Dus De Acasă.ro

Pretoria – prima întâlnire cu Africa de Sud (1)

Pretoria a fost primul oraș din Africa de Sud pe care l-am vizitat. Am avut timp să mă obișnuiesc cu țara și să înțeleg câte ceva din istoria ei. Fosta capitală a burilor pare să fie astăzi părăsită de către cei dintâi și preluată de către cetățenii negri. Asta a fost impresia cu care am rămas.

New South Africa – un Voortrekker cu care se pozează copiii

Continuare de aici.
În planul inițial, făcut de acasă, ar fi trebuit să ajung în Africa de Sud pe 15 Februarie 2019. Atunci cumpărasem biletul de autobuz între Bulawayo (Zimbabwe) și Pretoria. Am scris câte ceva despre viza pentru Africa de Sud, pe care am avut-o de pregătit din timp în primul articol despre această călătorie. Într-un fel am construit planul de bătaie pornind de la coadă.

Găsisem cel mai ieftin bilet de avion înspre Istanbul din Cape Town pe 5 Martie și mă socotisem că vreo 20 de zile îmi sunt de ajuns pentru a vedea Africa de Sud. Îmi propusesem să stau cam două săptămâni în fiecare țară de pe traseu.

Când am aplicat pentru viză a trebuit să le dau tot itinerarul în țara lor, să am rezervările la hoteluri făcute și să am bilete de intrare și ieșire din țară. Am dat data de intrare în Africa de Sud pe 15 Februarie. Viza mi-a ieșit pentru 30 de zile, multiple entry, valabilă înainte de 15 martie 2019. A trebuit să socotesc 30 de zile de la data la care aveam biletul de avion pentru a nu depăși durata de 30 de zile. Am terminat cu Botswana mai repede decât m-am așteptat și am petrecut patru nopți în Gaborone pentru a mă încadra în perioada de 30 de zile. Am intrat în Africa de Sud pe 6 Februarie 2019, pentru a mă încadra cu ieșirea de pe 5 Martie.

Când am fost la viză, îmi cumpărasem cazare la un hostel din Cape Town pentru vreo 10 nopți. Era preț bun la ofertă și deja plătisem cazarea asta. Mai selectasem un free cancelation în Pretoria, dar după ce am luat viza, anulasem cazarea. Încă mai țineam vechea cazare printată, în caz că mă întreabă ceva la vamă.

Pe 15 Februarie trebuia să mă întâlnesc cu niște prieteni, care zburau din Anglia. Planul era ca eu să ajung dimineața cu autobuzul, să închiriez o mașină de pe lângă gara din Pretoria și să merg să-i iau de la aeroportul din Johannesburg. Planul rămânea la fel, doar că eu ajungeam acum mai repede decât am calculat cu câteva zile.

Problema criminalității în Africa de Sud

Înainte de o călătorie în Africa de Sud, cel mai mult timp ți-l pierzi citind despre criminalitatea din marele orașe. Johannesburg e văzut ca unul dintre cele mai periculoase orașe din lume cu o criminalitate foarte mare. Lucrurile s-au mai îmbunătățit mult în ultimul timp dar problemele încă există. Pretoria e văzută ca fiind ceva mai sigură, de aceea și alesesem cazarea în Pretoria. Dacă citești articole mai vechi o dai cu totul în paranoia. Se fură mașini, trebuie să fii atent la intersecții, îți aruncă un buștean în fața mașinii, apoi ies cu pistoalele. Urmărește unde se vede parbriz spart pe șosea ca să știi locurile de hijacking ș.a.m.d. Erau menționate fel de fel de cartiere și cât de periculoase sunt, dar cine le ține minte pe toate?
Mai citisem că nu e bine nici să ieși din gara din Pretoria cu rucsacul în spate că ești imediat urmărit etc. Cel mai bine e să te aștepte o mașină la gară prima dată când sosești, să lași banii și bagajele la hotel și dacă ieși prin oraș să o faci fără nimic la tine. Istorii și întâmplări de acest gen care fac turistul ce vine în Africa de Sud să fie foarte speriat.

Pentru planul inițial de pe 15 Februarie, plănuisem să merg direct la biroul Avis/Budget, de cum ajungeam cu autobuzul în Pretoria. Google Street View are pozate toate străzile din zona aia și le vizitasem virtual pentru a ști unde să merg. Erau câteva sute de metri de mers pe jos din gară până la birourile Avis. Mă vedeam deja cu rucsacul în spate, alergat de o ceată de infractori cu cuțitele scoase, găsind, vezi nene, refugiu în birourile Avis. Ăsta e nivelul de paranoia și frică la care se ajunge.

Cazare în Pretoria

Autobuzele Intercape ajung chiar în fața gării din Pretoria. Acolo este o stație de autobuze. Am căutat o cazare cât mai aproape de gară pentru a putea merge pe jos de acolo. Birourile firmei de rent a car Budget/Avis nu erau nici ele departe de acea locație. Am găsit un apartament pe booking.com se numea Supreme Rentals. Era un bloc de apartamente obișnuit dar un proprietar avea mai multe apartamente și garsoniere care le închiria în stil AirBnb. Planul era făcut. Ajungeam pe la amiază în Pretoria și aveam să merg pe jos până la cazare. Doar nu aveau să mă hăcuiască băieții chiar în miezul zilei.

Cu autobuzul Intercape între Gaborone și Pretoria

(https://www.intercape.co.za)
Intercape e una dintre cele mai bune firme de transport din Africa de Sud, cu o rețea care se întinde și în țările vecine. Au autobuze noi, serviciile sunt de calitate și se pot cumpăra bilete online. Tot de la ei cumpărasem biletul din Bulawayo și când am anulat călătoria mi-au returnat o parte din bani. În Gaborone, birourile lor sunt foarte aproape de strada Main Mall și a fost foarte ușor să ajung la ei. Cred că am dat în jur de 200 de pula pe bilet. Sunt vreo 375 de kilometri între Gaborone și Pretoria.

La Intercape lucrează foarte profesional. Ne-au controlat biletele și a trebuit să mai cântărim o dată gențile. Nu mai știu care era limita la bagaje. Cred că depinde de clasa biletului. Dacă ai mai multe kilograme, plătești în plus. Majoritatea autobuzelor sud africane mai au și un fel de trailer unde pun bagajele. Am observat că tare mai iubesc trailerele. Probabil au nevoie de trailer deoarece nu au loc pentru bagaje în autobuz, acesta fiind pe două nivele.

Autobuzul e foarte modern. Similar cu ce găsești prin Anglia. Foarte comod și foarte mult spațiu între scaune. Am impresia că patronii sunt creștini (albi dacă nu mă înșel) și se merge pe ideea de Christian principles în modul de a face business.

Am ajuns în scurt timp la vamă. Aici se dau toți jos din autobuz și merg la pașapoarte. Am scos să le arăt și laptopul, deoarece am înțeles că trebuie declarat. M-au întrebat dacă îl scot din țară și am zis că da și nu-mi aduc aminte să fi completat vreun formular.

Nu mi-a pus nici o întrebare. A văzut viza în pașaport, a ștampilat și la revedere. A durat destul de puțin trecerea frontierei.

Dacă în Botswana terenul e plat, cum treci în Africa de Sud încep să fie ceva dealuri. Vegetația e însă la fel. Un soi de „bush”.

Am trecut prin câteva mici orășele. Au niște intersecții prin zona asta, în centrul satului, unde toți au stop la intersecție. Probabil trece cel care a ajuns primul. Chiar dacă nu era nimeni, autobuzul oprea la semnele astea cu stop.

Am oprit vreo 10 minute la o benzinărie unde era și un magazin. Stopuri pentru ca pasagerii să folosească toaleta. Am găsit un bancomat și am rezolvat și problema monedei locale.

De prin satele/orășelele astea mici au mai urcat și câțiva localnici. Au fost și ceva albi. Cred că erau Afrikaans. Bărbații sunt destul de măroci, ditamai urșii. A fost și o doamnă care mi-a luat locul. Cine pleacă la plimbare, pierde locul de onoare. Adevărul e că nici nu lăsasem nimic pe scaun. Era cu o geacă de piele și ditamai bocancii. Bocancii erau plini de noroi și își întindea picioarele peste tot. Nu mi-a făcut o impresie bună! (să mă ierte Charlize Theron.)

Dintre ceilalți călători aș mai menționa un negru cu un tricou Springboks – echipa de rugby a Africii de Sud. Văzusem filmul Invictus cu Matt Damon și Morgan Freeman și era unul dintre puținele lucruri pe care le știam despre Africa de Sud la acea oră. Mai era și un american care vorbea foarte tare. Trebuia tot autobuzul să-i știe povestea.

Cazare în Pretoria la Supreme Rentals

Pe la 13:00 am ajuns în fața gării din Pretoria și am fost printre primii care au coborât din autobuz. Nu a năvălit nimeni la ușa autobuzului să ne întrebe de taxi, ca prin alte țări africane. Am pornit pe jos să caut blocul și am ieșit rapid din zona autogării. Ești ca într-un oraș vestic și era multă lume pe stradă. Am văzut câțiva oameni ai străzii, iar în fața unui bloc erau mai mulți tineri și fete care păreau foarte dubioși. Nu s-a ținut însă nimeni după mine și nici nu m-am simțit urmărit. Vroiam să ajung însă cât mai repede la cazare să scap de rucsac. Locația cazării a fost greșită pe maps.me și mi-a luat câteva minute până am găsit blocul. Nu mi-a plăcut deloc că a trebuit să mă plimb aiurea. Nu au vreo reclamă pe afară și au fost mai greu de localizat. Probabil ar fi așteptat un telefon, dar nu rezolvasem încă problema cu sim cardul local. Văzusem foarte puțini albi (sau deloc) pe drumul spre cazare.

În curtea unui bloc de apartamente era o doamnă și am întrebat-o dacă în blocul ăla e Supreme Rentals. Blocurile au garduri înalte de fier în jur și cu „razor wire” în vârf. Mi-a zis că da și mi-a deschis poarta și m-a primit înăuntru. A strigat-o pe proprietară și a venit. O fată destul de tânără. În bloc majoritatea locatarilor erau negri. Nu am văzut albi pe aici. Mi s-a părut că a fost puțin surprinsă când m-a văzut.

Întâi m-a dus într-un apartament cu două camere, dar mă confundase cu altcineva. I-am zis că eu am nevoie doar de o cameră. M-a dus apoi într-un fel de garsonieră. O singură cameră, cu un pat, niște canapele de stat la televizor și o chicinetă mică. Baie privată. Arăta foarte bine. Am plătit 800 de rand pentru două nopți.

Mi-a dat cheia de la apartament și de la poarta principală a blocului. Era un lacăt la poarta care se deschidea pentru mașini. Blocul avea un fel de poartă din fier ca la stadioane. O învârteai și ieșeai afară, dar nu puteai intra înapoi. Cred că la poarta ca la stadion aveau un cod.

Măsurile astea de securitate m-au făcut să mă gândesc că nu e de joacă. Am făcut o alegere inspirată cu această cazare deoarece am avut șansa să văd cum trăiesc cei din „black middle class„.

Într-una din zile când mă întorceam la bloc, era o mașină în fața blocului și un nene m-a rugat să-i dau drumul înăuntru pentru că uitase cheia. Avea o mașină de la ANC (African National Cogress) – partidul lui Mandela.
Un alt lucru interesant la garsonieră e că pe lângă ușă mai aveau un fel de ușă făcută din zăbrele. Protecție dublă. Probabil puteai lăsa doar zăbrelele închise, când voiai să aerisești.

Extrem de scurt istoric al orașului Pretoria

Am mai vorbit despre Africa de Sud și la articolele anterioare și nu mai vreau să intru în detalii. Nu pot zice că am înțeles extraordinar de bine totul nici eu. Sunt prea multe date. Ideea principală e asta: în Capetown se stabilesc prima dată coloniștii olandezii. Pe lângă ei apar și pionieri francezi și germani. Din băștinașii originali din zona Cape, nu a mai rămas niciunul pur sânge astăzi, iar cei din tribul San (Bushmen) erau împușcați ca niște dăunători. Celelalte triburi importante spre est erau Xhosa și Zulu. Mandela era Xhosa. Mai sunt și alte triburi, ale căror nume nu le rețin. Africa de Sud are 11 limbi oficiale.

Cu apariția britanicilor, olandezii (Afrikaans) sunt împinși spre nord est. Se suie în căruțele lor cu coviltir și pleacă spre noi teritorii, departe de dominația britanică. Inițial sunt înfrânți de cei din tribul Zulu, dar mai apoi câștigă bătălia sub comanda liderului lor Andries Pretorius. Acești coloniști sunt numiți Voortrekkers. Se stabilesc pentru o perioadă în apropierea teritoriilor Zulu, dar și aici ajung britanicii, deci continuă spre nord. În anul 1855 înființează orașul Pretoria drept capitală a statului liber „Zuid-Afrikaansche Republiek” (prescurtat ZAR) ceea ce mai târziu avea să se numească provincia Transvaal. Erau două state ale burilor. „Boer„, înseamnă fiermer în olandeză. Celălalt stat se numea Free Orange State.

Nu departe de Pretoria, în Johannesburg sunt descoperite importante zăcăminte de aur. Afrikaans încep lucrările în mină, dar aveau nevoie de muncitori. Mulți britanici din Cape Town se stabilesc în acest stat pentru a lucra în mine. Cecil Rhodes încearcă să-i instige la o răscoală, dar nu reușește. Urmează războaiele dintre buri și britanici. Primul război e câștigat de buri, dar al doilea este pierdut și se ajunge la un armistițiu. Burii au dus un război de gherilă mai mulți ani, dar englezii au aplicat o strategie de ardere a terenurilor și au făcut lagăre de concentrare. Foarte mulți civili (în special femei și copii) au murit în aceste lagăre, iar cei ce duceau războiul de gherilă sunt obligați într-un final să accepte înfrângerea.

Cu ieșirea englezilor din schemă după al doilea război mondial, partidul naționalist, controlat în special de Afrikaans, vine la putere și începe politica de Apartheid. Minoritatea albă e la conducere și se determină segregarea și separarea populației în funcție de rasă. Am să vorbesc mai pe larg despre Apartheid la Johannesburg și celelalte articole. Să ne axăm pe pionierii olandezi acum.

Ce am reușit să vizitez în Pretoria?

Chiar în ziua în care am sosit am ieșit la plimbare prin oraș. Trebuia să mă acomodez cu noua țară. Am lăsat ce aveam de lăsat în cameră în caz că am vreo întâlnire de gradul trei și am fost mult mai liniștit. Am fost până în centru până lângă statuia lui Kruger în Church Square. Aici e punctul zero al Pretoriei. Fostul președinte e încadrat de câțiva pionieri Afrikaans cu puști în mâini. Ce e interesant e că grupul statuar e înconjurat de niște garduri verzi de sârmă. Probabil că-l încuie noaptea, dar în timpul zilei e deschis.

Având în vedere că prin anii 90 se ajunsese aproape la război civil e de așteptat ca aceste simboluri să fie păzite. Ele sunt un important reper în cultura Afrikaans, dar pot fi văzute de către alții ca o amintire a perioadei Apartheidului.

În Church Square e și Palatul Justiției. Mandela a avut câteva dintre procesele sale aici. Aici e locul unde a fost condamnat la închisoare pe viață.

Mai este o stradă cu niște clădiri care par foarte olandeze. Te simți ca și cum ai fi în Europa. Impresia mea despre acest oraș a fost că e un fel de mix între Haga și New York. Nu are clădiri chiar așa înalte ca în Manhattan, dar cam asta a fost asocierea pe care am făcut-o.
Orașul e construit în sistem grid, cu străzi largi și perpendiculare. Am trăit cu senzația că e un oraș construit de albi, dar care acum a fost preluat de negri. Am văzut foarte puțini albi prin oraș. Erau câțiva avocați pe lângă palatul de justiție, dar cam atât.

Un moment interesant a fost când în orașul ăsta în care negrii sunt în majoritate, am dat peste un cerșetor alb. Mai bine zis el a dat peste mine. M-a cerut niște „change” la un semafor.

Mai sunt mulți oameni ai străzii negri dar nu i-am văzut să cerșească. Au niște saci mari în care adună materiale pentru reciclare, cartoane și doze goale probabil. Sunt locuri, chiar lângă clădiri impozante, unde se văd urme de focuri. Cred că fac foc noaptea să se încălzească.

Mai sunt tineri care fac semn la mașini. Cred că se ocupă de locurile de parcare pe anumite străzi. Au grijă de mașina ta când o lași parcată și eventual îți spală parbrizul. Stau în mijlocul drumului și fac fel de fel de gesturi mașinilor care trec. Dacă nu-i plătești, probabil îți vei găsi mașina cu ceva street art pe ea.

Am mai văzut unele personaje dubioase pe lângă unele blocuri, dar nu a fost chiar așa de rău pe cât crezusem inițial. M-am plimbat destul de mult pe jos și începusem să mă relaxez. Asta nu înseamnă că nu pot avea loc incidente.

Am mai fost și am vizitat gara, care e o clădire destul de impunătoare, foarte aproape de centrul orașului. Nu știu când a fost construită, dar seamănă cu alte gări din perioada revoluției industriale, când trenurile erau foarte iubite. Lângă gară este și un McDonalds unde am mâncat de mai multe ori.

Am văzut multe biserici și multe au o arhitectură foarte interesantă. Majoritatea sunt împrejmuite de garduri înalte din fier.

Am cumpărat ceva mâncare de la un supermarket și era foarte aglomerat. Cred că eram singurul alb. Stăteam la casă, la coadă și o doamnă s-a băgat în fața mea. Un nene din spate a apostrofat-o în limba lor. I-am zis că nu e așa important. Nu cumpărase multe. Chestii din astea mici își amintesc de istoria recentă a acestei țări. Cred că speră toți la o Nouă Africă de Sud, dar rănile sunt încă adânci și e greu de scăpat de vechile diviziuni.

M-am gândit să merg în orașul Kimberley cu autobuzul să văd minele de diamante, dar pleca foarte de dimineață pe la 4:30 din Pretoria și mi-am zis că nu e tare indicat să mă plimb prin oraș la ora aia. Cazările din Kimberley mi s-au părut prea scumpe. Am decis să merg unde găsesc cazare mai ieftină. Am găsit cazare ieftină în Nelspruit, pe lângă partea de sud a parcului Kruger și am decis să închiriez mașina mai repede și să merg acolo. Când soseau prietenii mei, mergeam din nou în Kruger, dar pe la o poartă în zona centrală a parcului. Am trecut pe la Avis și am modificat rezervarea ca să pot lua mașina mai repede. E bine de știut că sunt reduceri la rent a car pentru rezervările făcute de turiști. Eram curios dacă reducerea rămâne în caz că modific datele. Mi-au zis că da. A doua zi mai aveam o zi plină de făcut pe jos, iar mașina o luam dimineața și mai puteam face ceva cu mașina.

Kruger House Museum

Nu departe de Church Square e și casa în care a locuit Paul Kruger, președintele republicii burilor. A locuit în această casă pentru 15 ani, cu a doua lui soție cu care a avut 16 copii. Muzeul e bine întreținut și e interesant de vizitat.

Kruger a fost președinte în timpul războaielor cu britanicii și a fost de multe ori ținta ironiei lor. Nu avea multă școală, doar vreo trei clase, iar Biblia era cartea lui de căpătâi. O caracteristică comună celor din comunitatea Afrikaans de atunci. De mic luase parte în Marea Migrație (Great Trek) și participase, copil fiind, în războaiele cu cei din tribul Zulu. Ca mai toți copii Afrikaans era un foarte bun vânător. Împușcase primul lui leu, când avea 14 sau 11 ani. La o vânătoare de rinoceri pușca i-a explodat în mână și l-a rănit la brațul stâng. Doctorii au vrut să-i amputeze brațul dar el nu a fost de acord. Când cangrena a început să se întindă și-a tăiat singur degetul cel mare de la mână cu un cuțit. Apoi a ținut brațul în stomacul unei capre proaspăt tăiate. Acesta era un tratament comun folosit de buri în acea perioadă.

Burii câștigă primul război împotriva britanicilor dar îl pierd pe al doilea. Kruger a condus o perioadă dintr-un tren, vagonul guvernamental fiind donat acum acestui muzeu și putând fi văzut în curtea casei. Soția lui rămâne în Pretoria, dar Kruger pleacă în exil, unde încerca să ducă tratative de pace și moare în Elveția în 1904. Avea să fie adus și îngropat în Pretoria.

Casa a fost folosită prin anii 30 ca maternitate și mulți Afrikaans din vechea generație sunt legați de această locație.

La muzeu se încearcă recreerea perioadei în care a trăit Kruger. Unele obiecte și piese de mobilier i-au aparținut, iar altele au fost donate.

Casa mi-a părut modestă pentru un președinte, dar așa erau casele acelor vremuri. Materialele de construcție erau foarte greu de găsit. De exemplu, cimentul fiind de proastă calitate s-a folosit lapte pentru închegarea mai bună a tencuielii.

Mi-a plăcut acest muzeu și ajută să înțelegi puțin modul în care trăiau burii.

În spatele casei este un fel de hambar unde au și câteva căruțe. Una dintre căruțe este dintr-o perioadă mai recentă, dar îți poți da seama cum arătau căruțele folosite în timpul Marii Migrații (Great Trek).

Sunt multe panouri informative și unele sunt chiar interesante de citit. Îmi aduc aminte de exemplu de o întrebare. Era ceva de genul, cum vedea Kruger negrii? Iar în răspuns se povestea despre vizitiul negru al lui Kruger, care îl slujise pentru mulți ani și care se pară că fusese iubit de familie. Totuși impresia este că negrii erau buni, atâta timp cât erau într-o poziție de inferioritate, dacă fuseseră convertiți la creștinism și mai bine. Unul dintre motivele pentru care burii migraseră din sud era că Britanicii interziseseră sclavia. Burii aveau nevoie de sclavi pentru a lucra marile lor ferme. Britanicii aveau să rezolve problema forței de muncă aducând masiv indieni pentru a lucra pe plantații.

Am plătit vreo 60 de rand intrarea la acest muzeu dar a meritat.

Au și-o carte de vizitatori și m-a surprins plăcut că fusese o turistă din România pe acolo cu câteva zile înaintea mea și scrisese ceva în cartea de oaspeți.

Peste drum de casa lui Kruger este și o biserică foarte frumoasă. Mai este numită Kruger’s Church. Am văzut-o doar de afară. Nu cred că era deschisă.

Melrose House

https://www.gauteng.net/attractions/melrose_house_museum

Blocul unde aveam cazarea era vecin cu această casă. O casă construită în 1884 pentru George Hayes, un englez din Durban ce se îmbogățise de pe urma afacerilor cu mine de diamante și trăsuri de poștă. Casa e în stil victorian (edwardian) și e foarte elegantă. Nu e permisă fotografierea în interior și nu am poze. Te simți însă ca în Anglia. Nu-ți vine să crezi că ești în Africa de Sud. Mobilier din acea epocă și mare atenție la detalii.

Un bun exemplu cum englezii recreau viața britanică atât de departe de casă.

Această locație este faimoasă pentru că aici a locuit Lord Kitchener când a câștigat al doilea război al burilor și aici a fost semnat tratatul de pace. Foarte mulți oameni și-au pierdut viața în acest război. Burii duceau un război de gherilă iar britanicii nu-i putea înfrânge. Cunoșteau terenul, trăgeau foarte bine cu arma (majoritatea erau vânători de mici) și erau greu de prins. Britanicii au construit lagăre de concentrare unde au adus femeile și copii burilor și au dat foc la ferme. Au construit lagăre de concentrare și pentru negrii. Condițiile în aceste lagăre erau foarte grele și mulți au murit de foame sau răpuși de boli. Acest lucru i-a forțat până la urmă pe buri să semneze tratatul de pace, dar metodele folosite de britanici sunt o pată în istoria lor imperială.

Casa avea și un Ice Room. Un fel de cămară afară unde se aducea gheață și erau ținute alimentele perisabile. Mi-au părut interesante și obiectele din bucătărie, iar în pod aveau „laundry room”.
O altă chestie interesantă a fost că am observat unii dintre angajații de aici purtând un fel de insignă (stea) în piept. Îi mai văzusem și prin oraș. M-am gândit că poate or fi un soi de veterani. Țin minte că l-am întrebat pe cel de la acest muzeu ce reprezintă acele insigne și mi-a zis că arată doar că aparțin la o anume biserică.

Merită vizitat și acest muzeu.

În fața casei se întinde Burgers Park. Un părculeț destul de mic, dar din nou aduce cu Anglia. Încearcă să-l mențină întreținut, dar mai este mizerie. Cum de altfel e și în Church Square.
Despre războiul dintre Buri și Englezi mai trebuie menționat că și Churchill a participat la acest război în tinerețea lui. A fost prins prizonier de către buri și închis chiar în Pretoria (dacă nu mă înșel). A reușit să evadeze și a fugit prin Mozambic.

Union Buildings

În cartierul numit Arcadia (istoria spune că acest teren a fost cumpărat în schimbul unui ponei) a fost construit sediul administrativ al noii țări rezultate după războiul cu burii. Arhitectul acestei clădiri a fost Sir Herbert Baker, care e considerat cel mai important arhitect din Africa de Sud. Mai târziu el avea să lucreze și la planurile clădirii Viceroyului din India, clădire care găzduiește azi preșidenția din New Delhi.

Clădirea „Union Buildings” vroia să fie un simbol al puterii imperiului britanic și aducea multe elemente arhitecturale clasice. Locația a fost aleasă într-o veche carieră de piatră și s-a dorit să fie oarecum similară cu Acropolele din Atena. Un amfiteatru care pare a cuprinde orașul în îmbrățișarea lui.

Am mers pe jos până acolo. Se pot vizita grădinile din fața clădirii, dar nu se poate merge în interior. În corpul din stânga clădirii își are sediul președintele Africii de Sud.

Clădirea s-a dorit să încorporeze și simboluri bure și a aduce un omagiu unei noi colaborări între britanici și buri. Probabil de aici și denumirea Union Building.

Locul este cel mai faimos însă pentru ceremonia care a avut loc aici o dată cu inaugurarea președinției lui Nelson Mandela după alegerile libere din 1994. Mandela face un pic de dans pe terasa din fața clădirii iar ceremonia a fost văzută la televizor de o lume întreagă.

Acum a fost adusă aici o statuie imensă a lui Mandela.

Erau foarte mulți grădinari la preșidenție. O serie dintre ei mai mult se făceau că muncesc.

Pe lângă statuia lui Mandela erau și câteva corturi. Erau vreo trei din tribul San, care veniseră să protesteze. Cred că erau acolo de câteva luni și doreau o întrevedere cu președintele Africii de Sud. Era o doamnă și doi bărbați. Păreau costumați în imitație de piele, iar doamna se mai juca pe smartphone în pauză. Nu am înțeles exact ce doreau. Scriseseră pe niște cartoane că cei din tribul San sunt proprietarii de drept ai Africii și vroiau ceva despăgubiri, cred.

Este o panoramă frumoasă spre oraș de aici și grădinile și clădirea merită văzute.

Pe un deal în depărtare se vede și:

The Voortrekker Monument

Un monument din granit, construit în 1940 pentru a comemora bătălia pionierilor Afrikaans cu cei din tribul Zulu în timpul Marii Migrații. Căruțe cu coviltir, puști și pionieri asupriți cu biblia în mână. A fost folosit drept simbol al revenirii la putere al albilor Afrikaans mai ales într-o perioadă naționalistă. A urmat Apartheidul. Aici aveau loc fel de fel de ceremonii ale cetățenilor Afrikaans și monumentul încă este important în cultura lor. Eu l-am văzut de la distanță și mi-a fost de ajuns. Se poate vizita însă și de aproape. Trebuie însă mașină, deoarece e departe de oraș.

Ditsong National Museum of Natural History

În centru, peste drum de clădirea primăriei se află și acest muzeu de istorie naturală. Numele lui vechi e Transvaal Museum și în unele ghiduri încă apare cu această denumire. Clădirea e ușor de recunoscut datorită scheletului balenei din fața clădirii.

Aduce cumva cu Natural History Museum din Londra, sau cu cel din New York, dar mi s-a părut mult mai slăbuț.

E gândit mai mult pentru copii. Sunt ceva animale împăiate dar mai sunt și multe modele de dinozuari din regips. Muzeul e faimos pentru că deține foarte multe fosile de umanoizi. Desigur că originalele sunt ținute în seif și doar replicile sunt expuse. Un craniu celebru de aici se numește Doamna Ples, care are vreo 3 milioane de ani vechime. Aceste fosile au fost descoperite nu departe de Pretoria într-o zonă de peșteri, azi numite The Cradle of Humankind.

Un exponat ce mi-a rămas în minte este un leopard împăiat care atacă un umanoid. Leoparzii atacă pe la spate și mușcă craniul ucigând instant victima. Ei trag apoi cadavrul într-o peșteră sau îl urcă într-un copac, pentru a nu-i fi furat de alte animale. Multe fosile au fost găsite în culcușul unui astfel de leopard.

Mai au o secțiune despre minerale și explică despre diamante și alte metale prețioase. Mai au o bucățică de minereu de pe lună, trimisă drept cadou de Nixon. Per total interesant dar potrivit mai mult pentru copii.

Mai sunt și alte atracții prin oraș, dar cam astea sunt cele pe care am reușit să le văd eu într-o zi jumătate. O plimbare prin oraș e detul de interesantă. Multe blocuri foarte moderne și clădiri rezidențiale foarte interesante. Nu am făcut foarte multe poze prin centru, să nu bat prea tare la ochi.

A doua zi dimineața am luat mașina și am zis să mai văd două trei lucruri prin împrejurimile Pretoriei.

Wonderboom Nature Reserve

Tradus ar însemna Copacul Minune. Citisem despre acest copac bătrân de peste 1000 de ani și eram curios să văd care e treaba. Chiar peste drum de intrarea la acest parc este un mall: Wonderboom Junction și am parcat acolo, dar se poate parca și în incinta parcului. În toate parcările Sud Africane (chiar și la malluri) sunt niște indivizi care vezi nene au grijă de mașini. Toți ăștia așteaptă câte un bacșiș. Nu mi s-a părut că e într-adevăr nevoie de ei. Poate a fost nevoie cândva dar acum nu. Trebuie de avut bani mărunți, deoarece la plecare așteaptă să fie plătiți.

Copacul e un fel de smochin ale cărui ramuri atingeau pământul și prindeau din nou rădăcini, dând naștere la alți pomi. Copacul s-a întins astfel pe o suprafață de 1.5 hectare.

Populația indigenă venera locul ăsta ca fiind sacru, unul dintre șefii de tribi fiinn îngropat aici, iar când au venit burii au ținut și ei unele ceremonii aici. Au comemorat aici Ziua Legământului. Înaintea bătăliei cu armata Zulu, care număra vreo 20000 de războinici, pionierii Afrikaans au promis că vor face o biserică și că vor păstra acea zi sfântă, dacă câștigă bătălia. 470 de pionieri Afrikaans au învins numeroasa armată Zulu. Din tabăra Afrikaans au fost răniți trei pionieri, iar războinicii Zulu au pierdut vreo 3000 de oameni. Pionierii l-au avut pe Dumnezeu de partea lor. Desigur pe lângă puterea lui Dumnezeu au mai avut și puști pe când Zulu doar suliți.

Copacul nu mi s-a părut ceva deosebit. Dacă nu ar spune cineva că are 1000 de ani, nu-ți dai seama. Pe lângă el sunt locuri de picnic.

Mai sunt niște alei care urcă până în vârful muntelui unde sunt ruinele unui fort din secolul 19. Se vede frumos înspre Pretoria. La un moment dat m-am și rătăcit pe cărările astea. Căutam o cascadă, dar nu am reușit să ajung la ea.

Am mai văzut un soi de marmote.

Locul e bun pentru picnic și are semnificație pentru Afrikaans. Mie personal mi s-a părut cam slăbuț și cred că am dat bani degeaba. Nu pierdeți mare lucru dacă nu ajungeți pe aici.

Pioneer Museum

Un alt loc care doream să-l vizitez este această fermă a pionierilor Afrikaans, transformată azi în muzeu. E undeva înspre ieșirea din Pretoria, în spatele unui alt mall. Am ajuns la locație, dar interiorul clădirilor fermei se poate vizita doar cu ghizi. Ghizii aveau nu știu ce ședință când am fost eu și nu puteau veni. Trebuia să aștept vreo oră, două. Îmi dădeau programul peste cap.

Puteam vizita doar grădina, dar mi s-a părut destul de scump. Oricum văzusem în mare parte clădirile până ajunsesem la casa de bilete.

În Olanda fusesem la un Muzeu al Satului și văzusem ferme similare. Clădiri pe un singur nivel cu acoperiș de stufăriș.

A fost cumva interesant să găsesc acest tip de ferme în Africa de Sud. Venind dinspre nord, aici a fost primul loc unde am întâlnit fermele albilor. Mi s-a părut interesant.

Dacă doriți să vedeți o fermă olandeză, în Africa de Sud, probabil că merită de vizitat locul.

Nan Hua Temple

La vreo 55 km de Pretoria, apropiindu-mă de orașul Bronkhorstspruit, am observat un templu chinezesc pe partea dreaptă. Nu știam de el, dar mi s-a părut foarte interesant și am decis să-l vizitez. Pământul de aici, o suprafață de a vreo 2.4 km2 a fost donat de către primarul din Bronkhorstspruit, care a vizitat Taiwanul. Clădirea este cel mai mare templu budist din Africa. Aparțin de o ramură a budismului cu sediul în Taiwan.

Clădirea e modernă. Am fost singurul vizitator și mi s-a părut foarte interesant. Erau două chinezoaice și în fața templului aveau construit un Money Tree. Am făcut o donație și am aruncat și eu o panglică în Copacul cu Bani. Era în perioada Anului Nou Chinezesc.

Nu mă așteptam să găsesc un templu budist așa de mare aici. A fost o surpriză pentru mine.

Ce alte obiective mai sunt și nu le-am vizitat

Pilanesberg Game Reserve și Sun City

La nord de Pretoria înspre granița cu Botswana este acest parc național care are toate animalele Big Five. Parcul e destul de nou el fiind construit prin anii 80, în ceea ce înainte era teren agricol. Toate animalele de aici au fost reintroduse în sălbăticie. Mai bine zis, aduse din celelalte parcuri. Se poate face și self-drive. Nu știu de ce nu am mers aici, dar mi se părea cumva aiurea să mă întorc înspre Botswana. Parcul Național Kruger m-a atras mai mult.

Sun City e un fel de Las Vegas sud african. În perioada Apartheidului, s-au construit cazinouri într-o provincie în afara jurisdicției guvernului. Mi s-a părut destul de kitch din poze.

Cradle of Humankind

Locația unde s-au descoperit fosilele umanoide, a căror poveste o văzusem și la Muzeul de Istorie a Naturii. Nu mi-am dat seama din ce am citit, câte se pot vedea acolo.

Mină de diamante din Cullinan

M-a atras să văd o mină de diamante. Știu că studiasem puțin problema. Nu mai rețin de ce am renunțat. Am impresia că tururile erau doar la anumite ore (pe la amiază) și-mi dădeau peste cap tot programul. De asemenea tururile în interioru minei erau cam scumpe.

Tswaing Meteorite Crater

La vreo 40 km vest de Pretoria. Un crater de la impactul cu un meteorit. Părea interesant de vizitat.


Mai sunt și alte obiective prin Pretoria pe care nu le-am văzut. Dar în general am fost mulțumit de ce am reușit să văd și începeam să înțeleg ceva mai bine această țară.

Pretoria mi s-a părut un oraș foarte „vizitabil„, dar trebuie mereu de avut în vedere problema criminalității.
Am continuat spre Parcul Kruger dar despre el voi scrie un alt articol. După câteva zile m-am întors în Johannesburg unde am avut cazare două nopți.

O dată ce ieși din Pretoria și Johannesburg lucrurile sunt mult mai relaxate, în ceea ce privește siguranța.


Citește și continuarea aici.
Primul articol al acestei serii despre Călătoria din Cairo în Capetown îl găsiți aici.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.