Dus De Acasă.ro

Festivalul Oamenilor Dezbrăcați – Okayama (15)


Iarna, în Japonia există multe festivaluri în care participanții ies afară doar în chiloței făcând o paradă în centrul orașului, după care se adună la templu. Tradițiile diferă de la oraș la oraș dar  Festivalul Oamenilor Dezbrăcați din Saidaiji, Okayama e cel mai renumit.

Urmare de aici.

Sambata 16 Februarie – pa’nsarat

Dupa cazarea la Toyoko Inn Okayama-eki Nishiguchi-migi (vezi impresii) si dupa ce ne-am odihnit putin (unii dintre noi – ca altii au avut de indeplinit fel de fel de corvoade), am pornit spre locul dezmatului.

Festivalul Oamenilor Dezbracati – Saidaiji Hadaka Matsuri

Dintre toate festivalurile de acest gen, acesta este cel mai renumit si cu cei mai multi participanti. Participa peste 9000 de barbati, la acest festival.

Unde se desfasoara?

La Templul Saidaiji, de langa Okayama

Pagina oficiala a templului: saidaiji.jp – din pacate nu am gasit si o versiune in engleza, dar pozele sunt interesante de vazut, iar unele pagini pot fi traduse cu google translate.

Din gara Okayama, trebuie luat un tren pe linia JR Ako si de coborat la statia “Saidaiji Station”. Calatoria cred ca dureaza vreo 20 de minute. Saidaiji, era o localitate separata, dar a fost inghitita treptat de Okayama si acuma face parte din acest oras.

Festivalul se desfasoara in fiecare a treia sambata a lunii Februarie.

Nu e singurul festival de acest gen din Japonia, dar in functie de locatie, fiecare difera putin. Una dintre versiunile despre care vazusem un documentar (nu mai retin minte orasul), era despre un cetatean care se oferea voluntar pentru a lua asuprai relele satului si de a scapa poporul de ele. Dintre mai multi voluntari, unul era ales de catre o comisie de preoti shintoisti.

Inaintea festivalului, tinea mai multe zile de post/rugaciune iar apoi era tuns complet, pe tot corpul. Nu avea voie sa aiba fir de par pe el. In ziua festivalului, era scos in pielea goala afara, iar participantii la festival incercau sa-l atinga. Daca reusesti sa-l atingi, urma sa ai un an cat mai bun, de asemenea toate relele erau transmise acestei “victime”.

El trebuia sa mearga de la un templu la un altul, in multimea disperata sa-l atinga. Pe seara i se punea un bolovan in spate si era scos in afara satului. Bolovanul simboliza toate pacatele satului.

Explicatia despre care citisem/auzisem atunci, era ca pe vreumuri un anume oras fusese afectat de o molima/epidemie. Conducatorul a dat comanda ca un strain, sa fie prins si sa ia toate pacatele satului asupra lui si apoi sa fie scos din sat. De multe ori, acestia erau ucisi. Se zice ca astfel satul era protejat de boli si necazuri si urma sa aiba un an bun.

In Okayama, obiceiurile sunt putin altfel.

Participantii la festival (toti barbati) sunt imbracati doar in “fundoshi”, un fel de scutec si un fel de ciorapi mai grosi numiti “tabi”. Nu au voie sa poarte altceva.

Grupurile de barbati dezbracati, incep sa marsaluiasca prin oras, strigand in cor “Wasshoi! Wasshoi! ”, dupa care merg in incinta templului, unde trebuie mai intai sa se purifice. Trec printr-un bazin cu apa, rece ca gheata.

Toti barbatii se aduna mai apoi in mijlocul templului fiecare impingandu-se incercand sa prinda o pozitie cat mai aproape de balconul de unde la 22:00, dupa ce se sting luminile, preotii shintoisti arunca in multime, doua bete numite “shingi”.

“Shingi” sunt niste bete sfintinte de 4 cm in diametru si 20 de cm lungime.

Incepe un adevarat meci de rugby, pentru a lua acele bete. Ele trebuie duse apoi, intr-un alt loc, unde vor fi infipte in niste recipiente pentru masurarea orezului, numite “masu”. Cine reuseste sa aduca “shingi”, se zice ca va avea un an foarte norocos. De multe ori se dau si premii in bani si e o mare onoare de a putea prinde aceste shingi.

In mod normal “trupele” yakuza, nu au voie sa participe. Ei sunt ‘banati’ indirect -ste specificat ca nu au voie oamenii cu tatuaje, dar regulile sunt ignorate ceea ce arata influenta acestor grupari. Sunt trimisi la bataie, membri inferiori din “organizatie”, cei care nu au avut ocazia, inca, sa-si faca multe tatuaje. Tatuajele care le au, le acopera cu bandaje, pentru a nu fi intorsi din drum.

Cei din clanurile yakuza, poarta “fundoshi” negre si lucreaza si ei in echipe.

Nu e toata smecheria sa prinzi betele “shingi” ci sa ajungi cu ele intreg, pana la locul unde te asteapta “masu”. De aceea se lucreaza in echipe. Am vazut si echipe care reprezentau anumite companii.

Daca lucrezi ca echipa, ai sanse sa reusesti. Un grup format din mai multi membri se impinge si reuseste sa ajunga intr-o pozitie privilegiata (sub balcon). “Shingi” e apoi pasat unuia dintre membri de pe centru, care-l ascunde si este inconjurat si protejat de cei din grupul sau. Se creeaza si grupuri la “cacialma” care se prefac ca au prins un “shingi”, pentru ai atrage in capcana pe yakuza, care pandesc ca lupii o turma de miei. Desigur ca exista competitie si intre mai multe fratii “yakuza”. Numai ei stiu… ce tip de relatii existra intre ei, cert este ca obtinerea betigaselor alea este un lucru care aduce multa onoare gruparii/companiei/sau individului care reuseste sa puna mana pe macar unul.

Pe langa betele numite “shingi”, mai sunt aruncate si vreo 100 de panglici, tot aducatoare de noroc. Premiul cel mare ramane insa “shingi”.

Sa nu uitam ca suntem in februarie, iar temperatura afara este undeva in jur de 0 grade. Depinde cum au noroc. Uneori e si mai frig. Mie imi era frig cu paltonul pe mine, dar fara nimic?

In timpul paradei lor prin oras, peste participanti se arunca galeti cu apa rece, sa-i mai racoreasca.

De asemenea, peste aglomeratia din templu, se arunca non-stop galeti cu apa rece si aburi se ridica din multimea inghesuita.

Acum.

Am ajuns pe la 20:00 (cred) in gara din Saidaiji si am urmat multimea spre templu. Trenul venise destul de plin din Okayama. Chiar in fata garii, este si o statuie cu mai multi “dezbracati” care lupta pentru un “shingi”. Acest orasel este foarte mandru de acest festival care se desfasoara aici de peste 500 de ani.

Urmand multimea, am ajuns intr-o zona unde era inchis traficul rutier si unde au inceput sa apara primele trupe de dezbaracati. In strigaturi de “Wasshoi! ” si mobilizati de un fel de antrenori cu fluiere si care tineau niste lampi in maini. Printre participanti am vazut si cativa “gaijini”, care nu-s greu de zarit, deoarece tind sa fie mult mai mari decat colegii lor de suferinta.

Pentru a rezista frigului “dezbracatii” il cheama in ajutor pe fratele lor “sake”, de aceea majoritatea-s varza (mai ales cei tineri). Cei cu fluierase, am vazut ca raman destul de treji, pentru a-si mentine in control echipa.

Mi s-a parut interesant ca am vazut si multi participanti mai in varsta.

Sotioarei i-a fost destul de frica de toata “petrecerea” si de faptul ca erau mai multi cu sake pe strada.

Dupa ce am filmat/pozat putin parada, am mers in incinta templului. Aici sunt aranjate mai multe garduri si spectatori sunt separati de “dezbracati”. Au mai amenajat si un fel de tribune, unde poti plati si urmari distractia. Chiar vroisem sa-mi fac rezervare dinainte dar nu a fost cazul. Erau destule locuri libere. Daca vreti sa urcati in tribune, trebuie platit vreo 500 de yeni.

In tribune, au locuri amenajate si cei din politie. Au microfoane si vorbesc “dezbracatilor” care o iau razna. Undeva in spate, sunt mai multe forte de politie, care intervin cand incepe vreo bataie, sau daca lesina vreunul. Chiar si-n cazul cand incep batai, nu fac arestari. Ii despart si-i lasa sa se reintoarca la distractie.

Numai daca e unul prea nebun, il umfla cu totul de acolo. Se pare, ca politia da mana libera, in aceste momente, ca sa mai dea drumul la “steam” baietii si sa-si mai arda “prieteneste” cate o scatoalca, promisa de cine stie cand de peste an.

Pe langa trupele de politie sunt si mai multe ambulante.

La festivaluri din alti ani, au avut loc decese, deoarece participanatii sunt impinsi de pe platforma templului pe niste trepte destul de abrupte. Astfel de caderi de pe platforma, au loc destul de des. Cam greu sa incapa toti 9000 acolo.

In incinta templului, din ingramadeala se vede cum se ridica aburii, ca intr-un infern al lui Dante.

Ceea ce nu gasisem mentionat pe siteuri si un loc unde am vazut ca erau mai multi “localnici”, e un fel de maidan din spatele templului. E o “strada” improvizata pe campie, cu mai multe tarabe unde se vindeau fel de fel de prostii. Ma asteptam sa fie mai mare aglomeratie in templu, dar adevarata aglomeratie, era la “stransura” din spatele templului. “Dezbracatii” cu treaba lor, femeile cu shoppingul. Nu prea ne-am bagat prea mult printre tarabe, deoarece era prea mare aglomeratia. Ma gandeam cum rezista tinerele cu ditamai tocurile si nu raman cu ele infundate pe imas.

Nu am stat pana la 22:00 cand se arunca betele, deoarece imi era frica sa nu fie prea mare aglomeratie pe trenurile inapoi inspre Okayama.

Per total, o experienta care a meritat.

Japonezii au nevoie de astfel de momente de nebunie, cand sa se dezbrace si sa umble bauti pe strada, pentru a putea rezista celorlalte zile incarcate de atatea reguli si „not to do”. Nu te-ai fi asteptat la astfel de manifestari de la ei, dar se pare ca avem mai multe in comun decat ne-am imaginat.

O experienta pe care v-o recomand. Nu ratati un festival japonez daca aveti ocatia sa vedeti unul.

Un alt clip filmat mai aproape de templu: youtube

 

 

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.