam să văd mușuroaie și mai mari în Zambia și Botswana.
În general grădinile sunt ca un parc, dar pe la mijlocul parcului, într-o vale, au o bucățică de junglă. Se zice că aici au fost filmate unele dintre scenele dintr-un film cu Tarzan de prin anii 50-60.
În apropierea acestei bucățele de junglă am întâlnit o echipa de maimuțe Colobus. Au o blană lungă neagră cu alb și au vârful cozii alb. Erau la mare înâlțime și le-am admirat cum mâncau niște flori albastre ale unui copac ce mie îmi amintea de jacaranda.
Vizitând bucățica asta de junglă, m-am gândit că poate cu câteva sute de ani în urmă era plin de astfel de păduri pe aici, dar agricultura și plantațiile le-au făcut să dispară. Aveam să mă reîntâlnesc cu acest sentiment mai mereu în restul călătoriei.
Pe la amiază a început să dea soarele și au început să apară roiuri imense de țânțari. Sau cel puțin așa am crezut eu la prima vedere – că-s țânțari. Eram cu morcov datorită malariei și când am văzut aceste roiuri mi-am zis că nu prea am scăpare. O fată de la restaurantul de lângă lac m-a liniștit și mi-a zis că nu-s țânțari ci „flies”. Sunt un fel de musculițe mărunte de genul celor întâlnite prin Scoția – de le spun localnicii „midges”. Nimerești într-un roi din ăla și stai gură cască, ai șansă să halești câteva.
Dintre plante aș mai menționa un ficus imens, care m-a impresionat. Sunt ficuși mari și în Cipru, dar nu am văzut nicăieri unul așa mare. Cu cât creștea își trimitea niște liane să acționeze ca piloni de susținere. Am mai recunoscut JackFruit – îl întâlnisem prin Asia de Sud Est. Majoritatea pomilor însă nu i-am cunoscut, iar unele fructe erau cu adevărat senzaționale. Sunt greu și de descris.
Când a dat căldura au început să apară fel de fel de localnici. Am dat peste niște nuntași care veniseră cu mirii la o repriză de photo shooting prin junglă. Toții la patru ace, cu domnișoarele de onoare îmbrăcate în roșu. Foarte interesant.
Într-o altă locație, avea loc un fel de ceremonie religioasă. Am văzut mai apoi lucrul ăsta de câteva ori. Credincioșii se adună prin poiene și păduri și cântă și fac predici pe afară. Ugandezii în general sunt foarte credincioși. Probabil urmare a faptului că până și-n ziua de azi sunt asaltați de fel de fel de misionari și voitori de bine.
Merită pe deplin o vizită la aceste grădini botanice. Am plecat totuși cu un oarecare sentiment de tristețe, gândindu-mă că poate unele plante mai rezistă în natură doar datorită necesității britanice de catalogare și a iubirii lor pentru gazoane. Omul nu ar trebui să se amestece în toate.
Uganda Wildlife Education Centre
(Webpage: http://www.uwec.ug/)
Nu departe de grădinile botanice se află și acest zis orfelinat pentru animale sălbatice. Înființat în perioada colonială, în 1952, ca un centru unde să fie îngrijite animalele orfane sau recuperate de la braconieri, locul a ajuns să fie cunoscut în timp ca Entebbe Zoo. În prezent se merge mult pe ideea asta de centru de salvare al animalelor și nu grădina zoologică, probabil și datorită faptului că pot accesa diferite fonduri internaționale menite animalelor.
În practică mie mi s-a părut mai mult grădină zoologică, decât altceva, dar sunt sigur că au și multe merite în a salva diferite animale.
Pentru localnici prețul e de 10000 de shilingi, dar strănii plătesc 15 dolari. Destul de scump, dar zic eu că se merită.
Au tot felul de animale și mi s-a părut că au foarte bine grijă de ele. Am mai fost pe la grădini zoologice prin Europa și pot spune că pot concura liniștiți cu alte astfel de grădini zoologice.
Dintre chestiile speciale pe care le au, aș aminti rinocerul alb, Barza Shoebill (Cioc de pantof) și cimpanzeii.
Cimpanzeii sunt pe un fel de mică insulă artificială și îi poți observa de pe malul opus. Din Entebbe se poate lua feribot spre Insula Ngamba, pentru a vedea cimpanzeii lăsați în libertate acolo, dar costurile sunt la vreo 90 de dolari. Și acolo tot un fel de grădină zoologică, doar că la scară mai mare.
M-a uimit numărul mare al localnicilor ce vizitau acest centru. Mulți veniți cu copii și mulți reacționau foarte uimiți la întâlnirea cu animalele. Această e Africa din ziua de azi? Unde e Africa la care visam eu, cu africanul care dacă iese la plimabare în spatele casei e frică să nu-l pape leul? 🙂
Mi-a părut foarte interesant și țarcul girafelor. Privind copacii din acest țarc, care erau curățați de frunze și ramuri la bază, având doar o coroană la câțiva metri înâlțime, mi-am dat seamă ce mult poate influența o specie mediul înconjurător în care trăiește. Girafele erau cele care dădeau această formă copacilor, care mie îmi păreau atât de africani. Dacă ele nu ar exista probabil că orizontul ar arăta altfel.
Am venit în Africa să merg la grădina botanică și la grădina zoologică? Îmi părea că trișez cumva și-mi fur singur căciula. Dar asta era situația. Unele animale ar fi fost foarte greu de văzut în cadrul lor natural, cum ar fi de exemplu Barza Shoebill, ce trebuie căutată prin diferite mlaștini, sau rinocerul alb. Rinocerii de aici aveau cornul tăiat. Chinezii, care folosesc astfel de obiecte in medicina tradițională, plătesc și la peste 500000 de dolari pentru un corn de rinocer, ceea ce face rinocerii să fie foarte vizați de către braconieri. Rinocerilor din rezervații li se taie cornul de către rangers tocmai pentru a fi protejați de braconieri, iar cei lăsați cu corn (de exemplu în Zambia) au protecție armată, 24 din 24 de ore. De aceea și costurile la astfel de rezervații pot fi ridicate.
Per total o vizită foarte interesantă la acest sanctuar de animale și o recomand celor veniți în Entebbe.
A doua zi a plouat intermitent toată ziua și nu am făcut mare lucru. M-am mai plimbat prin oraș, am dat chiar peste o piață în care precupesele veniseră cu fel de fel de produse la vanzare, întinse pe niște saci sau pături pe jos. Interesant de văzut felurite frute și legume.
Am făcut programul pentru Kampala. Din Entebbe circulă microbuze în fiecare zi și trec pe drumul principal. Opresc în orice loc, trebuie așteptate în drum. Drumul e de vreo două ore și costă 3000 de shillings.
Am analizat cumva Kampala și ofertele de cazare iar cele mai ieftine oferte erau în sudul orașului. Pe hartă am găsit un mall, de-i zicea Muganzingwaza. Dacă este un mall în zonă, nu are cum să fie rău. Drumul din Kampala trecea chiar prin fața lui și puteam coborî direct acolo. Am găsit pe booking un hotel numit Precise Hotel, la vreo 10 dolari pe noapte, ceea ce era un preț foarte bun. Nu avea nici un review și era nou pe site, dar din poze arăta bine. De obicei citesc reviewurile și sunt atent să aibă mai multe. Avea poze cu personalul la uniformă și părea destul de respectabil. Am rezervat pentru trei nopți.
Bruno m-a întrebat mai poi unde am rezervat și i-am zis de Muganzingwaza.
–Ohh, îmi zice, Katwe, its a slum!
-Is it dangerous? îl întreb.
-No, but its a slum.
Slum, neslum, mi-a cam picat fața. Alt loc mai bun nu am putut alege? Erau ceva hosteluri gândite pentru vestici prin nordul Kampalei, dar îmi păruseră scumpe. Na. Asta e. Vom vedea cum e și în slum.
Îmi părea cumva cunoscut numele de Katwe. Mi-am adus aminte mai apoi că am văzut un film, numit The Queen of Katwe, despre o tânăra din acest slum care a ajuns campionă la șah. Am căutat și ceva articole pe internet și am găsit că e cel mai mare și mai sărac slum din Uganda, locul cu cea mai mare rată a criminalității. Statistici care totuși nu puteau fi exacte, deoarece nu se știa exact numărul crimelor. Nah! Bună treabă! Poate exagerează băieții.
A doua zi am luat matatu din fața hotelului și am pornit spre Kampala. Eram învățat cu mini busele din Etiopia, dar în comparție cu Etiopia, ugandezii sunt mult mai corecți. La fel ca în Etiopia, pe lângă șofer mai este un băiat care se ocupă cu inchisul, deschisul ușei, luarea banilor și strigatul după clienți.
Era cam puțin loc între scaune, dar în rest călătoria a fost bună.
Am ajuns și la Precise Hotel, care era undeva la etaj într-o clădire ce dădea la drumul principal, pe un colidor pe lângă alte magazinașe cu fel de fel de electronice.
La recepție, într-un fel de gheretă era o tinerică destul de încruntată. Nu am găsit doamnele în uniformă care le văzusem pe booking. De la balconul interior al clădirii aveam o imagine frumoasă peste fel de fel de acoperișuri pline de relicve și prăvălii. Fel de fel de mecanici, reparatori de motorete și alți mici meseriași. Pe vârful unui deal din depărtare se vedea o moschee, iar până acolo erau fel de fel de barăci și clădiri joase, înghesuite una-n alta, cu acoperișuri de tablă roșie.
Camera era curată, cu gratii la geam și cu o baie mică. Mi-a plăcut că aveau o pereche de șlapi pentru interior. Patul era destul de larg, dar pe sub cearșaf, era o folie de plastic.
Doar o singură dată de-a lungul cazărilor mele am mai prins folie de plastic pe sub cearșaf și asta se întâmpla la un love-hotel japonez. Hotelierii iau măsuri de protecție pentru a-și proteja salteaua. Proteja împotriva a ce? Sa nu verși cappucino pe saltea, sau poate le-o fi frică de mzungu care se scapă noaptea-n pat? Plasticul ăla mi-a dat de gândit, dar nu aveam să stau să construiesc teorii ale conspirației. Am pornit în recunoaștere, la pas.
Prin Katwe, la pas
Am zis să dau o fugă întâi pâna la Mall, că și așa eram la doi pași de el. Poate trebuie să-mi fac ceva provizii. Mall-ul s-a dovedit a fi o mare dezamăgire. O clădire destul de mare, care probabil s-a dorit un fel de centru comercial cândva, dar acum era aproape părăsită. În afară de un birou pe la etaj, restul dughenelor erau închise ori folosite ca spații de depozitare. Se vede că proiectul Mall în Katwe fusese un mare fâs. Nu aveau nici măcar un market.
Am găsit un magazinaș în apropiere de o benzinărie Shell de lângă un round about.
În rest era plin de lume și fel de fel de mecanici și alte dugheneșe mici. Magazine de biciclete, baterii de motorete, vulcanizări, frigidere etc. Fel de fel de intreprinzători locali.
Din ce am citit din istoricul zonei, slumul s-a dezvoltat o dată cu construcția unei linii ferate dinspre Kampala înspre Kasese. Pe dealurile din Kampala era nobilimea ugandeză, iar înspre Entebbe artistocrația colonială. Britanicii au adus indienii pentru a lucra la linia ferată. Primii au fost muncitorii indieni, iar mai apoi au apărut și localnicii care și-au făcut fel de fel de locuințe improvizate pe lângă linia ferată și au început să vândă câte una alta.
Katwe a început să fie cunoscut ca un centru al întreprinzătorilor locali. Puteai repara orice în Katwe, iar dacă aveai nevoie de ceva o puteai găsi, sau construi de la zero pe aici. Slumul a tot crescut și crescut, iar spiritul întreprinzător al celor din zonă e renumit.
Am fost doar pe drumul principal care duce spre Kampala și nu am intrat pe ulicioarele dintre feluritele dughene și colibe. Drumul principal e foarte aglomerat și mai trec și coloane oficiale spre Entebbe păzite de militari în niște pick-upuri. Sunt un fel de Toyota pick-up, iar în spate au vreo 6 scaune, iar militarii stau spate-n spate, echipați și mascați.
Chiar înainte de a intra în partea mai aglomerată a Kampalei este o zonă unde stau la cerșit mai mulți copii. Sunt mulți orfani în Uganda.
La pas prin Kampala
Am fost pe jos până în oraș, la intrarea în Kampala aflându-se un ditamai templu Indian, de culoare albă.
M-am plimbat apoi pe străzi, doar pentru a lua pulsul orașului. În partea de sud sunt principalele autogări, cea veche și cea nouă, iar toată zona e ca un imens bazaar. Nu am reușit să-mi dau seama exact care e autogara veche, dar e un fel de parcare undeva mai jos, care e plină de matatu. Bănuiesc că aceea era Old Bus Station. Multe străzi sunt cu sens unic, iar toate microbuele mici se înghesuie în acea parcare.
Companiile cu autobuze mari au oficii în locații diferite și mai își schimbă locul de unde le pleacă autobuzele. Întâi trebuie găsit boriul companiei, iar apoi te duc ei la autobuz.
Am fost mai mereu în mișcare, deoarece e o zonă plină de hoți. Asta se poate observa după felul în care își țin localnicii gențile. Își pun rucsacele în față și stau cu ochii în patru.
Am mâncat undeva în oraș. Cea de la restaurant îmi tot zicea de „jinats” – chicken with „jinats” și numai nu înțelegeam. Mi-am dat seama mai apoi că e vorba de „G. Nuts”, prescurtarea de la „ground nuts”, un sos foarte folosit la mâncărurile ugandeze.
După o plimbare de câteva ore, mă durea capul din cauza aglomerației și nebuniei. Un moment memorabil a fost când un cerșetor și-a făcut nevoile în mijlocul vacarmului, din picioare și parcă fusese invizibil. Nebunie mare pentru prima zi.
Pe seară m-am întors la hotel, să descopăr că la partier, printre garaje era o saună și baie turcească, iar undeva prin vecini, începuse ditamai discoteca. Mecanici de peste zi, veniseră la petrecere.
A cântat muzica la maxim până la vreo unu, două noaptea. Prima zi în Kampala mă amețise.
A doua zi dimineață m-a vizitat patronul hotelului, un băiat foarte tânăr și care se ocupase de înregistrarea hotelului la booking.com. Se vedea lucru că vroia să-și mute afacerile de pe piața – „bordel pentru localnici”, pe piața internațională a turiștilor mzungu.
M-a întrebat dacă totul e ok și dacă fetele au avut grijă de mine. I-am spus că totul e perfect și mă simt minuat. Mi-a cerut să las un review pozitiv după ce voi pleca. L-am asigurat că am să o fac.
La vreo 10 minute după ce a plecat patronul, a venit una dintre fete și m-a întrebat dacă doresc un masaj. Vai vai ..ce fac hotelierii ăstia pentru un review pozitiv. 🙂
La plecare am scris un review fabulos și i-am acordat note foarte bune. Cei ce au vizitat însă după mine nu au fost prea impresionați, hotelul fiind îngropat rapid sub reviewuri de note de 2 și 3. Acum cred că a dipărut de pe booking. Îmi pare rău că nu i-a ieșit patronului manevra cu lansarea pe piața internațională. E totuși Katwe.
Uganda Museum
Costuri: 15000 Ugandan Shillings
A plouat toată noaptea, iar a doua zi ploaia nu se oprise. Am așteptat câteva ore dimineața în speranța că se va opri, dar nu a fost așa. Cerul era mohorât și era un noroi roșiatic peste tot. Nu prea aveam ce face pe ploaie așa că am hotărât să merg la Uganda Museum.
Am luat o boda-boda din fața hotelului cu 6000 de shillings. La un moment dat a trebuit să ne oprim deoarece ploua prea tare.
Uganda museum e cel mai vechi muzeu din Africa de Est fiind înființat de britanici în 1908. Datorită ploiii am fost singur prin muzeu.
Au fel de fel de vitrine cu diferite obiecte adunate din toată Uganda. Multe dintre becurile ce trebuiau să lumineze aceste vitrine nu funcționau.
Au o mașină Ford din 1925, o canoe din lemn și multe obiecte care arată viața tradițională. De asemenea ceva animale împăiate în secția de Natural History.
În mare am fost dezamăgit de acest muzeu și aș zice că nu prea merită o vizită. Ar fi trebuit să fie mai bine pus la punct, ca muzeu național.
Au și un fel de muzeu al satului cu diferite colibe, dar eu nu le-am văzut. Erau câteva colibe în fața muzeului, dar nu le-am vizitat pe interior.
Partea de Nord a Kampalei
Deoarece ploaie nu se se oprise încă, am fost la un mall din apropiere, numit Accacia Mall. În apropiere de mall am găsit din nou o Java Cafe, unde am mâncat foarte bine, chiar dacă puțin cam scump. Am mers și la film la mall, să mai treacă ploaie.
Când am ieșit de la film, ploaia s-a oprit și am putut merge pe jos. Partea de nord a Kampalei e diferită de zona bazarurilor din sud. Sunt terenuri de golf, vile luxose, ambasade și hoteluri. Trotoarele sunt și ele libere, lipsind nebunia din zona autogărilor.
Majoritatea hostelurilor sunt în această zonă.
Totuși parcă îmi era dor de Katwe. 🙂
Am mers pe jos până acasă, trecând din nou prin zona bazarului și autogărilor, de unde mi-am luat din nou porția de amețeală.
Datorită ploii, multe alte lucruri nu am făcut în acea zi. Mi-am mai rezolvat problema internetulu și cartelei locale, la un AirTel din zonă. Durează ceva, deoarece te fotografiază și te pun în sistem, și poate dura o oră, până dau drumul la SIM.
Ultima zi plină în Kampala
În ultima zi plină în Kampala, m-am plimbat din nou mult pe jos. Am decis să merg în Fort Portal și am mers să văd de unde pleacă autobuzele spre acest oraș și să cumpăr bilete. Eu știam despre o companie numită Kalinda. Le-am găsit locul de unde plecau autobuzele și am întrebat un șofer dacă pot cumpăra bilet și la ce oră pleacă autobuzele a doua zi. Mi-a zis că nu vând bilete cu o zi înainte și să vin a doua zi în același loc și pot cumpăra bilete atunci. Nu avea nici o oră fixă, deoarece autobuzele pleacă doar când se umplu.
A doua zi aveam să aștept vreo jumătate de oră la Kalinda să vină autobuzul, dar până la urmă nu au mai plecat. Am găsit o altă companie numită Kampala Hoppers și am plecat cu ei.
Deci treaba cu autobuzele e destul de relativă. Sunt mai multe companii și depinde de companie cât de exigenți sunt. Unele companii sunt specializate pe o anumită destinație, alte companii pe alte destinații. În general, în Uganda e vorba de a găsi o companie reputabilă, sau de a merge cu ce găsești (și se umple) în ziua respectivă.
După ce am văzut de unde pleacă auobuzele și mi-am luat din nou porțuia de îngrămădeală și nebunie, am mai vizitat două malluri: Garden City și Oasis, care mi-au părut mai slăbuțe decât Acacia.
De la malluri am luat o boda boda până la:
Baha’i House of Worship, Kampala
Costuri: gratis
Știam despre grădinile Baha’i din Haifa, Israel, iar în India văzusem templul lor în formă de lotus din New Delhi. Știam că în toată Africa este doar o singură clădire aparținând acestei religii și am vrut să o vizitez. Este și destul de aproape de Ndere Centre, unde pe seară trebuia să ajung pentru dansurile folclorice.
O boda din centru m-a costat 10000 de shillings. Kampala e foarte întinsă, iar după ce treci de zona de lux din zona mallurilor și ambasadelor, e ca la țară, multe gospodării cu grădini mici. Comparativ cu Katwe aici era o zonă middle-class.
Templul e construit pe vârful unui deal și are o panoramă destul de frumoasă spre suburbiile Kampalei.
Religia Baha’i a originat în Persia dar nu pot zice că știu multe despre ei. Cei interesați pot citi mai multe aici la Wikipedia.
Ideea asta a lor că toate religiile sunt binevenite mi se pare interesantă.
Am citit câteva panouri cu informații, iar în templu erau câteva bănci, iar în rest încăperea era goală și era multă liniște. Toți vizitatori sunt bineveniți și se pot ruga în ce fel doresc.
De ce tocmai aici și cum de că au ales Kampala, rămâne un mister pentru mine.
Trec o vizită aici la categoria: „intriguing”.
Ndere Cultural Centre
Costuri: 80000 de shillings
Pagina: www.ndere.com
În opinia mea, asta ar trebui să fie atracția numărul unu din Kampala. Showurile sunt de trei ori pe săptămână, Miercuri, Vineri și Duminică, dar e bine de verificat pe pagina lor.
O echipă de dansatori și muzicieni care au reprezentat Uganda pe la diferite festivaluri internaționale. Se poate lua și masa, dar e la extra cost. Eu mâncasem deja și nu am mai servit decât un suc. Prețurile sunt ceva mai mari decât la un restaurant obișnuit.
Sunt mulți dansatori și și-au schimbat costumele non-stop. Au prezentat dansuri și obiceiuri din diferite zone ale Ugandei. De asemenea instrumentele tradiționale folosite au fost foarte interesante.
În concluzie
Entebbe e de recomandat pentru o „aclimatizare” iar în Kampala nu ratați showul de la Ndere Centre. E bună și o plimbare prin zonele aglomerate a Kampalei, dar adevărata Ugandă, cea care mi-a plăcut mie, e departe de Kampala. Despre acea Ugandă urmează să scriu.
