Dus De Acasă.ro

Ferme de lei și Kruger pe centru (6)

Știați că există ferme de lei și alte animale sălbatice? Până să ajung în Africa de Sud eu unul nu știam. Nu am vizitat o astfel de fermă dar în drumul nostru spre partea centrală a Parcului Kruger am stat de vorbă cu un astfel de proprietar. După această întâlnire mi-am dorit să aflu mai multe.

Pui de antilopă Gnu, sub supravegherea adulților în Kruger

Continuare de aici.
Cât am stat în Johannesburg au fost câteva zile ploioase. Văzusem pe la știri că în zona Parcului Kruger chiar fuseseră inundații în câteva locuri. Dimineața mi-am așteptat prietenii la aeroport și pe la amiază am plecat din nou spre Parcul Kruger, dar de data asta spre o poartă din partea centrală a rezervației.

Amicii mei aveau nevoie de ceva rezervări pentru a primi viza și au aranjat ei câteva cazări. Au ales o cazare intermediară în orașul Burgesfort și o altă cazare în apropiere de poarta Orpen a Parcului Kruger. Eu îmi salvasem doar coordonatele GPS și nu citisem prea multe despre cazări.

GPS-ul ne-a trimis din nou pe N4, de unde aveam a face la stânga pentru a ajunge în orașul Burgersoft.

Deoarece mai avea câteva ore la dispoziție am decis să mergem prin Sabie și să trecem pe la Lone Creek Falls – cascada care îmi plăcuse cel mai mult din cele văzute de mine.

Am trecut apoi prin Pilgrim’s Rest, unde e micul oraș din timpul goanei după aur și am urcat munții până la Robbers Pass (Trecătoarea tâlharilor). Am oprit aici și am făcut câteva poze. A fost încă înnourat în ziua aia, iar piscurile munților erau acoperite de nori. O vegetație interesantă pe aici.

Au urmat câteva drumuri neasfaltate care pentru mine au fost o surpriză.

Am urcat pe un platou, iar orașul Burgersfort se află într-un fel de depresiune. Deși peste tot pe drum fusese înnourat și a mai și plouat, în zona acestui oraș era mai uscat. Din câte am înțeles nu prea plouă des pe aici.

Pe lângă drumul neasfaltat înspre oraș erau foarte multe ferme foarte întinse. Multe dintre ele se ocupau cu plantații de pomi și păreau că pomii nu fuseseră plantați foarte de mult. Cred că am văzut și plantații de citrice.

Orașul Burgersoft – un oraș minier

Am ajuns și în oraș și era plin de negri. Nu cred că am văzut vreun alb în acest oraș. Sunt o mulțime de mine de platină prin această zonă și localnicii de aici cred că lucrează în aceste mine. Nu păreau prea fericiți. Mulți dintre ei erau îmbrăcați în fel de fel de salopete.

Aveau câteva zone cu supermarketuri Spars/Shoprite etc. în centru. M-a uimit cât de multă mizerie era prin centru. Orașul nu mi-a făcut o impresie prea bună și nu mi-a părut foarte sigur.

Senzația pe care am avut-o e că în toată zona sunt ferme mari deținute de albi, iar negrii lucrează în mină. Orașul nu e turistic și e bine că am avut șansa să văd și un astfel de oraș minier.
Am cumpărat câte ceva de la supermarketurile din oraș deoarece plănuiam să facem un grătar la hotel.

Cazare la Bonamanzi Guest House

(www.bonamanzi.com)

Unul dintre puținele hoteluri din această zonă. Se află la câțiva kilometri în afara orașului pe malul râului Steelpoort. Nici aici văd că nu am făcut poze. Am să pun câteva poze de pe pagina de facebook a hotelului.

Cazarea am plătit 360 de rand de persoană.

Hotelul e pe un singur nivel într-o grădină destul de mare cu parcare.
Recepția și restaurantul sunt într-o clădire separată.

Proprietarii sunt Afrikaans. Un cuplu la vreo 50 de ani, ea se ocupă mai mult de hotel, iar el cu restul fermei.

I-am întrebat dacă am putea face un grătar și au fost foarte de treabă. Am folosit spațiul de grătar de lângă restaurant și ne-au dat și ceva veselă.

Proprietăreasa a venit și a stat puțin la masă cu noi și am mai povestit una alta.

Ne-a întrebat cum de că am venit în zona aia și i-am zis că ne gândisem la o cazare intermediară spre Kruger.

Am impresia că au mai mulți turiști localnici sau oameni care vin cu afaceri în Burgersfort.

Ne-a povestit că mai au o fermă de crocodili și o fermă de lei. Tot aparținând de ei, sau de familia lor, mai un Game Lodge în Roossenekal.

Game Lodgeul e o proprietate privată la care vizitatori pot vâna sau veni să vadă animalele. Fiecare game lodge, are regulile lui. Ce e interesant e că au prețurile pentru vânători în funcție de animal:

LODGE – Hunting prices 2019

Impala (Female) – R 1 000.00

Impala (Male) – R 1 700.00

Impala >32″ – R 2 500.00

Kudu (Female) – R 4 200.00

Kudu (Male) – R 6 500.00

Kudu >52″ – R 9 000.00

Blesbuck – R 2 000.00

Gemsbuck – R 7 500.00

Gemsbuck >52″ – R 9 000.00

Bushbuck – R 6 000.00

Waterbuck (Female) – R 5 000.00

Warthog – R 500.00

No guide / Petrol Fees

Missed shots R350.00 per shot, if blood is found full price of the animal will be charged.

Iaca la un preț de vreo 3 nopți de cazare, aș fi putut să vânez o impala.

Ne-a mai povestit și despre leii de la fermă și că poți mângâia puii de leu. Mai au și un soi de leu alb, care e o specie ce a ajuns așa datorită mutației unei gene. Ăsta părea să fie una din atracțiile principale ale lodgeului.

Auzeam prima dată de ferme de lei și de ferme private unde poți vâna animale sălbatice. Ne-a mai spus cum hrănea leii de mici și o urmăreau ca niște pisici. Când creșteau mari erau vânduți pentru a fi vânați de către vizitatorii la lodge.

Am întrebat-o dacă nu îi era milă de ei că urmau să fie împușcați, mai ales că o iubeau așa mult. Mi-a zis că nu, era ceva normal.

E doar o afacere. E ca și cum te joci cu iezii sau mieii iar mai târziu îi aștepți la tavă.
Nu e aceeași treabă? Avea dreptate și înțelegeam logica.

Sunt mai multe asftel de „game lodgeuri” prin toată Africa de Sud și e legal să crești animale sălbatice. Aveam să aflu mai târziu că întregul sistem este destul de controversat. Termenul despre care se vorbește e „canned hunting”.

Ce înseamnă „canned hunting”?

Canned hunting e acel tip de vânătoare când animalul nu are o șansă reală să scape. Referitor la vânătoarea de lei, dacă sunt închiși sau au fost crescuți de mici de oameni și nu-i văd ca un pericol, sau sunt momiți cu mâncare pentru a fi împușcați etc. Termenul nu are o definiție clară și sunt diferite tabere care spun că înseamă un lucru sau altul.
E bine de urmărit acest film: Blood Lions pentru a înțelege mai bine fenomenul.

Un alt serial interesant care merită urmărit e făcut de Netflix și discută despre grădini zoologice private din America. Deși țările sunt diferite, unele aspecte și controverse sunt similare. Filmul se numește Tiger King.

Pe lângă vânătoare se fac mulți bani cu voluntarii care vin să lucreze la aceste ferme de animale. Puii de lei sau alte feline sunt mângâiați, alăptați și pozați de turiști. Deoarece puii au perioadă doar când sunt mici când produc mai mulți bani, se iau foarte repede de lângă mamă, iar mamele sunt forțate să fete cât mai mulți.

Peste câteva zile aveam să vizitez un așa zis sanctuar pentru animale și aveam să învăț multe de la ghidul de acolo. Tipul nu era un mare iubitor de chinezi. Medicina chineză pune preț pe oasele anumitor animale sălbatice. Fac fel de fel de ceaiuri și creme din astfel de oase. Unele ferme se specializează pe crescutul animalelor pentru vânzarea de oase.

Alte lodgeuri fac plimbări cu animalele sălbatice și fotografii și încearcă să atragă turiști. Alții sunt specializați în producția de filme ș.a.m.d.

Ideea generală e că o dată ce un animal este crescut de om, sau învățat cu ei, nu mai poate trăi în sălbăticie. Pe termen lung leii crescuți la ferme au diferite probleme genetice datorate „inbreeding”. Pentru a avea lei sănătoși cu urmași sănătoși ei trebuie să crească în sălbăticie. În prezent sunt mult mai mulți lei în captivitate în Africa de Sud, decât sunt în sălbăticie.

De citit și acest articol de la National Geographic:

https://www.nationalgeographic.com/animals/article/lion-farm-south-africa

La acea oră nu știam prea multe și ne gândisem să mergem a doua zi să vizităm ferma lor de lei. Era la vreo 90 de km distanță pe un drum neasfaltat. Au sunat la oamenii lor de acolo și ne-au spus că nu putem trece acum cu o mașină mică deoarece niște râuri erau umflate și nu le-am fi putut traversa. A rămas pe altă dată.

După toată documentarea ulterioară și ce am mai aflat mai apoi am ajuns la concluzia că genul ăsta de turism – mângâierea de pui mici, plimbări cu animale sălbatice, alăptări și selfiuri cu animale etc. nu ar trebui promovată nici practicată. Nici vânătoare pentru trofee a leilor special crescuți pentru așa ceva nu mi se pare corectă.

A fost interesat să cunosc acești oameni. Au fost foarte drăguți cu noi și îi înțeleg în mare cum gândesc. E doar o afacere ca oricare alta. Animalele sunt animale. Nu e diferit de alte practici folosite pentru animalele domestice.

Toată această zonă a marilor ferme ale albilor, fie ele pomete sau game lodgeuri private și a orașelor miniere a fost interesantă de vizitat. Începeam să descopăr o altă Africă de Sud.

În drum spre Kruger Park (zona centrală)

A doua zi dimineață am plecat și am trecut din nou prin Graskop. De data asta aveam să facem o scurtă pauză la Blyde River Canyon și la Bourkes Luck Potholes. Am vorbit despre aceste obiective la articolul despre Panorama Route.

După ce am coborât de pe Escarpment a urmat o zonă cu drumuri foarte proaste. Drumuri neasfaltate și plin de gropi.

Am vorbit la articolul despre Apartheid despre ce este un „Bantustan”. Așa zisele state independente gândite de cei de la conducerea di timpul Apartheid, rezervate populației negre. Aceste state independente erau foarte sărace și s-a investit foarte puțin în infrastructură aici. Ideea era că e nevoie de forță de muncă ieftină pentru mine.

Prins între granițele parcului Kruger și zidul The Escarpement era un astfel de Bantustan. Nu știu care-i era numele, iar granițele lor au dispărut prin anii 90 o dată cu abolirea Apartheidului.

Zonele astea seamănă cu alte sate africane. Poate chiar un pic mai rău. Pe unde mai fusesem eu până atunci încă nu mersesem pe drumuri atât de rele.

Nu mai știu exact de unde încep drumurile rele, dar mai la nord de Hazyview, aș zice că drumurile sunt rele.

De aceea am și zis în și articolul despre partea de sud a Parcului Kruger că Nelpsruit sau o cazare pe lângă N4 sunt mai indicate la o primă vizită. La nord de Hazyview lucrurile se complică d.p.d.v. al drumurilor, dar e o experiență africană.

Prin unele sate mai găsim Spar-uri și Shoprite. Inconvenientul major sunt drumurile.

Parcurile Private la Vest de Parcul Kruger

În partea de vest a parcului Kruger sunt mai multe parcuri private. Cele mai renumite sunt: Sabi Sands (https://www.sabi-sands.com), Manyeleti (https://www.manyeleti.com) și Timbavati (www.timbavati.co.za).

Care-i povestea cu aceste parcuri private? Ele au fost pornite de diferite asociații de proprietari care s-au gândit să se apuce de turism. Pentru a le vizita, turiștii trebuie să se cazeze la lodgeurile lor, iar self-driveurile nu sunt permise.

Se merge doar cu safari cu ghid, cu mașinile lor. Diferența față de Kruger este că ei au propriile reguli. Pot să meargă cu mașinile off-road, să urmărească diferite animale. De asemenea fac bush-walks. Mai au restricții și la câte mașini de safari pot să fie la o vizionare de lei (două de exemplu) Fiecare își face marketing în felul lui.
Nu sunt la fel de aglomerate precum Kruger, dar acest lucru vine la extra cost.

În 1993 gardurile care erau între aceste parcuri private și Kruger au fost date jos și animalele se pot plimba liber. Asta nu înseamnă că și turiștii au liber aici. Nu ajungi din Kruger în aceste parcuri private, trebuie să folosești porțile lor, ghizii și mașinile lor.

Sabi Sands e cel mai vechi parc privat din Africa de Sud și a fost primul de acest gen. E renumit pentru numărul mare de leoparzi și de lei de aici.

Manyeleti a fost un parc care era deschis turiștilor negri. A fost singurul parc de acest gen în timpul Apartheidului. Negrii nu aveau voie în Kruger sau în alte parcuri private. De aceea și acum prețurile tind să fie mai mici.

Când a fost înființat Kruger unele sate de acolo au fost mutate în afara parcului. După 94, descendenții acelor triburi au dat statul în judecată și și-au primit pământurile înapoi. Au înființat parcuri private în folosul comunității dar nu știu exact care sunt acestea.

Poate merită și o cazare într-un parc privat, dar pentru prima dată cred că e de recomandat de rămas la Kruger. Cine dorește însă, poate explora și aceste posibilități, mai ales dacă nu dorește să conducă singur, sau nu are mașină.
Multe dintre aceste parcuri private/game lodgeuri își fac reclamă și pe booking.com sau au propriile lor siteuri. Dacă vreți să rămâneți în parcurile care aparțin de stat lucrați cu sanparks.org și nu vă mai amețiți cu alte siteuri.

Cazare la Bhilly la Masingitana Tented Camp

GPS: (-24.688389, 31.437543)

Pagina agenției lui de Safari ale lui Bhily: (https://www.masingitana-safaris.co.za/)

Prietenii mei au căutat cazare cât mai aproape de partea centrală a parcului Kruger și au găsit acest „tented camp” pe booking.com care oferea half-board. Era printre cele mai ieftine opțiuni din această zonă. Am plătit 700 de rand de persoană/ pe noapte, cu mic dejun și cina incluse.

Pe siteul lui se vorbește că e în Manyeleti. Nu înțelesesem exact dacă e în interiorul parcului privat sau nu. Vrea să dea impresia turiștilor că corturile ar fi în interiorul parcului. Ei bine nu sunt. Locația e în afara parcului Kruger și în afara Manyeleti.

Drumul a fost foarte prost până aici și am ajuns spre seară. Am trecut pe lângă un sat și până la urmă am ajuns la locație.

E un fel de pădurice pe câteva hectare unde Bhilly a amenajat un drum, o parcare, un fel de restaurant și mai multe corturi cu baie privată printre copaci, la care ajungi pe niște alei. E posibil ca o serie dintre aceste terenuri să fie pământ retrocedat din Kruger, unde s-au întors sătenii, dar nici asta nu mi-a fost clar.

Cine e Mr. Bhili Rackson Sibuyi?

Bhilli e negru. E proprietarul acestei afaceri și omul care, vorba aia, „runs the show”. Lucrează în turism de prin 1986 și a lucrat mai mult în partea de sud a parcului pe la Crocodile Bridge. Îmi imaginez că mulți ani a fost șofer pe mașini de safari ca mai apoi, probabil după 94 să reușească să-și cumpere propria lui mașină și să înceapă să organizeze propriile tururi.

A reușit apoi să cumpere terenul sau să-l concesioneze (sau poate i-a fost retrocedat?) a instalat câteva corturi și gata afacerea. Toți angajații lui erau negri, probabil localnici din satul din apropiere. Organizează mai departe expediții de safari și asta a fost printre primele întrebări pe care ni le-a pus. Dacă vrem să mergem cu el în safari. I-am zis că vom face self-drive și l-am simțit că a fost puțin cam dezamăgit.

Mie încă nu îmi era clar dacă suntem în Manyeleti sau nu. L-am întrebat dacă sunt ceva animale sălbatice prin apropiere și a cam evitat răspunsul. A zis că nu demult, acum vreo săptămână a fost un leopard pe lângă corturi. Leopardul lui Bhily. 🙂

Am întrebat-o și pe fata care ne-a condus la cort de animale și a bufnit-o râsul. Mi-a zis să stau liniștit, că nu sunt. 🙂 Încă nu știa așa bine meserie precum Bhili.

În acea seară am mâncat lângă recepție într-un cort amenajat destul de frumos. Cred că era destul de înnourat de aceea nu am mâncat afară. A fost ceva friptură. Bhili zicea că e ceva impala, dar cu el nu era nimic sigur. Probabil era vită. De fiecare dată a mâncat și el cu noi și avea fel de fel de povești și inflorituri.

Au mai fost două cupluri și ei urmau să meargă cu el în safari.

Exemplu de poveste de a lui Bhily: Zilele trecute plouase mult și sunt zone unde mașinile trec prin albia râului. Un cuplu în self drive ajunsese la un astfel de râu și soțul nu-și dădea seama cât de adâncă e apa, așa că a trimis soția să verifice.

Un grup de lei pândea din tufiș. Noroc că a venit Bhily, a văzut leii și a trimis soția înapoi în mașină.

În sat, când veniserăm era și o nuntă sau o petrecere în curtea unei case. Bhily ne propusese să mergem acolo.

Alte povești că taică-su fusese șef de trib și altele din astea. 🙂 Are tron pe blană de leopard. etc Nu-mi mai aduc aminte toate legendele.

Prețurile lui Bhily pentru safari se învârteau în jur de 1650 de rand de persoană pentru un safari de o zi. În Nelpsruit, elvețianul plătise 1400 de rand, deci cam pe aici se învârt prețurile.

Dacă ar fi să luați cazare într-un parc privat, costul cazării pare scump, dar trebuie de văzut ce e inclus în preț. Pe lângă mâncare de obicei mai ai două safariuri, unul dimineața și unul seara.

Noi am mers în self-drive și am dat din nou vreo 370 de rand de persoană la intrarea în Kruger.

Intrarea în Parcul Kruger pe la Orpen Gate

GPS (-24.481355, 31.390435)

De la Bhilly până la intrarea în parc sunt vreo 39 de km, dar GPS-ul îmi zicea că ajung acolo într-o oră și 10 minute. A avut dreptate. Drumul e neasfaltat și nu poți merge cu mare viteză. Am plecat din nou cu noaptea în cap și am fost acolo când s-au deschis porțile. Am mai trecut pe lângă gardurile parcului privat Manyeleti. Drumurile sunt neasfaltate și sunt fel de fel de garduri prin zonă.

Am vorbit cum e în self-drive în Kruger la celălalt articol, despre partea de sud a parcului, deci nu mai repet.

Fiind trei în mașină am văzut mult mai multe animale parcă. Ca vegetație nu mi s-a părut mult diferit față de ce am găsit în sud. Poate doar că sunt ceva mai puține mașini? Dar nici asta nu am observat prea tare. Și în sud găsești destule locuri unde să fii singur. Oricum tura asta nu mai fugeam de mașini. Dacă vedeam mașini oprite era semn bun.

Chiar cum am intrat în parc am văzut o hienă. Nu mai văzusem până atunci. Nu am reușit să o fotografiez foarte bine.

Am descoperit și o leoaică. Era cam departe și culcată în iarbă. Nici pe ea nu am reușit să o vedem foarte bine.

Elefanți, zebre, gnu, girafe, păsări, bivoli, antilope de tot felul am văzut la greu.

Dintre momentele memorabile:

Un elefant nervos, a luat o creangă în trompă și a atacat un alt animal. Nu am văzut după cine alerga. Posibil după hienă. Făcea mare gălăgie elefantul.

Multe antilope gnu, proaspăt fătate, adunate într-un cerc și păzite de cireadă.

O trupă de babuini cu puradei mici.

O girafă mică sugând lapte de la maică-sa.

Un cuplu de girafe îndrăgostite.

O brigadă de struți. Cei tineri în șir indian, însoțiți de vreo trei adulți. Se mișcau ca o coloană militară.

O familie de berze de ale noastre.

O veveriță, într-un copac.

La ieșirea din parc, ne-a ieșit un elefant singuratic în cale. Era foarte mare. Ne-a făcut să dăm cu spatele câțiva zeci de metri.

A fost din nou o zi plină și am văzut o mulțime de animale. A fost frumos.

Braai în boma la Bhily în tentend camp

În acea seară Bhily și personalul lui ne-au pregătit un „braai”. Braai e numele Afrikaans pentru grătar și e chestie foarte des întâlnită la ei.

Grătarul l-au făcut afară într-un fel de cerc numit „boma”. Când mergi în safari se construiește un cerc pentru a proteja echipajul de animale sau de inamici. Bhily avea unul permanent, dar e interesant că îți dădea sentimentul ăla că aveam nevoie de protecție împotriva a ceva. Au făcut un foc în mijloc și au așezat mesele în jurul focului.

Au făcut un grătar de pui parcă.

Bhily ne arătase niște filmulețe cu „wild dogs” pe care-i văzuse cu câteva zile în urmă. Noi nu văzuserăm. Sunt destul de greu de întâlnit. Ne spunea că sunt cei mai buni vânători. Ne-a mai povestit fel de fel de lucruri despre alte animale.

Ce nu-mi plăcea la Bhily e că se dădea un pic prea rotund și făcea non stop observație personalului. Nu e bine să-ți umilești personalul în fața clienților.

A doua zi au cam întârziat cu breakfastul și am plecat mai târziu decât mi-aș fi dorit. Abia am reușit să plecăm pe la 11.00. Nu aveam nici o șansă să acopăr mulți kilometri în ziua aia, așa că am petrecut o noapte în Nelspruit, despre care am scris deja.

Din Nelspruit urma să conducem câteva sute de kilometri și urma să înnoptăm în zona Munților Scorpiei.

În Concluzie

Nu am scris multe despre Kruger astăzi ci m-am axat mai mult pe cazări. Nu am sesizat mari diferențe față de partea de sud a parcului. Aș zice că partea de sud e mai ușor de vizitat datorită drumurilor bune din afara parcului. În rest las pozele să vorbească.

A fost interesant să fac comparație între o cazare la o locație patronată de albi (Afrikaans) care se ocupau printre altele și cu o fermă de lei și cazarea la Bhily (negru) care încearcă și el să câștige din turism și reprezintă viitorul clasei de afaceriști care se ridică după Apartheid.

Când alegeți un safari/ game lodge/ parc/ cazare în cort etc. trebuie să fiți atenți la mai multe detalii. În zona privată mai ales, opțiunile sunt multe. Eu unul m-aș axa mai mult pe parcurile naționale. Când e vorba de parcuri private, vedeți ce suprafață are parcul, ce oferă și ce e inclus în preț. De exemplu se poate face safari și pe lângă Cape Town, dar nu se compară cu un safari adevărat într-un parc precum Kruger.

Seamănă, dar nu e tocmai același lucru. Animalele sunt mai mult domestice decât sălbatice.

Dacă se oferă și alte lucruri ca plimbare cu leii, alăptat pui de leu, plimbat felină în lesă, călărit elefantul și altele asemenea, eu unul aș zice că nu ar trebui sprijiniți cei ce oferă astfel de servicii. Dar asta gândesc acum. Mai de mult nu aș fi știut.
Despre ce am făcut în zona Munților Drakensberg și cum am ajuns acolo am să scriu în articolul următor.

Citește și continuarea aici.
Primul articol al acestei serii despre Călătoria din Cairo în Capetown îl găsiți aici.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.