Cape Town e unul dintre cele mai frumoase orașe din Africa de Sud și din lume. E un oraș diferit de alte orașe africane datorită poziției în care se află, a oamenilor care l-au construit și a celor care trăiesc astăzi aici. O săptămână nu este de ajuns pentru a vizita tot ce are acest oraș de oferit. Este o bază bună pentru drumețiile din împrejurimi. Având zboruri bune către toate colțurile lumii, de multe ori, o călătorie în Africa începe sau se termină aici.
Urmare de aici.
Cazarea din Cape Town a fost printre primele pe care le-am făcut. Știam când aveam data zborului de întoarcere și plănuisem să stau mai multe zile în Cape Town să vizitez orașul și zona. La data când am făcut rezervarea, trebuia să merg și pentru viza sud-africană și m-am gândit să am o rezervare plătită, nu numai rezervări „free cancelation”. Am mai avut alte rezervări, făcute special pentru viză care apoi le-am anulat deoarece nu știam, pe atunci, traseul.
Cazarea din Cape Town era și cu ceva reducere dacă plăteam la data rezervării, așa că am plătit-o cu vreo patru luni înainte. Am avut cazare opt nopți în Cape Town.
Știu că am căutat cazări destul de aproape de gară deoarece încă nu știam cum am să ajung acolo, cu trenul sau cu mașina.
Până la urmă am închiriat mașină și cazarea era destul de aprope de biroul rent-a-car unde trebuia să las mașina.
Mașina pe care am închiriat-o eu, trebuia să o predau la întoarcerea în Cape Town. Amicii cu care am călătorit mai apoi în Africa de Sud, au hotărât să închirieze ei o mașină și am trecut pe la aeroportul din Cape Town de unde am luat una. Era convenabil deoarece o lăsam în aeroport la plecare. A fost chiar convenabil la preț. Vreo 100 de sterline pentru o săptămână.
Zilele care le-am petrecut în Cape Town au fost un amestec de zile petrecute fără mașină, sau dimineața sau seara pe jos prin oraș, apoi excursii cu mașina etc. Aș zice că e nevoie de o mașină pentru a face diferite „day trips” dar depinde de fiecare cum își face itinerariul. Se poate sta câteva zile fără mașină și făcut ce e de făcut prin oraș, iar apoi luat mașină pentru excursii în afara lui etc. Dar depinde de fiecare. La noi a fost mai mult un mixt la modul extra-relax.
Scurt istoric al orașului Cape Town
Orașul a fost înființat în 1652 de către „Dutch East India Company” ca un stop și loc de realimentare pentru vapoarele lor care mergea în Asia. Din perioada olandeză avem un fort (terminat în 1679) și mai multe grădini de legume. Marinarii aveau nevoie de vitamine. 🙂
Tribul african din zonă era numit Khoikhoi, care erau niște neamuri de ale Bushmen. Nu a mai rămas nici un KhoiKhoi pur sânge până în zilele noastre. Cei ce nu au fost uciși în războaiele ce au urmat, au fost asimilați. Marinarii, pe lângă vitamine mai aveau nevoie și de altceva. 🙂
Mai târziu au adus sclavi din Malaezia și alte zone asiatice și din mixajul ăsta a apărut un nou grup etnic, care în zilele noastre este predominant în acest colț de lume, numit „Cape Coloureds”.
Nu doar olandezii opreau în Cape Town mai opreau vase sub alt pavilion. Trebuie să fi fost un soi de Red Lights District pe steroizi. 😀
Britanicii câștigă un război cu olandezii în 1806, iar colonia este cedată imperiului britanic în 1814. Olandezii își iau jucăriile și se mută spre nord. Am vorbit despre ei la Pretoria/Johannesburg etc.
Orașul a continuat să prospere în timpul britanicilor, iar câțiva ani mai târziu sclavia a fost abolită.
În timpul unei epidemii de ciumă bubonică, britanicii i-au acuzat pe negri că o răspândesc și au avut scuze să-i mute după dealuri și să facă printre primele town ships. Mai recent prin timpul apartheidului, cei de la conducere au mai mutat un cartier de colorați și alte etnii, numit Districtul 6, în încercarea lor de a „înălbi” orașul. Casele și clădirile au fost curățate cu buldozerul.
Deci Cape Town-ul zilelor noastre e destul de „aerisit”. Dream world baby.
Cazare în Cape Town
Cape Town stă foarte bine la hosteluri și se pare că au mulți turiști tineri care-i calcă pragul. Au însă cazări pentru toate gusturile. Amicii mei au închiriat un apartament în stil Airbnb, într-un cartier de albi. De prin 1990 lucrurile merg mai bine și pentru celelalte etnii și se construiesc noi cartiere cu vilișoare mai moderne. Se încearcă a se mai închide „gap-ul”. Astfel de cazări sunt însă destul de departe de centru și apoi vechile obiceiuri mor încet. Se păstrează o anumită delimitare pe culori când vine vorba de cartiere.
Eu am stat la un hostel numit 91 Loop. E numărul clădirii și numele străzii unde e locați. Toată zona asta e foarte bună și mi-a plăcut cazarea aici.
Camerele au fost curate și au spații comune unde organizează fel de fel de jocuri și petreceri pentru clienți. Mulți tineri, dar puțini călători serioși. Îmi părea că mulți sunt acolo mai mult pentru socializare decât pentru altceva.
Ce am reușit noi să facem prin Cape Town?
În prima dimineața a trebuit să duc să las mașina, iar apoi am pornit la plimbare prin oraș. Trebuia să iau puțin pulsul locului. Nu știam cum e situația cu „siguranța”. Până la urmă m-am plimbat peste tot și nu am avut nicăieri probleme. Mi s-a părut un oraș foarte sigur.
Trebuie mai avut grijă la hoți. Într-o dimineață i-au furat la unul laptopul din hostel, deoarece îl lăsase nesupravegheat la parter, pe o masă. A intrat unul de pe stradă, l-a luat și la revedere.
Cartierul Bo-Kaap
E un cartier colorat al Cape Townului locuit de urmașii sclavilor malaezieni, care sunt majoritar musulmani. Căsuțe mici și colorate, cu străduțe în pantă și Table Mountain (Muntele Masă) în fundal.
Muntele e un platou ce seamănă cu o masă de la distanță și e mai tot timpul acoperit de nori, care vezi doamne repezintă fața de masă. 🙂
Mă așteptam să găsesc mai multă mișcare prin acest cartier, dar e foarte liniștit. Poate vizitasem și eu foarte de dimineață. Am urcat destul de mult, de unde am avut o panoramă frumoasă asupra portului. Am dat și peste niște bibilici cățărate prin copaci. Nu știam că pot zbura. 🙂 O moschee foarte modernă.
Întreg cartierul e fotogenic și e bun pentru o plimbare plăcută. Mai sunt și ceva restaurante pe aici dar nu le-am încercat.
Hout Bay și plimbare la Insula Focilor (Duiker Island)
Pe la 11 mi-au venit și amicii și am zis să mergem în afara orașului să vedem focile. Trebuie mers la vreo 20 de km de oraș în Houts Bay. Locul de unde pleacă vapoarele pentru insula focilor e în portul orășelului, iar navele de croazieră se numesc Drumbeat Charters (GPS: -34.049041, 18.346856). Costă 100 de rand de persoană.
În port sunt fel de fel de indivizi care cheamă focile și le hrănesc cu pește. Trebuie să-i plătești câțiva ranzi pentru show. Focile sunt interesante, dar și cei care le cheamă sunt la fel de interesanți. Sunt din etnia mixată a coloraților despre care vorbeam mai devreme. Mulți dintre ei aduc cu Popey Marinarul, dacă ar fi după mine. Poate pentru că au sânge de marinar în ei. 🙂
Numele focii care a sărit pe mall era Happy și spunea Popey că a crescut-o de mică.
Citisem că se poate ajunge pâna lângă insula cu pricina și pe jos și nu am mai vrut să dau bani pentru barcă. Amicii mei s-au dus cu vaporașul eu am decis să merg pe jos.
Cărarea ce duce spre insula focilor e la poalele stâncii (muntelui) Santinell aici: -34.058957, 18.344805.
Pe hartă mai aveam o locație pentru o cărare ce părea mai scurtă, dar nu am reușit să o găsesc. Ajunsesem printre casele coloraților.
Am luat-o pe cea de pe lângă coastă. E destul de ușor la început, dar au mai fost alunecări de teren și cărarea a fost acoperită de bolovani. Mai sunt și niște porțiuni unde cărarea dispăruse cu totul. Ar fi trebuit să cobor pe o plajă cu bolovani și să mă cațăr și nu mă mai încadram la timp. Am văzut insula de la distanță cu ceva zoom. Dacă aș mai fi avut timp la dispoziție puteam să mă apropii și mai mult. A fost interesantă această experiență.
De la foci am zis să mergem să vedem pinguinii.
Chapman’s Peak Drive
Nu cred că știam de acest drum, dar Gps-ul ne-a trimis pe aici. Trebuie plătit 47 de rand per mașină. Uneori drumul poate fi închis. Probabil mai pică bolovani în drum. E un drum tăiat în coasta destul de înaltă ce dă înspre golful Hout. Sunt mai multe locuri unde se poate opri și face poze. Se mai trece printr-un soi de tunele cu piloni. Frumos.
E și o scurtătură pentru a ajunge în Simon’s Town. Sunt vreo 30 de kilometri din Houts Bay până aici. Cred că am ajuns pe la trei.
La coloniile de pinguini de la Boulders Beach
Sunt două plaje unde e colonia de pinguini: Boulders Beach și Foxy Beach. Între ele e o rută de plimbare numită Willi’s Walk.
Pentru a intra la plaje trebuie plătit vreo 157 de rand. Vin unii care înoată printre pinguini. Sunt destul de mulți pinguini și pe lângă cărările dintre cele două plaje. Nu am mai plătit să mergem pe pasarelele de pe plaje. Și așa era foarte aglomerat și mi s-a părut și scump.
Mai se poate merge înspre Windmill Beach, e un drumuleț unde iarăși sunt pinguini.
GPS pentru Boulders Beach: (-34.198223, 18.453539)
Pinguinii au cuiburi pe plajă sau pe țărm și între timp ce un partener clocește, celălalt îi aduce de mâncare și îl protejează. Trebuie avut grijă cu pinguinii, deoarece Tata pinguin dă cu ciocul dacă vă apropiați prea mult. 🙂
Pe lângă pinguini am văzut și ceva marmote ce se relaxau la soare. 🙂
Nu am mai avut timp să facem altceva în ziua aia așa că ne-am întors în oraș. Foarte frumoase vile și case prin Simon’s Town și orășele de pe această coastă. Este și o linie ferată care merge de-a lungul țărmului.
Mai sunt niște puncte de observație de unde se pot privi balene care trec prin larg. Am văzut ceva în larg. Am crezut că era delfin, dar e posibil să fi fost o balenă mai mică. 🙂
Orășele sunt în stil englezesc. Sunt case mai vechi, dar se găsesc și vile foarte moderne.
V&A Waterfront
A doua zi ne-am propus să mergem să vizităm Robben Island. Vapoarele spre Robben Island pleacă de trei ori pe zi, la 9, la 11 și la 13 de la „Robben Island Jetty Museum” de pe Waterfront. Turul durează vreo trei ore jumătate. Ne propusesem să mergem cu ăla de la 11, dar ceva am întârziat. Ne-am mai frecat și până am găsit loc de parcare, apoi nu am avut noroc cu podul pietonal de lângă Clock Tower, pe care l-am găsit ridicat exact atunci când trebuia sa trecem noi. 🙂 Podul e ridicat pentru a lăsa să iasă unele iahturi din port. Am pierdut vaporul de 11 așa că am luat bilete la cel de la 13:00.
Am avut timp să explorăm Waterfrontul și aveam să venim de mai multe ori aici.
Parcare se găsește pe lângă Victoria Wharf Shopping Centre: (GPS: -33.903963, 18.417575). E o parcare acoperită cu plată.
Acest waterfront trebuie să fie cel mai vizitat loc din Cape Town. Mall-ul e destul de bunicel, sunt restaurante, magazine, se organizează spectacole etc. Iar vederea spre Table Mountain e foarte frumoasă.
Tot prin zonă mai este un Aquarium și un Muzeu de Artă Modernă, amenajat în niște vechi silozuri renovate. Au făcut o treabă foarte bună în reabilitarea acestei zone și e plin de turiști.
Tot de aici pleacă fel de fel de ambarcațiuni mici în ture de pescuit. Amicul meu a fost și a prins pește la greu. Waterfrontul nu prea e ratat de nici un turist care ajunge în Cape Town.
Vizită la închisoarea de pe Robben Island
Vaporul pleacă de la Nelson Mandela Gateway și biletul pentru întregul tur a costat 360 de rand.
Cât aștepți pentru îmbarcare sunt niște filmulețe care îți explică istoria zonei. Călătoria cu vaporul nu durează mult – vreo 11 minute. Vapoarele mai că zboară pe valuri.
Înainte de plecare se poate vedea și vaporul cu care erau transportați deținuții. E ancorat în port.
Ajunși pe insulă turiștii sunt plimbați cu autobuzul și au un ghid care le explică despre locurile care le văd și istoria lor.
De pe vremea olandezilor insula era folosită ca un centru de carantină, apoi au avut leproși care erau aduși aici. Mai târziu s-a construit închisoarea.
Deținuții erau puși să lucreze în minele de pe insulă. Erau trei mine. Una cu niște pietre mare albastre, alta cu pietre mai mici, iar alta cu calcar, la care a lucrat și Mandela. Din cauza calcarului aveau probleme cu vederea. Robben Island e renumită mai ales pentru că Președintele Mandela a fost încarcerat aici. Din cei 27 de ani cât a fost încarcerat, 18 ani i-a petrecut pe această insulă.
La mina de calcar, Mandela a venit în vizită după ce a ajuns președinte și a pus o piatră în fața minei. Toți care erau cu el au început să pună câte o piatră și s-au făcut niște movile în memoria zilelor grele pe care le-au îndurat acolo.
Mai se merge într-un loc de unde adunau alge din apă. Cape Town se vede frumos de acolo.
Mandela nu a fost singurul deținut de seamă. Au mai fost câțiva de care nu auzisem până atunci. Unul dintre ei a fost: Robert Sobukwe, care oficial vorbind, era doar vizitator. Era izolat într-o altă parte a insulei și i se permitea să aibă cărți și mai avea unele libertăți. Nu i se dădea voie să comunice cu alți prizonieri. Reușise să facă acest lucru prin niște gesturi din mâini, când era scos la plimbare (Articol Wikipedia.)
Deținuții erau separați pe categorii în funcție de cât de periculoși erau. În ultima parte a turului, grupul de turiști e însoțit de un fost deținut care le prezintă închisoarea.
Pe ghidul nostru îl chema Parks și a fost închis din 83 până în 90 când închisoarea a fost desființată. Fusese acuzat de terorism. Mulți dintre foștii deținuți s-au întors în prezent pe insulă și locuiesc acolo cu familiile lor. Ne-a spus că i-a fost foarte greu când s-a întors prima dată.
Se trece și pe lângă celula lui Mandela și curtea cu pereți de beton unde erau scoși la aer. E un sentiment ciudat să poți vedea cerul dar nimic altceva.
În colțul acestei curți betonate îți ascunsese jurnalul care avea să fie publicat mai apoi: Long Walk to Freedom. Mandela avea o mică grădină de legume de câțiva metri pătrați.
A făcut ghidul și o glumă: un prizonier care a reușit să scoată jurnalul din închisoare, avea să devină mai târziu ministrul transportului. 🙂 Abilitățile lui de „transportator” fuseseră apreciate încă din închisoare.
E bine de citit cartea lui Mandela și văzut câteva filme despre viața lui înainte sau după ce ați vizitat Robben Island. Sunt destule.
Dacă prizonierii de grad inferior erau ținuți în camere comune, cei considerați de risc ridicat erau singuri în câte o celulă. Celule foarte mici. O pătură, pe care dormeau, un scaun și un fel de găleată în care-și făceau nevoile. Trebuiau apoi să-și ducă și să-și curețe gălețile, iar ăsta era momentul când mai schimbau mesaje.
Mi s-a părut foarte interesantă vizită la această insulă și nu aș rata-o.
O plimbare prin Cape Town
A doua zi dimineață am mai dat o tură prin oraș. Am trecut pe lângă catedrala unde a slujit Desmond Tutu, apoi pe Goverment Avenue se trece printr-un parc destul de frumos, în locurile unde Dutch East Company își aveau grădinile de zarzavaturi. Te simți ca în orice alt oraș european.
Am trecut și pe lâng fortul construit de olandezi (Castelul Bunei Speranțe) și am dat un înconjor gării.
Pe acoperișurile de pe peronul gării sunt mai mult imigranți care dorm. Nu aș zice că e o zonă periculoasă, dar trebuie avut grijă. Sunt mulți imigranți, sau tineri de prin zonele mai sărace care își încearcă norocul prin Cape Town și ajung să doarmă pe stradă sau în parcuri. Nu i-am văzut însă să deranjeze.
Am mai trecut pe lângă o cădire a poștei, și un Magistrates Court cu o statuie a lui Mandela în fața ușii. O povestioară interesantă cu Mandela care mi-o amintesc din cartea lui e cum a ajuns el faimos când era închisoare. Numele lui însemna mult, dar mulți nu mai știau cum arată. Înainte să fie eliberat, oprise cu gardianul lui la un restaurant și mâncaseră împreună și nimeni nu-l recunoscuse. Apoi în ziua când a fost eliberat, mulțimea care îl aștepta, aproape că era să-l sufoce cu dragostea lor. 🙂
Niște clădiri din perioada Apartheidului părea foarte apăsătoare. Orașul e frumos de descoperit pe jos și eu unul nu am sesizat nici un moment mai delicat.
Pentru suveniruri e bine de venit pe lângă Long Street în GreenMarket Square (GPS: -33.922705, 18.419997) pe străduțele din jur sunt fel de fel de tarabe. Era foarte aproape de hostelul meu și am trecut pe acolo de câteva ori.
O vizită la Capul Bunei Speranțe
Pe la 11 am plecat spre Capul Bunei Speranțe. Pentru cei ce nu au mult timp la dispoziție în Cape Town, cred că merge combinat cu Houts Bay, o vizită la insula focilor, plus Chapman’s Peak Drive și o oprire la coloniile de pinguini. Trebuie doar pornit mai de dimineață și se pot rezolva ușor toate într-o zi.
De data asta GPS-ul nu ne-a mai dus prin Chapman’S Drive, ci am luat-o pe altă variantă.
Intrarea în parc a costat 303 de rand. Mi s-a părut destul de scump, dar asta e. Era foarte aglomerat și era coadă de mașini la intrarea în parc.
Am mers întâi la Capul Bunei Speranțe, care e cel mai sud-vestic punct al continentului african. Acest loc a fost numit așa de către marinarii care se întorceau din Asia și tocmai străbătuseră apele destul de periculoase din sudul Africii. Intrau în Atlantic și o dată trecut de acest punct aveau șanse mari să ajungă fără probleme acasă. Parcă începeau să vadă deja vârfurile catedralelor din Amsterdam, după ce treceau de acest cap.
Pe drumul spre Capul Bunei Speranțe am dat peste doi struți care ciuguleau pe țărm. Am mai dat și peste altă vertebră de balenă, adusă de valuri pe mal. Interesante sunt și algele imense din aceste ape.
La Capul Bunei Speranțe e doar un deluț în capăt. Nu l-am mai urcat. Este o tabelă din lemn cu care se pozează toți, iar pe o insulă la ceva distanță, se poate vedea o altă colonie de foci. Nu-mi amintesc să fi văzut vreun vapor în larg, dar îmi imaginez ce trebuie să fi simțit toți cei care au trecut pe aici.
Ne-am întors cu mașina și am mers la Cape Point, care e celălalt „cap” înspre intrarea în golf. Aici e mai stâncos și este un funicular care te duce până în vârf. Eu am mers pe jos. Nu e așa greu de urcat.
În partea dreaptă e o plajă frumoasă, numită Diaz Beach. Era un singur surfer acolo, pe ditamai plaja.
La Cape Point era foarte aglomerat, zona fiind mai spectaculoasă. Toți turiștii care ajung în Cape Town trebuie să ajungă până aici. Priveliștile sunt frumoase.
Prin rezervația naturală, am înțeles că mai sunt ceva zebre, dar noi nu le-am văzut. În afară de struți am mai văzut niște șopârle negre, destul de interesante, cu solzi pe ele.
Sunt diferite rute care se pot face pe jos.
Foarte frumos, dar foarte aglomerat și over-priced cam asta a fost impresia cu care am rămas.
Pe jos la Table Mountain și vânătoarea
De câteva zile îmi făcea muntele ăsta cu ochiul și mi-am zis că trebuie să ajung și eu în vârf. Am hotărât să merg pe jos din centru, de la hotel și astfel aveam o zi plină.
Există o telecabină care pleacă de pe Tafelberg Road. Parcarea pentru telecabină (GPS: -33.947766, 18.402269).
Sunt mai multe rute pe care se poate urca pe Table Mountain, dar cea mai recomandată, mai directă și relativ ușoară e ruta Platteklip (GPS: -33.955396, 18.415729). Intrarea la acest traseu e pe același drum, Tafelberg Road, mai sus de telecabină și este și o parcare și aici. Vreo două ore durează până ajungi sus.
Am plecast de la hostel de dimineață și cu ocazia asta am mai văzut orașul și am văzut vilele frumoase care îl străjuiesc cum începi să urci pantele ce duc spre Table Mountain. O surpriză pentru mine a fost să dau în una din pădurici peste morminte musulmane bine îngrijite. Se pare că sunt mai mulți oameni religioși sau prinți de origine malaeziană care au fost îngropați în împrejurimile Cape Town și unele morminte sunt locuri pentru pelerinaj. Descoperirea acestor morminte a fost o surpriză pentru mine.
De unde unde începe ruta Platteklip, sunt și doi rangeri care dau sfaturi celor care urcă. Mai era unul care vindea apă și am cumpărat un litru jumate de la el 35 de rand. Cam scump, dar măcar nu am avut de o cărat din oraș.
Urcarea e destul de anevoioasă, dar nu prezintă vreo dificultate tehnică. Sunt poteci și trepte bine amenajate până în vârf. Erau destui oameni care încercau acest traseu. Majoritatea erau localnici.
Dacă la început muntele era acoperit de nori, spre amiază s-a înseninat. Am mai fotografiat fel de fel de flori, iar panoramele asupra orașului sunt superbe.
Spre amiază am ajuns în vârf și am mers și am mâncat la restaurantul de lângă telecabină. Pe platou era foarte aglomerat, mulți turiști venind cu telecabină. Merită venit pe aici și am avut noroc de vreme frumoasă. Puteam vedea Robben Island, Cape Town se vedea perfect, la fel și unele dintre orașele de pe coastă.
La coborâre, am mers pe același traseu și am avut parte de o experiență deosebită. Am văzut un grup de capre sălbatice care pășteau pe marginea unei prăpăstii. Erau și câțiva iezi. Pășteau foarte aproape de o prăpastie adâncă.
Niște turiști care urcau m-au întrebat dacă am văzut „wild cat-ul” sau „mountain lion”. Era un caracal care urmărea caprele de la distanță. Era destul de bine camuflat. Era clară intenția lui de a ataca caprele. Aveam să asist la o vânătoare. 🙂
Am stat și am urmărit pisica și felul cum s-a apropiat de capre. Mă așteptam ca să dezlănțuiască atacul și apoi să înceapă urmărirea pe marginea prăpastiei.
Așa și s-a întâmplat, doar că lucrurile nu au decurs cum mă așteptam eu. În loc să o ia la fugă, masculii, erau vreo 5-6, s-au întors și au înfruntat felina. Mama cu iezii, stătea aproape de prăpastie. În loc să-i atace, pisica, s-a oprit și a încercat să-i ocolească, dar nu a reușit.
Dupa acest atac eșuat, felina s-a retras. Un final total neașteptat. Mă gândeam să nu-i treacă prin cap să se îndoape cu vreun turist, dat era total neinteresată.
Pe la patru am ajuns înapoi la hostel. Am fost rupt, după o zi plină.
La podgoria de vinuri Groot Constantia
(GPS: -34.026794, 18.42461)
Pagina: https://grootconstantia.co.za/
Auzisem foarte multe despre vinurile sud africane și mai degustasem din ele până atunci, dar fără să am mare habar. Îmi dorisem să vizitez și o plantație de vinuri. Este o zonă viticolă undeva la nord vest de Cape Town, dar nu am ajuns până acolo. Am aflat însă despre cea mai veche plantație de struguri din Africa de Sud și am decis să o vizităm. Trebuia să sărbătoresc cumva și cucerirea Table Mountain, nu?. 🙂
Podgoria a fost înființată de un fost guvernator olandez al coloniei, numit Simon van der Stel în 1685. El luase monstre din mai multe soluri din diferite locații și a ales în final această zonă. Îmi imaginez cu câtă grijă și mare drag trebuie să fi adus el primii butași din Europa.
S-a ocupat mai mult de această fermă după ce a ieșit de la pensie din slujba Dutch East Company. Vinurile produse aici au ajuns să fie faimoase de-a lungul timpului.
Am plătit intrarea 105 rand, în care am avut inclusă degustarea a 5 sortimente de vinuri. Am avut ghid prin fabrică care ne-a explicat cum se fac vinurile roșii, alb etc. La final am degustat vinurile.
Se poate vizita restul moșiei și sunt câteva clădiri istorice care au supraviețuit. Au și un restaurant și era plin de localnici.
Mi-a plăcut vizita aici.
Mare, soare, vinuri bune, papa bun, ce poți să-ți dorești mai mult? Dream world.
Asta a fost și impresia mea despre Cape Town și despre partea asta de lume, pornind de la Port Elizabeth la vale. O Africă a coloniștilor albi, care s-a dezvoltat diferit de restul țării. Unii ar spune că asta nu e „real Africa”, dar adevărul e că „its as real as it can be”.
La revedere Cape Town. La revedere Africa
Ultimele zile nu am făcut mare lucru. M-am mai plimbat prin oraș în căutare de suveniruri, să am ce duce acasă. Într-o Duminică dimineață plimbându-mă înspre port, m-am trezit în centrul unui platou de filmare. Pe străzile din Cape Town, care duminica sunt destul de goale, se filmau scene pentru un film. Erau scene de urmărire cu mașini de poliție americane, cu numere de California.
Avusese loc un jaf armat, iar actorul principal era cu o mască albă și o salopetă roșie. A fost foarte interesant să văd cum se face un film. Foarte multe filme au fost filmate în Cape Town. Încă nu am aflat despre ce film a fost vorba.
În următoarea dimineață am avut avionul.
Așa s-a încheiat călătoria în Cape Town, călătoria în Africa. Ca în filme. 🙂
Citește și primul articol din seria Din Cairo în Cape Town aici.
