Dus De Acasă.ro

Abuna și Korkor, Etiopia – mănăstiri mai aproape de Dumnezeu (10)

Abuna Yemata Guh este poate cea mai faimoasă mănăstire din Regiunea Tigray din Etiopia. Există nenumărate articole pe internet despre ea și a fost vizitată de nume mari. Pentru o vizită aici e deajuns o jumătate de zi, în cealaltă jumătate se pot vizita două mănăstiri din apropiere la fel de spectaculoase (sau cel puțin traseul până la ele) – Maryam Korkor și Daniel Korkor.

MaryamKorkor00011

Continuare de aici
Introducere

Principalul motiv pentru care venisem în Regiunea Tigray era să vizitez Biserica Abuna Yemata Guh. Ajunsesem în Wukro cu o zi înainte și văzusem câteva din bisericile din împrejurimi, despre care am scris în articolul precedent (Vezi articol)

E destul să scrii pe google despre Abuna Yemata și îți vor apărea tot felul de articole și videouri, începând cu cei de la Național Geographic, The Guardian, BBC, Washington Post și alții la fel de renumiți. Fiecare dintre aceste jurnaliști încearcă să dea un titlu cât mai pompos experienței prin care a trecut. Câteva astfel de titluri:

  • Reaching the „Church in the Sky”
  • Seven Wonders: Abuna Yemata
  • The most hardcore baptism you’ll ever see
  • A leap of faith! Ethiopia’s ‘church in the sky’ is perched on a 2,500ft cliff… with a wall of rock devotees must climb barefoot
  • In Ethiopia, an adrenaline-filled act of faith ș.a.m.d.

Pe mine mă impresionase videoul de la BBC, cel cu „The most hardcore baptism” și mai fusese un articol și un video cu unul de era să-l ia vântul din vârful muntelui, dar nu-l mai găsesc și nici nu-mi amintesc cum se chema. Rămăsesem cu impresia că e cine știe ce escaladarea de făcut și mi se păruse un loc deosebit.

Dimineață când a venit Tsion, m-a dus să-mi facă cunoștință cu un frate de al lui care știa ceva engleză. Încercau să mă convingă să-l luăm și pe ăsta cu noi, vezi doamne pe post de ghid, deoarece știa engleză. Nu ne ieșea treaba cu motocicletele, că ne-ar mai fi trebuit una și pentru noul ghid. Le-am explicat prietenește că nu mai am nevoie de alt ghid și până la urmă am plecat din Wukro, doar eu și Tsion.

Dimineață am mai fost și am mai cumpărat niște ciocolăți să-i ducă lui bunică-sa, deoarece fusese așa primitoare cu noi cu o zi înainte.

Drumul dintre Wukro și Megab

Când se vorbește despre cazare pe lângă Abuna, se vorbește de orașul Wukro și de orașul Hawzien. Eu până în orașul/satul Hawzien nu am ajuns, deci nu știu cum e pe acolo. Am trecut doar prin Megab, care e format din câteva colibe/case împrăștiate și cam atât. Mi se pare mai dificil de ajuns la Hawzien cu autobuzele, deci dacă ar fi să merg din nou, tot în Wukro cred că aș căuta cazare.

Oricum majoritatea turiștilor care vin ajung în day tours, vin fie din Mekelle sau din Axum.

Drumul din Wukro până în Megab e neasfaltat dar se lucra serios la el. În mai multe locuri se lucra la poduri și alte pasaje. Mă gândesc că în viitorul destul de apropiat îl vor termina de asfaltat. Era cam greu de făcut cu mașini mici, dar erau ceva mașini de teren și microbuze.

Noi, cu motocicleta, ne-am umplut de praf în ziua aia.

În majoritatea timpului e destul de plat, strâbătând un fel de podiș înconjurat de crestele munților pe margini, dar mai sunt câteva porțiuni cu suișuri și coborâșuri. Zona e destul de frumoasă. Înțeleg de ce primii creștini și predicatori au ales aceste locuri, unde găsiseră un rai în vârful munților.

Pe lângă Wukro, Tsion mai cunoștea din pietoni, dar după alți câțiva kilometri nu mai cunoștea și se oprea să mai întrebe de direcții. Am primit un fel de fruct de la o domnișoară pe care am întâlnit-o pe traseu, cred că era o guava. De pe ogoare copii mereu strigau „faranjii” – „faranjii” și ne făceau cu mâna.

Prin satele care treceam de obicei era un ditamai copac în centrul satului, probabil fiind un loc bun la umbra căruia să se adune sătenii. Mi-au plăcut acești copaci, dar nu știu din ce soi erau.

Am văzut mai multe gospodării, majoritatea destul de modeste, zidite din piatră roșiatică, înconjurate de ziduri. Multe aveau și câte un stog de fân, sau mai multe pe lângă gospodărie. Muncile câmpului le făceau cu vaci (Boi) înhămați. Am văzut în mai în multe locuri cum treierau grâul. Un cerc de piară în care 2 – 3 vaci se învârteau călcând paiele, după care veneau femeile să vânture grâul.

Mai erau câmpuri semănate cu ceea ce am crezut eu că e porumb. Am aflat mai apoi că e vorba de sorg (https://ro.wikipedia.org/wiki/Sorg). O plantă mult mai rezistentă la clima uscată din zonă.

Diferite biserici se vedeau cocoțate pe stânci, culoarea lor albă contrastând cu roșul pietrei din jur. Multe garduri făcute din cactuși așa cum văzusem și în ziua precedentă.

Pe drum întâlneam fel de fel de pietoni. Mulți erau în urma măgarilor care cărau apă, iar alții aveau câte o mică cireadă de vaci, capre sau măgari.

De la Tsion am început să învăț câteva fraze. „Mama” – formă de respect pentru femeile mai în vârstă, probabil ceva gen Mătușă, iar „Baba” e pentru bărbați. „Ine” – e pentru cei mult mai în vârstă. Probabil e Bunic. Forma de salut e „Selamro”. Deci când treci pe lângă o doamnă îi zici:

„-Selamro Mama!”.

Cel mai folosit și folositor cuvânt e însă „Eși”, care are sensul de Ok, sau bine. E folosit la greu. Dacă e un singur cuvânt pe care trebuie să-l știți în Etiopia, ăsta e cuvântul.

Lui Tsion îi spusesem de două biserici: de Abuna Yemata Guh și de Maryam Korkor. Când am ajuns pe lângă Megab m-a întrebat pe care vreau să o fac prima și i-am zis să mergem la Abuna Yemata. La Abuna se urcă de pe o parte a a muntelui iar la Maryam de pe partea cealaltă. Se pot uni și într-o singură tură, dar e un traseu de mai multe ore și destul de dificil. Unii cărora le place trekkingul sunt lăsați pe o parte a muntelui și coboră pe partea cealaltă la mașina care îi așteaptă. Este nevoie totuși de un ghid pentru un astfel de traseu.

Mănăstirea Abuna Yemata Guh

După cum aflasem de la Oficiul de turism din Mekelle, costurile erau în felul următor:

Ești obligat să ai ghid și pentru Abuna și pentru Maryam Korkor – 500 de birr pentru amândouă. Ghidul îl iei de la Guide Association din Hawzien, dar cică îi poți găsi și sub copacul mare din parcarea Abuna. 150 de birr intrarea la fiecare biserică, le plătești popilor care stau cu chitanțerul.

Și mai trebuie vreo 200 de birr pentru ăia cu sforurile de la Abuna Yemata, plus bacșișurile la popii și măicuțele de la biserici. Cam asta știam.

De la drumul asfaltat am pornit pe un drum de țară înspre munți. Mai era un microbuz care a adus doi turiști. Drumul trece prin albia secată a unui râu și sunt destul de mulți bolovani. Noi cu motocicleta ne-am apropiat foarte mult de baza muntelui, dar cei cu microbuzele au trebuit să lase mașina înainte de albia râului.

Cum am parcat sub un copac am fost asaltați de o trupă de mucoși care începuseră să strige Faranji, Faranji. Le-am zis să păzească motocicleta și ne înțelegem la întoarcere. Mai aveam ceva bomboane cumpărate de la Addis Ababa prin geantă.

Am mers spre munți și desigur, cum bine a zis omul de la oficiul de turism din Mekele, am găsit un popă sub un copac. I-am dat 150 de birr pentru bilet și ne-a tăiat chitanță. M-a bucurat faptul că nu era nici un ghid.
Tsion mi-a explicat atât cât a putut mai apoi, că i-a zis părintelui că el e ghidul meu și l-am luat din Wukro. Oricum și treaba asta cu ghizii e cam după ureche făcută. Amintiți-vă de povestea cu Rambo/Rocky de la articolul precedent.

Din microbuzul pe care-l depășisem au mai venit doi tineri (cred că erau americani) și aveau un ghid cu ei. Acel ghid a mai comentat ceva, dar nu prea s-au prins cum stă treaba.

Cărarea e ușor de urmat și nu ai cu adevărat nevoie de ghid la Abuna Yemata. Cu ocazia asta am salvat 250 de birr.

La această mănăstire a fost și cel mai aglomerat. Am întâlnit câteva grupuri care coborau. Dar la urcare am fost doar eu și Tsion și cei doi americani.

După vreo jumătate de oră de urcat pe o cărărușă destul de simplă se ajunge la faimosul zid vertical. De aici deja începe pământ sfânt și ca pe la toate mănăstirile din Etiopia, ești rugat să mergi desculț.

Aici erau patru localnici care aveau o sfoară și ajutau turiștii la urcat și coborâre.

Am prins un grup destul de numeros care cobora și a trebuit să-i așteptăm pe rând până ajung jos la baza zidului.

Unii mai făceau și poze cu steagul țării lor și echipament de alpinist, de zici că escaladaseră Everestul.

Am avut ocazia să-i observ pe americani urcând, cu sfoara localnicilor și mi-am dat seama că nu ajută mult. Iar zidul nu e chiar așa de speriat. Localnicii și ghizii urcau fără sfoară și dacă ei o fac, m-am gândit că o pot face și eu. Pe Tsion nu-l întreba nimeni dacă are nevoie de sfoară.

Când mi-a venit rândul am zis că nu am nevoie de sfoară! Știam că dacă folosesc sfoara aveam apoi și de târguit prețul cu băietanii și era sătul de dat bani în stânga și-n dreapta. Îmi ciuruiseră buzunarele etiopienii.

Am pornit cam cu prea mare viteză și mi-am julit puțin chelia. 🙂 Apoi am mai încetinit. Mi-am amintit de un sfat văzut printr-un documentar ceva de alpiniști: Să ai tot timpul cel puțin 3 puncte de susținere. Cât timp căutam următoarea priză, eram bine ancorat cu celelate trei membre.

Piatra muntelui e un fel de sandstone și are diferite locuri unde poți prinde cu mâna și unde pune piciorul. Fuseseră scobite de-a lungul timpului. A mers destul de ușor la urcare și m-am descurcat fără ajutor.

Am ajuns pe un mic platou sub un copăcel. Aici sunt diferite peșteri scobite în stâncă în care se află osemintele preoților care au slujit aici. Rămășițe de haine și oase înălbite de vreme. Am mai observat asta și pe la alte mănăstiri. Morminte în curtea așezământului. Probabil doar care cei care și-au trăit viața aici au această onoare.

Tsion începuse deja să vorbească în șoaptă, arătând respect locului sacru în care ne aflam.

Tot aici mai este și o toacă formată din două lespezi de piatră. Se bate în ea cu altă piatră și sună destul de bine.

După o ascensiune simplă și scurtă se ajunge la o altă peșteră scobită în munte. Aici e locul unde au loc botezurile. Copii trebuie întâi botezați înainte de a fi lăsați în biserică, la slujbă. Peștera e goală, doar o rogojină pe jos. Înspre prăpastie avea scobită un soi de fereastră pe care puteai scoate capul.

Am continuat spre peștera principală unde e mănăstirea. Ajungi cumva pe creasta muntelui și poți vedea pe ambele părți ale stâncii. Sistemul de siguranță era format dintr-o cioată pusă cumva înspre prăpastie. Aveam GoProul la rucsac și am observat mai apoi când m-am uitat la videouri ca acolo pe unde urcam erau scrijilite trei cruci în stâncă. A fost un detaliu pe care nu l-am observat atunci, în acel moment când am urcat.

E faină senzația să atingi aceleași locuri, să ai aceleași prize, ca toți credincioșii care au folosit această rută în drumul lor spre rugăciune și apropierea de Dumnezeu.

Apoi se merge vreo 10 metri pe buza unei prăpăstii de vreo 200-300 de metri. Este un fel de alee de vreun metru jumate de lată. E înclinată cumva înspre prăpastie și trebuie să ai grijă cum pășești. Mi-era frică să nu alunec pe nisip. Mai sunt niște locuri unde te poți ține de zid. Niște scobituri.

Ajunși la peștera principală, avem un fel de pridvor, sau tindă scobită. Aici un popă învelit în pătura aia a lor albă, specifică, dormea pe o rogojină. M-a auzit când l-am fotografiat și s-a trezit.

Desigur că a așteptat întâi să decartez ca mai apoi să deschidă ușa de piatră a bisericii. I-am dat 150 de birr. Om cu poziție înaltă!
A deschis ușa și am intrat înăuntru.

Nu este curent electric și toată lumina vine prin ușa prin care tocmai am trecut. Picturile s-au păstrat foarte bine.

La loc de cinste e icoana Maicii Domnului. Mie stilul îmi aduce mult cu ce am mai văzut prin Capadochia. În fața icoanei e un suport cu o Biblie foarte veche.
Pe tavan sunt pictați cei ce au adus creștinismul în Etiopia, iar pe lângă ei, apostolii. Au niște turbane imense pe cap.
Am obsevat că țin în mână un fel de Ipaduri. 🙂 Trebuie să fi fost un fel de tăblii sau pergamente. Cărțile au apărut mai târziu.

Tsion a mers și s-a închinat la altar, unde la fel ca în toate bisericile și mănăstirile etiopiene este ținută o replică a Chivotului Legilor, iar acolo nu pot intra decât inițiații.
Am făcut câteva poze, dar datorită luminii destul de slabe nu au fost cine știe ce reușite.

E uimitor cât de bine s-au păstrat frescele.

Nu am poposit foarte mult înăuntru, deoarece ne-au ajuns și americanii și i-am lăsat pe ei înăuntru.
Îmi imaginez că în zilele mai aglomerate sunt tot felul de showuri pe aici, cu drone, filmări și fotografii de pe marginea prăpastiei.
Au văzut popii ăștia la aparatură performantă că n-am văzut eu. 😀
E ironic cumva să fugi în vârf de munte și să vină modernismul după tine.

La coborâre am ajuns din nou la peretele vertical. E mai greu la coborâre decât la urcat, deoarece nu prea vezi unde trebuie să pui piciorul și nu știi odinea corectă a pașilor și prizelor.
Deși nu mi-am pus funia, tot au venit doi dintre cei cu funia cu noi și ne ziceau unde să punem piciorul. Până la urmă nu am putut scăpa și le-am dat 200 de birr la toți patru. 50 de birr de căciulă.
Pe mucoșii de la motoretă, i-am rezolvat cu caramele. Din patru câți erau, doi au rămas la datorie și au păzit motoreta. Și-au meritat plata. Caramică a fost câștigată cinstit! 😀

Am încălecat pe motoretă și am mers pe cealaltă parte a muntelui, unde am găsit cărarea spre Maryam Korkor.

Mănăstirile Maryam Korkor și Daniel Korkor

Aici am dat din nou peste un popică și lângă el era un băietan, care era ghid. Nah! Că aici nu am mai putut scăpa de ghid.
Am încercat aceeași poveste ca la Abuna, cu Tsion spunând că el e ghidul meu din Wukro, dar de data asta nu a mers. Pe ghidul de aici îl chema Abraham și a zis că nu se poate fără ghid.
L-am întrebat cât vrea și a zis că 400 de birr. I-am spus că mai mult de 200 de birr nu-i dau și am vrut să plec, că Tsion începuse deja să se certe cu el.
La etiopieni nu ia mult până încep să se certe.
Când a văzut că sunt hotărât să plec, a zis că e ok cu 200 de birr. Știam că prețul corect e 250 de birr.
Am găsit și un popică, la care a trebuit să plătesc 150 de birr, intrarea. Desigur, vechea poveste cu chitanțierul. A zis că nu-l are la el și-mi dă chitanța la întoarcere.
Dacă taie chitanță, trebuie să dea banii mai departe pe cale ierarhică și dacă pot să rămână banii la ei cu atât mai bine.
Am pornit cu Abraham la deal. Abraham era încălțat cu niște sandale verzi de plastic și mergea pe potecă ca o căprioară. Eu am obosit după vreo 10-15 minute. E posibil să fie și din cauza altitudinii.
A fost mult de urcat, dar drumul este destul de bun. Un fel de cărare pavată cu pietre. Am mai trecut printr-un fel de canion printre stânci.
Mai sunt niște secțiuni unde se urcă pe niște pante destul de înclinate. Din nou sandstone. Aș zice că e nevoie de ghid, deoarece sunt câteva intersecții pe unde nu știi unde să o apuci și nu sunt defel indicatoare.
Când am ajuns în vârful primului deal, am dat peste o peșteră care fusese folosită cândva ca biserică. Abraham mi-a zis că acum dorm acolo când vin cu oile la păscut. De acolo pornește și o cărare care duce spre Abuna Yemata, trecând prin albia râului pe care-l trecusem cu motoreta.

După o bună bucată de mers am ajuns sus pe platou.

Aici sunt două biserici.
Am găsit un preot și o măicuță. L-am găsit prin preot prin unele articole, dar nu mai stau să-l caut acuma. Are peste 70 de ani și nu a fost decât foarte rar la satele din vale. De vreo 50 de ani e pe munte. Au grijă credincioșii să vină la el.

Măicuța de asemenea foarte în vârstă, îmbrăcată într-un fel de ținută specială, portocalie cu un fel de pălărioară pe cap.
Aveau ceva musafiri și stătea la povești cu ei.

Prima dată am mers la Daniel Korkor, care, la fel ca Abuna Yemata e într-o peșteră scobită în munte.
Se intră printr-o ușă foarte strâmtă. A trebuit să-mi dau rucscacul jos să încap.
Am decartat și aici 150 de birr la popă și 50 de birr la măicuță. Picturile din Daniel Korkor sunt destul de simple dar au culori luminoase.

Din câte am înțeles și satul din vale are numele de Daniel și când se fac rugăciuni aici, cei din vale pot să audă.
Apoi am mers la biserica mare, la Maryam Korkor.
Din nou în stilul celor din Capadochia. Cu coloane și arce scobite în stâncă. Partea din afară, care arată a clădire a fost văruită cu alb.
Deoarece primise tips, părintele a deschis și ferestrele de lemn și am mai văzut câte ceva înăuntru. Nici aici nu este curent electric.
Am mai recunoscut unii dintre sfinți și ne înțelegeam cât de cât la numele lor. Frumoase picturile, dar se întrezăresc destul de greu din cauza luminei slabe.
În curtea mănăstirii sunt fel de fel de cactuși.
Tot aici cred că am văzut și niște rozătoare mari, dar nu am apucat să le pozez. E posibil să fi fost și în altă parte și să încurc acum.

Atunci când am vizitat, nu mi-am dat seama cât de faimoși sunt popii ăștia de la Abuna și de la Maryam Korkor. Dar după cum ziceam, la o simplă căutare pe google îi puteți găsi prin fel de fel de reviste, ziare sau magazine destul de renumite.
Pozele mele nu au strălucirea pozelor făcute de jurnaliști de top, dar îmi par mai aproape de realitate.

La coborâre am dat peste câteva grupuri de turiști destul de în vârstă care abia erau pe la mijlocul traseului. Mi s-au părut destul de inconștienți, deoarece era pericol să-i prindă noaptea pe munte.

Locurile și panoramele sunt foarte frumoase dar tot acest show cu tipsurile, chitanțele, deschide ușa, încuie ușa e destul de iritant.
După ce am coborât dealul, Abraham a mai avut o idee năstrușnică. Cică trebuie să-i mai dau 150 de birr, ca am vizitat două biserici, nu una. I-am zis să-mi aducă chitanța la prima pe care am plătit-o și să-mi taie chitanță și pentru a doua. Ăla cu chitanțele dispăruse. Show de doi lei – asta după ce-i dasem 250 de birr, prețul corect, chiar dacă ne înțelesesem la 200.
Când a văzut că m-a enervat și nu-i merge a zis ok, ok ..dar deja îmi schimbasem părerea despre el.
Pentru ei turistul e bogat și trebuie jumulit! Așa stă treaba. Păcat că acești ghizi fac o impresie proastă despre etiopienii, deoarece majoritatea, chiar dacă sunt săraci sunt foarte de treabă și onești. Probabil și turiștii au partea lor de vină că i-au stricat.
Aceeași idee cu caietele și pixurile și banii la copii. Oricum acum e prea târziu și trebuie plătit tribut. 😀

În caz că mergeți aici, să știți că ambele biserici sunt incluse în prețul de 150 de birr.
Începuse să-mi placă de Abraham dar iar a reușit să dea cu bota-n baltă la final.
Abraham a fost bun că mi-a tradus că Tsion mă invită în seara aia la sora lui acasă deoarece era ceva de sărbătoare de Sf. Mihai.

Începea să se întunece când am ajuns acasă. Am mai băgat 50 de km prin colb și praf. Când am ajuns la hotel eram ca un cowboy care zici că a adus și ulița cu el.
După ce am făcut duș am plecat acasă la sora lui Tsion.

Câteva poze din cadre de pe GoPro:

Acasă la sora lui Tsion

O gospodărie obișnuită din Wukro.
Am mai trecut pe la un magazin și le-am mai cumpărat niște sucuri să nu merg cu mâna goală. Casa de oraș, foarte simplă. O singură încăpere, cu un acoperiș de tablă. O vitrină cu câteva lucruri prin ea.
Ne-au servit cu niște bere de casă și un fel de pâine, dar tot ca injira, dar mai groasă și mai albă. Au venit și patru popi în vizită. Cel mai șef dintre ei avea un fel de evantai din păr de cal.

S-au pus popii la băut și dansat la o bucată.
E fain că la ei cântările astea religioase sunt motiv de petrecere și bucurie.

Pe seară mi-am luat rămas bun de la Tsion.
A doua zi am pornit înspre Mekele și planul era să continui înspre Lalibela. Nu știam însă dacă am să găsesc autobuz, deoarece ele pleacă foarte de dimineață. Era posibil să trebuiască să mai dorm o noapte în Mekele.

Am avut noroc și am găsit un jeep care se întorcea din depresiunea Danakil. Lăsase clienții la aeroport și acum mergea înspre Addis. Dar despre drumul spre Lalibela și ce am făcut pe acolo am să povestesc în altă postare.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.