Dus De Acasă.ro

Ce am reușit să vedem în Amman, capitala Iordaniei? (2)

Ammanul e un oraș situat pe mai multe dealuri. E un oraș foarte vechi, care e într-o continuă dezvoltare în încercarea de a-i ajunge din urmă pe vecinii săi bogați din Golf. Are câteva obiective turistice iar centrul vechi merită vizitat. Oferta hotelurilor este foarte variată iar orașul este bun ca bază pentru excursii spre Jerash sau Deșertul Estic. Bine ați venit în Amman!
Iordania00170
Continuare de aici.

Despre Amman cred ca am citit cel mai mult, hai poate mai puțin decât despre Petra, dar oricum mi-am pierdut ceva timp să-l înțeleg și până la urmă a fost orașul care l-am vizitat cel mai puțin.
Îi mai alocasem o jumătate de zi dar am avut niște modificări în program și nu mi-au ieșit planurile exact cum am vrut.

Puțină istorie

Nu vreau să mă bag în prea multe detalii, dar pe scurt, Ammanul este un oraș foarte vechi deși nu a fost întotdeauna foarte mare. Primele urme ale unei așezări datează undeva la peste 9000 de ani în urmă. În Muzeul Arheologic al Iordaniei de sus de la Citadelă, se găsesc câteva statuete, care sunt considerate cele mai vechi statui ce reprezintă forme de persoane din lume.
Vechiul regat al Ammoniților, a avut ceva războaie cu israeliții și împotriva acestui oraș l-a trimis Regele David pe Uriah să moară în luptă ca el să-i poată lua soția, pe frumoasa Bathsheba.
După ce regiunea a fost cucerită de Alexandru cel Mare, urmașul acestuia, Ptolemy II Philadelphus, redenumește orașul drept Philadelphia (Orașul Dragostei Frățești).
Mai apoi orașul avea să ajungă pe mâna romanilor, care l-au reconstruit, iar din perioada asta s-au păstrat două teatre, un forum, Templul lui Hercule și un Nymphaeum. Orașul a fost cucerit de către arabi în 635, iar dinastiile Omeiade aveau să contruiască câteva palate la citadelă, lângă Tempul lui Hercule.
În perioada când regiunea a ajuns pe mâna otomanilor, nu se mai păstrase mult din splendoarea vechiului oraș, beduinii ajungând să-și pască turmele de capre pe colinele orașului. Pe la 1870, otomanii, care erau în război cu rușii în Crimeea aveau să trimită în această zona mulți refugiați de origine cercheză. Mulți dintre ei au trăsături nordice fiind caucazieni. Acest influx de refugiați din războaiele ruso-turce, au readus ceva viață orașului și până astăzi, populația cercheză are destul de multă influență în acest oraș – mulți făcând parte din clasa bogată.
Orașul era folosit de pelerinii care mergeau spre Mecca, iar otomanii aveau să construiască mai apoi linia ferată care venea de la Istanbul, prin Damasc înspre Mecca. Faptul că trenul trecea prin Amman, probabil l-a determinat pe emirul Abdullah I, să aleagă Ammanul drept capitală, atunci când, după primul război mondial care a dus la căderea Imperiului Otoman, noul stat al Trans-Iordaniei a fost creeat cu ajutorul britanicilor în 1921.
Cu apariția Israelului în 1948 au început să vină mulți refugiați palestinieni. Trans-Iordania încă controla o parte din Ierusalimului în aceea vreme. În Ierusalim, la Moscheea Al-Asqa, avea să fie asasinat și regele Abdullah I de către un palestinian, deoarece se considera că are legături prea bune cu israelienii și britanicii.
După o scurtă perioadă când la putere a venit Regele Talal, a urmat Regele Hussein, care era foarte tânăr în acea perioadă. În 1967, o coaliție arabă avea să atace Israelul, dar aveau să piardă războiul. Israelul cucerește West-Bank de la iordanieni și ajunge cu granițele sale până la râul Iordan.
Până să vizitez Iordania nu înțelegeam cum stă treaba cu West-Bank. De unde această denumire?
E vorba de Râul Iordan. Ce se află pe parte lui vestică (pe malul de vest) e West Bank, iar pe partea estică (malul de est) – East Bank. Destul de simplu, nu?
În Iordania vin din nou mulți refugiați.
Din această perioadă mai trebuie menționat și războiul civil din Lebanon din 1975. Dacă până atunci Beirutul era capitala financiară și culturală a regiunii, multe companii și-au mutat afacerile în Amman.
Refugiații palestinieni visau să recucerească teritoriile ocupate de Israel și multe grupări militare lansau atacuri din Iordania. Regele Hussein avea să piardă controlul unor anumite zone unde aceste grupări acționau, iar mulți erau împotriva Regelui deoarece considerau că era prea apropiat de israelieni și britanici. Au fost mai multe tentative de asasinat împotriva lui. Problema avea să degenereze până când au avut loc conflicte dintre mișcările palestiniene și trupele lui Hussein. Regele face curat în Iordania și spune că nu mai are interese în West-Bank, viitorul e problema formațiunii Palestinian Authority. Să urmeze independența sau să-și continue războiul cu Israel. Probabil că ăsta e și unul dintre motivele pentru care până și astăzi sunt atâtea controale militare și poliție în Iordania. Poliția secretă este foarte puternică în Iordania, iar monarhia este foarte bine văzută.
Deși, istoric sunt același popor, cei care erau East-Bankers înainte de 1967, se consideră adevărații iordanieni. Această diferență dintre East Bankers și West Bankers, trebuie avută în vedere.
Populația Ammanului a crescut foarte mult datorită acestor valuri de refugiați, iar pentru mulți este o chestiune de identitate. Un alt val de refugiați a urmat Războiului din Golf, când Iraqul avea să invadeze Kuweitul.
Astăzi, datorită Războiului din Siria, mulți refugiați sirieni au ajuns în Amman.
Ammanul are deci o istorie legată de refugiați, dar ăsta e și unul dintre punctele lui forte. East Bankers, Cerkezi, West-Bankers, Sirieni etc toți au fost bineveniți și au participat la construirea orașului.
De obicei East Bankerii, lucrează la stat și la companiile de stat. Monarhia și sistemul se bazează pe sprijinul lor și cred că birocrația este destul de puternică. Aranjezi cu cei din familie, trib, nanaș, șeic, șerif ..sau ce-or mai avea ei, prinzi un post calduț la stat, cu salariu bun și acolo te prinde pensia. Susții sistemul, îți bagi pokemonii proprii la caldurică când le vine timpul lor ..iar mai apoi EXIT.
Pe de altă parte, zvonurile umblă că-n zona privată dacă mergi la un iterviu e mai ușor să găsești de muncă dacă ești West-Banker, sau copil de refugiați palestinieni.
Mă uitam la un documentar zilele trecute și se făcea comparația Iordaniei ca fiind Elveția, Orientului Mijlociu. Comparația îmi pare reușită deoarece Iordania a oferit o oază de stabilitate, companiilor și oamenilor cu bani de prin împrejurimi. Regele Hussein a fost un diplomat foarte bun și a reușit să-și conducă țara printr-o regiune cu ape foarte tulburi. Gândiți-vă ce vecini are: Siria, Iraq, Arabia Saudită și Israel.
Iordania are resurse foarte limitate. În afară de nu știu ce chimicale (fosfați sau ceva) pe care le scoate din Marea Moartă, nu are nimic. Nu tu petrol, nu tu alte resurse ..nimic. Deșert și distracție.
Principalele resurse ale Iordaniei au fost propriul popor. Mulți lucrau (și continuă să lucreze) prin statele bogate din Golf, iar banii pe care-i trimit acasă au fost foarte importanți pentru economie. În al doilea rând, datorită în special Regelui Hussein și casei regale, au reușit să dezvolte turismul. Atracții ca Petra, Wadi Rum ..etc. au făcut din Iordania o destinație de top.
Iarăși mă uitam la un documentar de pe CNN zilele trecute, cu morminte similare celor de la Petra, în deșerturile din Arabia Saudită – până unde se întindea cândva regatul Nabaatenilor. Arabia Saudită abia aum vrea să înceapă să le exploateze în scopuri turistice. Iordanienii au început distracția prin anii 80.
Povesteau beduinii din Petra, care locuiau prin vechile morminte cum Regele Hussein a venit cu elicopterul prin anii 80 și a vizitat zona. Apoi li s-au construit locuințe într-un sat din apropiere și au fost evacuați din peșteri într-o noapte. Acum Petra are nu știu câte ilioane de vizitatori pe an.
La fel și în Wadi Rum. Beduinilor li s-a construit Wadi Village, zona a fost protejată și din crescător de capre te trezești ghid turistic și maitre d’hotel de camping. Bravo Regelui!
În 94 Regele Hussein încheie pacea cu Israel, semnează tratatul cu Yitzhak Rabin. Mă gândeam și la Rabin, împușcat de un fanatic israelian, la fel cum bunicul lui Hussein, Abdullah I a fost asasinat de un palestinian. Ambii, cumva pepdepsiți că au făcut pace cu dușmanul. Chiar și Hussein e vorba că a fost împușcat atunci, dar a supraviețuit deoarece a vea niște medalii pe piept.
În 1999, Regele Hussein moare și-l numește succesor pe fiul lui, Abdullah II. Asta a fost o surpriză deoarece, fratele lui Hussein fusese crown prince mulți ani la rând. Mama actualului rege Abdullah II este englezoică, fiica unui colonel englez. Abdullah II a făcut carieră militară și a urcat singur în ierarhia militară unde a caștigat respectul celor din armată.
De asemenea, citeam pe undeva un interviu cu un șeic al celui mai puternic (mare) trib din Iordania și spunea cum Abdullah II a avut drept doică (și mamă de lapte) o femeie din tribul lor. Se simțeau astfel legați de el – regele fiind un fel de fiu adoptiv al acelui trib.

Scurtă lecție în diplomație:
1.Familia Hashemită – a 40 generație de descendenți ai Profetului Mohamed. Familia care a condus Mecca, până a fost înlăturată de Saud.
2. Mamă Englezoaică + doică din tribul cel mai puternic.
3. Educație (boarding school) – în Anglia și America.
4. Carieră militară pe propriile picioare.
5. Abdullah II după încoronare s-a căsătorit cu Regina Rania – care provine dintr-o familie influentă Palestiniană.
Iordania continuă să aibă foarte bune relații cu vestul și a primit ajutoare de la USA. De asemenea a luptat împotriva ISIS, în Siria. Amintiți-vă pilotul lor, ars de viu decătre ISIS.
Cam destulă istorie.

Cele mai importante obiective istorice sunt Estul Ammanului. Acolo este centrul vechi  – Downtown, iar lângă centru sunt Citadela și Teatrul Roman. Noul oraș a crescut înspre Vest.
În fiecare sat din ăsta de la periferie exista câte un sens giratoriu mare. Cu creșterea Ammanului înspre vest, aceste sate (orașe) adiacente au fost acaparate în metropolă. Giratoriile ei le numesc Circle, iar Circle Number 1, e cel mai apropiat de Downtown Amman.
Cu cât vii înspre vest, cu atât crește numărul giratoriului, ajungând pâna la Circle 8.

Alegerea unei cazări în Amman

După cum aam zis, după numărul giratoriului e cel mai ușor de înțeles orașul.

În zona Circle 1, e chiar centrul vechi, iar în această zonă se găsesc și cele mai ieftine hoteluri. Problemele din zonă sunt parcarea și aglomerația, iar majoritatea hotelurilor sunt în clădiri vechi, deci nu vă așteptați la cine știe ce luxuri. De asemenea Rainbow Street e foarte aproape de Circle 1.
În zona Circle 3, sunt câteva hoteluri de lux – Intercontinental și Grand Hyatt.
Circle 4 – Aici se află Parlamentul și multe ambasade.
Circle 5 – Hotelul Sheraton
Circle 6 – Două turnuri încă aflate în construcție
Circle 7 – Giratoriul în care vine drumul de la aeroport
Circle 8 – Multe clădiri guvernamentale.
Am să pun o poză luată de pe net cu aceste giratorii. Așa se înțelege acest oraș cel mai bine.
Oferta cazărilor este foarte mare și de aceea și prețurile pot fi rezonabile. Ammanul este foarte bun ca bază pentru excursii de o zi prin împrejurimi.
Dacă nu aveți mașină închiriată, probabil că cel mai bine ar fi un hotel cât mai aproape de Downtowtn. Cu cât mergi înspre periferie, numărul de stele pot crește ( e mai ușor de construit clădiri noi), iar prețurile pot fi mai rezonabile iar raportul calitate – preț mai bun.
Eu am ales un hotel care mi s-a părut cel mai rezonabil la preț chiar dacă era mai departe de centre.
Am stat la Tilal Almadina Hotel & Suites de patru stele. E cumva la periferie dar era aproape de Royal Automobile Museum, iar în apropiere era un restaurant recomandat de asiaticul de la Migrationology. Vroiam să am un restaurant bun within walking distance ca să pot bea o bere, două. 🙂 De asemenea mă interesa parcarea iar la hotelul ăsta parcarea nu a fost o problemă. În parcarea hotelului încap doar vreo 4 mașini, dar se poate parca fără probleme pe străduțele din jur.

Lucruri despre care am citit dar nu am apucat să le vizitez:

Desigur Rainbow Street. Asta e cea mai renumită stradă din Amman. Din câte am înțeles e bună de shopping și de asemenea are ceva restaurante. La capitolul restaurante, pe la mijlocul Rainbow Street, se află Restaurantul Sufra . Ăsta e cel mai renumit restaurant când vine vorba de mâncare iordaniană. Se află într-o casă restaurată de pe rainbow Street.
Tot pe Rainbow Street, se află un restaurănțel mic, gen take away, care e renumit pentru cel mai bun falafel din Iordania. Se numește Al Quds Falafel. Al Quds, înseamnă Ierusalim.
De știut că mai există un Al Quds Restaurant, pe strada King Al Hussein, pe ăsta mi l-a recomandat un iordanian care zicea că aici se face cel mai bun Masnaf. De asemenea prețurile sunt rezonabile.
În apropiere se află și Restaurantul Hashem. Ăsta iar e foarte renumit, mai ales pentru localnici. E ietfin și face hummus și din astea – mulți dintre garconi sunt egipteni.
Prin zona Downtown mi-am mai salvat locatia cafenelei Wild Jordan Center (wildjordancenter.com). Ast e organizația care se ocupă de rezervațiile naturale. Cafeaua cică e cam scumpuță, dar de pe terasa lor e cea mai bună panoramă din Amman. Iar asta am găsit scris în câteva locuri.
Pentru viață de noapte, cafenele și chestii din astea, localnicii (și expații) recomandă Paris Square Circle sau (Jabal al-Luweibdeh). Ăsta e unul dintre Circles, care nu e pe direcția celor 8 despre care vorbeam mai sus.
Îmi mai salvasem locația Jordan Museum. Sus la citadelă este un Jordan Archeological Museum, dar e micuț. Jordan Museum e mult mai nou și cică e mai mare – ideea era că mută ce nu mai încape la muzeul de la Citadelă, în muzeul ăta nou. Am citit unele reviewuri pe tripadvisor care nu prea îl lăudau, deși o parte a lui era încă în renovări. Costă 5 Jod și am impresia că nu e inclus în Jordan Pass, cu toate astea mi-ar fi plăcut să-l văd.
De asemenea nu am mai ajuns să vizităm Teatrul Roman (5 Jod) – dar e inclus în Jordan Pass. Am văzut teatrul doar de la distanță. În interior se află niște muzee despre folclor.
Acum despre lucrurile pe care am reușit să le vedem.

The Royal Automobile Museum (Muzeul Regal al Automobilului)

(www.royalautomuseum.jo)

Acest muzeu a fost construit după moartea Regelui Hussein de către actualul Rege Abdullah II pentru a găzdui colecția de mașini clasice a fostului rege.
Intrarea e 3 Jod fără audioghid și 5Jod cu audioghid. Muzeu e deschis de la 10 la 19 și e închis în zilele de luni.
Înainte de a vizita muzeul e bine să citiți mai multe despre Regele Hussein și să vedeți câteva documentare. Se găsesc destule pe youtube. Ideea e că nu vedeți doar mașini ci o parte din istoria Iordaniei, multe dintre mașinile din colecție fiind folosite la evenimente ofciale.
Câteva dintre lucrurile care mi-au rămas în minte:
Chiar în afara muzeului se află mașina folosită de Matt Damon și Riddley Scott în filmul Marțianul. Au făcut filmări cu ea prin deșertul Wadi Rum, pentru scenele de pe Marte, după care la sfârșitul producției au donat-o muzeului. E interesant de văzut o bucățică din film, de aproape. Mașinuța cam ruginește acuma, dar oricum e interesantă.
La intrarea în muzeu se află o replică a primei mașini prezentate publicului în 1886 de Karl Benz, și condusă de soția acestuia.
Apoi, mai țin minte Mercedesul în care era Regele Hussein când a supraviețuit unor atentate împotriva sa. Interesantă mi s-a părut și mașina papei. Papa Ioan Paul al doilea a vizitat Iordania – iar Iordania a fost prima țară arabă vizitată de către Papa.
Papa a mai fost apoi pe la Iordan și a declarat sfânt, locul botezului lui Iisus de către Ioan Botezătorul.
Îmi mai aduc aminte două Ferrari roșii foarte frumoase și o motocicletă folosită în filmul TRON. Motocicletă cred că era ‘on loan’ – s-ar putea să nu o aibă pentru mult timp.
O altă mașină interesantă, e mașina folosită de Abdullah II la nunta sa cu Rania.
În spatele mașinilor sunt panouri informative și le arată în poze istorice. Pe lîngă faptul că mașinile sunt interesante, faptul că au o încărcătură istorică, dă acestui muzeu ceva aparte.
În muzeu se găsesc și fel de fel de motociclete, mai noi sau mai vechi. Muzeul nu este foarte mare – dar recomand o vizită aici chiar dacă nu sunteți foarte pasionați de mașini.
Muzeul se află într-un parc, dar se poate intra cu mațina până lângă el.
După acest muzeu am plecat la hotel, iar pe seară am fost la restaurantul Tawaheen al Hava. Am servis Masnaf, dar porțiile au fost foarte mari. Nu am putut termina tot. Ne antrenasem de acasă că poate va trebui să mâncăm cu mâna, dar n-au dat furculițe și nu prea am văzut pe alții să mănânce cu mâna. Chiar garsonii ne-au desfăcut ei carnea în farfurie.
Masnaful e o mâncare tradițională cu carne de oaie care se fierbe în nu știu ce iaurt uscat care apoi este înmuiat. Acest iaurt vine și ca sos. Carnea se servește pe un platou de pilaf.
Ce mi s-a părut interesant la pilafurile lor e că pun alune în el. Alunele astea chiar sunt de efect.
Cam asta a fost în prima zi.
A doua zi dimineață a fost 1 mai și drumurile nu mi-au părut așa de aglomerata, așa că am hotărât să mergem la Citadelă.

Jebel al-Qal’a – Dealul Citadelei, Templul lui Hercule și Palatul Omeiad

Intrarea este inclusă în Jordan Pass. Fără Pass, cred că e 2 Jod.
Am găsit parcare chiar sus, lângă citadela, dar trebuie spus că parcarea nu este foarte mare.
De aici de sus, panorama asupra Ammanului este foarte frumoasă. Se pot vizita rămășițele Templului lui Hercule – sunt câteva coloane în picioare, iar lângă coloane este o bucata dintr-o sculptura din marmură. E vorba de o mână. Din poze aveam impresia că e mai mare, dar bucata nu e chiar foarte mare. E un fel de iluzie optică (în poze) datorită coloanelor de pe fundal.
Tot aici la citadelă se află ruinele unui Palat Omeid, dar nu e foarte spectaculos. Acoperișul albastru, se vede că e o renovare recentă, iar înăuntru este doar o cameră goală mai mare.
Highlightul vizitei la Citadelă este panorama și micul muzeu de arheologie.

Jordan Archeological Museum (de la Citadelă)

Muzeul este foarte mic, dar are câteva exponate de excepție. În primul rând sunt statuetele în formă de oameni care sunt cele mai vechi din lume. Apoi îmi mai amintesc niște cranii mumificate – se pare că în vremuri străvechi se practica un cult al strămoșilor – craniile se mumificau și se păstrau în casă. Chestie similară cu practicile unor triburi din ziua de azi – prin Papua Noua Guinee.
Îmi mai amintesc o bucată de țeavă din lut ars. Sistemul ăsta pentru apă era des întâlnit în lumea romană iar bucata de ‘țeavă’ de la acest muzeu este în condiție foarte bună. Când mergeți la Petra să urmariți urmele acestei vechi conducte de apă în canalul din dreapta, cum mergeți spre Trezorerie.
Mai sunt câteva sarcofage din lut ars. Nu-mi amintesc să fi văzut așa ceva până acuma, pe la alte muzee pe la care am umblat.
În concluzie un muzeiaș micuț și drăguț. 🙂

După Citadelă am plecat în the Eastern Deșert și ne-am întors prin Jerash și pe lângă Valea Iordanului.

Shopping în Amman

Dintre malluri am fost la City Mall. E foarte aproape de Royal Automobile Museum. De la securitate, la intrare, ne-au spus să nu facem poze înăuntru – și nu am făcut. Nu foarte departe este și Mecca Mall.
City Mall e foarte civilizat, pe mai multe nivele cu diferite magazine. Doamnele nu au făcut mari cumpărături deoarece au găsit prețurile ca fiind cam mari.
În unul din malluri la supermarket am căutat să cumpărăm niște beri, dar la raionul de beri deși erau multe dintre firmele renumite, toate berile erau fără alcool. Multe cu fel de fel de arome, bere cu arome de căpșuni și alte prostii. Ia nene comedie! Se pare că nu au auzit baieții de gustul puternic și amărui! 🙂
Pe seară am fost la Abdali Mall.(www.abdalimall.com)

Ăsta e într-o zonă modernă cu multe blocuri proaspăt construite. E un proiect destul de nou, care se pare că a fost terminat destul de recent deoarece multe dintre spațiile comerciale încă nu erau închiriate.
Lângă Mall e o stradă pe care ei o numesc The Boulevard, cu multe cafenele de o parte și de alta. De fapt e un fel de alee între blocuri și e undeva la etaj. Ca să intri pe Boulevard trebuie să treci prin scanere. Securitatea este foarte bună. Erau foarte mulți arabi pe la cafenele. Genul de arabi (turiști) veniți de prin țările din Golf. Cred că acest proiect și altle de acest gen sunt tentativa Iordaniei de a ajunge din urma Dubaiul, Doha și altele asemenea.
E frumușel pentru o plimbare și people watching. Există parcare subterană.
Pe Boulevard găsiți și un magazin Duty Free, fratele ăluia din Aeroport. Dacă aveți pașaportul la voi și arătați că sunteți turiști puteți cumpăra la prețuri duty free. Nu am intrat. L-am văzut de afară, dar cred că se găsesc whiskeane pe acolo sau măcar o sticlă de Arak (Ouzo, Rakiul lor de anason). La băuturile din aeroport prețurile mi s-au părut mai mari ca în Cipru.
Cam asta a fost experiența noastră în Amman. A doua zi aveam în plan să mai dau o tură prin Downtown și pe Rainbow street, dar nu am mai apucat.
Orașul are bune și rele. Are zone mai sărăcăcioase și zone mai luxoase. În general însă mi s-a părut destul de curat. Marele lui plus sunt oamenii care sunt foarte primitori. Prin malluri, te simți ca prin orice Mall din Europa sau vest – nici o diferență.
Comparativ cu Egiptul și Cairo în special, Ammanul mi s-a părut mult mai curat, mai sigur și mai primitor.
Happy Travels!

 

Citește și continuarea aici.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.