Dus De Acasă.ro

Cu trenul în Egipt. Spre Aswan și Luxor birjar! (2)

Cum e să călătorești cu trenul în Egipt? În Egipt am folosit trenurile pentru a mă deplasa între orașele mari. Autoritățile nu prea își doresc ca turiștii să meargă cu trenurile folosite de localnici, dar nici nu își bat capul să-i oprească pe călătorii independenți. Cum e cel mai ușor și mai ieftin să ajungi din Cairo în Luxor?Tren-Egipt41Continuare de aici.

 

În Egipt mai fusesem cu câțiva ani în urmă când am vizitat mai pe îndelete Cairo. M-am plimbat pe Corniche de-a lungul Nilului, am mâncat la un restaurant în Zamalek, am vizitat piramidele, Muzeul de Egiptologie, Cartierul Coptic, Castelul etc. Era la ceva timp după revoluție, dar încă mai erau tancuri parcate în Piața Tahrir. Morsi fusese înlăturat de curând de către militari iar prin oraș era plin de postere rupte care nu demult îl înfățișau. La Castel niște tinere îmbrobodite ne rugaseră să facem poze cu ele și-i explicaseră soțioarei cum să pozeze cu patru degete în aer, semnul Frăției Musulmane. Nu știam atunci ce înseamnă acest semn, dar aflaserăm mai târziu. Erau niște copile nevinovate (posesoare însă de smartphoneuri) prinse cumva între un conservatorism autohton și o dorință de deschidere și cunoaștere a vestului.

Îmi aminteam praful fin din aer, mizeria străzilor și bancnotele soioase. Turistul care vine în Egipt este protejat de către stat. Statul încearcă să-l ferească nu atât de teroriști cât și de realitățile străzii. Aeroportul din Cairo este unul modern, cu podele ce strălucesc și cu aer condiționat. Turiștii proaspăt sosiți sunt de grabă expediați în resorturile de lux din Sharm el Sheikh sau Hurghada. Acolo se pot bucura de soare, de mare și de all-inclusive. Sunt plimbați prin „opționale” cu autocare luxoase, păziți îndeaproape de ghizi zâmbăreți și atoateștiutori. Mai toate orașele au câte o stradă de-i zice „Corniche” – cuvânt provenit din franceză, dar care datorită egiptenilor și-a făcut intrarea și metamorfoza în lumea arabă. „Corniche-le” sunt străzi de promenadă de-a lungul fluviului sau al coastei. Cele mai importante bănci și hoteluri își au sediile aici. Toate clădirile inspiră un aer de prosperitate și putere economică. Tineri îndrăgostiți își murmură vorbe de amor pe la umbra palmierilor iar fel de fel de negustori ambulanți și șmecherași umblă la vânătoare de turiști.

E destul să treci câteva străzi mai încolo de această cortină a abundenței pentru a descoperi un alt fel de Egipt. Un Egipt al micilor căruțe trase de măgari, al grămezilor de gunoaie în pungi de plastic la care pasc de cu zor caprele, al micilor dughene de tot felul sau al măcelăriilor de cartier. Oamenii sunt însă primitori și se uită ciudat și ușor amuzați la tine, ca la o oaie rătăcită de turma celor ce privesc de sus de la geamurile și răcoarea microbuzelor turistice. Ai sentimentul că toți se cunosc între ei. Clădirile sau blocurile sunt urâte din afară cu zidărie din cărămidă netencuită. De pe la o ușă deschisă te mai lovește răcoarea din interior. Dacă reușești să pătrunzi în această lume răcoroasă te vor întâmpina probabil familii extinse strânse în jurul unor mese îndestulate cu copii mulți alergând de colo colo. E destul de greu însă a răzbate într-o astfel de lume dacă nu cunoști pe nimeni. Totuși pe seară, mai bine zis spre noapte când se lasă răcoarea, familiile se revarsă prin piețele publice sau pe lângă bazaruri, se întâlnesc cu vecinii mai împart o bârfă sau pur și simplu do some old fashioned people watching.

Avionul meu ateriza la Cairo pe la 2 dimineața. Ar fi fost frumos să merg din nou pe la piramide să trag niște poze pentru începutul călătoriei. Stăteam totuși cu stres datorită vizei pentru Sudan. Vroiam să ajung cât mai repede la consulatul Sudanului din Aswan, deoarece trebuia să văd cum stă treaba (dacă îmi vor da viza sau nu) și era posibil să-mi rețină pașaportul pentru o săptămână. Cât timp pașaportul stătea la ambasadă mai aveam timp de vizitat una alta.

Viza pentru Egipt

Viza pentru Egipt se ia foarte ușor, on arrival și costă 25 de dolari. Se cumpără un fel de abțibild de la niște ghișee înainte de poliția de frontieră. Mergi cu stickerul respectiv la polițist, ți-l lipește în pașaport, pune data intrării și pe cât timp îți dă viza și gata treaba.

Am schimbat și ceva bani în aeroport, la o bancă. Din câte îmi amintesc rata era destul de bună. Am schimbat la banca la care era aglomerație mai mare. Oricum nu am schimbat tare mult. Doar să am de taxi și de una alta.

Biletele de tren dinspre Cairo spre Aswan

Gara principală din Cairo se numește Ramses Station. Sunt mai multe trenuri care pleacă în timpul zilei înspre Aswan și un tren de noapte cu cușete. Turiștii nu pot cumpăra bilete la trenurile din timpul zilei de la statia Ramses ci sunt trimiși să cumpere bilete la trenul de noapte, bilete care sunt mult mai scumpe, ajungând la 80 – 100 de dolari. Din nou politica statului de care vorbeam la începutul articolului de a proteja turiștii, dar și de ai beli de bani, biletul la cușetă fiind de vreo 10 ori mai scump decât cel la trenurile express.

Sunt câteva metode prin care se poate fenta sistemul. O metodă e să ceri unui localnic să-ți cumpere bilete – dar aici trebuie să găsești și să rogi pe cineva, să dai bacșis etc. Cealaltă metodă e să-ți cumperi singur bilete online, cu o carte de credit. Toate acestea sunt explicate mai bine pe siteul Seat61 ( https://www.seat61.com/Egypt.htm). Biletele de tren online ți le poți cumpăra doar cu o săptămână sau două înainte de data plecării. Trebuie să-ți faci cont pe siteul lor https://enr.gov.eg, dar există și o versiune în engleză și e chiar simplu atunci când sistemul funționează. Am cumpărat un bilet dus din Cairo până în Aswan în dimineața zilei când aterizam, la clasa 1, la vreo 17 dolari. Și am mai cumpărat un bilet dus întors la clasa a 2-a din Aswan în Luxor, pentru a vizita Luxorul, în timpul cât așteptam pentru viza sudaneză.

Aterizarea la Cairo

Din Cipru am găsit un bilet mai ieftin cu Aegean Airlines. Cu ceva ani în urmă zburasem cu Egypt Air și biletul fusese vreo 160 de euro dus întors. Tura asta însă vroiam să mă întorc din Africa de Sud, așa că biletele one way le găsiserăm destul de scumpe. Biletul de la Aegean costase în jur de 100 de euro fără geantă la cală. Am avut o scurtă escală la Atena, după care pe la ora 2 dimineața am aterizat la Cairo.

Un lucru pe care nu reușisem să-l văd în călătoria precedentă erau celelalte piramide din apropierea Cairoului. Până să mă documentez despre Egipt nici nu știam că mai sunt și alte piramide în afară de faimoasele piramide de la Giza. În prezent au fost descoperite circa 118 piramide în Egipt. Mi-aș fi dorit să vizitez piramidele de la Saqqara și Dahshur, dar acest moft m-ar fi costat la vreo 100 de dolari, deoarece trebuia fie să caut un tur sau să mă tocmesc cu o mașină, aceste piramide fiind la vreo 40-50 de km distanță de Cairo. Până la urmă am renunțat, deoarece pierdeam prea mult timp în Cairo și nici nu vroiam să fac mari cheltuieli.

Am hotărât să nu rămân noaptea aia în Cairo ci să plec cu trenul de dimineață.

Problema era: ce făceam o noapte în Cairo?

Am hotărât să stau în aeroport iar spre dimineață să merg la gară. Următoarea problemă care se ivea era cum să fac transferul de la aeroport la gară. Aeroportul din Cairo are un serviciu destul de bun numit shuttle bus sau limousine service, cu masini mai mari sau mai mici, cu prețuri fixe. Îl folosisem în trecut iar prețurile sunt convenabile atunci când sunt mai multe persoane. Pentru o singură persoană însă prețurile erau destul de mari. Mi-am zis că m-oi da la negociat cu un taximetrist, la fața locului.

Taximetriștii din Cairo sunt chiar ok, dacă știi cum să negociezi cu ei sau de unde să-i iei. Desigur că trebuie să te ferești de cei care așteaptă pe la vaduri, ăia fiind din colecția rechini.

Cum am aterizat și am trecut de poliție și am schimbat ceva bani am urcat la Departures unde am stat câteva ore. Au venit câteva taxiuri care aduceau localnici la aeroport iar pe la vreo 4-5 dimineața, am luat un taxi din ăsta care tocmai adusese pe cineva. Era un moșulică la vreo 70 de ani cu un taxi destul de amărât. I-am zis să dea drumul la aparat (la care s-a conformat) și gata treaba. La ieșire din aeroport l-a urmărit unul cu o mașină și i-a zis ceva. Din ce mi-am dat eu seama era unul dintre taximetriștii aeroportului și l-a certat pentru că a luat client. Moșul i-a zis ceva de genul, a sărit la mine în mașină, ce era să fac? Cel puțin asta m-am gândit eu că i-a zis. În fine, prețul călătoriei a fost mai mult decât rezonabil la vreo 75 de lire egiptene. I-am zis un Shukran lui moșulică și iată-mă la Ramses Station.

Principala Gara din Cairo – Ramses Station la orele dimineții

Deși era încă întuneric când am ajuns la gară, prin împrejurimile gării era ceva forfotă. Fel de fel de chioșcuri și vânzători ambulanți. Alții își pregăteau standurile cu fast food – falafel, ful și altele asemenea. La toate gările egiptene înainte de intrare este control de securitate iar bagajele sunt băgate prin scanere. Controlul e foarte rapid.

Interiorul gării arată destul de interesant, cu un fel de candelabru în formă de piramidă întoarsă, atârnând pe centrul unei încăperi destul de largi. În poze arată mult mai bine decât arată în realitate. E un fel de palat kitchos cu teme egiptene parcă făcut pentru o aventură a lui Indiana Jones. Dacă te uiți mai îndeaproape vezi mizeria de prin colțuri, acoperișul prăfuit și găinățat pe care se plimbă pisici și geamurile nespălate. Undeva la etaj este un fel de cafenea. Am mai stat aici o bucată și am băut o cafea, dar a fost destul de scump.

Când m-am plictisit am coborât pe unul din peroane și am admirat navetiștii care veneau cu trenurile locale în oraș, dis de dimineață. O populație destul de pestriță. Majoritatea îmbrăcați în stil vestic dar și câțiva îmbrăcați in „galabeya”.

Ce este „galabeya”?

Este un articol de îmbrăcăminte purtat în Egipt și în alte țări musulmane. Am căutat ceva informații în românește dar văd că nu găsesc ..și mi-e cam greu cu explicatul. E ca un halat din pânză subțire, sau o cămașă mai lungă. Are câțiva nasturi la gât, dar în rest se trage peste cap. Pe dedesubt se mai pot purta alți pantaloni, sau mai la liber, după preferințe. Buzunarele sunt foarte adânci și nu de puține ori îi vezi cu celularele strălucind prin buzunare. Mânecile sunt destul de largi. Mă gândesc că toată această vestimentație are rolul de a te ține răcorit, atât mânecile largi cât și poalele având rol de eventai atunci când sunt puse în mișcare.

La galabeya se asortează frumos un turban. Turban e doar o bucată mai lungă de pânză. Se poate împleti pe cap sau ținut la gât ca o eșarfă. Diferențele de croitură și culoare a galabeyei, sau felul în care este înnodat turbanul pot arată apartenența la un trib sau o anume regiune. Desigur că eu nu știam și nici nu știu să citesc aceste semnale. Întreg spectacolul de galabeya și turbane este însă unul memorabil. Peste galabeya se mai poară uneori câte o vestă.

Trenurile locale nu arătau prea grozav. Nici nu apucau bine să oprească și oamenii începeau să coboare din ele. Mulți nu mai aveau răbdare să meargă prin tunelul de la capătul stației ci săreau peste linii chiar dacă peroanele erau destul de înalte. Pe lângă cei care veneau la muncă erau fel de fel de negustori încărcați cu cutii de carton sau cerșetori.

Plecarea cu trenul înspre Aswan

Trenul înspre Aswan pleacă de la Platforma no 8. Nu mă așteptam să fie cine știe ce bunăciune de tren, dar a fost mai bine decât mă așteptam.

Am avut bilet la clasa 1. Pe o parte a vagonului sunt câte doua scaune, iar pe cealaltă parte un rând de câte unul. Când cumperi biletul îți este repartizat și loc. Vagonul unde am stat eu a fost plin. Foarte mulți militari tineri, gradați, care păreau că se întorc de la o academie militară ceva. Printre ei foarte mulți civili de vârstă mijlocie, dar cu pistol pe sub tricou sau haina de la costum. Probabil că cei din poliția secretă și militarii au bilete gratis la tren. Nu știu dacă asta este ceva obișnuit pe liniile ferate dar vagonul meu era plin de ăștia.

Am mai avut de a face cu polițiști din ăștia în civil și prin alte locuri. Îi vezi de cum se mișcă de parcă ei controlează totul. Polițiștii în uniformă par mai prostuți (sau de la țară) și ascultă de ăștia în civil. Dacă cei cu care comunică nu își dau seama seama din comportamentul lor cu cine au de a face, au dumnealor grijă să ridice puțin tricoul sau cămașă pentru ca interlocutorul lor să le vadă pistolul, semnul distincției lor. Nu vreau să intru prea mult în politică, dar din ce am văzut eu, puterea de astăzi din Egipt (în mod similar cu trecutul de dinainte de revoluție) se bazează pe această poliție secretă și pe armată. Dacă vrei să fii cineva în Egiptul lui Sisi o carieră în poliție sau armată e recomandabilă.

In tren a funcționat aerul condiționat non stop și la geamuri ma sunt niște jaluzele din aluminiu subțiri pe care le poți trage dacă soarele bate direct spre tine. Prima stație după Cairo cred că a fost Giza și a venit după ce am trecut Nilul. Multe cartiere de blocuri destul de înalte, pe lângă care se vede minaretul unei moschei. Majoritatea egiptenilor sunt musulmani practicanți și bărbații au câte o bătătură în frunte de la mătăniile pe care le fac de cinci ori pe zi. Mulți poartă semnele astea din frunte ca un drapel de mândrie și mă gândesc că-și izbesc capul cu destulă ardoare dacă rămân astfel marcați.

Ca fizionomie egiptenii au o construcție destul de distinctă – Mubarak și Sisi fiind exemple destul de bune ale trăsăturilor clasice. Mulți dintre bărbați deși au părul cârlionțat au și câte un început frumos de chelie, asta ajutând totuși la scoaterea în evidență a stelei din frunte, după caz.

Linia de tren merge de-a lungul Nilului. După ce scapi de gunoaiele și mizeria orașului încep câmpurile agricole.

Fluviul nu se vede din tren, dar se văd fel de fel de canale și se aud motoarele pentru irigare. Linia verde continuă doar pe lângă Nil, în rest fiind deșertul. Pe câmpurile proaspăt udate se văd multe egrete albe care sunt la vânătoare. Palmieri și curmali împânzesc aleatoriu peisajul.

Majoritatea celor ce lucrează câmpurile sunt în galibeya. Am văzut și multe femei la muncile câmpului.

Din când în când trenul se intersectează cu drumuri de țară iar aici spectacolul este oarecum garantat de mulțimea pestriță care așteaptă la barieră. Nu apuci să vezi multe însă, deoarece ne mișcăm destul de repede. Blocurile au făcut loc caselor de un singur nivel, multe dintre ele construite din cârpici. Unele dintre aceste căsuțe mai au picturi pe exterior. Am reușit să disting steaguri egiptene și câteva scene din Mecca, Arabia Saudită.

Vagonul nostru are și un ospătar care trece la intervale regulate cu un căruț cu băuturi și pachete de mâncare. Mama îmi făcuse niște plăcintă cu mere de acasă, pe care a insistat să o iau cu mine și molfăiesc privind pe geam.

Tot timpul e un fel de ceață datorită prafului din aer și pozele nu-mi ies prea strălucite. Mă gândesc că sunt doar la începutul drumului și am în față această masă imensă de teren numită Africa. Aceasta e doar una din multele călătorii de o zi ce vor urma. Distanțele sunt uriașe și mult timp îl voi petrece în mijloacele de transport. Am timp să privesc peisajele dar și să inspectez ceilalți pasageri.

Militarii tineri în uniformă care încearcă să intre în vorbă cu o franțuzoaică cu un ditamai backpack care nu s-a mișcat din scaunul ei tot drumul și a ținut ochii mai mult în telefon. Apoi mai e o mămică la vreo 30 de ani, îmbrobodită din cap până în picioare, cu fel de fel de veste pe ea, care are în grijă doi plozi – un băiețel mai mare și unul de țâță. Are o plasă cu ea din care ăla care poate să țopăie primește fel de fel de jucării chinezești.

Lângă mine se așează un egiptean cu o chelie destul de pronunțată, cu pantaloni de costum și pantafi maro. Scoate smarthponeul și începe să privească niște videouri destul de deocheate în arabă cu o grasă cu sânii mari care îl stresează pe unul subțirel, amârât și negricios. După o bucată adoarme.

Controlorul trece de câteva ori și-i dau biletul printat de acasă. Nu mi-a cerut vreun act de identitate sau altceva. E însoțit de vreo doi polițiști în civil. Mă întreb dacă o fi un control mai special sau așa fac ei întotdeauna.

La una din gările mai importante coboară majoritatea soldățeilor și jamesbonzilor, vagonul se mai golește. Trecem și prin Luxor și sunt ceva mai atent deoarece am de mă întors aici în curând. Franțuzoaica încă nu a coborât. Se pare că merge până în Aswan. Încerc să-mi imaginez cum va ridica namila de rucsac.

Nu am reușit să dorm și nici nu știu când a trecut ziua. Trenul are întârziere și ajungem abia pe la 12 noaptea în Aswan. Pe backperista noastră o așteaptă un localnic care vine după ea în tren și îi ia rucsacul. Nu a fost așa cum mi-am imaginat eu.

Hotelul la care sunt cazat e la 5 minute de stația de tren. Sunt cam rupt deoarece nu am dormit o noapte. Cu puțin timp în urmă eram în Cipru, acum sunt în Aswan, unul dintre cele mai sudice orașe din Egipt. Am străbătut aproape tot Egiptul. Nu a fost chiar așa de greu.

A doua zi am o zi plină pentru a vizita Aswanul deoarece consulatul Sudanului e închis. In următoarea zi după ce am dat pașaportul la ambasadă și am mai vizitat câte ceva prin oraș am reușit să mă odihnesc și dimineață am luat trenul spre Luxor. De data asta am avut bilet la clasa a 2 a. Nu e mare diferență între clasa a 2 a și clasa a 1 a, scaunele sunt puțin altfel și e oleacă mai îngrămădit, dar condițiile sunt destul de bune.

La întoarcerea din Luxor în Aswan era într-o Duminică și speram să prind feribotul spre Wadi Halfa. Trenul care a venit de la Cairo a avut peste trei ore întârziere. La ora care ar fi trebuit să sosească ăla, a ajuns trenul sleeper, ăla la care sunt băgați turiștii și inițial m-am suit în ăla. E mai luxos decât celelalte, cu unul care are grijă de vagon iar ușile exterioare sunt încuiate.

În general experiența cu trenurile în Egipt a fost mai mult decât satisfăcătoare și cred că sunt o metodă bună pentru cei care își fac vacanța pe cont propriu. Se pot vedea destul de multe folosind trenurile iar prețurile sunt mai mult decât rezonabile. În afară că au fost întârzieri nu am întâmpinat probleme majore și în general m-am simțit în siguranță. Dacă ar fi să merg în Egipt iarăși cred că le-aș folosi din nou.

Citește și continuarea aici.

 

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.