Dus De Acasă.ro

Gaborone – uniți, mândri și bogați? (3)

Orașul Gaborone este capitala Botswanei. Un oraș cu o populație de 230.000 de locuitori e un important centru administrativ și universitar. Orașul s-a dezvoltat rapid în ultimele decenii, începuturile lui pornind din 1966, anul independenței țării. Minele de diamante au adus bogăție, dar lucrurile par a fi puțin mai complicate. Nu toți s-au îmbogățit, iar când ești bogat mulți pot râvni la averea ta.

Continuare de aici.
Dacă te uiți la harta Botswanei îți dai seama cât de puține orașe mari sunt. Le poți număra pe degete. Kasane/Kazungula și Maun sunt considerate orașe mari, iar eu fusesem în ele și mi se păruseră mai mult sat decât oraș. Celelalte două orașe mari sunt Francistown și Gaborone.

Atât Maun cât și Kasane sunt interesante fiind în apropierea parcurilor naționale. Nu poți însă să-ți petreci toată ziua în safari. Te-ar lovi la buzunar prea tare.

Văzusem Kasane și înțelesesem cum stă treaba cu Chobe National Parc; văzusem Maun și atinsesem fugitiv Delta Okavango. Dacă rămâneam în Maun mă cam plictiseam. Ce puteam face acum? Cu mijloacele de transport în comun nu ai prea multe opțiuni. Or fi locuri interesante prin Kalahari, iar câmpiile de sare mă tentaseră, dar pe lângă câmpiile de sare găsisem un singur hotel, iar safariurile în deșert mi se păruseră scumpe. Poate aș fi avut mai multe opțiuni dacă aș fi avut o mașină, dar așa trebuia să mă mulțumesc cu ce puteam face.

Gândul meu era să merg până în Francistown – să văd care-i treaba pe acolo. Nu avea însă vreun obiectiv anume prin preajmă și nu știu dacă aveam ce vedea, iar ghidurile pe care le citisem nu-l lăudau. Era doar un oraș mai răsărit, fiind lângă linia ferată și era punct de trecere spre Zimbabwe.

Să spun drept, m-aș fi dus oriunde aș fi găsit cazări ieftine. Polonezul despre care am povestit în articolul precedent mi-a zis că știe el un site care l-a folosit de multe ori în Africa și acolo găsim cazări mult mai ieftine. Siteul se numește Jumia Travel și e un fel de booking.com gândit pentru Africa. Zis și făcut, căutăm cazări pe acest site și găsim în Gaborone cu vreo 5 dolari pe noapte. Hotelul se numea Backendene Lodge și arăta foarte bine. M-am gândit că trebuie să aibă ceva dormitoare pentru backpackers, la prețul ăsta. Am rezervat pentru 4 nopți cu 21 de dolari. Minunat. Mai trebuia să stau vreo patru nopți prin Botswana, deoarece viza pentru Africa de Sud îmi pornea de la o anume dată. Ajungeam mai repede decât îmi propusesem în Africa de Sud, dar în Botswana nu părea că mai am ce face. Polonezul stătea doar două nopți și continua spre Africa de Sud.

Autobuz între Maun și Gaborone

Autobuzul a costat 230 Pula și pleca la 20:30 din Maun. Am mai pierdut câteva ore prin oraș și la autogară. Autobuzul era mare, destul de nou și a fost plin. Ce a fost interesant e că lua clienți și pe distanțe scurte între diferite sate și aceșia stăteau în picioare printre scaune. Ajungeam pe la două – trei dimineața prin vreun sat, totul era în întuneric, în afară de vreo două becuri, iar oamenii așteptau autobuzul. Sunt vreo 855 de kilometri între Gaborone și Maun. La un moment dat am trecut printr-un parc național și am fost toți dați jos din autobuz și puși să călcăm pe preșuri cu dezinfectant, la fel cum călcasem la intrarea în Botswana.

Trebuiau scoși și ce papuci mai aveam prin geantă și dezinfectați și ăia. A trebuit să scot șlapii și să-i apăs pe preșul cu clor. Am impresia că încearcă să oprească răspândirea unor boli la animale. Posibil să fie vorba de Foot & Mouth Disease.

Nu am dormit foarte grozav în autobuz și eram destul de obosit deoarece nici cu o noapte înainte nu am dormit foarte bine în cort în Delta Okavango. Am ajuns dimineața pe la 6 în autogara din Gaborone. Autogara e lângă gară și mai sunt două malluri în zona asta. Erau niște taxiuri în zonă și ne puteau duce la autobuzul Intercape, dacă am fi vrut să plecăm spre Africa de Sud în aceeași zi. Ne-am fi încadrat să-l prindem.

Hotelul care l-am luat era într-o zonă foarte centrală, foarte aproape de strada pietonală Main Mall, care vine de la parlamentul Botswanei. Am mers pe jos până la hotel.

Cazare la Brackendene Lodge

Am ajuns la hotel și ne-am dat seama că nu prea arată a hotel de 5 dolari pe noapte. Prețurile afișate la recepție erau de 500 de pula pe noapte. Le-am zis de rezervare și ziceau că primiseră ceva email de la Jumia, dar se vede lucru că fusese o neînțelegere. Patronul era din Africa de Sud, dar era asiatic. Mie îmi părea malaezian. Aveam să înțeleg mai târziu cum stă treaba cu cei din zona Cape Town și influențele asiatice de acolo.

Am vorbit cu patronul și ne-a lăsat camerele la jumătate de preț. Am plătit 224 pula pe noapte. Deci nu a ținut manevra cu Jumia Travel și 5 dolari. NU am mai folosit siteul ăla de atunci. Pentru condițiile de acolo a fost însă foarte bine.

Camerele sunt mari, aer condiționat, baie privată. Aveau și câte o chicinetă. Wifi-ul a mers perfect. Mi-a prins bine cazarea asta după două nopți dormite aiurea.

Câteva chestii istorice despre Botswana și Gaborone

Am mai vorbit despre câte ceva din istoria Botswanei la primul articol despre această țară. Am vorbit și despre cei trei șefi de trib care au salvat Botswana de la ambițiile expansioniste ale lui Cecille Rhodes și care au mers în Anglia pentru a cere ca țara să rămână protectorat britanic.

Până în 1966 când țara a devenit independentă, zona era văzută ca fiind una foarte săracă. Principala lor economie se baza pe creșterea vitelor și turism. Tribul majoritar din Boswana se ocupa cu creșterea vitelor iar în perioada Apartheid mulți dintre ei au lucrat în Africa de Sud, care era mai bogată.

Un alt termen care ar trebui reținut când vine vorba de Botswana e „Cattle Post”. În Kalahari sunt surse de apă la adâncime. Se forează puțuri (uneori la mare adâncime) și au apă. Un proprietar de vite își duce animalele în acea zonă. De obicei de animale au grijă cei din Tribul San (Bushmen) care în ierarhia tribală sunt văzuți pe scara inferioară. Sunt plătiți cu bani foarte puțini, dar au voie să mulgă vacile, iar o dată pe an li se mai dă cadou câte o vacă. Mulți dintre ei trăiesc cu familiile lor extinse pe lângă aceste „Cattle Posts”. Vacile sunt lăsate libere, deoarece întotdeauna se întorc la sursa de apă.

La independență asta era economia lor. Producția de carne de vacă.

Capitala administrativă era într-un oraș din Africa de Sud. În 1966 și-au dat seama că trebuie să facă o capitală în țara lor și au ales zona Gaborone. Orașul e numit așa după un șef tribal din zona asta. Locația era bună deoarece era aici o stație de tren pe linia ce mergea spre Zimbabwe. Întâi a fost gara iar orașul s-a dezvoltat pornind de acolo. Au urmat clădirile administrative.

După independență, prin anii 70 au început lucrările în minele de diamante. Sunt 4 mine de diamante în Botswana, deținute de o companie numită Debswana formată ca un parteneriat între Guvern și compania De Beers. Botswana produce cam un sfert din producția mondială de diamante.

O țară foarte săracă a devenit bogată peste noapte. Asta nu înseamnă însă că toată populația o duce bine. Există mari diferențe între diferitele clase.

Botswana nu avea oameni specializați pentru toate proiectele pe care aveau de gând să le facă de aceea au fost nevoiți să se bazeze pe imigranți. Imigranți din Africa de Sud, asiatici, indieni sau europeni. Pentru a-i putea atrage în țară au trebuit să-i plătească cu salarii mari, chiar mai mari decât ale localnicilor.

Pe lângă aceștia se confruntă și cu o problemă a migranților din alte țări africane, rămase sărace. Cum e de exemplu Zimbabwe. Probabil și de aceea se spune că localnicii din Botswana nu iubesc străinii. Simt că le fură slujbele sau sunt mai bine plătiți decât ei. Cu turiștii însă am observat că se comportă foarte bine.

Gaborone e un oraș foarte nou care s-a dezvoltat fenomenal în ultimele decenii, dar obiceiurile tribale nu au fost încă uitate.

Ce am reușit să văd în Gaborone?

În primele zile m-am plimbat prin centru. Pe strada pietonală numită Main Mall. Strada e destul de scurtă, dar arată ca o stradă pietonală de shopping din orice capitală europeană. Fel de fel de buticuri cu haine, câteva supermarketuri, restaurante de tip fast food. E interesant de urmărit localnicii, care sunt foarte bine îmbrăcați în această zonă – mulți dintre ei lucrând pe la diferitele ministere. Consumerism în floare.

La capitolul street food, au niște tarabe mobile la care frig un soi de cremvuști și fac un fel de hot dog. Ăștia erau cei mai ieftini. Dădeam cam 10 pula pe un ditamai hot dog.

De asemenea se mănâncă bine și de la super marketurile din zonă. Am observat că mulți birocrați de acolo își cumpără mâncare în pauzele de după amiazp. Pe la mijlocul Mall-ului este un supermarket Spar și un Pick And Pay. La Spar. mâncarea caldă este foarte bună.

În capătul Mall-ului e Clădirea Parlamentului. Trecusem pe lângă ea chiar în prima zi când venisem de la autogară. E una dintre primele clădiri din Gaborone și așa a început acest oraș. Treceam pe aici de multe ori deoarece era un fel de scurtătură.

Într-una din zile pozam clădirea și a venit unul în civil în fugă după mine. Un fel de security service. Mi-a zis că nu am voie să pozez clădirea. I-am arătat că am șters pozele. M-a întrebat de unde sunt și ce fac în Botswana. I-am zis că sunt turist. Probabil a crezut că sunt sud-african. Se pare că sunt foarte suspicioși în privința sud-africanilor.

A doua zi a fost deschiderea sesiunii parlamentare și toți Bașkanii Botswanei veneau la parlament. Erau ceva polițiști prin zonă și închiseseră unele alei, dar tot am trecut pe acolo. Nu am mai făcut însă poze, să nu vină securistul alergând după mine.

Pe lângă parlament te simți precum pe lângă o primărie mai înstărită. Jucătorii se cunosc toți între ei, se salută și zâmbesc. Era ca o reîncepere a noului an școlar. Aa… vă salut Domn Director! -Oh, Domn inginer, dar de când nu v-am văzut! etc.

Întâlnirea clasei conducătoare, dar aduși toți cu jeepuri 4X4.

Deși e o democrație, e același partid rămas la putere încă de după inndependeță. Împărțirea puterii îmi pare să fie făcută mai mult după norme tribale. Toți sunt neamuri, toți se cunosc între ei, plăcinta e destul de mare pentru ca toată lumea să fie fericită. Nu știu dacă am dreptate, dar ăsta a fost sentimentul pe care l-am avut.

Nu departe de clădirea parlamentului sunt și câteva ambasade. Printre cele mai interesante clădiri e ambasada Africii de Sud.

Imigrant din Zimbabwe

Într-una din zile, pe Mall, am fost abordat și de un imigrant din Zimbabwe. Băiat tânăr la vreo 24 de ani. Mi-a zis că caută de lucru și dacă nu aș putea să-l angajez. Vorbise foarte repede, de parcă îi era rușine ce cere, a trebuit să-l rog să repete ce zice, pentru a-l putea înțelege. I-am zis că-s turist și i-am dat o bancnotă să scap de el și am trecut mai departe. A început însă să plouă și nu am vrut să merg prin ploaie. L-am văzut că stătea mai departe lângă restaurantul unde-l întâlnisem. M-am întors să văd care-i treaba cu el. Stătea și plângea.

I-am zis că-s flămând și să mâncăm împreună. Era un chicken place chiar acolo. Mi-a povestit că venise în dimineața aia din Zimbabwe cu autobuzul. De la primele ore stătea lângă intrarea în restaurant și se ruga de trecători să-i dea de lucru. Se pare că nu avusese mare succes. Era orfan. Părinții îi muriseră din cauza SIDA. Boala SIDA e o problemă serioasă și în Botswana și în Zimbabwe. Era la universitate și peste vreo două săptămâni erau examenele finale, dar trebuia să plătească taxa de examen pentru a le putea da. În Zimbabwe, lucrase pe lângă un olandez, dar acesta fugise din țară datorită protestelor recente și nu-l plătise. Vroia să ia diploma de universitate și apoi și-ar fi găsit de lucru. Spera să lucreze ca „social worker” și vroia să ajute un orfelinat similar cu cel la care crescuse el.

Planul era să găsească ceva de muncă în Botswana pentru câteva zile ca să se întoarcă să-și ia examenele. Povestea lui mi-a părut veridică. Cei din Zimbabwe mi s-au părut foarte educați, dar au avut de suferit datorită prăbușirii economiei. Probabil mai sunt și alte povești similare ca ale lui, cu tineri împinși de nevoie să-și caute norocul prin țările vecine.

Districtul de business și statuia celor trei Dikgosi

Când cauți ceva informații despre Gaborone, întotdeauna apare statuia celor trei șefi de trib care au făcut turul Angliei și au salvat Botswana de Cecile Rhodes. Ei au cerut Reginei Victoria ca zona lor să rămână sub protectorat britanic. Această statuie e cel mai vizitat obiectiv din Gaborone.

E o statuie din bronz a celor trei șefi de trib, îmbrăcați în ținute europene. Sunt câteva controverse legate de această statuie. Compania care a construit-o a fost nord coreeană, iar alte grupuri etnice din Botswana simt că prin construcția ei se arată o întâietate a celor din tribul Tswana în raport cu celelalte triburi.

Aici e locul unde se țin fel de fel de manifestații în zilele naționale și povestea pare să fie folosiăt în narativul istoriei recente al Botswanei. E un fel de îmbinare a tradițiilor tribale, dar o acceptare a modernismului și intrarea țării într-o nouă eră. E un grup statuar destul de mare, dar nimic deosebit ca să merite cine știe ce efort să ajungi până aici.

Desigur că mai sunt și două mall-uri chiar lângă el.

M-am mai plimbat pe jos prin „Central Business District”. Multe clădiri foarte noi, foarte moderne. În unele locuri multe sunt încă neterminate. Te întrebi de unde vor avea destui localnici să le umple? De votanți este însă nevoie, iar o slujbă de birou nu i-a făcut încă rău nimănui.
Prin acest cartier sunt multe însemne cu „Botswana 50 – United and Proud”. În 2016 celebraseră 50 de ani de independență, iar unele proiecte fuseseră pornite în acel an.

Ce m-a uimit pe mine sunt tarabele de mâncare pe lângă aceste clădiri impozante. O mătușă de la sat vine și își instalează pe 3 metri pătrați o tarabă, aduce o butelie și gata bucătăria. Mai face și un fel de șopru din câteva table. Majoritatea celor la costum și cravată, veneau și mâncau de la astfel de tarabe. O serie se mai duceau și la fast-foodurile din mall, dar gusturile de acasă nu se uită.
Trebuie de avut grijă cu mersul pe jos. Poate fi foarte cald la orele amiezii.

Muzeul Național al Botswanei

Am mai trecut și pe la Muzeul Național, dar era închis pentru renovări. Am văzut doar o căruță trasă cu boi, care e expusă în afara muzeului. Genul ăsta de căruțe cu coviltir a fost furat de la pionierii albi care se instalau prin Africa de Sud pe la 1800. Iaca au devenit o parte a culturii locale.

Botswana Craft Market

Am trecut și pe la acest magazin de suveniruri, care are prețurile fixe. E undeva în drum spre aeroport. Multe chestii care le vând aici le importă din alte țări africane. Sculpturile în lemn sunt de obicei din Mali. Magazinul e destul de departe de centru și am venit pe jos până aici. Am trecut și prin niște cartiere mai sărace.

Am luat o masă mică africană portabilă (așa primisem comandă de acasă) și am dat 702 Pula. Aveam să văd același tip de masă, la 350 pula și pe strada pietonală Mall, la niște corturi cu suveniruri. Deci mare afacere am făcut! Acuma mă gândesc că a mea poate o fi mai de calitate, dar mă îndoiesc.

Ce aveau ăștia de la Botswana Craft Market pe aici și nu am văzut prin alte părți, erau fel de fel de suveniruri făcute de cei din tribul San. Fel de fel de coliere din ou de struț și alte chestii de acest gen. Nu am făcut multe poze prin magazin, dar au destul de multe lucruri. Am plecat cu impresia că am dat prea mult pe masa aia. Poate alte suveniruri erau mai convenabile la preț. Cred că ar fi trebuit să cumpăr ceva din sectorul San (Bushmen) restul suvenirurilor le-am mai văzut apoi și prin Africa de Sud.

Duminica nu găsești bere

Într-o duminică am vrut să beau o bere. Am descoperit că Duminică nu se vinde alcool la magazin. În toate marketurile, secțiunea de băuturi e ținută separat, iar în zilele de Duminică, chiar dacă magazinul e deschis, secțiunea de băuturi e închisă. Ciudată lege. Se poate bea bere liniștit la restaurant însă.

Probabil că au o problemă cu consumul de alcool dacă au decretat o astfel de lege, ori e o formă de respect pentru slujbele de duminică de la diferitele biserici.

Biserici din Gaborone

În timpul plimbărilor am dat și peste multe biserici ale diferitelor rituri. Unele sunt interesante ca arhitectură, altele sunt destul de modeste.

Mall-uri în Gaborone

Aici se aseamănă cu Lusaka într-un fel dar mult mai accentuat. Multe mall-uri sunt în afara orașului. Mai toată lumea se plimbă cu mașină. Eu am mers mult pe jos, deoarece vroiam să văd cartierele și casele. Sunt unele zone cu case foarte impunătoare, iar alte cartiere sunt sărace. Mall-urile erau bune pentru odihnă. Aveau aer condiționat și găseam mâncare bună.

Sunt două mall-uri destul de mari lângă gară. Se trece pe niște pasaje pentru a ajunge la ele. Sunt două lângă statuia celor trei Digkosi – astea mi s-au părut mai upscale.

Spre Sud est mai sunt Riverwalk Mall și South Ring Mall. În general cam toate sunt la fel, nu cred că merită căutat unul anume. E bun care e mai aproape sau care e în drumul tău.

Alte Obiective din Gaborone

Spre sud ar mai fi Kgale Hill, dar nu m-am dus până acolo. Un deal de vreo 100 de metri unde e un parc și cică se vede frumos orașul.
Mai sunt și ceva parcuri naționale pe lângă Gaborone, dar sunt mici și gândite pentru localnici. Vezi ceva animale, dar nu sunt „the real deal”. Pentru parcuri adevărate merită de mers în Chobe sau Okavango.

Nu m-am omorât prea tare cu plimbatul – trebuia să mai citesc și despre Africa de Sud. Am fost obligat de circumstanțe să stau mai mult decât mi-aș fi dorit în acest oraș. Îmi părea că prea m-am grăbit spre sud și Zambia și Botswana au trecut prea repede.
Orașul mi-a părut foarte sigur. M-am plimbat pe jos cam peste tot. Am trecut pe jos și prin niște cartiere sărace, dar nici acolo nu am văzut nimic suspect. Nu știu cât de bun e chiar înainte de o vizită în orașele Sud Africane. It might make you „soft” …să zic așa. 🙂

În Concluzie

Gaborone nu cred că merită mai mult de o zi sau maxim două zile pline, în caz că ajungeți pe aici. E interesant pentru a înțelege câte ceva din Botswana modernă și direcția în care se îndreaptă această țară. Un oraș bun pentru tranzit, dar slăbuț d.p.d.v. turistic. A fost bine că am stat mai mult, deoarece am mai avut timp să mă pregătesc pentru Africa de Sud.


Citește și continuarea aici.
Primul articol al acestei serii despre Călătoria din Cairo în Capetown îl găsiți aici.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.