Dus De Acasă.ro

Parcul Ueno, Muzeul National Tokyo, Muzeul Shitamachi (20)

Zona Ueno - Tokyo
In zona Parcului Ueno sunt mai multe obiective care trebuie mentionate. Muzeul National Tokyo, Muzeul Shitamachi, Sanctuarul Toshugu si strada de cumparaturi “Ameya Yokocho”.

Urmare de aici.

Daca am povestit mai pe larg despre intinerariul facut prin Japonia cu Japan Rail Pass si am incercat sa fac un review cat de cat cuprinzator pentru transportul in Tokyo (vezi impresii – Transport în Tokyo. Ce înseamnă Suica, Yamanote, NEX, Harajuku?), am sa vorbesc putin si despre obiectivele din Tokyo, incepand cu zona Ueno.

Am sa incerc sa construiesc reviewurile pe zone si nu numaidecat pe zile, deoarece stand mai mult in Tokyo, am ajuns in unele cartiere de mai multe ori si nu are rost sa impart obiectivele din aceeasi zona la mai multe reviewuri.

Pentru prima zi de stat in Tokyo, cred ca e bine de mers la cladirea primariei din Shinjuku – “Tokyo Metropolitan Government Building” deoarece acolo se afla si punctul de informare pentru turisti si se pot lua harti sau alte passuri de care aveti nevoie. Aici se poate si urca gratis pana la etajul 45, pentru a vedea panorama orasului.

O alta zona unde s-ar putea sa trebuiasca sa ajungeti e Akihabara, deoarece se poate sa aveti nevoie de un adaptor pentru prize, daca nu ati adus unul de acasa.

In mai toate ghidurile despre Tokyo, se vorbeste de piata de peste Tsukiji si de licitatia de pesti tuna. Asta e o alta zona pe care ghidurile si articolele de pe net o recomanda pentru prima zi, deoarece trebuie de mers de dimineata si asta se poate potrivi cu “jet lag-ul”. Eu nu am mai ajuns in piata de peste, deoarece trasportul la ore matinale era o problema. Nu circula metroul atat de dimineata incat sa ajungi acolo pe la ora 5. Mi-am tot propus ca am sa o vad, dar nu am mai ajuns pe acolo.

Anyway, o prima zona pe care am vizitat-o mai pe indelete a fost zona Ueno, unde vroiam sa vad “Tokyo National Museum”. Am mers intai aici, deoarece Grutt Pass se vinde si de la intrarea in muzee si asta era un loc de unde il puteam acihizitiona. Nu am avut noroc cu Grutt Passul – am explicat in celalalt review de ce.

Zona Ueno

Sunt doua gari mai mari in Ueno. E JR Ueno, care e pe JR Yamanote line si langa ea e gara Keisey Ueno, de unde pleaca trenuri inspre aeroportul Narita. Datorita acestei legaturi directe cu Narita si a faptului ca sunt destul de aproape de Yamanote, multi straini isi cauta cazarea prin aceasta zona. Se gasesc si cazari mai ieftine pe aici.

Ueno, a fost din vechime o zona pentru “oamenii muncii” si strada de cumparaturi de aici, care merge pe sub liniile de tren JR, e mai mult pentru clasa medie. Multa papucaraie, tricouri, de-ale gurii – in special peste etc. Nu prea am vazut chestii de cumparat care l-ar putea interesa pe un turist.

Din gara Ueno alegeti exitul sa ajungeti la intrarea in parc.

Veti fi sub podurile pe care trece linia ferata, iar intrarea in parc, e peste drum. Daca veti merge in stanga, urmarind linia ferata, veti gasi strada “Ameya Yokocho”. De obicei inceputul unei strazi din astea de cumparaturi sunt marcate printr-un fel de poarta inalta.

Pana sa ajungem la cumparaturi, sa exploram parcul.

In prima zi cand am ajuns acolo era foarte frig, un fel de lapovita si ninsoare si un vant de taia tot 🙂 Hotarasem sa mergem in muzeu, deoarece nu prea era de plimbat pe afara.

Parcul Ueno

In perioada Edo, aici era templul Kan’eiji care se intindea pe o suprafata de 120 de hectare. Exista un templu principal si vreo 36 de temple mai mici. Acesta era templul principal al shogunilor Tokugawa. Din vechiul templul, doar pagoda a supravietuit ea aflandu-se in prezent in incinta gradinii zoologice.

Din cei 15 shoguni Tokugawa, 6 au fost ingropati aici.

La caderea shogunatului (fortata si de intrarea americanilor pe scena), aici au avut batalii intre fortele care-l sustineau pe imparat (si a lui restaurare) si ultimele trupe loiale shogunului. Multe dintre cladiri au fost incendiate in bataliile care au avut loc (vedeti si articolul The Battle of Ueno). Dupa instaurarea imparatului, tot acest teren a fost confiscat si s-a amenajat un parc, unde au fost construite mai multe muzee (se cerea! era perioada British Museum, nu? :p).

Intreg dealul, vechi simbol al puterii shogunilor Tokugawa, urma sa fie un simbol al imparatului (impreuna cu poporul) si incercarea de modernizare (unii mai rai de gura ar zice “vesticizare” – daca ar exista asa un cuvant) a intregii societati japoneze.

Parcul Ueno e cel mai mare parc din Tokyo si aici au loc unele dintre cele mai frumoase dezmaturi bahice pe prelate albastre, din perioada ciresilor infloriti.

Am urcat ceva scari si am intrat in incinta unui mic templu. Asta a fost primul templu pe care l-am vizitat in vacanta noastra din Japonia. :

Templu Kiyomizo Kannon-do

Intrarea gratuita

Asta e unul dintre putinele temple care a scapat incendiilor roialistilor. Este un templu micut, construit ca o copie a mai faimosului sau frate din Kyoto, Kiyomizo. A fost construit in 1631 si e unul dintre cele mai vechi temple din Tokyo. Are si o mini terasa (exact ca in Kyoto), de unde se poate observa printre copaci, lacul din vale. Datorita ninsorii, terasa era inchisa atunci cand am vizitat noi.

La intrarea in temple veti gasi fantanile cu apa folosite pentru purificare. Sunt niste bazine cu apa, de obicei apa vine in bazin prin gura unui dragon. Dragonii erau ceva mesageri ai zeilor, cred.

Sunt si niste polonice, cu coada de bambus. Se ia polonicul cu apa, se spala intai mana stanga, apoi mana dreapta, apoi turnati apa in pumn si luati si clatiti gura. Apa se scuipa, langa bazinul cu apa. E un ritual de purificare (si curatare) inainte de a intra in incinta sfanta a templului. E un gest simbolic care arata ca va curatati de mizeriile din afara.

La tempulul Kiyomizo Kannon, mai erau si semne (scrise in engleza)- sa nu se aplaude. De obicei la templele shintoiste, mergi la altar, bati din palme de doua ori – sa atragi atentia “kami”-ului care locuieste acolo, iti spui o rugaciune dupa care te inclini.

La templele budiste, poate sa fie diferit. De obicei sunt niste vase mari in care se aprind betisoare parfumate si iti dai cu fum pe tine. E tot un gest de purificare.

La templele shintoiste mai exista si clopote si funii groase. Poti da din funie, lovind clopotul, pentru a atrage atentia zeului.

Kiyomizo Kannon e un templu budist. In interior e o zeita care are grija de nasteri si de cresterea copiilor. Femeile care vor /sau au ramas gravide, aduc papusi la acest templu. Papusile sunt tinute intr-o camera, undeva in dreapta altarului.

Un templu mic si interesant. In toate templele e interzisa fotografierea la altar.

De aici, am mers spre celalalt templu al shogunilor Tokugawa. Pana sa ajung la acel templu, sa povestesc si despre:

“Statuia lui Takamori Saigo”

Cand am fost noi, se schimbau trotuarele pe langa statuie, dar am vazut-o de departe. Takamori Saigo (biografia a Wikipedia), e mai numit si ultimul samurai. Acest monument e unul dintre cele mai faimoase din intreaga Japonia. Saigo e un samurai care in prima instanta l-a sustinut pe imparat si a ajutat la instaurarea lui si a noii ordini. In multe tablouri e prezentat imbracat in haine militare vestice. Dupa ce imparatul a fost reinstaurat si a inceput modernizarea Japoniei si trecerea la “normele… era sa zic “europene”…, cand s-a incercat lichidarea clasei samurailor si scadea drepturilor lor, Saigo a pornit o revolta impotriva imparatului. In urma bataliilor care au urmat, trupele lui au fost infrante si el ranit. Se spune ca a comis seppuku si a murit ca un adevarat samurai.

Poate cea mai mare importanta a intregului parc, e aceasta lupta dintre vechea ordine si noua ordine. Desi pentru o perioada, a fost oaia neagra, (a luptat impotriva imparatului!) numele lui a fost oarecum reinstaurat. Statuia lui a fost dezvelita in 1898 in parcul Ueno. Totusi nu i s-a acordat onoarea sa fie imbracat in haine de samurai. E imbracat in haine de vanatoare – si e infatisat alaturi de cainele sau.

Aceasta statuie trezeste sentimente nationaliste in japonezi, care inca nu au uitat ca au fost fortati de puterile vestice sa accepte o noua ordine si noi valori. Multi au vazut modernizarea Japoniei, sub imparat, ca un atac la identitatea nationala si un atac al fortelor externe.

Samuraii de astazi (in costum) trec pe langa samuraii de alta-data. 🙂

Sa revenim la oile noastre.

Urmatorul obiectiv pe lista era Sanctuarul Toshugu.

Pana sa ajungem la el, am mai trecut si pe langa un alt Sanctuar shintoist, Sanctuarul Gojoten Jinja. Aici am vazut primele femei preot – imbracate in kimonouri. Aici este o poarta tori de piatra si mai mult pori tori de lemn, vopsite in rosu. E acelasi efect ca la faimosul templu din Kyoto, dar la o scara mult mai mica.

Nu am vizitat interiorul.

La Sanctuarul Toshugu

Am platit, ceea ce am crezut noi ca este intrarea in sanctuar. De fapt sanctuarul e in renovare de mai multi ani si va mai dura o buna perioada pana se va deschide publicului. E acoperit de o panza imensa, pe care e pictata fatada. Totusi, japonezii vin mai departe si se roaga aici. Cutia unde se pot arunca banii era deschisa 🙂

Aici sunt mai multe lampi de piatra care strajuiesc drumul. De asemenea lei in stil chinezesc la intrare.

Mai exista un monument in cinstea celor de la Hiroshima, unde ardea o flacara eterna. Povestea flacarii – Tatsuo Yamamoto, a mers in Hiroshima in cautarea unchiului sau, care era acolo la momentul detonarii bombei. Nu a mai gasit nimic, dar a luat o flacara care ardea in casa unchiului sau (flacara pornita de bomba atomica) si a adus-o acasa, unde a pastrat-o mereu aprinsa, in memoria celui care a pierit. Acea flacara este aceeasi care arde si acum, la acest monument.

Asa…

Aici sunt mormintele shogunilor, dar nu se poate vizita nimic. Pana se deschide din nou templul, nu prea ai ce face pe aici.

Chiar ne gandeam ca am luat o teapa si am platit intrarea degeaba. Dasem vreo 600 de yeni de persoana. Cand ne-am intors, la intrarea in incinta templului, ne-am dat seama ca mai era o usa care dadea intr-un fel de gradina ascunsa.

De fapt pentru vizita la acea gradina platisem noi intrare.

Era o gradina, in care se gaseau mai multi tradafiri infloriti, care erau protejati de ninsoare de un fel de corturi de paie. Mai era un grup de japonezi cu noi, care pozau la greu. Chestii filozofice… cred …despre cat de fragila si frumoasa e viata.

Foarte frumosi acei trandafiri- in zapada. Vedeti in poze.

Sanctuarul Toshugu e in imediata apropiere a Gradinii Zoologice – pe care nu am vizitat-o.

Aveau niste ursi panda acolo, dar din ce citisem pe tripadvisor, cred ca au murit. Am mai citit ca gradina zoologica e destul de veche si inghsuita, asa ca am sarit peste.

Am mers la:

“Tokyo National Museum”

Asta e British Museum-ul, sau Louvre-ul japonezilor.

A fost construit la scurt timp dupa venirea la putere a impratului si cladirile sunt in stil vestic, dar cu elemente japoneze. Se incerca un fel de trecere la modernitate. E aceeasi perioada in care a fost construita si Gara Tokyo. Arhitecti straini, care lucrau impreuna cu arhitecti japonezi, creend un fel de mix – orientalo-occidental.

Cred ca am platit vreo 600 de yeni intrarea.

Muzeul e format din mai multe cladiri.

Sa le iau pe rand:

Toyokan – cladirea din dreapta intrarii.

Aici e Galeria Asiatica. Fel de fel de lucrari de arta adunate de prin tarile vecine. Foarte multe statui din Cambodgia, India, China, Thailanda etc. Din toate cladirile de la Tokyo National Museum, asta e cladirea care mi-a placut cel mai mult. Deci recomand in primul rand, o vizita aici. Astfel de colectii nu prea exista prin Europa.

Printre toate chestiile asiatice, am gasit si cateva vase din Cipru, niste imbracaminte turceasca si o statuie greaca. Nu prea isi gaseau ele locul pe acolo 🙂

De interesant de urmarit trasaturile lui Buddha, de la tara la tara. Urechile raman mari, dar isi schimba fizionomia, putin spre cea a localnicilor. 🙂

Foarte mult mi-au placut sculpturile din Cambodgia si sper sa ajung pe la Angkor Wat intr-o zi.

De la intrare, drept in fata e cladirea Honkan.

Aici sunt tinute majoritatea chestiilor japoneze. Multe statui budiste, sabii, armuri, ceramica… etc.

Mai sunt si chestii vestice (o carte olandeza cu diferite plante) etc. Japonezii au tinut mereu o ureche deschisa spre in afara, prin intermediul olandezilor. Mi-a mai ramas in minte si un tablou al Comandorului Perry (biografia la Wikipedia) cel care i-a fortat pe japonezi sa-si deschida porturile vaselor americane; pictat de japonezi. Interesante trasaturi vedeau la el 🙂

Este destul de mult de umblat si aici. Muzeul e frumos, dar e putin rece. L-am asemanat cu o cladire comunista in mintea mea.

Sunt lockere la intrarea in cladire, unde va puteti lasa gentile, paltoanele etc., daca vreti. Exista si toalete si cate o cafenea.

In cladirea Heisekan (care e undeva in spate – stanga, fata de Honkan), se tin “special exhibitions”. Cele doua cladiri sunt legate printr-un coridor. La intrarea in complexul muzeului te intreaba daca doresti bilete si la “special exhibition”. Eu nu am cumparat, deoarece am socotit ca mi-or fi de ajuns galeriile obisnuite.

In spatele Honkan, mai sunt nistre gradini unde se pot vedea Casute de servit ceaiul. Era prea frig si nu am mai ajuns pe acolo.

De la intrare in complex, in stanga, e cladirea Hyokeikan. Aceasta este inchisa temporar. Asta e una dintre cele mai vechi cladiri de aici, construita in 1909, cu ocazia unei nunti imparatesti. Interesanta arhitectura Meiji.

Poarta Kuromon – sau Poarta Neagra

O poarta de intrare la resedinta unui lord feudal, adusa aici. Mare, din lemn, interesanta de vazut. E in stanga de la intrare si veti trece pe langa ea daca mergeti la:

“The Gallery of Horyuji Treasures”

E una dintre cele mai noi cladiri de pe aici. Are un fel de lac in fata si cu ploaia… si caldurica dinanutru, am adormit pe unul din scaune. 🙂 Cladirea a fost construita in 1999. Am avut putin probleme sa gasim intrarea la galerie, e o usa care se deschide automat inauntru.

Aici sunt mai multe statui mici, care au fost donate de catre templul Horyuji. Fel de fel de statui mici a diferitelor zeitati.

Din intregul complex – nu ratati cladirea Toyokan.

Voi pune mai multe poze cu exponatele.

Pagina oficiala a Muzeului: tnm.jp

Vizite virtuale in muzeu, la Google Art Project: google.com/culturalinstit … tId=art-project

Mai exista o serie de alte muzee in Ueno Park, majoritatea avand de a face cu arta moderna, dar pe care nu le-am vizitat. Am mancat la un restaurant de langa muzeele astea de arta, dar nu a fost ceva deosebit.

La intoarcerea din calatoriile cu trenul, am revenit in parcul Ueno, deoarece era un alt mic muzeu pe care vroiam sa-l vizitez:

Muzeul Shitamachi (Shitamachi Fuzoko Shiryokan)

Pagina oficiala – click aici

Pagina de la Wikipedia – en.wikipedia.org/wiki/Shitamachi_Museum

Este un muzeu, foarte mic si foarte interesant.

Am avut probleme sa-l gasesc, deoarece pe cladire nu e scris prea mare, numele muzeului. Cel mai usor de gasit, veniti langa lacul cu nuferi si faceti stanga. E pe marginea lacului.

Shitamachi – e format din doua cuvinte Shita (care inseamna “jos”) si Machi – care inseamna „oras” – adicatelela “down town” – sau „orasu de jos”.

Aici traia clasa medie. Daca samuraii, oameni religiosi etc. aveau destul spatiu pe deal, clasa medie era inghesuita in aceste cartiere.

De cum am intrat in muzeu, am fost abordati de doi voluntari – un el si o ea, care ne-au explicat in engleza ceea ce vedem. Sunt multi astfel de voluntari care vor sa-si “improveasca englishul”, sau sunt batrani si se plictisesc pe acasa.

Mosulica ne-a luat in primire si ne-a dus prima data la un tablou, care ne arata cum era aceasta zona in perioada Edo.

Cartiere foarte ingramadite, strabatute de fel de fel de poteci… dupa care o strada mare. Pentru ce era strada mare?

Fire breaker. In cazul incendiilor, sa poata opri focurile cand ajungea la drumul larg. In multe orase japoneze stilul de constructie e acelasi. Cartiere cu strazi mici, dupa care pac… o strada mare si lata.

Vechile locuinte, extrem de mici. O singura camera, cativa metri patrati. Camerele se masurau in cate rogojini „tatami”, incapeau pe jos. Aceeasi camera era si dormitor, bucatarie, magazin etc.

Pereti de hartie…

Pentru incalzire, faceau foc afara, iar apoi aduceau carbunii inauntru in niste vase mari, umplute cu nisip. Toate casele din lemn, bambus si hartie. Cum sa nu arda?

In fiecare casa, cate un mic shrine… unde se punea orez si sake, zeilor, sau in amintirea stramosilor.

Nu se tineau animale domestice si oamenii mancau in special peste. Erau mai multi vanzatori ambulanti care se plimbau printre case si vindeau fel de fel. Unul vindea apa, altul peste, altul orez… etc. Erau inregistrari cu vocile acestor „peddlers” care strigau si-si laudau marfurile cand se plimbau printre case.

Am facut cateva poze prin muzeu, dar nu foarte multe, deoarece eram prinsi in discutii foarte aprinse cu ghizii nostrii.

Casele sunt originale si sunt asezate in ordine cronologica.

Cu trecerea timpului, incep sa apara si chestii occidentale in incaperi. Intai un gramofon, apoi un televizor, mai apoi o masina de cusut.

I-am explicat ghidei noastre, ca atunci cand eram mic, imi scriam temele pe masina de cusut 🙂 Mi-a zis ca si ea facea la fel cand era mica. Masina de cusut era folosita de pokemoni ca “working desk”. Am mai gasit o similaritate cu japonezii 🙂

Mi-a mai ramas in minte un fel de eprubeta lunga, pe fundul careia cica puneau apa si gâzele intrau sa bea apa si nu mai ieseau de acolo. Era o capcana pentru gâze.

Le-am explicat ca bunica-mea lega niste fâsii lipcioase la bec… de le ziceam zepelin (parca). Cica aveau si ei din alea :))

I-am mai intrebat daca stiu de James Clavel si de cartea lui, Shogun si mi-au zis ca nu au auzit de el. Ma asteptam sa stie, mai ales ca erau foarte buni vorbitori de engleza si avusesera (mosu cel putin) treaba cu turistii.

Muzeul a fost foarte interesant, mai ales datorita discutiilor cu acesti ghizi. “Edo-Tokyo Museum” –e pe aceeasi idee, dar e mult mai mare. Aici muzeul recreeaza viata de odinioara – a acestui cartier a oamenilor de rand.

In final iti dai seama ca omul de rand, e mai la fel peste tot. 🙂

Recomand acest muzeu.

Din istoria locului, ne-a mai explicat despre un turn care s-a prabusit in urma unui cutremur si despre marea statuie a lui Buddha – ceva similar cu cea de la Nara si Kamakura. Exista o asemenea statuie si aici.

Mi-au spus ca mai exista doar capul si se poate vedea – la unul din temple. Nu am reusit sa localizez aceasta statuie.

De la muzeu, am mai vizitat lacul Shinobazu si templul care se afla pe o insulita in mijlocul lui:

Templul Benzalten

E un templu mic. De langa el am admirat lacul, dar nu prea ai ce admira. Am inteles ca lacul e foarte frumos in August cand infloresc florile de lotus. E un sanctuar al pasarilor – dar nu am vazut foarte multe. Poate iarna migreaza pe undeva.

Intreg parcul Ueno e marisor, dar ma asteptam sa fie mult mai mare.

Am mai facut o vizita si pe strada de cumparaturi – strada “Ameya Yokocho”. Exista un Yodobashi Camera si aici, dar cel din Akihabara e mult mai bun.

Cam asta am reusit noi sa vedem in zona Ueno.

… AA… uitasem

Oamenii strazi. Sunt cativa pe aici, dar nu sunt la fel de vizibili ca in alte orase. De obicei apar pe inserat, cand incep sa-si construiasca niste locuinte improvizate pe bancile din parc. In timpul zilei – cei de varsta medie, nu-ti dai seama ca sunt oameni ai strazi. Se imbraca destul de curat si nu cersesc.

M-a acostat unul mai in varsta in gara o data, dar nu i-am vazut sa cerseasca de la japonezi. Nu cred ca primesc ceva, sau le e prea rusine sa cerseasca. Majoritatea se ocupa cu reciclarea. Aduna fel de fel de doze goale si le aduc pe la centrele de reciclare. In Ueno sunt mai multe astfel de centre de reciclare si cel mai probabil ii veti observa pe aici.

Oamenii strazii sunt o problema “nevazuta” in Japonia. Mai multe despre ei in reviewul urmator. 🙂

Citește și continuarea aici.

 

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.