Dus De Acasă.ro

O săptămână în Khartoum, capitala Sudanului (6)

TraianS Blog, Sudan No Comments

În Khartoum nu aveam de gând să poposesc foarte mult. Trebuia în primul rând să-mi rezolv cu viza pentru Etiopia  iar apoi mă gândeam să-mi continui călătoria cât de repede posibil. Circumstanțele au făcut să stau mai mult decât am plănuit dar în final a fost bine.

Continuare de aici.

 

    

Drumul spre Khartoum

Am ajuns în Khartoum în 11 Noiembrie 2018, într-o joi. Dimineața pe la 6.30 am plecat din Karima și pe la 13.00 am fost în Khartoum. Încercam să ajung la nunta amicului care-l întâlnisem pe drum. Nu prea înțelegeam eu de ce face el nunta tocmai joi, dar în țările musulmane ziua de rugăciune și ziua liberă e Vinerea. Joia e un fel de Sâmbătă pentru noi, când se fac nunți și petreceri.
E foarte greu pentru un european să se obișnuiască cu ideea asta că Duminica e doar o altă zi de muncă obișnuită iar Vinerea e zi de sărbătoare. Eu unul nu am stat destul în astfel de țări ca să mă obișnuiesc de aia m-am și mirat vinerea când am ieșit la plimbare prin Khartoum și orașul părea părăsit.
Din informațiile ce le mai găsisem, toți te sfătuiau să ajungi în Khartoum într-o Vineri. Atunci au loc așa zisele „dansuri ale dervișilor” cât și „luptele Nuba”. Problema e că au loc cam la aceleași ore, în aceeași zi dar la locații diferite. Cam trebuie să alegi una sau alta.
Dar să revenim la nunta noului meu prieten.
Dacă nu ar fi fost el, planul era să trec pe la Meroe dar nu m-aș fi încadrat să ajung și la nuntă. Mi-am zis că am să fac Meroe într-o drumeție de o zi, după ce ajung în Khartoum, că nunți nu mai știu când prind.
A fost foarte frig în autobuzul în care am venit și a fost bine că am mai avut o bluză la mine. Geamurile sunt fumurii sunt foarte multe draperii și perdele iar aerul condițonat merge la maxim. Ești ca într-o sală de cinema, totul fiind în întuneric, călătorii urmărind filmulețe sau muzica de la televizor. Nimeni nu se uită pe geam.
Adevărul e că peisajul este unul destul de monoton. E deșert și după vreo 5-10 minute de văzut același lucru te plictisești.
Am văzut mulți copii cu măgăruși care cărau apă. Sunt legate două bidoane mari în spatele animalelor și copii îi mână. Asta pare să fie principala îndeletnicire a copiilor. Să aducă apă. Multe Toyota mai vechi și ele cu bidoane pentru apă în spate.
Orașele sau satele prin care am trecut sunt very low profile. Clădiri mici, unul două magazine și mult nisip și praf.
Stopurile în deșert sunt la un fel de barăci unde se găsesc restaurante și mini-marketuri. Peste tot la astfel de stopuri sunt bidoane mari (de obicei albastre) cu apă gratuită. Nu arată ea apa cine știe ce curată, dar mulți beau de acolo. Se pare că ai un fel de datorie să oferi apă gratuită călătorilor. Legi nescrise ale deșertului.
Sunt mai multe autogări în Khartoum, iar eu credeam că aveam să ajungem la cea numită Khartoum 2, în cartierul cu același nune.
Când pusesem bagajul în autobuz fusesem întrebat, dar băiatul nu știa engleză și nu prea ne-am înțeles. Au făcut un stop întâi prin Omdurman, după care au oprit undeva lângă o arteră principală din Khartoum. Nu era nici o stație de autobuz.

Despre cazarea în Khartoum

Despre Acropole Hotel m-ați auzit când am vorbit despre viză. 🙂 E unul dintre hotelurile vechi deținute de germani dar se ocupă mai mult de cei care vin în tururi, probabil aduși tot de ei și prețurile sunt destul de piperate pentru Sudan, ca dacă ar fi în Europa ar fi ok 🙂 . Mai sunt ceva hoteluri mai scumpe, printre care cel mai de lux este Corinthia Hotel într-un bloc cu o arhitectură modernă construit cu donații de la Gaddafi (în special pentru diplomați) și un hostel mai faimos numit Youth Hostel care se află lângă ambasada Olandei.
La acest hostel se pare că au cam stat toți backpackerii pe care i-am citit, dar calitatea pare să fie scăzut mult în ultimul timp – și nu vă gândiți că a fost vreodată foarte sus. Ce îl făcea faimos păreau să fi fost condițiile dezastruase de acolo. 🙂
Tipa care scrie pe blogul bunchofbackpackers, a stat la acest hostel dar a dormit în propriul ei cort, în curtea establishmentului. Pe pagina ei am găsit recomandări pentru alte câteva hoteluri din această zonă, printre care și Hotelul KH2 sau Hotelul Khartoum 2. Cartierul din această zonă e numit Khartoum 2 și de aici și-a luat și hotelul numele. E un cartier cu ceva ambasade și e în apropierea aeroportului din Khartoum. Aeroportul din Khartoum e destul de ciudat deoarece e chiar în mijlocul orașului și nu la periferie. Urmărirea locație ambasadelor e uneori o modalitate bună de a găsi cartierele respectabile. Datorită diplomaților străini prin aceste zone există și restaurante care să-i mulțumească.
Aș spune că în zona asta (Khartoum 2) hotelurile sunt oarecum midrange. Hotelurile cele mai ieftine sunt în zona Al Souq al Arabi – zona bazarului din Khartoum. Dar trebuie luate la pas și văzut ce-i cu ele. Oricum sunt multe hoteluri, singura problemă e că nu le găsești pe booking.com iar ghiduri turistice despre Sudan nu prea sunt.
De unde m-a lăsat autobuzul am luat un Tuk Tuk și am ajuns la hotel.
Am plătit 600 de pounzi sudanezi pe noapte (vreo 12 dolari) și inițial am luat cazare pe două nopți, urmând să văd mai apoi dacă mai stau aici sau mă mut în altă parte. Aveam niște hârtii de rezolvat la ambasada României și nu știam încă următorii pași pe care aveam să-i fac. Unul la mână trebuia să rezolv viza pentru Etiopia și apoi la ambasada României trebuia să scot o împuternicire pentru ca fiica-mea să iasă din țară. După ce rezolvam astea două probleme vedeam unde mă duc și ce fac mai departe.
Hotelul deși arată destul de bine în poze, era cam varză. Așternuturile nu păreau să fi fost schimbate de la cei dinaintea mea și mai aveam gândaci prin cameră. Aveam însă aer condiționat și apă caldă și a fost bine. Din nou, nu aveam geam la cameră și asta cred că e o modalitate de a ține camerele răcoroase.
Pe seara am fost sunat de un văr de-al lui Yahiya care știa perfect engleza și au spus că trimit mașină după mine să mă ia la nuntă. Pe vărul lui Yahiya îl cheamă Shokri și a studiat farmacia în India, de unde și engleza lui impecabilă. Yahiya în schimb învățase engleza de la televizor și vorbind cu alți imigranți cu care a lucrat în Arabia Saudită.
Mașina pe care au trimis-o a fost un taxi.
În Sudan există o aplicație pe telefon numită Tirhal, care funcționează pe același principiu ca Uber și toți o folosesc. Știi prețul dinainte, mașinile vin rapid și e plin de ele. Mașina fusese trimisă prin această aplicație. Nu ne-am găsit la început, dar apoi l-am reperat. Numărul mașinii e scris cam mic și nu observasem cifrele de sub scrierea arabă. Shokri îmi descria mașina, că e o Toyot albă cu numărul cutare, dar toate erau Toyota albe.. 🙂

Obiceiuri de nuntă în Sudan

Cred că era vreo 8 sau 9 seara când am plecat de la hotel – am mai pierdut timp până am știut care e taxiul meu și ne-am găsit unul pe altul. I-am zis șoferului să mă ducă prima dată la un „exchange office” deoarece nu prea mai aveam mulți pounzi sudanezi rămași. M-a dus la Afra Mall, unde se găsesc două case de schimb oficiale undeva la subsol. Problema a fost că le-am găsit închise. Sunt foarte puține case de schimb oficiale, majoritatea schimbând pe piața neagră. Din ce mi-au zis mai apoi amicii mei, dacă aș fi mers la unul din magazinele cu aur sau parfumerii, probabil mi-ar fi schimbat.
Pe șoferul de taxi îl chema Abdulhamin. Lucra contabil în timpul zilei iar pe seara pe taxi. S-a oferit el să-mi cumpere ceva dolari dar nu avea destui pounzi sudanezi să-mi cumpere o sută de dolari. Poundul Sudanez neavând mare valoare și putere mulți încearcă să pună mâna pe dolari când economisesc ceva. E cumva ca în România prin anii 90.
Am ajuns în zona unde era nunta și am fost preluat de cineva pe care nu-l cunoșteam și așezat la o masă. În cea mai mare parte bărbații stăteau separat și femeile separat. Doamnele erau foarte aranjate și machiate, dar ce mi-a părut e interesant în Sudan e că nu-și acoperă fața. Nu-mi amintesc să fi văzut vreuna cu fața acoperită.
La mâncare erau un fel de pachete cu niște prăjiturele și sucuri. Alcool oricum nu se servește în tot Sudanul.
Nunta de obicei se desfășoară pe mai multe zile și sunt diferite obiceiuri în diferite zile. Mireasa face niște băi speciale de aburi și arome pentru ca pielea ei să capete o culoare deosebită în ziua nunții. De asemenea mult fast se desfășoară în pregătirea tatuajelor cu henna. Atât mireasa cât și mirele sunt tatuați pe mâini (și pe picioare cred) cu henna. Aceste tatuaje sunt motiv de mare mândrie și arată măiestria celor care le-au făcut.
De asemenea se merge la familia miresei cu fel de fel de daruri, podoabe, produse cosmetice, parfumuri etc. În foarte multe locuri am văzut parfumerii. Cred că mirele, sau femei din familia mirelui prepară un parfum special pentru mireasă. Femeile au voie să se parfumeze abia după ce se căsătoresc, iar soțul are grijă să-i pregătească un parfum deosebit.
Eu am văzut doar bărbați pe la parfumerii, deci mă gândesc că ei sunt cei care își aleg aromele, iar maestrul parfumar (sau cum îi zice) face amestecurile. Parfumeriile sunt mare afacere în Sudan. Le-am văzut peste tot.
Era muzica live dar atmosfera nu era cine știe ce animată. Se vedea pe fețele invitaților că nu erau la prima nuntă.
La vreo 10 minute după ce am ajuns eu, a ajuns și mirele cu mireasa într-o mașină clasică. Atunci toți i-au înconjurat și i-au pozat și filmat. Mirele era îmbrăcat la costum, dar am înțeles că sunt nunți în care se îmbracă tradițional în galibeya. Mireasa era îmbrăcată în alb.
Îl aveau și pe unul cu o ditamai cameră pe umăr și un reflector care îi urmărea și-i filma. Mirii s-au dus apoi pe un fel de scenă și invitații au mers și i-au pozat și i-au felicitat.
Apoi s-au pus la dans, pe ringul de dans mai amestecându-se, deși la mese erau segregați. Pe mire l-au ridicat pe sus și l-au plimbat pe ringul de dans de câteva ori.
Eu nu am făcut tare multe poze deoarece nu știam dacă e ok.
Am mai vorbit cu vărul lui Yahiya, cu Shokri, în a cărui grijă fusesem dat. Mirele era prea ocupat cu una cu alta ca să stea cu mine. Yahiya era medic farmacist și visa ca într-o zi să ajungă în Germania. I-am zis că am fost în Germania și nu știu dacă m-ar atrage prea tare să locuiesc acolo. Mi-a povestit că mama lui Yahiya e sudaneză iar tatăl lui e din Yemen.
Am mai vorbit și cu un alt văr, un tinerel pe nume Siddig. Nu știa foarte bine engleza dar era foarte curios și doritor să învețe.
După ceva dansuri cred că mai puțin de o oră, au început toți să plece. Pe la 23:30 deja era gata nunta. A venit și mama lui Yahiya la mine și mi s-a părut o femeie foarte de treabă și foarte respectată de cei din jur. M-a întrebat dacă vorbesc arabă și i-am zis că am să învăț cât de curând.
Spre final a ajuns și mirele la mine și a fost tare bucuros că am ajuns la nunta lui. Adevărul că mi-a făcut și mie plăcere și am văzut măcar câteva din obiceiurile lor.
La întoarcerea la hotel, au chemat ei mașină și mi-au plătit taxiul. Când am ajuns acasă și am vrut să-l plătesc am aflat că îl plătiseră deja.
Atracția principală a Sudanului cred că ar trebui să fie oamenii. A fost bine că am fost pe cont propriu și nu cu o agenție sau un tur. Atunci nu cred că aș fi ajuns să mă bucur de ospitalitatea lor în același mod.

O scurtă istorie a Sudanului

Wikipedia face un bun rezumat al istoriei Sudanului aici:
„Denumirea de Sudan desemna inițial în secolul XIX ansamblul teritoriilor locuite de populația neagră la sud de Sahara cuprinse între Oceanul Atlantic și Oceanul Indian.
Cunoscut în antichitate sub numele de Țara Kuș sau Nubia, teritoriul Sudanului întreține din mileniul III î.Hr. intense relații comerciale cu Egiptul faraonic. În timpul Regatului Nou (sec. XVI – XII î.Hr.), Egiptul înglobează valea Nilului între prima și cea de-a patra cataractă a fluviului sub forma unui viceregat. Regatul Nubian cu reședința la Napata, constituit în secolul X î.Hr., stăpânește în timpul dinastiei a 25-a egiptene (numită și dinastia nubiană), între 745 și 650 î.Hr., și Egiptul. După izgonirea ultimului faraon nubian din Egipt (650 î.Hr.), descendenții dinastiei domnesc asupra Nubiei încă un mileniu – în Regatul de la Napata, apoi în Regatul Meroë (secolul IV î.Hr. – secolul IV d.Hr.). Sub loviturile Regatului Axumit, statul Meroë se destramă între 320 și 350. Dintre noile formațiuni statale constituite acum se impun regatele Makuria (cu reședința la Dongola) în nord și Alwa (cu centrul la Loba) în sud, care adoptă creștinismul.
După cucerirea Egiptului (641/642) arabii pătrund și în Sudanul septentrional, dar cele două regate creștine, deși izolate, reușesc să se mențină încă șapte secole până la definitiva cucerire islamică – Makuria în 1314 iar Alwa în 1504.
În secolul XV se constituie puternicul sultanat de la Darfur cu reședința la Sennar, pe Nilul Albastru, care joacă un rol important în comerțul dintre Egipt, Etiopia, Africa Centrală și Arabia. Sultanatul de la Sennar, care contribuie la răspândirea islamului, se destramă după 1750.
Muhammed Ali Pașa, conducătorul Egiptului (1805 – 1848), începe în 1820 – 1822 cucerirea Sudanului, închiată în 1874. Este pentru prima dată în istorie când întreg teritoriu sudanez este reunit sub o unică autoritate. Transformat de facto într-o colonie a Egiptului, Sudanul ia acum contact cu lumea modernă, sunt construite primele căi ferate, este introdusă cultura bumbacului, se deschid primele școli. Izbucnită în 1881, răscoala antiegipteană condusă de predicatorul religios Mohammad Ahmed, numit și al-Mahdi (1844 – 1885) reușește să dobândească, după cucerirea orașului Khartoum în 1885, controlul asupra întregii țări, pe care îl păstrează până în 1898. Marea Britanie, care își instaurase în 1882 protectoratul asupra Egiptului, inițiază, sprijinită și de forțe egiptene, recucerirea Sudanului (1896 – 1898). După înfrângerea mișcării mahdiste în bătălia de la Omdurman (1898), Sudanul este proclamat condominion anglo-egiptean (1899 – 1955), fiind administrat de facto ca o colonie a Marii Britanii.
La Fashoda în Sudan, are loc în 1898 celebrul incident între forțele expediționare franceze și engleze, care aduce cele două puteri coloniale în pragul războiului. Administrația britanică izolează sudul (treimea meridională a Sudanului), populat de triburi africane (încurajând totodată aici răspândirea creștinismului), de nordul conservator, arab și islamic, adâncind astfel prăpastia dintre cele două părți ale țării.
După ce un plebiscit respinge în 1955 unirea cu Egiptul vecin, Sudanul își proclamă la 1 ianuarie 1956 independența.
Devine membru ONU din 12 noiembrie 1956. Opoziția dintre nordul hegemonist și sudul marginalizat (care revendică dreptul la independență) degenerează într-un sângeros război civil, din chiar clipa independenței. Războiul civil, care continuă și astăzi, creează premisele intervenției forțelor armate pe scena politică, încât guvernele civile (1956 – 1958, 1964-1969, 1986 – 1989, 1993 -) alternează cu cele militare (1958 – 1964, 1969 – 1986, 1989 – 1993).”

Rezumatul de pe Wikipedia se termină brusc, nevorbind despre istoria mai recentă a Sudanului. Nu vorbește despre războiul din regiunea din Darfur și nici despre independența Sudanului de Sud din 2011.
Nu amintește nimic nici despre anul 2008 când rebeli din regiunea Darfur au ajuns până lângă Khartoum și despre bătăliile care s-au purtat chiar în Omdurman, rebelii fiind la un pas de a trece podul în Khartoum.
Ce nu înțelegeam eu înainte de a vizita Sudanul a fost numărul mare de grupuri etnice din această țară. Nici acum nu aș putea zice că le înțeleg. Pe vremuri când eram la universitate am avut doi colegi din Sudanul de Sud. Erau negri ca abanosul și înalți. După cum zice și articolul de la wikipedia, ambii erau creștini.
Triburile pan arabe care au controlat guvernul Sudanului de la Khartoum au avut susținerea diferitelor unități ale armatei. Aici trebuie menționate unitățile Janjaweed (vezi aici) și urmașii lor – RSF – Rapid Support Forces. Aceste unități militare sunt cei acuzați de genocid în Darfur și se trag din triburi de cămilari din acea regiune.
Apoi mai sunt forțele armate și serviciile secrete.
Din ce am înțeles, Omar al Bashir a reușit să se mențină atât de mult timp la putere printr-o manevrare subtilă a acestor trei forțe și al raportului dintre ele. Se pare că nu există prea mare dragoste între acești jucători fiecare având o anume independență în sectorul pe care îl controlează.
Aici mai trebuie menționați și factorii externi în special Arabia Saudită, Egiptul și Chadul. De exemplu cei din Janjaweed au fost ți sunt foarte apropiați de Arabia Saudită, de acolo primind multe fonduri și armament și trimițând peste 3000 de soldați să lupte în războiul din Yemen.
Influența arabilor e bine știută, ei văzând deșerturile Sudanului ca un loc de joacă. Am citit despre cazuri când bogații Arabiei Saudită, veneau cu avioane private în deșert și executau fel de fel de petreceri și partide de vânătoare.
Un astfel de musafir a fost și Osama bin Laden, care datorită bogăției lui, nu i-a fost greu să cumpere pe cine trebuie și să-și facă tabere prin Sudan.
Cu pierderea Sudanului de Sud, Omar al Bashir a pierdut și o importantă sursă de venit, nemaiavând bani să cumpere diferitele facțiuni războinice din Sudan. A fost obligat să urce taxele și prețurile, ceea ce a dus și la o revoltă populară la scurt timp după ce am fost eu acolo.
Pulsul care l-am luat eu la nivelul străzii, mai ales de la tineri, a fost că doresc democrație și doresc să trăiască în pace și cu celelalte etnii și grupuri într-u Sudan democratic. Am urmărit cumva din mers Revoluția din Sudan.
După ce protestele au durat o perioadă și cei de pe eșantionul doi au simțit că Bashir se clatină forțele cele trei despre care vorbeam au intervenit și l-au înlăturat de la putere, instaurându-se o conducere militară (de tranziție). Protestele au continuat și au fost înăbușite sângeros de către forțele RSF (Janjaweed).
Pe lângă cei trei mențonați, Janjaweed, Forțele Armate și Serviciile secrete al patrulea jucător au devenit reprezentanții civililor. Până la urmă au ajuns la o înțelegere și acum e vorba că guvernează pentru o perioadă de tranziție până la alegeri.
Aceste revoluții îmi aduc aminte de ce s-a întâmplat în România din anii 1990 până astăzi, și mai recent în Egipt, unde armata a revenit la putere după ce s-au mai liniștit apele. Tare mi-e frică că în Sudan va fi aceeași poveste ca în Egipt. Dar vom trăi și vom vedea.

Ce am reușit să vizitez în Khartoum?

Chiar când am ajuns în Khartoum am sunat la ambasada României pentru a-mi face o progamare pentru a-mi rezolva cu hârtia pentru fată. Au afișat un număr de mobil pe pagina lor. Am zis că „vreau să-mi fac rezervare” și am fost apostrofat rapid că se zice „programare” nu rezervare, că ei nu sunt hotel. Îi mulțumesc domnului consul (sau ce o fi fost) că m-a învațat limba română. A părut cumva deranjat și uimit că-l sun și mi-a cerut mai multe detalii despre ce caut în Sudan. I-am zis că-s în vacanță și i s-a părut destul de ciudat, el fiind pregătit să plece chiar mâine dacă ar putea. Sunând într-o joi, am primit programarea la o miercuri, deci asta mă bloca în Khartoum până atunci.
L-am mai întrebat pe consul despre clădirea ambasadei și dacă e ușor de găsit. Mi-a zis să stau fără grijă că e cea mai mare clădire din zonă, dar să am grijă să nu vin pe jos etc.
Până Miercuri aveam timp de viza etiopiana, să fug la Meroe ..etc. Îmi făceam fel de fel de planuri. Aveam timp să explorez Khartoumul până atunci și am ieșit în recunoaștere.
Comparativ cu Egiptul e mult mai fain deoarece nimeni nu te bagă în seamă. Nici măcar cerșetorii nu te deranjează și ceilalți trecători nu se uită lung după tine.
Am decis să merg să văd:

Nile Street

E o stradă care merge de-a lungul Nilului și care se vrea un fel de Corniche arăbesc. De-a lungul acestei străzi sunt înșirate cele mai importante clădiri din Khartoum. Palatul prezidențial, Muzeul Național al Sudanului, Clădirea Prieteniei Chinezo-Sudaneze și alte ministere. Sunt plantați copaci care fac umbră (probabil din perioada colonială), există trotuare și încearcă să mențină această zonă mai curățică.
Multe clădiri sunt în stil colonial, rămase de pe vremea englezilor.
În drum spre Nile Street m-a luat un moșuleț cu mașina. A insistat să mă ducă zicând că merge în aceeași direcție. M-a lăsat undeva lângă Palatul Prezidențial, dar mi-a zis să nu merg chiar aproape ca să nu am probleme cu gărzile.
Am vrut să merg pe acolo, dar paznicii mi-au zis că nu am voie să trec prin fața lui, deci nu l-am pozat. Mai este o stradă prin spate, acolo unde este Muzeul Palatului și se poate vedea câte ceva de acolo.
Pe lângă Palatul Prezidențial unde era Bashir, se pare că se îngrămădiseră și cei care-l vroiau ca prieten. Chinezii au făcut o clădire în stil comunist iar libienii un bloc foarte modern, locul unde se află și Hotelul Conrinthya. Probabil cel mai modern din Sudan. Un alt bloc modern e sediul GNOPC (Greater Nile Petroleum Operating Company ).
Mai există și fel de fel de ministere și bănci. Ministerul de interne, Ministerul de externe etc.
Strada e interesantă dar nu prea erau alți pietoni, doar mașini.

Muzeul Național al Sudanului

Intrarea a costat 10 lire Sudaneze.
Muzeul nu e mare dar are câteva chestii interesante. La construirea barajului de Aswan unele temple au fost mutate aici. Sunt câteva „hambare” pe lângă muzeu care găzduiesc ruinele acestor temple reconstruite. Sunt temple dedicate lui Ramses II, Hatshepsut, unul dedicat zeului cu cap de berbec Khnum etc. Au fost o completare frumoasă a ce am văzut în Egipt, dar în nici un caz nu se compară cu ce vezi în Luxor de exemplu. Aș menționa că la unele dintre temple culorile s-au păstrat destul de bine și sunt folositoare pentru a avea o ideea cum arătau aceste frize când erau colorate.
Mergând spre clădirea principală a muzeului sunt niște statui de la Meroe cu niște lei mâncători de oameni, iar pe lângă zidurile muzeului doi coloși neterminați din granit.
La parter sunt mai multe statui, obiecte și sarcofage. Mi-a rămas în minte un picior mumificat (natural) care încă are urmele sandalei pe el. Iar apoi un pat cu un susținător din ăla de cap.
Am mai văzut și două statui de bronz, una fiind capul lui Augustus de la Meroe (https://en.wikipedia.org/wiki/Mero%C3%AB_Head) cel din Sudan fiind însă o replică. Am văzut și originalul la British Museum. Are o poveste interesantă, acest cap fiind luat de undeva din Egipt la o incursiune a luptătorilor din regat iar apoi îngropat sub treptele unui templu închinat acelei victorii. Se crede că a fost pus sub trepte pentru a arată o formă de dispreț asupra „învinsului” – în cazul de față Împăratul Augustus.
Celălalt cap de bronz cred că era al lui Hermes.
Întotdeauna mi-a plăcut să văd influențele astea romane în afara ariei până în care se întindea puterea lor.
La etaj avem mai multe fresce de la Mânăstirea din Faras.
Văzusem pozele acestor fresce la Muzeul Nubian din Aswan și a fost plăcut să le văd și în realitate. Fecioara Maria e îmbrăcată în straie împărătești (foarte deosebite de ce sunt obișnuit să văd prin mănăstirile de pe la noi, Grecia sau Turcia) și mai dăm și peste niște sfinți de culoare. Un alt călugăr zici că e un călugăr șaolin după cum e îmbrăcat, ras în cap și cu o suliță în mână.
Salvarea acestor fresce a fost făcută de o universitate din Varșovia și mai lucrează și astăzi prin Egipt și Sudan. Pentru mine aceste fresce au fost unul dintre lucrurile de top de la acest muzeu.
Mai era un grup de italieni pe aici, dar erau puțini vreo 10-15. E frumos să ajungi în astfel de muzee mai aerisite. Vizita aici nu durează foarte mult.

White Nile Bridge

După ce am vizitat acest muzeu am continuat pe Nile Street până la unul din podurile de peste Nil, de la confluența celor două Niluri.
Khartoumul este orașul unde se întâlnește Nilul Albastru care vine din Etiopia (Lacul Tana) cu Nilul Alb care vine din Uganda (Lacul Victoria). Din ce citisem se poate observa culoarea diferită a apelor și cum se unesc aici în Khartoum.
În trecut mai fuseseră probleme cu fotografiatul de pe acest pod, deoarece e obiectiv militar și unii turiști cică fuseseră arestați după ce făcuseră poze. După ce am mers ceva pe jos am ajuns și la pod, care e păzit de niște militari care dorm în niște căsuțe de pe lângă pod.
Nu m-a întrebat nimeni nimic și nu m-au băgat în seamă. Am mers până la jumătatea podului dar nu am observat nici o schimbare de culoare și nici nu mi-a părut vreun pod deosebit. Apa era tulbure și cam atât.
M-am gândit că oi fi greșit podul și probabil că trebuie să merg pe altul.
M-am întors în oraș.

Grand Mosque Khartoum

La întoarcerea în oraș am trecut și pe lângă moscheea principală unde era plin de lume. Era zi de vineri și toți veniseră la rugăciune.

Souq Al Arabia

Pe lângă moscheea asta e și Souq-ul arabic, dar fiind zi de vineri, totul era închis ți părăsit. Abia după ora 13.00 avea să se mai deschidă câte ceva. Eu trebuia să rezolv cu schimbatul banilor că nu reușisem să schimb cu o zi înainte.

Sunt două malluri în Khartoum. Unul se numește Afra Mall și celălalt e Al-Waha Mall. Pe Al-Waha l-am găsit închis așa că m-am dus din nou la Afra Mall. Se numesc ele mall, dar sunt mai mult un fel de shopping centres. Au scări rulante dar nu funcționează etc.
La Afra Mall am găsit exchage-urile închise. Erau închise pe toată durata zilei.
Vorbisem cu Shoukri în ziua precedentă și-mi zisese că mă ajută el cu schimbatul banilor. Despre locurile care vreau să le văd îi spusesem că vreau să văd „dervișii” și îmi promisese că o să mă ducă el la ei. Din ce știam eu, chestia asta se putea întâmpla doar vinerea.
M-aș fi dus și singur dar eram blocat deoarece nu mai aveam pounzi sudanezi.
Pe seară m-am întâlnit cu Shoukri și am schimbat niște bani la un prieten de al lui. Dai două hârtii și iei un teanc. 🙂
Ei trebuiau însă să meargă la o nuntă și nu am mai apucat să mergem la derviși dar mi-a zis să stau liniștit că o să-i vedem. Mă gândeam cum naiba o să-i mai vedem că doar Vinerea își fac de cap.
Am mai stat la povești cu el și prietenii lui la una din ceainăriile improvizate pe marginea drumului.
Mi-a plăcut atmosfera asta relaxată și băutul de ceai pe trotuar.

Sâmbătă 10.11.2018
La hotelul care stăteam plătisem doar 2 nopți de cazare deoarece nu avusesem destui pounzi sudanezi să plătesc mai multe nopți. Schimbasem doar 100 de dolari în Wadi Halfa și cheltuisem cu drumul și cazările. La început nici nu mă gândisem să stau foarte mult în Khartoum, dar treaba cu Ambasada României m-a blocat până Miercuri.
Vorbisem cu una de la recepție să mai iau niște nopți de cazare, dar ceva nu știa bine engleză și din ce înțelesesem eu nu mai aveau camere libere. Așa că a doua zi eram pregătit să-mi iau bocceluța și să mă apuc să caut alt hotel.
A doua zi îmi pregătisem bagajele și eram gata de plecare, dar a venit la recepție cea care știa engleză și am aflat că mai puteam rămăne. Am mai plătit pentru vreo 4 nopți. Nu aveam nici un chef să mă apuc să caut alt hotel.
În timpul zilei m-am mai plimbat prin oraș și am fost să văd unde e Ambasada Etiopiei, deoarece a doua zi, Duminică, când se deschidea trebuia să fiu acolo foarte de dimineață. Iau doar un anumit număr de aplicații în fiecare zi și dacă vii prea târziu te învită în ziua următoare.

Unde să mănânci în Khartoum?

 

Restaurantul Ozone e locul unde găsești expații

Cel mai faimos restaurant vestic e numit Ozone. E situat în unul din giratoriile din Khartoum2. Are proprietari străini și standardele sunt ridicate. Era o englezoaică pe acolo care primea și saluta clienții. Majoritatea clienților erau albii de pe la ambasade și localnici mai de fițe.
Prețurile sunt ceva mai ridicate față de celalte restaurante locale, dar standardele și meniurile sunt vestice. Aveau cafea foarte bună și atât la lunch cât și la breakfast erau foarte buni. Era interesant să urmărești ceilalți clienți. Dacă ești expat la acest restaurant trebuie să vii ca sa te faci văzut. Am fost de câteva ori aici, fiind destul de aproape de hotelul meu. De asemenea am simțit de câteva ori nevoia unei guri de oxigen (sau Ozon, dacă vreți), ca o schimbare la praful și nebunia din oraș.

Restaurantul Yemeni

Și acest restaurant era în apropierea hotelului meu și era cu mâncare din Yemen. Prețurile mult mai rezonabile și mâncare pe săturate. Prima dată când am venit aici era plin de fum înăuntru. Un fum alb. Mă gândesc că au ars ăștia carnea la grătar de au făcut-o lată. Mai apoi mi-am dat seama că ardeau tămâie sau chestii din astea de cadelniță, pentru a da un miros frumos.
Am întâlnit în multe locuri în Sudan arsul de tămâie. Au niște castronașe speciale sub care pun niște cărbuni și tămâia deasupra. Mai ales la băutul cafelei e frumos să stai în fumul ăla. E un fel ca la slujba de duminică de la noi, dar cu cafele.
La restaurantul ăsta am mâncat ceva în stil arăbesc. Carne de oaie și pui pe un pat de pilaf. Mai dădeau și câte o ciorbă înainte. Am mai mâncat astfel de mâncăruri prin Iordania și chiar prin Turcia.

Restaurante de tip Fast Food

Chiar dacă în Sudan nu ai să găsești nici un lanț internațional de restaurante fast food ca MacDonalds, Burger King, Pizza Hut, KFC, etc, asta nu înseamnă că nu există variante. La doi pași de hotelul meu era un restaurant la care lucrau chinezi (sau ceva asiatici) și făceau un fel de „fried chicken” a la KFC și se numea KAK Fried Chicken. Peste drum era un altul cu burgeri de-i zicea: Real Burger and Pizza. Deci nici în Sudan nu scapi de acest tip de mâncare.
La unul din malluri, cred că la Al-Waha, am mâncat la o pizzerie undeva la ultimul etaj. Calitatea nu e extraordinară, dar mâncarea e comestibilă și ieftină. Tineretul prin astfel de locuri mănâncă.

Street Food

Pe stradă sunt și fel de fel de băieți cu falafel și alte din astea care ți le pune la ziar, dar nu prea mi-au inspirat încredere. Deoarece aveam alte opțiuni nu m-am riscat.
Yemeni și Ozone le recomand. Restul hamburgăreală și fried chickăneală, ieftine și bune de umplut stomacul.

Duminică – Ambasada Etiopiei și cum nu am luat viza

Ziua de duminică mi-am pierdut-o la ambasada Etiopiei. Am ajuns pe la 7.20 la ei și deja erau foarte mulți. Eu crezusem că am ajuns de dimineață. Am avut numărul 67. Se completează un formular, după care este o coadă pentru femei și una pentru bărbați. Femeile au altă sală și sunt luate primele.
Bărbații lasă toate telefoanele la intrare la un fel de casă și li se dă câte un număr cu care le pot ridica la plecare.
Apoi e o sală de așteptare, unde desigur stai să aștepți. Foarte mulți sudanezi așteptau pentru viză și veneau cu brațul de pounzi sudanezi ca să plătească pentru ea. Din câte am văzut toți au luat viza.
Pe la amiază, băieții etiopieni de la ghișee au pus de o pauză și a venit o tanti cu cafele și cu tămâie. Au afumat o cameră și s-au pus la băut cafele. Mai era un popă etiopian pe acolo cu o ditamai icoană la gât și cu straie roșu și verde. Ierarhic e ceva mai înalt dacă are aceste culori.
Am povestit cu un sudanez care vroia să meargă în Etiopia. Era arhitect, sau interior designer și făcuse școala în Cairo. Știa binișor engleza. Spunea despre egipteni că nu prea sunt ca lumea și că-s mari minciunoși. Comparativ cu sudanezii tindeam să fiu de acord cu el.
Vorbind despre Sudan mă întrebase cum îmi pare, și-i zisem că un lucru ciudat mi se pare că nu sunt nori deloc pe cer, iar al doilea e că e mult nisip peste tot. „Fără nori și cu mult nisip” – frumoasă caracterizare.
Pe la 14.00 a venit și rândul meu la ghișeu. După ce s-a uitat la pașaport și a văzut că e românesc, a început să se uite pe o listă A4 lipită lângă el. Colțul de jos al listei era rupt și nu găsise România. Îl mai întreabă pe unul lângă el și se hotărăsc că nu-mi pot da viza. Ne pare rău nu vă putem da viză!
Am mai încercat să-l lămuresc, dar omul hotărât. Nici o șansă.
Mi-a zis că pot să iau viza online dar trebuie să zbor. Îl întreb, dacă zbor la Addis Ababa, pot să ies din țară pe cale terestră? Zice că nu știe, să-i întreb pe ăia de la avioane. Păi tu ești ambasadă și mă pui să întreb linia aeriană cum stă situația?
Era clar că nu rezolvam nimic cu ei.
M-am întors la hotel, amețit de cap, făcâdu-mi planuri ce fac mai departe. Mă întorc în Egipt, pot zbura mai departe, sar peste Etiopia? Ce fac?
Noroc că mi-a mers netul și am făcut aplicație pentru E-visa. În vreo 10 minute mi-a venit okul și emailul cu viza. Am plătit 52 de dolari pe ea.
Apoi la avioane am găsit cea mai ieftină companie ca fiind Badr Airlines – un low cost cu sediul în Khartoum. Mă gândeam cum am să plătesc cu cardul, online, deoarece cardurile nu merg în Sudan. Băieții au rezolvat însă și problema asta, aveau un birou în Dubai și încasau acolo.
Am dat 75 de dolari pe biletul Khartoum-Addis Ababa și plecam într-o Joi, la o zi după ce rezolvam la Ambasada României. M-am relaxat. Puteam să ne întoarcem la vizitarea Khartoumului.
Nu mai avea rost să citest despre celelalte orașe pe care le-aș fi avut în listă. Aveam în plan să merg pâna la Kassala, dar a trebuit să renunț.
Pentru trecerea în Etiopia terestru ar fi trebuit să merg în orașul Al Gadarif, după care treceam spre Gondar. Din Khartoum existau autobuze spre Gadarif de la o stație din sudul orașului numită Al Berri.

Ce am mai vizitat în Khartoum?

 

Muzeul Ethnographic

Intrarea e gratis.

Majoritatea muzeelor din Khartoum par a fi rămase de pe timpul englezilor, sau dacă nu de pe timpul britanicilor, cei ce le-au aranjat par să fi fost instruiți de englezi. Doar acest lucru, de muzeu aranjat în stil colonial, e suficient pentru a zice că mi-a plăcut să le vizitez. La muzeul etnografic sunt manechine, poze și câteva obiecte care arată diferitele triburi din Sudan. Ce pare să le deosebească (și asta am văzut în toată Africa), sunt animalele cu care se înțeleg ei cel mai bine. Un trib e specialist în cămile și sunt nomazi, alt trib e specialist în vaci și au fel de fel de obiecte și unelte făcute din piei de vacă, altul se ocupă cu agricultura ș.a.m.d.
Interesantă mi s-a părut capcana pentru hipopotami. Se punea un fel de obstacol pe unul din canalele care duceau la fluviu, iar într-un copac era legată un trunchi de copac cu o suliță în el. Când hipopotamul trecea pe sub el i se dădea drumul.
De asemenea interesante au fost și câteva poze cu niște bărcuțe făcute din papirus. Nici hipopotamii nici bărcuțele astea din papirus nu mai există în zona Khartoumului (dacă au existat vreodată).
Mai sunt câteva modele. Unul dintre ele arată folosirea roților pentru irigații. Un măgar sau o cămilă se învârte în cerc și scoate apa din fluviu pe un sistem de moară, după care ea este distriubuită prin canale. Și astfel de metode au dispărut acum majoritatea agricultorilor folosind motoare diesel, sau alte motoare mai mici adaptate.
O vizită la acest muzeu nu durează mult, deoarece e foarte mic, dar e interesant pentru a vă face măcar o idee despre diferitele triburi din Sudan.

Natural History Museum (Muzeul de Istorie Naturală)

Intrarea 10 Pounzi Sudanezi

Aici desigur că e un muzeu cu animale, majoritatea împăiate. Au un leu împăiat și un ghepard. Câteva cranii și foarte multe păsări împăiate. Una la loc de cinste era Shoebill Stork. Văd că în românește e tradus ca Barza De Balenă. La acest muzeu a fost prima dată când am văzut-o și am crezut că e un fel de Dodo, dispărută de ceva vreme. Aveam să văd această barză vie mai apoi în Uganda. E o pasăre deosebită și e la mare căutare de către iubitorii de păsări care vor să o vadă în sălbăticie.
Un alt exponat interesant a fost un craniu de elefant și picioarele din față. După cum arătau suporturile în care stătea craniu probabil ca a avut și fildeș prezentat cândva, dar care a dispărut mai apoi.
Sunt multe vitrine cu fel de fel de păsări mici, puse pe familii și cu etichetă cu denumirea sub ele.
Mai este și un departament cu roci și geologie. Chiar dacă muzeul e mic este destul de bine aranjat și se simte din nou influența britanică.
În spatele clădirii sunt câteva țarcuri mici și cuști pentru șerpi.
Au un crocodil, niște broaște țestoase africane și mai mulți șerpi. Mai multe din cuștile șerpilor erau goale.
Deci e și un fel de mini-zoo.

Insula Tuti

Costuri – Gratis

Insula e la confluența Nilurilor. Vroiam să merg aici în primul rând să văd unde se unesc cele două fluvii și să văd diferența dintre culorile apei. Nu-mi era încă clar dacă ajunsesem pe podul care trebuie în zilele precedente. Există un pod de pe lângă Nile Street și se ajunge direct pe Insulă. Am mers pe jos până am ajuns în capătul insulei. Pe jos faci cam o oră până ajungi în capăt. Pe insulă este un fel de sat care cică e de prin secolul 15. Clădirile sunt pe un singur nivel și de obicei au garduri înalte, zidite. De la pod este ceva drum asfaltat, dar mai apoi asfaltul dispare iar drumurile sunt foarte strâmte, doar tuk tukurile intră pe acolo.
În capătul insulei am ajuns pe niște câmpuri agricole și într-un loc unde făceau cărămizi. Pe maps.me, locația era trecută ca fiind un „fort”, dar nu e nici un fort. Cărămizele sunt făcute din pământ, după care sunt puse la uscat iar mai apoi clădite în forma unui fort. Sunt clădite așa pentru ardere. Interiorul e lăsat gol și se face foc dedesubt pe durata a mai multor zile. Aveam să văd această tehnică foarte des folosită în Uganda.
Am trecut prin fel de fel de ogoare, cu șănțulețe cu apă. Se auzeazu motoarele care scoteau apa din Nil. Tipul de agricultură e foarte similar cu cel din Egipt.
Am ajuns și în capăt dar apa era din nou la fel, tulbure și pe stânga și pe dreapta. Am vorbit cu niște fermieri de acolo, care mă invitaseră la ceai și mi-au spus că culoarea apei e diferită în funcție de cum sunt anotimpurile ploioase în amonte. În alte luni, culoare apei chiar e diferită. În Noiembrie, când am fost eu, ambele au aceeași culoare.
A fost interesantă și această plimbare, dar nu aș putea spune că a fost ceva deosebit. Probabil că merită atunci când se poate observa această difență în culoarea apei.
La întoarcere am luat un Tuk Tuk până la pod, care m-a costat 50 de pounzii. Adică un dolar.
În celălalt capăt al insulei era un fel de cafenea, cu multe scaune de plastic puse în apă. Cred că foloseau locul ca un soi de plajă. Stăteai și beai un ceai cu picioarele în apă. Interesant sistem.

Vaporul Melik, al Lordului Kitchener

Lordul Kitchner a fost cel care a răzbunat moartea lui Gordon și a venit cu o flotilă pe Nil, dinspre Egipt, aducând Sudanul sub dominație britanică. Acest vas e înnămolit undeva lângă Nile Street. E din fier și are niște tunuri și mitraliere. Pentru mai mulți ani a fost folosit ca restaurant la un fel de club al englezilor.
Și acum în zonă e un fel de club. Intrarea e gratis.
Mai este un vas în Omdurman, dar acela l-am văzut noaptea și nu am înțeles mare lucru. Cel mai interesant dintre cele două pare să fie Melik.

Piața din Omdurman și Casa lui Khalifa

Omdurman e orașul de cealaltă parte a Nilului. Deși toate aceste orașe au nume diferite, adică e Khartoum, Bahri și Omdurman, ai putea zice că-s unite sub Great Khartoum. Am luat un taxi prin Tirhal până acolo.
Casa lui Khalifa e un muzeu al locuinței liderului spiritual care a condus lupta împotriva englezilor. Am găsit acest muzeu în renovări și era închis turiștilor.
Lângă Casa lui Khalifa este Mormântul Lui Mahdi. Un mausoleu interesant cu două sicrie înăuntru. Mahdi a fost conducătorul religios al Sudanului. Britanicii când au venit au distrus mausoleul, dar a fost reconstruit mai apoi. Acoperișul primului mausoleu se află în curtea Casei lui Khalifa.
După ce am găsit muzeul închis m-am plimbat prin piața din Omdurman care este foarte întinsă. Are însă o logică, deoarece în general sunt grupați pe lucrurile care le vând. Este un loc al cizmarilor, un loc al croitorilor cu mașinile de cusut în aer liber, un loc al frizerilor, care erau unul lângă altul de-a lungul unui zid.. etc. Mai există și o străduță a celor cu magazinele de suveniruri. Au fel de fel de piei de animale cu Sudan scris pe ele, coarne și bastoane sculptate. Nimeni nu a tras de nimeni și mi-au părut foarte corecți la preț.
Pe străzile, fiecare pe unde a prins sunt fel de fel de comercianți ambulanți care își întind pătura și încearcă să vândă ce apucă, tricouri, sandale și alte chinezisme.
Am cumpărat un tablou pe pânză deoarece era ușor de cărat, dar cred că se pot face adevărate afaceri pe aici, turiștii fiind foarte puțini.
E interesant să urmărești oamenii. Sunt cei mai închiși la culoare care vin din sud, sunt cei mai arabi ..etc. A fost o experiență interesantă, iar faptul că nu trage nimeni de tine un mare plus. Nu te bagă în seamă, nu se uită direct și probabil te pândesc doar pe furiș.

Muzeul Palatului Republicii

Acest muzeu e deschis trei zile pe săptămână și intrarea este liberă. Este în spatele Palatului Prezidențial, iar intrarea e pe o stradă paralelă cu Nile Street. Eu cred că l-am vizitat într-o Miercuri.
Muzeul e amenajat într-o veche catedrala Anglicană construită în 1912 în timpul stăpânirii britanice.
În afara muzeului sunt mai multe mașini de stat care au fost folosite de diferiți președinți și musafirii lor. Chiar este trecut și numele lui Ceaușescu, chiar dacă l-au scris greșit.
În interiorul bisericii sunt câteva tablouri cu Kirtchener, regele și regina și alți înalți britanici, iar povestea merge cronologic povestind despre luptele cu britanicii și independența Sudanului.
În diferitele vitrine sunt cadouri primite de președintele republicii ( în special Bashir) de la diferiți lideri ai lumii. Foarte multe cadouri de la chinezi și arabia saudită, aratând strânsele relații de prietenie dintre aceste țări. Un cadou interesant mi s-a părut cel de la Yasser Arafat, o cutie cu mother of pearls, foarte frumoasă.
În alte vitrine sunt fel de fel de medalii, săbii și puști vechi.
Un lucru interesant e că vitraliile reprezentând diferiți sfinți nu au fost sparte. De asemenea au o orgă veche. Mai mulți militari britanici au fost îngropați în această biserică.
Interesant de vizitat acest muzeu atât pentru a simți influența britanică cât și a vedea istoria și relațiile de prietenie ale Sudanului din perspectiva lui Bashir. Acum după revoluție e posibil ca unele lucruri să se schimbe.

Khartoum War Cemetery

Cred că am citit despre acest cimitir pe tripadvisor și mersesem să-l văd când nu știam ce altceva să mai vizitez. E un cimitir al soldaților britanici decedați în campaniile din Africa în primul și al doilea război mondial. Era în apropierea hotelului meu și îmi era cumva în drum. E înconjurat de ziduri și are o poartă de acces. Foarte multe morminte cu cruci iar cimitirul este destul de îngijit. Gazon tuns etc. E frumos că englezii își cinstesc soldații morți pe aceste meleaguri. Pentru unele morminte care nu au mai fost găsite au ridicat memoriale.
E interesant de văzut, dar nu aș face eforturi să trec pe aici dacă aș avea altceva de făcut. Probabil că e de mai mare interes celor interesați de aceste războaie.

Ambasada României din Khartoum

Asta nu prea se califică drept obiectiv turistic dar din moment ce am ajuns până acolo să zic două vorbe. Nu vreau să intru nici în prea multe detalii deoarece chiar dacă la început am fost luat din scurt și tipic pentru organele statului român, până la urmă domnul a fost chiar ok.
La telefon îl întrebasem pe consul dacă va fi ușor să o găsesc și mi-a zis să stau fără grijă că e cea mai mare clădire de pe acea stradă.
A avut dreptate. E o clădire impunătoare înconjurată de ziduri înalte cu sârmă ghimpată în vârf. Zidurile zici că-s de la închisoare. Suni la un interfon și ușa se deschide.
Consulul era singur în ditamai clădirea.
Marmură pe jos și un ditamai tablou cu Eminescu. Nu știu cum se cheamă stilul ăsta arhitehtonic dar e stilul nostru autohton din frumoasa Epocă de Aur, cu marmură și pereți tencuiți într-o imitație de lambriu.
Pe o hârtie A4 lipită pe măsuța din hol, oaspeții era sfătuiți în română și în engleză să nu se apese prea tare pe scaune, că le îndoaie.
Mi-a adus aminte cumva de ambasada Coreei de nord pe care am văzut-o în Cambodgia. Atunci când ești o țară săracă, găsești una și mai săracă, unde mergi și te dai mare.
Ambasada are încă mult de lucru cu tineri sudanezi care vin la studii în România.
Chiar am fost întrebat de sudanezi cum de că România le oferă această șansă. Le-am zis că ma gândesc că se datorează faptului că eram un fel de satelit al Rusiei și urmam politica rusească în Africa de răspândire a socialismului și formarea de viitoare cadre și lideri.
După perioada colonială, războiul rece a lăsat urme adânci în Africa și e interesant că a jucat și țara noastră un rol. Clădiri ca Ambasada României din Khartoum stau mărturie a acelor vremuri.
Vizita aici mi-a adus aminte de tinerețe și că deși suntem o țară în schimbare trebuie să ne acceptăm și trecutul. Dinozauri sigur mai există și în zilele noastre.

Dansurile dervișilor și o vizită nocturnă la Casa lui Khalifa

Miercuri seară m-au sunat și prietenii mei sudanezi și au trimis un taxi după mine să mă aducă în Omdurman. Credeam că pierdusem dansurile dervișilor, deoarece se desfășoară doar vinerea. Deși Shoukri îmi spunea să stau fără grijă că mă va duce la ele nu prea vedeam cum avea să facă deoarece nu mai prindeam altă Vineri în Khartoum.
Îmi amintesc că Shoukri fusese oarecum amuzat că ăsta era lucrul pe care doream să-l văd în Khartoum. Se pare că mulți tineri, deși sub un regim strict religios, nu prea se interesează de astfel de evenimente.
Am ajuns din nou în Omdurman, pe seară, deja se întunecase și era plin de lume. Într-un spațiu în aer liber avea loc un fel de festival și am înțeles de la Shoukri că se organiza datorită zilei de naștere a Profetului.
Era un fel de târg (expo) al dervișilor. Fiecare avea amenajat câte un spațiu unde dansau și cântau sau predicau.
I-am văzut pe cei în verde, care sunt cei faimoși pe care grupurile de turiști îi văd vinerea, dar pe lângă ăia erau mulți alții.
Unii aveau mai mult succes și mai mulți privitori, iar alții mai puțin. Interesant e că participau și mulți copii. Femeile de obicei aveau un loc separat de unde priveau.
Chestia proastă e că fiecare grup avea difuzoarele lui și era o hărmălaie de te durea capul.
Pe lângă acest târg al dervișilor erau standuri cu fel de fel de dulciuri și din ce îmi spunea Shoukri
le fac special doar în această perioadă.
Plimbându-ne printre derviși am văzut și vârful mausoleului lui Mahdi și mi-am dat seama că fusesem pe aici. Le-am zis prietenilor mei despre Casa lui Khalifa și că îmi dorisem să o vizitez dar o găsisem închisă. Mi-au zis hai să mergem să vedem, să verificăm.
Cred că era vreo 10 sau 11 noaptea.
La Casa lui Khalifa erau doi soldați de pază. Prietenii mei au vorbit ceva cu ăia și ne-au lăsat să intrăm în curte. Am înțeles mai apoi că le dăduseră ceva bani, dar nu au vrut să ia bani de la mine. Soldatul a venit cu noi și ne-am pozat cu niște mitraliere și cu cea mai veche mașină adusă în Sudan – un Arrol-Johnston (vezi aici). Deși era în spatele unui gard, a deschis și s-au suit în ea. E un fel de trăsură cu motor.
Am mai văzut fel de fel de tunuri și vechiul acoperiș al Mausoleului lui Mahdi. Într-o vitrină era și o uniformă mahdistă.
Sunt multe povești despre Gordon și bătăliile din Omdruman, dar acest articol este deja prea lung.
Vizita asta nocturnă la Casa lui Khalifa se numără printre experiențele de top pe care le-am avut în Sudan. La intrarea în curtea casei este o placă memorială pusă de englezi unde scrie că un soldat (sau ofițer) britanic a murit chiar în acel loc în timpul războiului.
Am mai fost cu mașina prin niște locuri unde erau diferite fortificații din acea perioadă a luptei de la Omdruman și am mai văzut un alt vas al lui Kitchener care e într-un fel de parc.
Ne-am plimbat până la vreo unu noaptea în seara aceea.
A doua zi la amiază am zburat din aeroportul din Khartoum înspre Etiopia
Sudanul mi-a lăsat o impresie și o amintire frumoasă mai ales datorită oamenilor deosebit de calzi și primitori.

Sper ca viitorul să fie unul bun pentru ei.

Citește și continuarea aici.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
, ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.