Zanzibar e o regiune autonomă aparținând de Tanzania. Un arhipelag format din mai multe insule în apropiere de coasta Est Africană. O destinație turistică renumită cu o istorie interesantă. Cât costă o vacanță aici? Se poate vizita și cu un buget redus?
Continuare de aici.
Zanzibar. Atât de frumos sună, că vrei să-l vizitezi doar când îi auzi rostit numele.
Aceeași atracție sonoră o mai exercită pentru mine Timbuktu, de exemplu. Nu e important ce găsesc acolo, dar e un loc care parcă se cere vizitat, doar pentru a-i auzi clincăitul pe limba localnicilor.
Cum ar fi să mergi undeva prin preajma lui și să începi să ceri direcții?
-Nu vă supărați, pentru Zanzibar, fac stânga sau o iau drept înainte?
-Aaa…vapor! Mulțumesc! Hmm.. Complicat! How about Timbuktu? 😀
Ce știam despre Zanzibar?
Auzisem cu câțiva ani în urmă, când am fost într-o iarnă în România, despre un cuplu care a fost în vacanță în Zanzibar. Nici nu știam exact pe unde e arhipelagul ăsta, dar ce putea să fie mai criminal, când tu stai în izmene și cojoc dârdâind de frig, iar altul stă sub coconut trăgând din pai la Margherite iar după două săptâmâni se întoarce bronzat ca un pirat. Aroganța supremă!
Auzi Domnule, să mergi ca la Mamaia dar în toiul iernii! Să moară dușmanii toți!
Nu-ți mai dă inima nici să dai la lopată, nici să cureți zăpada, nici să aduci lemne pentru foc, tot ce ai în cap e nenicul sorbind din Sex on the Beach pe plaje imaculate, spălate suav de o mare în nuanțe de turcoaz în care înoată foto modele în chiloței catifelați.
-Dar cât te-a costat aventura, maestre?
-Ei nah, am spart și eu câteva mii de euro! Doar o viață avem!
Și uite așa se nasc stereotipurile.
Am început să gândesc că Zanzibar e o destinație exclusivistă, unde nu e de mine. Nu aveam mii de euro de spart pentru vacanțe exotice. Cel puțin nu în călătoria asta.
Am fost nehotărât mai mult timp dacă să merg până acolo sau să evit destinația.
Ce mă deranjează cel mai tare e când o ard cu prețurile pentru non rezidenți. Pentru localnici și rezidenți au un preț, iar pentru turiști alt preț. Dar asta nu e doar în Tanzania, se întâmplă peste tot.
Până la urmă nu am putut rezista tentației și mi-am zis că trebuie să ajung și eu până în Zanzibar, să mă selfuiesc pe plaje cu coconutul în colțul gurii.
Am mai întârziat-o prin Uganda, să treacă perioada anului nou, când năvălesc Europenii în Zanzibar, să se bronzeze de Revelion și își pot aduce copii în perioada vacanței de iarnă.
Aveam emoții și din cauza costurilor cazării. Trebuia să vizitez în off – season, nu?
După ceva căutări, am văzut că nu e chiar așa de speriat cu cazările cum am crezut, găsind un hostel la 40 de dolari pentru 3 nopți. Dar am să revin la problema cazării. Să le luăm pe rând. Să vorbim despre vapoare întâi.
Vapor rapid către Zanzibar din Dar Es Salaam – Azam Marine (Kilimanjaro)
Cea mai cunoscută companie care efectuează curse între Dar Es Salaam și Zanzibar, se numește Azam Marine (https://azammarine.com/).
Au mai multe cataramane și efectuează curse zilnice. Biroul lor e în portul din centrul Dar Es Salaam.
Biletul pentru rezidenți costă 25000 de shillings, iar pentru străini 35 de dolari. Trebuie plătit în dolari. Au patru curse pe zi, la: 7 : 00 AM; 9 : 30 AM; 12 : 30 PM și 16 : 00 PM. Călătoria durează aproximativ două ore.
Cel mai bine e de cumpărat bilete direct de la birourile lor. Mai sunt o serie de agenții foarte aproape de birourile Azam, la drumul principal, dar ăia probabil își iau comision. Tot cei de la alte agenții încearcă să culeagă clienții de pe stradă, sau să le vândă bilete.
Clădirea Azam e cu geamuri albastre și scrie mare pe ea „Azam Marine Kilimanjaro Fast Ferries.”
Când am fost să-mi iau bilet, erau patru birouri înăuntru: VIP, Royal Non-Residents și Residents Only. Doar la cel cu Residents vindeau bilete și vindeau și turiștilor tot de acolo. Am plătit 70 de dolari bilet dus-întors la Economy Class. Am luat vaporul de dimineață de la 7 și mi-au spus să fiu la 6 dimineața în port pentru îmbarcare.
Mai există niște vapoare mari care circulă în timpul nopții. Unul dintre ele se numește Sea Horse Ferry. Din Dar pleacă pe la amiază și ajunge dimineață în Zanzibar, iar la întoarcere pleacă pe la 22.00 și ajung la 6 dimineața. Stau în larg și așteaptă mareea pentru a acosta. M-am gândit inițial să merg cu ele, salvam câțiva dolari, dar sunt sigur că nu m-aș fi odihnit bine și am renunțat. Cu oboseala aferentă și timpul pierdut, aș fi pierdut mai mult decât aș fi câștigat.
Ziua îmbarcării și călătoria spre Zanzibar – Stone Town
Am mers pe jos până în port deoarece hotelul YWCA era destul de aproape. Am avut ceva emoții, deoarece am mai citit despre tâlhării la primele ore ale dimineții, dar nu am văzut nimic suspect. Zona aceasta a orașului e bine luminată. Erau mulți care mergeau la muncă, măturători de stradă etc.
N-am sesizat nimic periculos.
Am ajuns chiar prea devreme lângă birourile Azam, pe la 5:30. Am mai fost acostat de câțiva care vroiau să-mi vândă bilet, dar le-am zis că am deja bilet și nu am mai avut treabă. Mi-au spus că cei de la birourile Azam sunt închiși și doar de la ei pot cumpăra bilet la ora aia. Într-adevăr cei de la birourile Azam au fost închiși. Nu știu dacă se puteau cumpăra bilete și de pe vapor. Probabil că da. Oricum sunt destul de mulți țepari prin zona asta și trebuie avut grijă, dar nimic de speriat.
De-a lungul clădirii Azam s-a format o coadă și eram printre primii. Majoritatea erau localnici.
Străinii au venit cu taxiurile și erau asaltați de porteri.
Sunt fel de fel de băieți tineri cu veste pe ei și numere și au sarcina de a căra bagajele care trebuie date la cală. Cum apare o mașină în port, sau taxi, fug pe lângă mașină, pentru a se înțelege cu proprietarul și pentru a le căra bagajele la vapor.
Nu e cu adevărat nevoie de ei, distanța până la vapor, fiind doar de vreo 40 de metri după ce se deschid porțile, dar când nu știi și vii cu mașina, probabil nu scapi de ei. Am asistat la spectacolul lor și cum tăbărau pe bieții Mzungu. E o tehnică des folosită în Africa. Te înghesuiesc de parcă e cine știe ce urgență.
În prețul biletului la vapor ai voie cu o geantă de 25 de kg, dar trebuie dată la cală. Dacă ai genți în plus, trebuie plătit extra. O geantă mică încape sub scaun, dar cele mai mari nu încap.
La 6 au deschis porțile și am pornit spre vapor, frumos în șir indian. Porterii au mai sărit coada, în încercarea lor de a se mișca cât mai repede și de a mai găsi și alți clienți. Probabil că și mușterii lor aveau bilete de VIP sau Royal.
Este un loc unde se lasă gențile și ți se dă un număr. Eu aveam doar rucsacul și am întrebat dacă pot să-l iau cu mine și au zis ok. Dar gențile mai mari trebuie lăsate.
După ce am trecut de faza cu bagajele, mai au niște saloane de așteptare. Cei care au plătit VIP sau Royal, au salon de așteptare separat.
După ce s-au mai adunat ceva oameni au început îmbarcarea. Inițial pe mine m-au băgat la clasa Business, sau VIP (ce-o fi fost), dar după ce am pornit, a venit un angajat și m-a întrebat dacă vreau să plătesc 5 dolari în plus ca să stau la Business. Am zis că nu și m-am dus la Economy. Nu se dau locuri și fiecare stă unde prinde. Am prins loc la geam, dar nu e cine știe ce panoramă.
Nu e mare diferență între clase, la Economy fiind chiar mai liber.
Vapoarele arată foarte bine și serviciile sunt de calitate, dar sunt un fel de Wizz – Blue și ăstia, neștiind cum să mai ciupească un ban în plus. Per total călătoria a fost interesantă. La întoarcere a fost aceeași manevră. Deși erau ceva valuri nu s-a simțit nimic, nu am văzut pe nimeni să aibă rău de mare.
Sosirea în Stone Town – Zanzibar City.
Am ajuns pe la 9 , sau 9:30 în Zanzibar. Insula e foarte joasă și se vedea turnul, prăbușit acum, Casei Minunilor (House of Wonders) și turnurile bisericii Sf Iosif și minaretul Moscheii cele mari. Astea sunt reperele mai înalte. Se trece prin fața zonei palatului și Parcului Forodhani Gardens și se ajunge în port, care e foarte aproape de toate atracțiile turistice.
Deși face parte din Tanzania, Zanzibar e o regiune autonomă și fac ceva nazuri. Trebuie completat un formular la intrare și ieșire în țară, îți aplică viză în pașaport și mi-au cerut să vadă și Certificatul pentru vaccin de Febră Galbenă. Probabil când vii cu avionul, nu e nevoie de certificatul de febră galbenă.
Procedurile din vamă au durat puțin și am pornit pe jos spre hostelul meu care era peste drum de Casa lui Freddy Mercury.
Am făcut vreo 15-20 de minute pe jos până acolo, din port. Mai citisem câte una alta despre atracțiile din Stone Town și în drum spre hotel bifasem deja vreo cinci: Vechiul Dispensar, House of Wonders, Forodhani Gardens, Vechiul Fort și Casa lui Mercury.
-Mamă, mă gândesc, nici nu am apucat să las geanta la hotel și deja am vizitat jumătate de Stone Town! 🙂 Poate ar trebui să mă întorc la vapor? 🙂
Cazare la Hostelul Lost & Found în Stone Town
Chiar peste drum de așa zisă Casă a lui Freddie Mercury (astăzi Tembo House Hotel) este hostelul la care am stat. Pentru trei nopți de cazare am plătit 13.50 dolari, la care s-au adăugat 8 dolari tourism fee și 1 dolar goverment fee / pe noapte, rezultând un total de 40,5 Dolari.
Jos au doar o mică recepție, după care se urcă la primul etaj unde e un fel de sitting area, iar la ultimul etaj e dormitorul și băile. Sunt vreo patru băi separate, cu duș, foarte frumos aranjate, iar paturile din dormitor sunt ca un fel de mini-camere, cu o saltea de două persoane. Fiecare are priză și bec separat, plus perdele pentru intimitate. Un fel de capsule hotel, dar cu capsule mari. Foarte bine gândit.
Tot în camera cu dormitorul mai au și niște seifuri cu cifru, doar pentru genți mici.
De când începusem călătoria asta era prima dată când stăteam la hostel.
Una din ideeile călătoriei era să încerc stilul ăsta de viață de backpacker, dar până aici, ori nu au fost hosteluri deloc, ori hostelurile erau mai scumpe decât o cameră de hotel pentru localnici.
Și hostelurile astea nu sunt peste tot. Se fac acolo unde este o rută de rucsăcari. În cameră aveam și un aparat de aer condiționat și un balcon, ceea ce a fost foarte bine. Aerul condiționat mergea aproape non-stop.
Din balcon puteam vedea casa lui Mercury. Interesant punct de vedere.
Dormitorul era mix iar turiștii erau de tot soiul. Au fost și ceva chinezi si americani și un japonez. Unii dintre ei știau să călătorească, alții se vedea că sunt aerieni. De obicei îți dai seama după genți.
Mi-a plăcut sejurul la acest hostel și mai ales că se putea sta în condiții foarte bune, în inima Stone Town, la o aruncătură de băț de port și de mare, la prețuri convenabile și în condiții decente.
Check-inul se făcea după amiază, așa că am lăsat rucsacul și am pornit în explorare.
Plimbare în Stone Town și oferte de tururi
Am pornit prin oraș în explorare. Pe lângă Forodhani Gardens deja am fost acostat de căpitanii de bărcuțe pentru tur la Prison Island. Mă văzuseră că am trecut cu geanta din port și știau că sunt new în town. Primul dintre ei mi-a cerut 30, dar nu am stat mult la povești să înțeleg dacă vreo 30 de dolari sau 30000 de shillings. Un al doilea căpitan de vaporaș a vrut 15 dolari pentru un shared boat și a zis că are un grup care pleacă la 14.00.
Prison Island e o insulă la câțiva kilometri distanță unde sunt câteva țestoase gigantice donate de către cei din Seychelles. Abia venisem cu vaporul și nu aveam chef să mă duc iar pe apă. Aveam ce explora unde eram și o puteam face și gratis. I-am zis că am să mă gândesc și mai vedem.
Totul e foarte relax, nu sunt agresivi ca prin alte părți și se pot găsi tururi foarte ușor. Bărcile de tururi sunt parcate în două locuri – undeva lângă port, lângă restaurantul cu tematică Freddy Mercury și lângă plaja din Zanzibar. Ambele foarte ușor de găsit și de negociat direct cu căpitanii de vas.
Am mai văzut o tabelă la una dintre agenții, iar celelalte tururi erau:
*Spice Tour – vizită la o fermă de mirodenii. Ți se explică diferite plante, la urmă pimești o coroană împletită din frunze
*Jozani Forest – o pădure unde se pot vedea maimute Red Colubus, o specie endemică.
*Prison Island – nu călări țestoasa
*Dolphin Tour – Swim with Dolphins, îl gâdili pe Flipper pe burtă
*Boat Safari – te dai cu barca, faci baie și snorkelling, papa în larg
*Stone Town Tour – te plimbi prin orașul vechi, monument UNESCo, cu ghid.
Cam astea par să fie cele mai populare tururi, dar mai mult ca sigur că sunt și altele.
Unde să mănânci în Zanzibar?
Chiar din prima zi mă gândeam la mâncare. Nu făcusem breakfast dimineața (nici nu aveam la hotel) și trebuia să înfulec ceva.
Cel mai renumit restaurant din Stone Town e:
-Restaurantul Lukmaan
E lângă Old Slave Market, e ușor de găsit. Prețurile sunt foarte rezonabile iar mâncarea e foarte bună . Am mâncat niște prawns în coconut. Am dat vreo 23000 de shillings. Au un fel de terasă și e popular cu localnicii.
-Restaurantul Massallah
E chiar lângă Lukmaan. Nu l-am văzut menționat prin ghiduri, dar întotdeauna aveau clienți și am intrat. Mâncarea a fost foarte bună. Fac și griluri într-un butoi din fața restaurantului. Fresh juice cam scumpe – am dat vreo 27000.
-Restaurantul Home Base
Cel mai bun restaurant pentru breakfast și restaurantul meu preferat din Stone Town. Nu departe de celelalte două. L-am găsit chiar în prima zi, dimineața. Era plin de localnici. Fac fel de fel de samosa, plăcințele și borek. Foarte bune, iar patronul Abdul e foarte corect. Au o masă cu ceainic și cafele de unde te servești singur. În ceaiuri și cafele pun și fel de fel de mirodenii, ca în Sudan.
În fiecare dimineață meniul se tot schimba. Și era plin de localnici.
Am mâncat în fiecare dimineață aici. Dădeam câte 2000 – 5000 de shillings, depinde cât de multe degustam.
-Restaurantul Archipelago
E pe malul mării și e frecventat mai mult de turiști. Mâncarea ok, dar nimic să te dea pe spate. Am mâncat niște prawns cu chips. Vreo 20000. E fain însă că poți bea o bere la ocean.
-Restaurantul Muhkys
Restaurantul ăsta l-am văzut în unul dintre filmulețele lui Mark Wiens, cel de la Migrationolgy. Restaurantul e chiar lângă port și merg aici mulți dintre cei care lucrează în port. Nu e în locație turistică și nu cred că ajung turiștii pe aici. Restaurantul e deținut de către indieni. Am mâncat niște tandoory chicken. Locul arată a bombă și e fără pretenții.
Carnea fusese friptă la grătar / butoi, dar apoi a fost reîncălzită la microunde. Mâncarea a fost foarte bună și ieftină – vreo 10000.
Nu mi-a plăcut faza cu microundele, dar probabil nu am venit eu când trebuie. Probabil că sunt ore la care vin hamalii, muncitorii din port la mâncare și atunci e proaspătă, în rest se merge pe principiul fast food. Pe scurt, fără pretenții, mâncare multă, bună și ieftină, dar bombă în rest.
-Mâncare stradală în Grădinile Forodhani
Nu am mâncat aici, dar poate merită încercat. Am mai citit și unele reviewuri proaste. În special gândită treaba pentru turiști. În fiecare seară se aranjează tarabe cu street food. Dispar în timpul zilei.
-Mercury Restaurant
Nu are nimic de a face cu Freddy, dar are multe poze cu el. Bun pentru o bere, dar am înțeles că mâncare nu e grozavă. E pe plajă deci enjoy the views.
Floating Restaurant
Mai există un restaurant plutitor, dar l-am văzut doar de la distanță. Dacă aș fi mers prin vreun tur cu barca, probabil m-ar fi dus la el.
Am mai fost la un restaurant la o bere, dar am uitat cum se chema. E o terasă peste drum de House of Wonders. Bun la maree, pe seară, când tinerii încep exchibițiile și săriturile în mare. Spectacol gratis.
În general se mănâncă foarte bine în Zanzibar și la prețuri foarte bune. Se prinde mult pește și fructe de mare din Oceanul Indian, deci mâncare este, slavă Domnului.
După cum am zis, dintre toate la care am fost, am fost cel mai plăcut impresionat de Home Base. Home food, for the locals, gusturi arăbești și indiene. Dar adevărul e că nu poți greși, cam pe nicăieri.
M-am apucat de vorbit de mâncare și am uitat de istorie.
Extrem de Scurt Istoric al Zanzibarului
Prima dată au venit băieții de pe mainland, vorbitorii de limbi Bantu care mai apoi au dat-o în Swahili. Din cele mai vechi timpuri Zanzibar a fost un loc unde se făcea comerț. Arabii și Indienii veneau pe aici să schimbe produse pentru fildeș, aur și altele. Din cauza vânturilor musonice, trebuiau să stea câte vreo 6 luni pe insulă, până așteptau vânturile prielnice să se întoarcă acasă. Rezultatul – tătic marinar indian sau arab – mămica tuciurie din partea locului. Se naște o nouă populație.
Pe la 1498 apare portughezul Vasco Da Gama, câțiva ani mai târziu arhipelagul intră sub influența portugheză. Pentru portughezi ruta era Mozambic, Zanzibar – Mombassa, Goa (India) și mai departe pe unde aveau ei treabă. Portughezii făceau distincție clară între musulmani, care erau considerați o clasă superioară și negrii de rând.
Prietenia nu a ținut tare mult, familiile bogate din Zanzibar cerând ajutorul sultanilor din Oman, care îi scapă de portughezi pe la 1698. Din 1832 până în 1840, Zanzibarul fiind chiar capitala Omanului, ca la moartea sultanului de atunci, care avea doi fii, regatul este împărțit și astfel se naște Sultanatul din Zanzibar.
Insula mai era cunoscută ca Insula Mirodeniilor iar pe lângă mirodenii produsele cele mai comercializate erau sclavii și fildeșul. Cel mai renumit negustor de sclavi era Tippu Tib, care organiza expediții militare în interiorul Africii. Unii dintre sclavi erau cumpărați pe prețuri de nimic de la liderii locali, alții erau luați cu forța. Erau obligați să transporte și fildeșul. Una din rutele de caravane spre Lacul Tanganyka, este astăzi linia ferată Centrală, construită de germani. Cei din Zanzibar s-au îmbogățit de pe urma acestui negoț, dar încă mai existau diferențe dintre elita arabă/indiană/swahilii și oamenii de rând. Stone Town a devenit un fel de Dubai al acelor timpuri, profiturile încasate din comerț fiind folosit pentru construirea diferitelor palate.
Acest aspect se vede și în felul cum e construit Stone Town. Palate și străduțe mici până la Creek Road, stil arăbesc, după care urmau cartierele sclavilor și săracilor.
Apar britanicii, care își exercită influența în zonă, aplicând noi legi anti-sclavie. Cea mai importantă putere colonială din zonă era Germania, care la acea vreme se acomodau în Dar Es Salaam, dar Zanzibar intră sub protecție britanică din 1890.
În 1896, un nou Sultan, nu e de acord cu britanicii, dar este trezit rapid la realitate, când are loc cel mai scurt război din lume, care a durat doar 38 de minute. Navele britanice bombardează palatul sultanului, după care acesta semnează un armistițiu.
Zanzibar nu a fost niciodată colonie britanică, dar a fost protectorat. Ceva similar cu Uganda.
În decembrie 1963, Regatul Britanic Unit, în linie cu acțiuni similare în alte colonii, încheie protectoratul, Sultanatul Zanzibarului devenind o monarhie constituțională. Asta ține doar o lună până în Ianuarie 1964, când are loc o revoluție iar sultanul fuge în Oman. Populația băștinașă se revoltă împotriva clasei conducătoare arabe. 20000 de morți și mulți imigranți, în special indieni și arabi. Puterea e preluată de un partid socialist, o lună mai târziu se unesc cu Tanganyka, și din combinația Tanganyka – Zanzibar, rezultă noua țară: „Tan – zania”.
98% din populație este musulmană în Zanzibar, iar croială etnică e încă puternic influențată de istoria specială a acestui loc. De aceea se și simt diferiți față de cei din Tanzania. Tanzanienii, din main land, au impresia despre zanzibarezi că sunt cam cu nasul pe sus, dar e mai complicat de atât.
Obiective turistice din Stone Town
Stone Town e foarte ușor de făcut. Are alei foarte înguste, pietonale și e foarte sigur. Sunt camere de filmat peste tot.
De o parte e marea, iar în celălalt capăt e Creek Road, care e un drum larg. După Creek Road, începe zona mai modernă și care nu prea are obiective turistice.
Toate orașele vechi sunt victimele materialelor de construcție pe care le au în zonă. Stone Town e construit din piatră de corali, care nu e foarte puternică și se sfărămițează ușor. Alte materiale nici nu prea aveau pe insulă. Clădirile sunt supuse și intemperiilor mării și umidității ridicate.
Cel mai bine e să te pierzi pe jos pe aleile din Stone Town, până le înveți.
Ușile din StoneTown
O caracteristică a caselor vechi din StoneTown sunt ușile caselor foarte frumos sculptate. Se pare că sunt de influență indiană sau persană. Multe dintre uși au și țepușe din fier, în India ar fi fost folosite împotriva elefanților de război, dar aici sunt pur decorative. Cu cât o ușă este mai frumos meșterită, cu atât mai mult arată bogăția și statutul familiei. Uși sunt multe și sunt foarte fotogenice.
Pe lângă coastă avem:
House of Wonders (Casa Minunilor).
Cu al ei turn cu ceas, care s-a prăbușit recent. În clădire aveau loc lucrări de renovare de mult timp, iar Sultanul Omarului promisese câteva milioane de dolari pentru restaurare. Nu se putea vizita în interior. Să vedem ce au să facă acum. Acest palat a fost primul care a avut curent electric și un lift, de aceea era numit Casa Minunilor.
Vechiul Fort
A fost construit de cei din Oman. E gratis și se poate vizita pe interior dar nu e spectaculos. Se organizează unele spectacole înăuntru. Aici e și centrul de informații turistice oficial. Se pot cumpăra tururi de la ei.
Vechiul Dispensar
O clădire veche construită între 1887 și 1894. Poate cea mai ornată clădire din Stone Town.
Grădinile Forodhan
Am vorbit deja despre ele. Un părculeț micuț – mâncare stradală pe seară.
Casa lui Tibbu Tip
E o reședință privată și nu se poate vizita interiorul. E aproape de:
Africa House Hotel
Care e hotel și acuma. Mulți dintre vizitatorii faimoși ai insulei au stat aici. Printre care și Livingstone.
În apropiere mai sunt câteva palate renovate drept hoteluri de lux, iar ceva birouri guvernamentale sunt tot în zona asta. Ambasada Omanului și Inalta Curte de Justiție sunt tot aici, în palate renovate.
Biserica Sf. Iosif
Biserică Catolică cu două turnuri, construită de francezi. Nu am vizitat interiorul. Nu am văzut să fie deschisă când am fost eu pe acolo. E un reper în Skylineul Stone Town.
Catedrala Anglicană
Construită deasupra vechii piețe de sclavi. Am văzut-o de afară. Nu am vizitat vechea piață de sclavi, care e un obiectiv popular și care trebuie plătit intrare. Oricum nu s-au păstrat multe din vechea piață de sclavi. Niște celule în pământ în care erau ținuți sclavii, în vederea vânzării la piață. În zona asta sunt mai multe restaurante bune.
Piața Darajani
Piața în care mulți localnici își fac cumpărăturile. Sunt împărțiți pe sectoare. Cea mai vizitată este clădirea Pieții de Pește. Pe o piatră rotundă din interior, pescarii vând la licitație. Apoi fiecare pescar are câte un fel de loc de beton unde își expune produsele și curăță peștele. Treaba e gândită bine, dar mirosul e cum e. De așteptat într-o piață de pește.
Pe afară sunt sectoare ale celor cu vegetale, cu mirodenii etc.
E bine de venit îmbrăcat mai modest în aceste zone. Îmbrăcămintea de plajă, ar trebui să fie folosită la plajă.
Creek Road
Drumul ce delimitează granița vechiului oraș Stone Town. Trece chiar pe lângă piața Darajani și tot aici sunt stațiile de dala dala spre toate colțurile insulei.
Blocurile Socialiste din Michenzani (Ng’ambo)
Zanzibar City, este împărțit în două de către Creek Road. Avem vechiul oraș istoric Stone Town, iar după Creek Road, avem Ng’ambo, tradus Partea Cealaltă. Această parte a orașului a început ca un fel de slum al sclavilor și al sclavilor eliberați, ca mai apoi numărul populației să crească să depășească numărul celor din Stone Town.
După Revoluția din Zanzibar, socialiștii veniți la putere s-au gândit să rezolve problema locuințelor și să arate poporului beneficiile unei țări multi-lateral dezvoltate. Companii Est Germane au construit aceste blocuri de locuințe în cartierul Michenzani. M-am simți ca pe vremuri, în copilărie prin cartiere, doar că mă ascundeam după coconut.
Un obiectiv din Zanzibar, care nu ar trebui ratat, după părerea mea. Trebuie doar de traversat Creek Road.
Am mai dat o tură prin Ng’ambo, dar nu-mi amintesc alte obiective. E interesant însă de văzut cum trăiesc oamenii de rând, departe de palatele și locurile turistice.
Casa lui Freddy Mercury
Mercury s-a născut în Zanzibar dar părinții lui au emigrat în Anglia când avea o vârstă fragedă. E interesant că acum e folosit ca simbol turistic pentru Zanzibar. Stilul de viață al lui Mercury, nu cred că e foarte apreciat de un zanzibarez tradițional. Dar dacă atrage turiști, de ce nu?
Un bloc de apartamente vopsit în galben, în care se zice că părinții lui Mercury ar fi avut un apartament. În prezent blocul e hotel, dar turiștii vin și-și fac poze cu ușa de la intrare, unde sunt câteva poze ale lui Mercury.
Casa în care s-a născut e în altă parte, dar eu nu am descoperit-o. Probabil am trecut pe lângă ea.
Așa zisă Casă a lui Mercury o vedeam în fiecare zi, deoarece hostelul meu era peste drum de ea.
Sărituri în mare în Stone Town, la ore de seară
În fiecare seară pe lângă Grădinile Forodhan, când nivelul apei crește în deajuns, tineri localnici vin la scăldat și fac fel de fel de sărituri în apă. Sunt unii care o fac mai bine, iar alții care nu sunt foarte profesioniști. E o chestie ad hoc, dar merită văzută.
O călătorie în nordul Insulei la Nungwi Beach – cea mai faimoasă plajă a Insulei?
Într-una din zile am vrut să merg să văd una din plajele faimoase ale insulei. Chiar în nordul insulei este Plaja Nungwi, unde s-au construit mai multe resorturi de lux. Există tot felul de guest houses și pentru alte categorii de clienți.
Am luat un dala dala de lângă Piața Darajani. La dus am avut un fel de vechi mini bus japonez. Am plătit 2000 de shillings. Am făcut vreo 2 ore până în nordul insulei.
Drumul era în lucru și mai erau unele zone cu gropi. Autobuzul nu intră prin toate stațiile de autobuz din toate satele, ca în Tanzania mainland. Lasă clienții în drum.
Când am ajuns în Nungwi, m-am speriat în ce hal arată drumurile din sat. Acolo unde nu era asfaltat era plin de gropi și un fel de argilă albă.
Locuințe sărăcăcioase, dar nu mai sărace ca-n alte părți ale Africii. Mă așteptam ca zanzibarezii să o ducă mai bine, dacă tot vorba aia, sunt cu nasul pe sus. Aveam fularul cambodgian la gât, ăla ce seamănă a fi saudit și un localnic mă strigă „Al Queda”. E bun că mă cred arab, dar se pare că arabii nu-s prea iubiți. 😀
Ajuns pe plajă, m-am plimbat de-a lungul coastei.
Plaja cu nisip alb, bărci pe apă, peisaj de vis. Resorturile diferă mult de la unu la altul. Sunt care arată foarte bine, altele sunt cam părăsite. Pe plajă găsești și vaci, iar beach boys și Maasaii sunt nelipsiți.
Maasaii vin din Serengeti să facă un ban pe insulă. Vând fel de fel de prostii și dau bine în poze cu turiștii. Au devenit un fel de mascote. Unele resorturi mai de lux aveau și oameni de pază, dar nu prea e nevoie.
Nu am văzut vreun pericol în Zanzibar, dar probabil că paznicii dau bine la turiști.
Sunt companii cu renume care au investit aici și oferă servicii de calitate celor cu grupurile. Mulți ruși, englezi și alte nații. Acum sunt și mulți români.
Foarte frumos pentru turismul de stat la plajă / mare etc.
Plaja din Nungwy e renumită și pentru faptul că în timpul mareei apa nu se retrage mult și poți face baie tot timpul zilei. În alte zone ale insulei, apa se poate retrage foarte mult în larg.
La întoarcere în Stone Town, nu am mai găsit autobuz ci au un fel de camionete Isuzu care le-au transformat în minibuse. Au acoperit bascula din spate și au pus două bănci. Sunt cam joase, intră plin de praf în ele și mai dai și câte un cap în tavan când trece prin gropi. Nah, suspensii de camionetă, nu de bus! Am decartat 2000. Deci m-a costat 4000 de shillings excursia asta.
Plajele din Stone Town, îmi par la fel de frumoase. Dacă este cazare bună, eu unul aș prefera Stone Town. Chestia e că pe coastă, ai mai mult ideea de resort. Mare și piscină ..etc.
Ce altceva am mai făcut?
Din nou plimbări prin Stone Town.
Am mai trecut pe lângă niște Hamamuri (băi turcești) construite de persani pentru sultani. Am auzit copii cântând la unu dintre școli. Toate fetițele au hijab și băieții au un fel de uniformă. Într-unul din vechile palate era o școală și aveau ore cu geamurile deschise, la etaj. Cultura arabă e de apreciat.
Altceva?
Mi-au mai fost oferite ierburi de vreo două ori. Deci și acest tip de turism este în mare vogă.
Am mai pândit unii turiști și mi-am zis în gând că mass-turismul nu-i de mine. Unele tinere nu-și dau seama cât de dezbrăcate umblă. E ok pe plajă, dar în rest ar trebui să fie mai atente la sensibilitățile localnicilor. E o formă de respect pentru tradițiile și obiceiurile lor.
Chiar dacă nu spun nimic, probabil se simt ofensați de unele costumații.
Poate am devenit eu prea sensibil! E posibil și asta.
În concluzie
Zanzibarul e o locație deosebită, cu multă istorie, mâncare bună, peisaje de vis. Sper ca turismul de masă să nu distrugă acest loc în viitorul apropiat.
Am greșit când mă gândeam că e o destinație exclusivistă. Se poate face și ieftin dacă se dorește.
Cât am cheltuit eu?
70 de dolari vaporul, 40 de dolari cazarea, mai vreo 60 de dolari mâncarea și alte cheltuieli? Vreo 170 de dolari pentru 4 zile, nu-i rău deloc. Deci se poate și relativ ieftin. În alte părți a fost și mai ieftin e drept, dar totuși e vorba despre Zanzibar. Merită.
Mi-ar place să revin aici într-o zi.
La întoarcere în Dar, am mai stat o noapte la YWCA și am mai tras o fugă la Chef’s Pride, unde am servit o ciulama de caracatiță și mai o porție exotică. Ahh ..
A doua zi la 12:30 trebuia să mă prezint la trenul Tazara înspre Zambia.
Citește și continuarea aici.
