Dus De Acasă.ro

Koya-san – cazare la templu budist, vechi de peste 1000 de ani (8)


Cum e sa te cazezi la un templu budist si sa mananci mancare traditională japoneză? Muntele Koya-san este un loc sfant unde se gasesc mai multe temple budiste. Unele dintre aceste temple primesc si turisti. O cazare la un astfel de templu este o experienta deosebita.

In reviewul precedent (vezi articolul Ce să vizitezi în Kyoto? ), ne despartisem in Inari, care se afla in Kyoto. Dupa ce facusem check-out de la hotel (vezi impresii), am pornit inspre muntele sfant Koya-san, facand intai un stop in Inari (care se afla pe Nara line) dupa care am ajuns in Nara, unde am petrecut cateva ore iar apoi am continuat inspre Koya-san.

Muntele Koya-san si templele lui budiste

Linkuri folositoare:

Pagina oficiala a “Koyasan Tourist Association and Shukubo Temple Lodging Association”eng.shukubo.net

La unele temple se poate rezerva direct de pe acest site. Altele au pagina lor si cateva sunt inscrise la booking.com. Eu am rezervat direct de pe pagina templului, deoarece desi aveau acelasi preturi ca la booking.com, aveau o optiune de meal mai redus si am salvat vreo 4000 de yeni.

Cateva cuvinte despre Koya-san.

Un centru religios a fost infiintat pe acest munte in anul 815, de catre calugurul budist Kukai (de asemenea numit Kobo-daishi – cititi mai multe despre el la wikipedia). Kobo-daishi este inmormantat in Koya-san. Calugarii de aici, cred ca el nu e mort ci intr-o stare adanca de meditatie. I se aduce mancare in fiecare zi, i se schimba hainele etc.

In jurul mormantului lui Kobo-daishi, din cele mai vechi timpuri, au inceput sa fie ingropati cei mai importanti oameni ai Japoniei, in incercarea de a fi cat mai aproape de sfant. Cred ca este unul dintre cele mai exclusiviste cimitire din partea asta de lume.

Pe acest varf de munte exista mai multe temple budiste care ofera cazare pelerinilor. Unele dintre aceste temple s-au specializat in straini. Altele au o clientela majoritar japoneza.

Despre Kobo-daishi, mai trebuie mentionat si pelerinajul de 88 de temple din insula Shihoku. Pelerinii se imbraca in alb, iau un toiag si se merge pe jos, de la templu la templu, facand un inconjor al insulei Shihoku. Foarte multi japonezi fac acest pelerinaj – multi dintre ei cu autobuzul, insa 🙂 Foarte multi insa, inca il fac pe jos.

Cum se ajunge la Koya-san?

Cel mai simplu si direct mod de a ajunge aici, este din Osaka, din statia Namba cu Nankai Railway. Aceasta este o linie privata si nu este acoperita de JRP. Ei au linie directa din Osaka si dureaza mult mai putin comparativ cu o calatorie cu trenurile JR. De asemenea, ei sunt singurii care au linie de la baza muntelui pana pe varf, de aceea chiar daca folositi JR, pentru o bucata, tot ajungeti sa mergeti cu Nankai la final.

Mai multe informatii gasiti si pe pagina lor nankaikoya.jp, unde puteti citi si despre passurile care le vand, cel mai interesant fiind: biletul “Koya-san World Heritage”.

Cum se ajunge la Koya-san cu trenurile JR?

Din Nara, se ia tren inspre Wakayama si se coboara la statia Hashimoto. In Hashimoto schimbati pe linia Nankai si urcati pana la Gokurakubashi. De la aceasta statie, se ia un funicular, care apartine tot de Nankai pana in varful muntelui. De la statia de sus a funciularului, trebuie luat autobuz (astia tot de Nankai apartin). Este interzis mersul pe jos din statia de sus a funicularului pana in zona templelor.

Costul biletului din Hashimoto, pana sus in Koya-san, include funicularul si costa 810 yeni un drum.

Autobuzul din statia funicularului pana la templele din jurul cimitirului Okunoin, mai costa aproximativ 320 de yeni, un drum.

Mi-am pierdut mult timp sa inteleg transportul pana la Koyasan, dar nu e foarte complicat.

Pe scurt, Nankai sunt sefii pe aici. Sunt liniile lor, autobuzele lor. Din Osaka – tren + funicular + autobuz.

Daca veniti cu JR, ocoliti, dupa care sunteti obligati sa intrati in reteaua Nankai si continuati cu bucatica de tren (de la baza muntelui pana sus in varf) + funicular + autobuz. Partea proasta cu JR, este ca trenurile sunt doar locale. Din Nara pana la Hashimoto faceti vreo 2 ore, plus inca o ora din Hashimoto pana la Koya-san.

La intoarcere, nu m-am mai dus pana in Nara, am mers pana la Wakayama, de unde am luat un Limited Express pana la Osaka. Combinatia cu Nara, e interesanta totusi si aveti ocazia sa mergeti destul de mult cu trenuri locale.

Nu am poposit foarte mult prin Nara, deoarece incercam sa ajungem in jurul orei 16:00-17:00, pentru ca ni se servea masa la templu, care era inclusa in pret.

Cateva cuvinte despre templul pe care l-am ales: Templul Ekoin

Pagina lor: ekoin.jp/en

Costuri: 10000 yeni de persoana, in care este inclusa cina si micul dejun.

Pagina de la booking.com bookig.com

Templul Ekoin a fost construi de unul dintre discipolii lui Kobo-daishi, numit Dosho, acum 1200 de ani. De fapt, toate templele din Koya-san sunt foarte vechi.

Ele ofera acomodatie de tip “Shukubo” si ofera servicii de tip ryokan, turistii fiind serviti de catre calugari sau invataceii acestora. Se mananca numai specialitati vegetariene, mancarea fiind numita: ”shojin ryori”. Se poate cumpara si alcool la extra cost, calugarii neavand nici o problema cu alcoolul.

Pentru a ajunge la templu, din autobuzul de la funicular, se coboara la statia Karukayado.

Intreg Koya-sanul este foarte mic si se poate strabate foarte usor la picior. Esti obligat insa sa iei autobuzul pentru a ajunge la statia funicularului. Fiind la o altitudine de peste 800 de m, este mai frig comparativ cu orasele de la nivelul marii.

Am ajuns la templu pe la 16:00 si ceva. Ne-a intampinat un calugar tinerel si ne-a spus sa ne lasam papucii in dulapioarele de la intrare. Au inghetat bocna… a doua zi dimineata 🙂 Ar fi trebuit sa aiba o sobica unde sa lasam bocancii 🙂

Ne-a spus ca platim la plecare si ne-a dus in camera noastra.

Camera

Pereti de hartie, acoperiti cu foita de aur, cu ceva desene pe ei. Tatami pe jos. Geamuri de hartie inspre balcon. Cancer de frig.

Cum am intrat a dat drumul la un fel de soba pe gaz. S-a incalzit oarecum, destul de repede, dar peretii lasa frigul sa treaca. E ca si cum ai sta afara.

Un mini balcon, cu doua scaune si o masa, si o frumoasa priveliste inspre gradina interioara. Aceste este stilul tipic japonez. Ferestre mari, care dau inspre gradina. Tabloul, este natura de afara.

Un alt colt, unde era televizorul si era agatat o hartie cu ceva caligrafie. Am uitat cum se cheama acel loc.

Nici un lacat, incuietoare nimic, pe la usi.

Pe balcon exista si un seif, langa care era un joc de Go.

O alta usa de hartie care dadea in camera alaturata. Ni s-a explicat de catre calugarul nostru, ca nu avem voie sa o deschidem sau sa mergem acolo. Aceste usi, care delimiteaza camerele, se pot scoate si astfel se creeaza o incapere mult mai mare.

Ne asezam pe jos, la o masa joasa. Masa are un fel de resou electric sub ea si te acoperi cu o patura care vine sub geamul mesei. E caldut la picioare. Calugarasul ne explica mai multe despre templu. Un tinerel undeva la 20; sub 20 de ani.

Pe site rezervasem si scriere de sutre budiste. Ne arata doua coli de hartie cu hieroglife japoneze si ne arata si doua stilouri –stilouri nu e bine spus – sunt un fel de pensule, care au cerneala in ele.

Ne intreaba daca vrem sa participam la ceremoniile de dimineata. Vrem. La amandoua.

Una in templul principal, la ora 7:00 si a doua la ora 8, ceremonia focului, intr-un templu mai mic dinspre strada.

Ne aratase unde sunt toaletele si unde putem merge pentru baie. Baile sunt de tip “onsen”.

In camera mai erau prosoape si doua seturi de “yukata”. Unul mai subtire si unul mai gros, pentru iarna.

Ne-a lasat putin timp sa ne acomodam. Dupa cateva minute ne suna si ne intreaba daca poate aduce cina. Poate!

Vin doi calugari la usa, intreaba daca pot sa intre. Pot.

Dau masa la o parte si incep sa aseze mancarea pe jos, pe covor.

Un castron cu „udon”, sub care aprind o flacara. Macaroanele aveau sa fiarba acolo. Supa miso si alte smecherii aranjate in mai multe castronase. Era si niste “tofu” – dar nici pana acum nu stiu ce-i aia. Mancarea comestibila. Buna. Multe dintre bucate cu ceva zahar. Mai ales cu fasolea cu zahar, m-au innebunit.

Dupa ce am mancat si au strans “masa”, ne-au intins futoanele. Perne numai cu orez.

Am mers de am facut o baie la „onsen”. Nu mai era nimeni pe acolo, cred ca ceilalti turisti erau prea speriati de “get naked experience”. Fusesem in Tokyo la onsen si stiam cu ce se mananca. Am sa vorbesc despre obiceiurile “onsen” in alt review.

Sticlele de in care se afla samponul erau cam murdare. Era clar ca le reumpleau dintr-un bidon mai mare. Banuiesc ca acelasi onsen este folosit si de catre calugari.

Am mers si la o plimbare in jurul templului. Vroiam sa ma aventurez si-n cimitir, care e luminat noaptea, dar sotioara a fost prea speriata si am renuntat.

Am dormit destul de prost.

Porcaria de resou pe gaz, se oprea dupa aproximativ trei ore si tot trebuia sa-l repornesc. Chiar inainte sa se opreasca incepea sa cante “Love me tender”. :)) Mirosea a kerosen in camera. Ne-a „tenderuit” toata noaptea.

Casele traditionale au probleme cu caldura in timpul iernii.

A doua zi:

Am mers la templul mare unde am asistat la prima slujba- pentru comemorarea stramosilor. Vedeti o bucatica din ea in videoul asta: “Slujba pentru sufletele stramosilor” Ni se spusese sa nu venim imbracati in yukate. Alti doi turisti adormiti au venit. Aici am fost foarte mirati sa vedem ca aceiasi calugari care ne-au primit si ne-au servit masa oficiau si slujba.

Au cantat fel de fel si la urma, am mers in spate si ne-am inchinat unei statui a lui Buddha. Cancer de frig si-n templu.

O alta chestie care mi-a ramas in minte… lasareaslapilor la intrarea intr-o incapere – am vazut ca au mers si i-au schimbat. Varfurile slapilor sa fie inspre iesire, nu inspre interior. Cand iesi… ii incalti si pleci, sa nu trebuiasca sa te intorci. Nu stiu daca are vreo semnificatie treaba asta.

Dupa slujba la templul principal, am mers intr-un templu mai mic, de la drum, unde am asistat la Ceremonialul Focului – Ritualul Goma. Unul dintre calugarii care fusese in templul mare, batea la o toba, iar un altul era la foc.

Stateau pe un fel de covoare incalzite electric. Alt cancer de frig si aici. N-a ajutat foarte mult focul.

Fumul s-a ridicat si a format un fel de nor deaspura calugarului – aducand, parca, unul dintre elementele unei experiente “mistice”.

Cand ne-am intors in camera ne astepta breakfastul.

Dupa ce am mancat am facut check-out de la hotel, dar am lasat bagajele mari.

Am mers si am vizitat cimitirul Okuno-in.

Cimitirul Okuno-in

Foarte multe morminte si fel de fel de statui foarte vechi. O serie de shoguni sunt inmormantati aici. Cedri inalti si morminte presarate prin padure.

In capatul cimitirului este “locul de meditatie” al lui Kobo-daishi. Aici este interzisa fotografierea. Mormantul este suprevegheat non-stop de catre caluguri si se fac slujbe, una dupa alta. Multe lampi in interior.

Mai exista o fantana, in care te uiti. Pe un panou scria ca daca nu-ti vezi chipul in luciul apei, o merlesti in trei ani. Daca-l vezi, o mai duci. M-am riscat. Nivelul apei este ridicat. Mi-am vazut chipul – o mai duc. Ai insa o frica inainte de a te uita. 🙂

Intr-o alta constructie, exista o piatra. Bagi mana si o ridici. Daca piatra ti se pare grea, inseamna ca ai multe pacate. Daca nu o poti ridica e nasolie. Se spune ca atingerea si ridicarea acestei pietre te pune in conectie directa cu Budha. Era slefuita de cat de multi isi incercasera norocul.

O alta piatra de mormant, unde se zice ca daca pui urechea poti auzi tipetele celor din iad.

Foarte multe statui. Foarte multe morminte si statui foarte interesante. Cine era mai puternic isi asigura cate o semi-gradinita doar pentru mormintele familiei.

Mai exista si alte obiective in Koya-san, dar le-am vazut doar din autobuz. Ne saturasem de temple in Kyoto. Experienta cu cimitirul si cazarea de la templu, fusesera de ajuns.

Per total o experienta care merita pe deplin chiar daca in unele aspecte pica pe “touristy slope”.

De asemenea, merita mentionata calatoria pana la Koya-san. Foarte frumoase peisaje de munte – traseul dintre Hashimoto si locul de unde pleaca funicularul fiind considerat unul dintre cele mai frumoase calatorii cu trenul din intreaga Japonie.

Munti foarte, foarte abrupti.

In caz ca ajungeti pe acolo si aveti intrebari, va raspund cu placere.

Fie ca Buddha sa vegheze asupra noastra a tuturor.

Peace.

 

Localizare Templul Ekoin (Koya-san).

 

Citește și continuarea aici.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

2 thoughts on “Koya-san – cazare la templu budist, vechi de peste 1000 de ani (8)

    1. TraianS Post author

      Salut Nicola.
      Ups. Nu observasem comentariul asta. Scuze. Noi am fost prin februarie. I Koya-san, fiind la altitudine, e mai frig decat satele de la baza muntelui. Pe langa Kyoto, chiar daca era februarie, am vazut portocali cu fruct. Japonia e lunga de la nord la sud si in sud, vremea e general calduroasa chiar si iarna.
      Sper ca nu am raspuns prea tarziu. 🙂 Bafta!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.