Garden Route trebuie să fie cea mai turistică zonă a Africii de Sud în apropiere de Cape Town. Mici orășele cu plaje frumoase cu fel de fel de atracții turistice precum hiking, canoe, bungee jumping, plaje și sporturi acvatice etc. Nu am avut timp să le încercăm pe toate dar măcar am fost și noi prin zonă. 🙂 După Garden Route am fost atrași de cel mai sudic punct al continentului African, la Cape Agulhas.
Continuare de aici.
După ce am vizitat Addo Elephant Park eram destul de obosiți. Înainte să ajungem la Addo condusesem vreo 950 de km într-o zi, iar apoi ne-am trezit de dimineață pentru a merge în parc în safari, unde am petrecut o zi plină. Am decis că următoarea zi să o lăsăm mai moale.
Am ales următoarea cazare în orașul Knysna la vreo 300 de kilometri de Colchester. Părea să fie cel mai interesant oraș de pe Garden Route și arăta minunat pe hartă, cu laguna și insulița din mijloc. Am ales cazare două nopți în Knysna.
Dimineața am plecat destul de târziu din Colchester și am petrecut câteva ore în Port Elizabeth până pe la amiază. Deja era destul de târziu.
Mai citisem câte una alta despre Garden Route dar nu puteam să zic că înțelesesem mare lucru. Îmi imaginam o rută panoramică cu un drum ce șerpuiește de-a lungul coastei.
Garden Route
Tehnic vorbind Garden Route se întinde între orașul Mossel Bay și orașul St Francis, dar mulți mai lungesc această delimitare ajungând aproape în Port Elizabeth.
Ce înțelesesem eu e că sunt aceste mici orașe cu plaje superbe iar în zonă poți face fel de fel de activități de „adventure”, hiking sau plimbări cu vaporul pe ocean. Fiecare orășel părea să fie renumit pentru ceva. Unul pentru valuri perfecte, altul pentru cele mai bune croaziere, unul pentru cele mai bune rute de hiking. Nu aveam de gând să le vizitez pe toate. Mi se păruse că făcusem o alegere bună cu Knysna și mai vedeam ce avea să ne iasă în cale pe traseu. Oricum aveam o zi plină în Knysna și mai puteam explora zona de acolo.
Am plecat din Port Elizabeth pe N2. Undeva pe traseu au început să ne apară semne că am intrat pe Garden Route, dar nu am observat vreo schimbare majoră în peisaj. Erau ceva păduri cu fel de fel de babouini care așteptau la ocazie sau cerșeau după mașini, dar nimic care să te fi dat pe spate.
N2 e destul de departe de ocean, dar mai zărești apa din când în când. E o coastă foarte înaltă și sunt multe râuri care au săpat canioane adânci în drumul lor spre ocean.
Podul Storms Rivers și canionul văzut de pe N2
(GPS: -33.967937, 23.930111)
Cel mai renumit dintre aceste râuri este Storms care a săpat un canion foarte impresionant. Am trecut podul de pe N2 peste Storms River destul de în viteză, dar am observat o parcare și un centru de informare turistică și am oprit.
Din parcare se poate trece podul pe jos și mai sunt niște rute de hiking care trec pe sub pod. Este și o rută de hiking care pleacă prin pădurile din spatele acestei parcări. Acestea aparțin de Parcul National Tsitikama.
Parcul National Tsitikama
Citisem câte ceva despre Tsitikama dar nu înțelesesem mare lucru. Știam că se întinde pe vreo 80 de km de-a lungul coastei între Storms River și Nature’s Valley iar N2 trecea prin el (sau cel puțin asta înțelesesem). Cea mai renumită rută de hiking se numea Otter Trail, e considerată cea mai frumoasă rută de hiking din Africa de Sud și merge de-a lungul coastei între gura de vărsare a Râului Storms, înspre Nature’s Valley. De multe ori se pot observa și balene de pe țărm.
Problema cu ruta asta e că durează mai multe zile, se poate face doar cu rezervare și uneori trebuie să faci rezervare cu vreo 6 sau 9 luni înainte. Deci picase din start. Mai era o altă rută numită Tsitikama, care pleca din parcarea în care tocmai oprisem. Sunt mai multe trasee, dar nu am studiat problema foarte bine.
Mai există niște poduri suspendate la gura de vărsare a râului Storms în ocean și-mi pare rău acum că nu am fost până acolo. Am înțeles că durează aproximativ o oră de făcut tura de peste poduri.
Se mai poate face și o porțiune din Otter Trail preț de vreo trei ore cu întoarcere la gura de vărsare a râului.
Noi am văzut canionul doar de pe podul de pe N2 și am fost destul de impresionați. Ar fi fost interesant de văzut și de la bază.
Cea de la informații turistice ne-a dat o hartă cu obiectivele din zonă și ne-a recomandat să mergem la:
Big Tree Tsitikama
(GPS: -33.965887, 23.894706)
O bucățică de pădure africană în care se găsește un copac cu o vârsta de peste 1000 de ani. Era la câțiva kilometri distanță după parcarea de lângă Storms Bridge, pe partea dreaptă.
Am plătit câțiva ranzi la un birou de bilete de lângă niște magazine de suveniruri. Copacul nu e foarte departe de casa de bilete și traseul e bine amenajat. Prin secolele 18-19, s-a tăiat masiv în zonă și asta e unul dintre puținele locuri cu pădure naturală care s-a salvat.
Copacul e din specia Yellowwood, are vreo 36 de metri în înălțime și un diametru de 9 metri.A fost destul de impresionant de văzut. Păcat că astfel de păduri au dispărut și acuma se face mai mult exploatare forestieră de parcă s-ar cultiva porumb. Toți copacii de același soi, aceeași vârstă, ras, plantat din nou etc. așa cum văzusem prin alte zone ale Africii de Sud.
Regretul meu acum e că nu am fost și la gura de vărsare a râului Storms. Oricum zona e gândită în special pentru drumeții și nu se poate face așa pe fugă, cum ne-am fi încadrat noi. Am luat puțin pulsul zonei și a fost destul. Nici nu știam mai multe atunci.
Zona e la mare căutare și pentru turiștii sud africani. Am observat că treaba asta cu hiking/treking prinde foarte bine la ei. Întreaga zonă a Garden Route e destul de turistică.
Am continuat pe N2 și am trecut peste alte câteva râuri care săpaseră canioane foarte adânci.
Bloukrans Bridge Viewpoint
(GPS: -33.966026, 23.648965)
Pagina celor cu Bungee: https://www.faceadrenalin.com/
Am oprit la podul peste râul Bloukrans. Din nou se plătește parcarea (parcă) și sunt multe magazine cu suveniruri în zonă. De pe acest pod se sare cu elastic de Bungy și la ora aceea era cea mai înalt salt bungy din lume. Am impresia că acum au fost întrecuți de chinezi.
Nu le lipseau clienții. Era coadă.
Am urmărit și noi câteva salturi, împreună cu unii dintre prietenii victimelor. 🙂 Se filma și se poza la greu cu drone și cu tot felul de minuni.
Interesant că Garden Route s-a dezvoltat în această direcție și au o mulțime de atracții de acest gen, unde adrenalina nu lipsește.
Panorama și podul sunt destul de interesante.
Lwanwood Snake Sanctuary
(GPS: -33.959599, 23.47381)
Am continuat pe N2 și am văzut niște panouri publicitare destul de mari. Am intrat la acest sanctuar de reptile pe care prietenii mei au vrut să-l viziteze. Eu mai văzusem ceva reptile până atunci și nu am mai intrat. Mi se părea că se aglomerează prea multe atracții și fiind pe finalul călătoriei trebuia să mai am grijă la bani.
Credeam că doar te uiți la șerpii din cuști, dar am văzut pozele făcute de amicii mei și chestia interesantă e că te lasă să interacționezi cu șerpii. Au fel de fel de pitoni și non-veninoși care-i scot din cuști și te lasă să te pozezi cu ei.
Amicii mei au fost încâtați de experiență.
Tot în această zonă sunt mai multe parcuri sau sanctuare. Sunt de mici dimensiuni dar au o mulțime de animale. E vorba de Birds of Eden care e specializat pe păsări și zic ei că au cel mai mare „aviary” din lume, apoi Monkeyland, specializați pe primate și Jukani Wildlife Sanctuary care e pe feline.
Era deja destul de târziu când am terminat cu reptilele, așa că am hotărât să mergem în Knysna și să ne întoarcem a doua zi. Cel mai mult ne-a atras faptul că Birds of Eden ar fi fost cel mai mare sanctuar de astfel de păsări din lume. Mersesem până lângă el și văzusem imensul „dome” de plase care acoperea pădurea și ne-am zis că trebuie să-l vizităm.
Am trecut și prin orașul Plettenberg Bay care are o plajă foarte lungă și lată cu o panoramă superbă asupra ei de pe un deal din apropiere. Și acest oraș ar fi fost o alegere bună pentru cazare.
Cazare în Knysna
Am fi putut lua cazare și în Plettenberg Bay, dar Knysna mi s-a părut cu totul deosebit. E o lagună a cărei intrare e străjuită de doi munți numiți The Heads. Pe o insulă din mijlocul lagunei e o zonă de vile, iar orașul se întinde de-a lungul coastei. Desigur că e oraș de albi, cu vile frumoase.
Negrii sunt înghesuiți în ceva townshipuri de după deal de unde nu au așa panoramă și condiții.
Am stat la o vilă numită Knysna Cozy Hill Guest House. O vilă privată cu un apartament la parter pe care proprietarii îl scoteau la închiriat atât pe booking, cât și pe airbnb, probabil. Familie de albi, mama se ocupa de afacerea cu închirierea. Au fost foarte primitori. Condiții foarte bune și prețul rezonabil. Aveau și piscină.
La intrările în oraș erau din nou oameni de la companii de securitate private care priveau mașinile care intrau în zonă.
Am fost prin parcul de pe partea dinspre vest la The Heads, unde este o panoramă superbă asupra lagunei și a oceanului.
Am mai dat o plimbare și prin oraș și pe insula cu vile.
Asta cred că e una dintre cazările memorabile la care am stat. Locul natural în care e construit orașul e deosebit.
A doua zi ne-am întors la Birds of Eden.
Birds of Eden
https://www.birdsofeden.co.za/
O coastă de pădure de câteva hectare acoperită de un imens dom de plasă, astfel ca păsările să poată zbura liber. Au vreo 3500 de păsări, din 220 de specii.
Te plimbi prin pădure pe niște platforme special amenajate și păsările vin foarte aproape. Le hrănesc chiar pe platforme.
O surpriză pentru mine au fost imenșii lilieci vulpe. Unele dintre păsări le mai văzusem, altele au fost o surpriză. Aș zice că e de neratat o vizită aici.
Sunt diferite zone, cu păsări de apă, păsări de păduri tropicale etc. Foarte bine amenajat totul. Chiar am mers cu încetinitorul pe aici și am petrecut mai mult de o oră.
Ceva similar am mai văzut apoi prin Tenerife, dar la păsări, ăștia din Africa de Sud îi întrec pe cei din Canare.
Jukani Wildlife Sanctuary
Era bilet combinat cu Birds of Eden și am zis să mergem și la pisici.
Aici e vorba de marile feline. Interesant la parcul ăsta e cum pun ei problema. Încearcă să educe vizitatorii despre problemele întâmpinate de feline, de cum sunt folosite de către alte centre în scopuri turistice..etc. Diferit de alte centre nu permit interacțiunea cu animalele. Animalele ajunse și crescute în captivitate sunt destinate într-un final extincției. Singura metodă pentru a asigura gene sănătoase este ca ele să crească în sălbăticie.
Se fac grupuri de câțiva vizitatori și sunt plimbate la cuști cu ghid. Am impresia că au o cotă de vizitatori pe zi, pentru a nu stresa prea mult animalele.
Toate animalele de la Junkani sunt sterilizate ca să nu poată naște în captivitate și vine vorba că ei doar le asigură un trai decent până la moarte.
Un exemplu era al unui tigru alb. Datorită „inbreeding”, avea mari probleme cu dinții, era orb și avea o mulțime de probleme de sănătate.
Am fost duși într-un tur ghidat și localnicul ne-a explicat diferite aspecte și cum ajunseseră în posesia fiecărui animal.
Cea mai mare problemă pare să fie piața chineză, care caută oase de animale sălbatice pentru medicina tradițională. Fermele de lei din Africa de Sud, pregătesc animale atât pentru a fi ucise de „vânători” cât și altele pentru a fi duse la abator pentru a potoli setea chinezilor de medicamente minune.
Spunea ghidul nostru că tigrii de exemplu au foarte puțin până la a fi duși la extincție în sălbăticie. Deoarece sunt teritoriali și își patrulează granițele fac niște cărări care sunt ușor văzute cu dronele folosite de braconierii chinezi sau angajați de chinezi.
Parcul e destul de mic și animalele arată să fie bine îngrijite.
Interesante toate controversele astea și recunosc că nu știam multe aspecte pe care le-am învățat în acea zi. Faptul că ei primesc turiști, poate să fie la fel de controversat, având în vedere că militează împotriva interacțiunii cu turiștii și a faptului că animalele sunt folosite pentru profit.
O vizită interesantă care mi-a deschis ochii la multe probleme și am învățat lucruri interesante despre feline. De exemplu, jaguarii și leoparzii vânează atacând prada pe la spate și mușcând-o de cap, ghepardul își urcă prada în copac, leii dorm foarte multe ore pe zi, vânează o dată la câteva zile și apoi somn, tigrii sunt solitari etc.
Ghidul nostru avea cel mai mare respect pentru leopard. Spunea că e singura felină care nu poate fi domesticită și e cel mai periculos dintre toate. Aveau și ei un leopard, dar era atât de bine camuflat încât am văzut doar vârful urechii.
Au lei, tigrii, jaguari, puma, cheetah, honey badgers, caracal etc. Turul ghidat a fost foarte informativ.
La Monkeyland nu ne-am dus, dar mă gândesc că ar fi meritat și el vizitat.
La întoarcere spre Knysna am mai intrat la Plaja Noetzie.
Plaja Noetzie – o plajă cu castele
(GPS Parcare: -34.078344, 23.126328)
Nu știu unde citisem despre plaja asta, dar eram tare curios să o văd. Prin anii 30 un bogataș de prin Rhodesia (azi Zimbabwe) ș-a construit o casă de vacanță aici. Casa a fost construită din piatra locală. Niște vecini invidioși i-au spus că mai lipsea să facă câteva turnulețe și avea un castel. Adevărul că vilele arată destul de bine.
De atunci castele le-a rămas numele și câteva familii bogate au mai construit câteva.
Se intră chiar înainte de a ajunge în Knysna pe un drum neasfaltat la stânga. Pe la drumul principal sunt ceva case foarte sărăcăcioase dintr-un soi de township. Cum ajungi spre ocean, se mai schimbă treaba.
Din mica parcare de sus sunt ceva scări de coborât, dar nu e chiar de speriat.
Plaja e între doi munți la gura de vărsare a unui râu. Mai erau doar vreo patru oameni pe ditamai plaja.
Valurile se spărgeau într-o parte mai stâncoasă, dar în rest nu era chiar rău. Pentru unul obișnuit însă cu Mediterana, valurile sunt ciudate rău. Lovesc aleatoriu, unu mare, câteva mici etc. și pot să te surprindă.
Unii spun că asta e una dintre cele mai frumoase plaje din Africa de Sud.
E o plajă deosebită. Nu mi-a părut rău că am trecut pe acolo.
O surpriză a fost când am găsit o vertebră de balenă pe plajă. Sunt imense.
La una din case, era și o coastă de balenă. Nu înțelesesem exact la ce o folosea proprietarul, dar era o grindă ceva.
Capătul Africii – Cape Agulhas
Următoarea zi am pornit spre Cape Town. Aveam vreo 500 de kilometri de făcut din Knysna dacă aveam să o ținem doar pe N2. Mai aveam însă o oprire pe care doream să o fac. Doream să ajung până la Capul Agulhas care e cel mai sudic punct al Africii.
Mulți fac greșeala să creadă că Capul Bunei Sperațe e cel mai sudic punct al Africii, dar se înșeală. Capul Bunei Speranței e cel mai sud-vestic punct al Africii, dar e mult mai faimos decât Agulhas și mult mai aproape de Cape Town, deci a avut de câștigat.
O simplă verificare pe hartă, îți arată care punct e mai sudic. Eu unul fusesem surprins că nu e capul Bunei Sperațe. Ar trebui să fi rămas repetent la geografie.
:)Nu e mare lucru de văzut la Agulhas dar atracția e irezistibilă, mai ales când vii din nord. Detourul de 100 de km în plus merită, pentru a atinge cel mai sudic punct al Africii.
Am mai trecut și prin celelalte orașe de pe Garden Route iar drumul merge de data asta mult mai aproape de ocean.
După Mossel Bay, N2 se îndepărtează de ocean și trece printr-o zonă foarte aridă. E o zonă renumită pentru fermele de struți. Prin anii 30, când penele de struți erau la mare căutare în Europa și America, fermierii de aici au făcut averi fabuloase. Nu am reușit să vizitez o astfel de fermă.
De pe N2 am cotit stânga în orașul Swellendam and Let-s go South Baby, to the end of the world.
De prin câmpiile aride de aici, îmi amintesc numărul mare de cocori. O zonă aridă dar unde erau ceva terenuri agricole. Simțeam că ne apropiem de capătul lumii. 🙂
Am ajuns la Agulhas după orele amiezii.
Nu trebuie plătit nimic. Este un far în zonă și câteva case. În cel mai sudic punct este un monument și o hartă a întregii Africi. Mai este un monument care arată că aici e locul unde se întâlnesc Oceanul Indian și Oceanul Atlantic.
A fost destul de emoționant pentru mine că am ajuns până aici. Într-un fel ajunsesem la capătul călătoriei. Străbătusem aproape toată Africa de la Nord la Sud. Următoarele zece zile care aveam să le petrecem în Cape Town aveau să fie un fel de bonus. 🙂
Am continuat spre Cape Town, unde am ajuns înainte de lăsarea serii.
Citește și continuarea aici.
