Dus De Acasă.ro

Intrarea în Sudan și călătoria prin deșert la Wadi Halfa și Karima (5)

TraianS Blog, Sudan No Comments

Wadi Halfa este orașul de lângă frontiera dintre Sudan și Egipt. Este primul oraș în care ajungi în Sudan când mergi overland sau dacă vii cu feribotul. Aici am avut prima introducere la ce înseamnă Sudan, iar în Karima, la câteva sute de km distanță am avut următorul stop și prima întâlnire cu piramidele în stil sudanez.


  

   

Continuare de aici.

Ewan McGregor și Charley Boorman, în filmul lor documentar Long Way Down, în care merg cu motocicletele din nordul Scoției până în Cape Town, trec și prin Sudan. Îmi aduceam aminte despre episodul când încercau să ajungă să prindă feribotul care pleacă din Aswan până in Wadi Halfa o dată pe săptămână. Dacă l-ar fi ratat, le-ar fi dat toate planurile peste cap și ar mai fi trebuit să aștepte o săptămână prin Egipt.
Au reușit să ajungă la timp și au urcat pe un vapor extrem de aglomerat. La acea dată, în 2007, nu era altă posibilitate de a trece din Egipt în Sudan.
E uimitor cât de puține informații se găsesc despre Sudan. Nu am reușit să găsesc vreun guide-book, iar unele videouri și informații erau foarte vechi.
Pentru Sudan am avut noroc în special de două bloguri: www.canseeitall.com (blogul unui irlandez care a făcut acest traseu) – avea două articole foarte bune despre viza pentru Sudan și cum ajungi în Khartoum, iar al doilea e blogul unei asiatice care trăiește în Olanda, sau unei olandeze cu origini asiatice – www.bunchofbackpackers.com. Și pe acest blog am găsit câteva articole foarte bune despre Sudan.
Am povestit pe scurt într-un articol precedent cum am luat viza pentru Sudan – dar am să repet.

Viza pentru Sudan

Citisem pe blogul celor doi, că viza pentru Sudan era mai ieftină în Aswan (50 de dolari) și că nu erau atâtea formalități ca la Cairo. La Cairo ar fi cerut invitație din Sudan, scrisoare de recomandare de la ambasada țării al cărui cetățean ești și alte hârtii etc.
Din câte am înțeles, în momentul de față (septembrie 2019), consulatul din Aswan nu mai eliberează vize și au fost câțiva călători care au fost întorși spre Cairo. Încercați să aflați din timp dacă mai dau vize sau nu. Eu am avut noroc că am reușit să rezolv atunci.
Ideea e că Sudanul nu era prea interesat să primească turiști. Osama bin Laden își avuse centrul de operațuni prin această țară, președintele țării era căutat de Curtea Penală Internațională, iar americanii bombardaseră niște depozite de medicamente, crezând că se fabrică bombe în ele. Sudanul, sau mai bine zis, guvernul ei, nu era un prieten al comunității internaționale și nici nu prea aveau nevoie de mulți musafiri.
Am tot auzit menționat un hotel din Khartoum – Acropole Hotel, care se pare că e deținut de germani. E un hotel cu tradiție și mulți dintre străinii care vizitau Sudanul veneau prin acest hotel, care se ocupa și de invitații. Camerele aici erau însă foarte scumpe la vreo 80 de euro pe noapte.
De asemenea, nu se putea primi viză pentru Sudan, dacă aveai ștampilă israeliană în pașaport. Eu vizitasem Israelul, dar nu îmi puseseră ștampilă în pașaport, deci eram ok.
Cărțile de credit internaționale nu funcționează în Sudan și nici booking.com nu a intrat pe piață. Era un fel de Wild West.
La consulatul din Aswan principala grijă a consulului a fost să nu fiu jurnalist. M-a întrebat și de Israel, dar i-am zis că am fost doar în Iordania. Deși am venit de dimineață, am stat acolo până la vreo 3-4. Am observat mai apoi că au o cameră de filmat într-un colț și e posibil să mai urmărească ce faci și ce citești.
Îi spusesem consulului că citisem pe undeva că din Sudan începe adevărata Africă, Egiptul fiind foarte mult conectat la Orientul Mijlociu. Nu știam atunci că Sudanul e probabil mai mult conectat la Orientul Mijlociu decât Egiptul. Sudanul mai negru, a devenit țara independentă Sudanul de Sud, după un război civil care a durat mai mulți ani. O altă regiune în care sunt mereu probleme este regiunea Darfur.
Este un formular de completat, iar acolo la sponsori, mi-a zis chiar dumnealui să trec Acropole Hotel. 🙂 Probabil că hotelul ăsta e sponsorul la 90 la sută din cei ce merg în Sudan.
Urma să ridic pașaportul Duminică și-i spusesem că vreau să prind feribotul și îmi spusese că va încerca să termine cu viza mai spre dimineață, dar nu promitea nimic.
Aveam zi lungă Duminică, deoarece dimineața eram încă în Luxor (vezi impresii). Luam primul tren înspre Aswan și aveam în plan să ajung în oraș pe la 10-11, să merg direct la consulat, să ridic pașaportul și apoi să găsesc un taxi și să o tai direct în port. Consulatul era cumva în drum spre port.
Planurile mele însă nu au funcționat, deoarece trenul de la Cairo a avut mare întârziere. Până și „sleeper train-ul” a venit cu întârziere, de am crezut că e al meu. M-am urcat în el, dar mi-a explicat un steward de acolo că trebuie să mă dau jos și mai am de așteptat.
Până la urmă, era clar că nu mă voi mai încadra să prind feribotul, așa că atunci când am ajuns în Aswan, am căutat un hotel unde mi-am lăsat rucsacul și m-am dus la consulat după pașaport. Pașaportul mi-a ieșit pe după-amaiză și m-am întors în oraș să rezolv problema cu autobuzul. Cel la care mi-am luat cazare a zis că-mi rezolvă el cu biletul – eu îl întrebasem doar de unde se cumpără, dar s-a dus și mi l-a cumpărat el. Desigur că și-a mai pus și un comision. Lecție pe data viitoare să știu să mă descurc singur, că doar nu-s bătut în cap și am nevoie să fiu dus de mânuță.
Hotelul era la mică distanță de gară și de locul de plecare al microbuzelor spre autogara principală și nu a mai trebuit să-mi fac griji să găsesc taxiu pe la primele ore ale dimineții.

Drumul spre Sudan

La 3 dimineața am fost în față la agenția de unde am cumpărat biletele de autobuz, are e undeva lângă gară. Reclama lor era scrisă toată în arabă, dar este fotografia unui autobuz pe ea. Verificaseră viza penru Sudan și mă trecuseră pe o listă atunci când cumpărasem biletul.
De aici am fost preluați de niște microbuze și am fost duși într-o autogara mai mare, unde am luat niște autobuze mai mari. Ce a fost interesant e că microbuzele merg noaptea cu luminile stinse. Cică văd mai bine gropile. Drumul spre autogară era cam bombardat și soferul microbuzului, tot stingea și aprindea farurile. Mai mult a mers cu ele stinse. Auzisem despre ideea asta a egiptenilor de a conduce cu farurile închise și am trăit-o și pe asta. În autobuzele mari, nu a fost deloc aglomerat și am călătorit foarte bine, drumul fiind foarte bun după ce am ieșit din Aswan.
Drumurile sunt bune, dar priveliștea începe să fie plictisitoare la un moment dat, deoarece e doar nisip și nisip. Nu am putut să fac nici cine știe ce filmări, deoarece au film anti-soare, sau cum s-o fi chemând, lipită pe geamuri și nu se vede foarte bine.
Pe la 9 dimineața am ajuns la Abu Simbel.
Am parcat lângă niște restaurante de pește și toți s-au dat jos la mâncare. Pe mine tare m-ar fi tentat să trag o fugă până la Abu Simbel, dar nu știam cât de mult aveam să stăm aici.

Problema Abu Simbel

(vezi și articolul despre Aswan)
Căutasem pe booking.com, să văd de cazare în Abu Simbel, ar puținele hoteluri care le găsisem erau foarte scumpe. Probabil că sunt și hoteluri mai ieftine pentru localnici, dar alea nu apăreau pe booking.
Se poate veni cu autobuze locale până în Abu Simbel, dar ele se întorc la puțin timp după ce ajung și nu te încadrezi să vezi templul și să te întorci cu ele. Trebuie dormit o noapte în Abu Simbel sau găsit o ocazie.
Eu fiind mereu cu speranța că-l voi vedea de pe vapor, nu am analizat prea mult problema. De asemenea citisem că nu poți lua autobuzele înspre Sudan din Abu Simbel, și ca să mă întorc și să refac același drum, mi se părea cumva peste mână. M-am gândit că poate am noroc și când trecem cu barja, trecem prin fața lui și-l văd de pe apă.
Nu a fost să fie. I-am văzut puțin vârful spatelui, care răsare de după un deal. Nu știu de ce, aveam impresia că templul ar fi îndreptat înspre sud și înspre cei care vin pe apă înspre Egipt dinspre Sudan. Fațadă e îndreptată cumva înspre nord est, fiind și o șmecherie cu razele soarelui, într-o anume dată a anului.
Deci, pentru cei care mai ajungeți pe aici, să știți că de pe barja ce leagă cele două maluri, nu veți avea plăcerea să-l vedeți pe Ramses al II-lea.

Ieșirea din Egipt

După ce am trecut pe malul celălalt, nu a mai durat tare mult și am ajuns la vamă. Sunt mai multe clădiri și treaba merge destul de repede. Se merge în niște săli de așteptare cu pașapoartele, după care se trece pe la ăia cu bagajele și gata. Se face mult comerț între Egipt și Sudan, mai ales cu electrocasnice, dar datorită autobuzelor frecvente care sunt acum, nu mai e aglomerația care era cândva. Din ce citisem de la irlandez și olandez mă așteptam ca autobuzul nostru să fie plin ochi cu pachete. Nu a fost așa. Au fost doua – trei nubience cu mai multe pachete, dar nimic exagerat. Se vedea treabă că nu erau la prima cursă deoarece se cunoșteau cu vameșii.
La ieșirea din Egipt am mai avut de plătit o taxă de 102 lire egiptene. Deci e bine să mai aveți ceva lire la voi.
Nu a durat foarte mult treaba la Egipteni.

Intrarea în Sudan

Aici din nou cu toate bagajele jos. La mine era ușor deoarece aveam doar o gentucă. Trebuie completat un formular de Arrival, și nu am plătit nimic pe el. Unul dintre polițiști era destul de comic, deoarece deși era îmbrăcat în uniformă, era în niște șlapi și cu pantalonii de la uniformă suflicați.
Cel de la pașapoarte știa ceva engleză și încerca să-mi găseasca probleme. Ba ..că nu am nu știu ce ștampilă, ba cu nu știu ce îmi lipsește. Au văzut că nu am nici o grabă și-au dat seama că nu scot șpagă de la mine și nu au insistat foarte mult, dar le umblau ochișorii.
La controlul de la bagaje am fost întrebat mai mult de alcool. Alcoolul este interzis în Sudan. Localnicii au aceeași atitudine către organele statului, cum aveam și noi cândva pe vremea comuniștilor: Ce frumos te belesc ăștia de la stat, nu te belește nimeni. Prima dată de milițieni trebuie să te ferești.
După ce am ieșit din vamă autobuzele așteptau ca toți călătorii să se adune. Mulți erau așteptați de mașini mici și au plecat, nu s-au mai urcat în autobuz.

Un prieten sudanez

În autobuz m-am împrietenit cu un Sudanez care se întorcea din Egipt. Vorbea binișor engleza – pe care o învățase de la televizor și lucra prin Arabia Saudită, sau Dubai ca șofer. Prin țările astea arabe mai erau fel de fel de emigranți de prin Asia și India și vrei nu vrei înveți engleza.
Mă ajutase de câteva ori rin vamă, arătându-mi unde trebuie să mă duc, iar când am ajuns în Sudan, eu așteptam în autobuz și chiar mi-a adus un ceai de la o baracă din apropierea vămii. După ce am terminat am dus eu paharele înapoi în baracă. Am văzut că se ruga într-un colț.

Doamnele cu ceaiul

Chiar de la vamă au început să apară doamnele cu ceaiul. Ce e interesant e că majoritatea nu își acoperă fața și nici nu par să aibă vreo problemă în interacționarea cu bărbații. Doamnele cu ceaiul au ori o sobiță cu cărbuni, ori o butelioară și un aragaz cu mai multe ibrice. Au fel de fel de borcane cu ceaiuri și cafele. Uneori chiar prăjesc boabele de cafea după care le pisează. Cafea mai bună ca la Starbacks.
Gama de oferte pare să fie foarte largă și sudanezilor se pare că le place să-și comande ceaiurile sau cafelele diferite. Unul vrea cu nu știu ce aromă, altul vrea cu lapte etc. Ce a fost interesant a fost un ceai pe care l-am băut cu niște mirodenii nu știu ce, zici că avea ardei iute în el.
După ce termini de băut ele spală paharele într-un lighenaș …și mai departe.
Bărbații stau pe fel de fel de scăunele la povești în jurul acestor ceinărese. Aceste doamne cu ceaiul se găsesc peste tot prin Sudan, mai mai, cam din 100 în 100 de metri. Am să mi le amintesc cu plăcere.
După ce am recuperat pasagerii care au mai rămas, am continuat spre Wadi Halfa.

Cazare în Wadi Halfa

Trebuia să găsesc un hotel. Înainte de plecare tot citisem despre cazare în Wadi Halfa și despre o bombă de hotel numit Cleopatra. Toți turiștii mai de soi, parese că se perindaseră pe la acest hotel – lokanda. Dar impresiile nu erau deloc la zi.
Fără să mă mai întrebe, noul meu prieten Yahya, a mers cu mine într-un tuk tuk, care ne-a dus la un hotel numit Elharm. Camera a costat 300 de pounds sudanezi. Nu aveam pounds sudanezi, deoarece nu schimbasem în vamă, dar am zis că schimb și-i aduc. Yahya mă sfătuise să nu schimb în vamă deoarece putem obține o rată mai bună în oraș.
Cazarea în Wadi Halfa nu este o problemă deoarece fiind oraș de tranzit, majoritatea celor care vin din Egipt, indiferent de unde merg, petrec o noapte aici. Informațiile pe net, erau foarte puține dar ‘lokande’ (cum sunt numite hotelurile sudaneze) sunt destule.
Camera de la El Sharm era cu două paturi single și cu baia comună. Ce e interesant la clădirile lor e că nu existau geamuri înspre exterior la camerele de hotel. Era un coridor mai lung care avea o ieșire la un balcon la unul din capete, iar toate camerele aveau fereastră interioară înspre acest culoar. Cred că astfel e mult mai ușor de păstrat răcoarea.
Cearșafurile nu era cine știe ce curate. Nu cred că stau să le schimbe după fiecare client. Am dormit în sacul de dormit.

După ce am lăsat bagajele am pornit cu Yahya prin oraș să schimb niște bani. Nu știu dacă există case de schimb oficiale, iar el nu fusese de ceva timp și nu știa unde să schibe. Am întrebat în câteva locuri și până la urmă am schimbat cu 49, dolarulș la unul din magazinele de electronice. E bine de întrebat la magazinele mai mari, deoarece ăștia de obicei sunt interesați să schimbe.

Wadi Halfa – Orașul

Orașu nu este foarte mare și este cumva așezat lângă Lacul Nasser. Au apărut multe tuk-tukuri și multe mașini Toyota. Mașinile Toyota au de obicei și butoaie legate în spate, probabil cară apă cu ele. Am fost de am mâncat la un restaurant, pe high – street. Fac pui la grătar, pe care îl țin într-un fel de vitrine și pe care mai apoi îl reîncălzesc, când vine clientul. Mâncarea nu a fost rea, dar trebuie să știi unde să mănânci, pentru ca mâncarea să fie proaspătă.
La restaurant, Yahya insista să plătească el, dar până la urmă l-am convins și a luat niște bani de la mine. Peste tot vroia să plătească el, de parcă era datoria lui. Abia îl cunoscusem de câteva ore. 🙂
Mi-a mai povestit că merge să se însoare. Era la a doua căsătorie și avea trei copii din prima căsătorie. Se căsătorea după care se întorcea în Arabia, la muncă. Câștiga 500 de dolari pe lună în Arabia. Tare a insistat să vin la nunta lui, care pica într-o joi. Noi deja eram într-o luni.
Eu mi-am programat 2 nopți în Wadi Halfa deoarece vroiam să-mi rezolv cu înregistrarea la poliție și să-mi cumpăr cartelă telefonică – cu date, pentru internet.
El urma să continue călătoria înspre Khartoum dis de dimineață – sau mai bine zis în noaptea aia, pe la 4 sau 5.
După ce am mâncat am fost la o altă cafenea unde erau alții cu ceaiurile. Aici oamenii se adunau pe scăunele, beau ceai și stăteau la povești. S-a mai întâlnit cu prieteni și neamuri de ale lui care se întorceau din Egipt. Toți băieți tineri.
Soțul surorii lui, Mohammed, avea probleme cu viza în Egipt și trebuia să facă o ieșire și să se întoarcă înapoi. Lucra la reparat frigidere și aparate de aer condiționat. Altul era sportiv. Toți duceau o viață destul de grea ca emigranți și erau bucuroși că se revedeau.
Toată stradă era plină de astfel de sudanezi care lucrau în afară și se aflau în tranzit prin Wadi Halfa.
Alții erau cu comerțul, orașul fiind și un loc important al intrării produselor din Egipt.
Au insistat să mă conducă până la hotel, mi-au zis că nu e foarte safe pentru mine. La lasarea nopții nu prea sunt luminate orașele. Nu cred însă că ar fi fost probleme.
Yahya mi-a dat numărul de telefon al mamei lui, el încă nu avea cartelă locală și urma să-l sun când ajung prin Khartoum. Mi-a repetat invitația cu nunta, dar nu i-am promis nimic deoarece vroiam să ajung la piramidele Meroe și nu prea aveam cum să mă încadrez.

O zi plină în Wadi Halfa

Mers de dimineața la poliție, pentru rezolvare cu inregistrarea. Se începe de la birourile din spate, unde se completeaza un formular. Trebuie fotocopie după pasaport și după viza. Nu au mai cerut fotografie.
După completarea formularului se merge la un ghiseu, unde îți stampileaza formularul. Cu formularul stampilat se merge la șeful poliției, care-l semnează. Apoi se merge la plata. După plata se cauta, alt adjunct, care iar merge pe la șef.
Costul e de 540 SGP, iar îți lipeste un sticker în pasaport.
A durat vreo ora. Aici m-am întâlnit cu un spaniol care cică a plecat pentru doi de acasă. Era în luna a patra a călătoriei lui. Spunea că vrea să meargă și în Sudanul de Sud ți în Eritreea. Am mai schimbat câte o idee așa printre completat formulare și așteptat polițiștii. Mi s-a părut cam ambițios planul lui. Sper să-i reușească.
După poliție, am mers sa rezolv cu cartela de telefon. Era o babuta cu un chiosculet, vindea doar credit. Astfel de chioșculete care vând credite sunt peste tot prin Africa. Un fel de gheretă cu un scăunel în ea. Nu știa nimic engleză și ne-am înțeles prin semne. I-am arătat SIm Cardul ..și i-am zis că din ăsta îmi trebuie/ M-a trimis la altul cu alt magazin – un fel de magazin de electronice. Aici, la fel vindeau doar credite. Pentru carduri trebuie de mers cu pașaportul la head office. E o clădire pe care sunt niște antene mai mari. Doua domnișorele foarte drăguțe care vorbeau perfect engleza. Doar sim cardul costa 10 SGP. Am mai plătit 215 SGP pentru 5 GB internet. Mi-au mai făcut o fotocopie la pașaport, pentru că le-am rugat eu, și nu au vrut să-mi ia bani.
Am mâncat un falafel – 10 SGP.
Următorul pas a fost să merg să văd de microbuzul pentru a doua zi. Este un fel de autogară de unde pleacă toate microbuzele. Am fost la un nene care pare a fi un fel de șef de stație, i-am zis de Karima și el m-a dus la un birou. Aici m-au trecut într-un caiet și urma să mă prezint a doua zi la 5 dimineața.
M-am mai plimbat prin oraș, deși nu sunt foarte multe de făcut. E destul însă să privețti oamenii și să vezi cum se desfășoara viața.

Trenul din Wadi Halfa spre Khartoum

Pe vremuri exista un tren care pleca din Wadi Halfa înspre Khartoum. Călătoria era destul de epică, cu trenul supra aglomerat – prin deșert. Din câte îmi dau seama, acest tren nu mai circulă în prezent. Eu personal nu am văzut nici o stație și nici o urmă de tren. Drumurile făcute de chinezi sunt prea bune pentru a mai fi nevoie de el.

Drumul spre Karima

A doua zi la 5 dimineața am fost la stația de autobuze. Autobuzul a costat 400 de SGP.
Am venit pe la 5, abia pe la 6:30 au început să se adune și ceilalți.
Am stat pe locul cel mai din spate. Un microbuz mic de 14 locuri. Erau și doi egipteni cu care am mai comunicat câte ceva. La început nu era plin dar s-a umplut pe traseu.
Se sarea efectiv peste scaune ca să se ajungă pe locurile din spate.
Pe la ieșirile din oraș sunt filtre ale poliție. Și șoferul trebuie sa primeasca aprobare. Are o foaie de drum și tot merge și i-o ștampilează sau semnează. Nu dura foarte mult. Cu mașina privată probabil că aceste controale ar fi durat mai mult.
Am mâncat niște foul, la un restaurant din deșert. Vreo 20-sau 30 de SGP. Aveau și pește și oaie, dar nu am știut cum să spun, am încercat cu behehe, dar nu a mers.
Am ajuns în Kereme pe la amiaza, unde am schimbat autobuzul. Era un moș care știa foarte bine engleza. Au pus mulți copaci pe noul autobuz. Din nou a fost full. Oprire la restaurant.
Am ajuns pe la 3 jumate în Karima.

Orașul Karima

De la autogară am plecat pe jos la Al Nasr Hotel. Am fost întâmpinat chiar de patron care are și un pat pe la recepție. Acuma puteți să o luați cum doriți, puteți spune că dormitorul lui are recepție, sau că recepția e în dormitor. 🙂 Nu prea sunt multe opțiuni prin Karima, cand e vorba de cazare. Mai există un hotel deținut de italieni dar e foarte scump.
Camera cu baia privata 200 de SGP. Apa nu a funcționat. O singura priza, lângă intrerupatorul de la lumina.
M-a trimis să mă inregistrez la Security Office. De unde vin, unde merg. ..etc. Un parlit acolo.
După care am plecat la Muntele Jebel Barkal.

Muntele Jebel Barkal – principala atracție din Karima

Am luat un tuk tuk pe drum. Dl. Mohamed. Engleza ok. ..20 de SGP. M-a dus lângă gard, urcarea prin spate. Putea să mă duca și pe highway. Foarte de treabă șoferul de tuk tuk și spera ca mai mulți turiști să vină să viziteze Karima.
Am urcat muntele, mai erau ceva turiști italieni sus, iar la baza muntelui fel de fel de tineri îndrăgostiți sudanezi.
Foarte frumoasa priveliște. Se vede Nilul cum trece prin deșert și plantațiile de curmali de lângă el.
Ăla de la securitate spusese ca poze ok, la Jebel Barkal, not ok prin oraș.
Se urca prin spate, iar piramidele sunt de partea cealaltă. Se poate cobora pe o duna de nisip.
Cum apune soarele trebuie coborat repede altfel se întuneca.
Toți au coborat pe duna de nisip, eu am coborat pe unde am urcat ca sa nu mai ocolesc.
Piramidele se văd frumos, iar apusul de soare a fost deosebit. Ceilalți turiști, probabil musafiri la hotelul italian erau cu jeepurile. Trebuia să mă grăbesc deoarece era destul de mult de mers până în oraș.
Am găsit un tu tuk, pe drum înapoi. 20 de SGP. I-am zis să mă duca la un restaurant bun lângă bus station.
Am mâncat un pui la grătar, o baclava și apă 100 SGP. Puiul a fost bun dar era destul de mare mizerie în restaurant. Nu e tocmai pentru cei pretențioși.
Aia cu buzul spre Kahrtoum erau peste drum. M-am înregistrat pentru a doua zi – 250 SGP. Plecarea la 6:00 sa vin la 5:30.
La Al Nasr nu a fost apa în baie – degeaba am avut baia privată. Nasr doarme la recepție, dimineața pe la 5 se ruga. I-am lăsat cheile pe recepție și m-am dus la stația de autobuz.
Ar mai fi fost niște temple rămase de pe vremea egiptenilor pe lângă Jebel Barkal, dar nu am reușit să le văd și nu cred că merita să mai stau o zi doar pentru ele.
După ce am văzut piramidele de lângă Jebel Barkal, m-am gândit că cele de la Meroe nu pot fi foarte diferite și aș face mai bine dacă m-aș duce la nunta prietenului Yahya, care era a doua zi. M-am gândit să ajung mai repede la hartoum deoarece trebuia să rezolv (sau nu) și cu viza pentru Etiopia. Nu vroiam să o las pe ultima zi.

Călătoria prin deșert

Călătoria prin deșert a fost interesantă și a fost interesant să mai trag cu ochii la colegii mei de microbuz. Nu am putut intra în vorbă deoarece nu prea păreau să știe engleză.
Lucru amuzant pentru mine a fost felul în care bărbații merg la toaletă. Adică – fac treaba mică din genunchi. Inițial nu înțelesesem ce fac ei acolo. Am crezut că merg să se roage sau ceva. Dar nu – luau un fel de vase din lut sau din plastic umplute cu apă și mergeau la distanță se puneau în genunchi și își rezolvau problema după care se spălau.
Într-un fel e logic. După ce să te dai în deșert? Plus că mai trebuie să te ferești de vânt. Un exemplu perfect de adaptare la mediu. 🙂
Urmează Khartoum – Capitala Sudanului.

Citește continuarea aici.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
, , , , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.