Dus De Acasă.ro

Cu vreo zece zile înainte să înceapă războiul din Ucraina am tras o fugă până în Polonia. Am vizitat Cracovia în perioada 13-16 Februarie 2022. În ultimile zile atenția mi-a fost captată aproape exclusiv de evenimentele din Ucraina și nu m-am mai putut concentra pe Polonia deși, s-ar putea face multe comparații cu perioada din cel de-al doilea război mondial, ce s-a întâmplat atunci și ce se întâmplă acum.

Sunt foarte multe informații pe net despre Polonia și Cracovia și nu aș vrea să mă pierd în detalii care se găsesc deja pe net. Am să mă axez doar pe câteva aspecte pe care le găsesc mai relevante și am să povestesc pe scurt ce am reușit noi să facem.

Prima întrebare de care m-am izbit:

-Care oraș din Polonia să-l vizitezi la o primă vizită în această țară?

Să le dea Dumnezeu sănătate celor de la Ryanair, îmi ofereau mai multe opțiuni din Paphos, când e vorba de Polonia. Puteam merge în: Gdansk, Varșovia, Katowice sau Cracovia. Pe care dintre aceste orașe să-l aleg?

Să spun drept mă atrăsese mult Gdansk. E la Marea Baltică și are un castel al cavalerilor teutoni undeva în apropiere: Castelul Malbork. Aș fi avut ocazia să aflu mai multe despre acești cavaleri despre care nu știu mai nimic.

Varșovia e capitala Poloniei și nu prea poți greși cu o capitală.

Katowice și Cracovia sunt relativ aproape una de alta și merg și combinate dacă sunt mai multe zile la dispoziție

Din ce am mai citit, am aflat că atât Varșovia cât și Gdansk au fost bombardate masiv în al doilea război mondial. Au fost reconstruite și arată acum la fel de bine, sau poate chiar mai bine decât înainte de război, dar totuși parcă mi-aș fi dorit să văd ceva original.

Cracovia a fost salvată de bombardamentele nemțești, germanii având ceva afinități istorice cu acest oraș. Și prin ghiduri Cracovia, fiind vechea capitală a Poloniei, e văzută ca atracția turistică numărul unu a acestei țări. Faptul că lagărul de concentrare Auschwitz e în apropiere și e vizitat de milioane de turiști în fiecare an e un alt motiv care face acest oraș să fie printre cele mai vizitate.

Deci nu a fost greu de decis. Am ales să vizităm Cracovia.

Întrebarea numărul doi:

Merită vizitat lagărul de concentrate Auschwitz – Birkenau?

Mai citisem câteva articole despre Auschwitz în trecut și doar citirea acestor articole mă încărcase foarte mult negativ. La mine răspunsul era simplu: NU. Nu voiam să vizitez Auschwitz.

Mergeam în vacanță, vroiam să mă simt bine, nu să mă înnegresc la inimă. Nu mă atrag astfel de obiective, în general.

Cei ce veneau cu mine însă, au dorit să viziteze acest loc. Argumentul lor e destul de simplu: avem datoria să știm. Sau cum bine zic cei de la muzeu, folosind un citat din Santayana: „Cei care uită trecutul sunt condamnați să îl repete.”

A trebuit deci să vizităm acest loc.

Cracovia turistică explicată foarte pe scurt:

Avem centrul istoric numit „Stare Misto”. Vechiul oraș, înconjurat de ziduri. Zidurile și șanțurile de apărare au fost desființate în cea mai mare parte și în locul lor austriecii au construit un parc numit Planty, care înconjoară vechiul oraș ca o centură verde. E ușor de observat pe orice hartă.

În partea de sud a Stare Misto, pe malurile râului Vistula, avem Castelul Wawel, locul regilor Poloniei și catedrala cu același nume, care e un fel de Westminster Abbey a Poloniei. Majoritatea regilor au fost încoronați și îngropați aici.

În afara orașului vechi, avem Cartierul Kazimierz – care era cartierul în care se stabiliseră evreii ce au în venit în Polonia încă de pe timpurile regelui Cazimir cel Mare.

De partea cealaltă a Vistulei, într-o zonă industrială, găsim și fabrica lui Oskar Schindler. Filmul „Lista lui Schindler” a fost filmat în Cracovia și d.p.d.v turistic are o influență mare asupra acestui oraș.

La călătorii de o zi în afara orașului avem lagărul de concentrare Auschwitz Birkenau, aflat la vreo 80 de km distanță. Al doilea obiectiv e mina de sare Wieliczka, în direcție opusă și la care se poate ajunge cu trenul.

Mai sunt și alte obiective, cum ar fi de exemplu Nova Huta, orașul industrial construit pe timpul sovieticilor, dar cele menționate mai sus sunt cele majore.

-Unde să alegi cazare în Cracovia?

Oriunde pe lângă sau în orașul vechi mi se pare o alegere bună. Eu unul aș prefera cât mai aproape de gară. Avem aici și Mall-ul Galeria Krakowska, iar stația de autobuze e chiar în spatele gării. Noi am avut cazare la Hotel Matejko. Ajungeam în 5 minute de la gară, iar în câteva minute eram pe jos în centrul vechi. Oricum majoritatea hotelurilor sunt concentrate pe aici. Mai există și un Ibis pe lângă gară.

-Primele lucruri pe care să le faci, după ce ai hotărât să mergi în Cracovia:

În fazele incipiente ale excursii și dacă hotărâți să mergeți la Auschwitz atunci e bine să vă începeți programul de acolo. Sunt foarte mulți turiști care doresc să viziteze Auschwitz, de aceea trebuie programare. Teoretic biletele sunt gratis, dar biletele gratis le dau doar după ora 13:00 sau mai târziu și se termină repede. Trebuie făcută rezervare cu câteva zile înainte iar în perioada aglomerată chiar săptămâni. Mai demult se dădeau și înainte de 10:00, dar de un timp, doar după masă. Tururile se plătesc, dar și la ele trebuie rezervare.

Foarte mulți recomandă că la Auschwitz trebuie neapărat ghid. Eu zic că e mai bine fără ghid, cu ceva muncă de documentare de acasă. Nu e complicat. Indiferent, dacă vreți cu ghid sau fără, faceți-vă programare din timp și printați-vă biletele. Ăsta ar trebui să fie primul lucru pe care-l faceți.

Ar fi de preferat de mers într-o Luni, când majoritatea celolarlate obiective din Cracovia sunt închise.

Biletele se pot programa de pe site-ul muzeului: https://www.auschwitz.org. Biletele gratis se numesc: „Tour for individuals without an educator”.

Sunt multe companii care oferă tururi spre Auschwitz din Cracovia, dar la Auschwitz se poate intra doar cu ghid din partea muzeului. Deci se plătește mai mult doar pentru transportul până acolo. E foarte ușor de ajuns cu autobuzul, fiind autobuze frecvente din stația din spatele gării înspre orașul Oświęcim (numele polonez al localității). Microbusele te duc până în fața muzeului Auschwitz I.

Se poate ajunge și cu trenul, dar e mai complicat deoarece gara e departe de muzeu.

Alte obiective gratis din Cracovia:

Mai toate obiectivele au niște zile (de obicei o dată pe săptămână) când sunt niște ore când au bilete gratis. Fabrica lui Schindler are luni, (https://muzeumkrakowa.pl/en/branches/oskar-schindlers-enamel-factory), Rynek Underground Museum are Marți (https://muzeumkrakowa.pl/en/branches/rynek-underground) etc. Cel mai bine e de văzut și de făcut programări de pe siteul lor. De văzut și pagina Muzeului National: https://mnk.pl/dashboard/branches.

Eu unul aș rezolva problema Auschwitz, apoi Schindler și nu în ultimul rând Rynek, dacă se găsesc locuri libere.

Întrebarea numărul trei:

Merită de luat biletele gratis la Auschwitz având în vedere că ora de intrare e târzie? Nu te prinde noaptea pe acolo?

Asta era cealaltă grijă pe care o aveam. E bine de știut că sunt două lagăre de concentrare ce se pot vizita la Auschwitz, așa zisul Auschwitz I, care e cel cu poarta „Arbeit Macht Frei” și cel de al doilea, de la Birkenau, care a fost construit după, fiind și locul unde a avut loc cea mai mare parte a genocidului. Sunt vreo doi kilometri între cele două.

La vizitele cu ghid, cele de trei ore jumătate, se începe la Auschwitz I, și apoi se merge la Birkenau, turiștii putând să rămână mai mult acolo, chiar după terminarea turului. Există un autobuz gratis care circulă între cele două la intervale frecvente.

Se poate vizita întâi la Birkenau (Auschwitz II) și apoi veni la Auschwitz I?

Asta era întrebarea pe care o aveam. Prin ghiduri se zicea că la Birkenau se poate vizita la orice oră atâta timp cât ai bilet. Problemele de congestie sunt la Auschwitz I, care e mult mai mic față de celălalt. Nu e clar de pe siteul muzeului și nu am vrut să am surprize așa că am mai întrebat și pe tripadvisor și mi s-a confirmat. Deci cel mai bine e de venit și vizitat Birkenau prima dată și apoi de mers la Auschwitz I, la ora la care v-ați făcut programare. Așa nu vă prinde nici noaptea pe acolo și puteți vizita în liniște suprafețele fiind destul de întinse.

Cam astea îmi par aspectele mai importante înainte de a porni documentarea.

Ce am reușit noi să vedem și cum a decurs periplul?

Am ajuns Duminică pe 13 Februarie pe aeroportul Ioan Paul al doilea – Balice. Aeroportul e legat la stația de tren și se coboară rapid la peron. Trenul era deja parcat în stație. Sunt trenuri frecvente spre gara centrală din Cracovia. Pe peron era un automat și încercam să cumpăr bilete de acolo, dar trenul era pe punctul de plecare. A venit controlorul și mi-a spus că pot cumpăra și în tren, de la el. Am plătit cu cardul la controlor, fără probleme. Nici nu apucasem să schimb bani sau să scot zloți de la vreun bancomat.

Gara centrală din Cracovia se numește: “Kraków Główny”. Călătoria durează cam 18 minute.

Din gară se poate trece direct prin mall-ul Galeria Krakowska, sau mai este un pasaj/tunel care te aduce lângă gara veche, care acum e folosită pentru expoziții. Oricum sunt destul indicatoare cu Old Town / Stare Miasto.

Am făcut vreo 5 minute până la hotel tot ok. Pe la vreo 19:30.

Era încă devreme și mă uitasem la ce „Events” sunt prin Cracovia și văzusem că este un show de stand up comedy la un pub pe strada Szpitalna. Începea la 20:00. Ce era interesant, a fost că era un comediant român – Victor Pătrășcan (https://victorpatrascan.com/). Nu urmăresc iUmor și stand-up-ul în limba română nu prea mă încălzește. Nu am fost însă niciodată la un stand up comedy live și eram curios de experiență. Showul lui era interesant că se chema Dirty Immigrant și mergea pe faza asta cu imigranții și cum sunt ei primiți/văzuți pe unde sunt. Cei cu care am fost în vacanță erau ciprioți trăiți prin Anglia mai toată viața, eu sunt plecat din țară de vreo 25 de ani, deci ni se potrivea cumva subiectul așa că merita încercat. 🙂

A fost bine. Mă bucură să văd astfel de evenimente cu un public internațional, subiecte interesante. Se construiește astfel un fel de nouă identitate europeană. Băiat isteț. Bravo.

Showul ăsta a fost și prima întâlnire cu beciurile Cracoviei. Toate clădirile astea vechi au fost construite deasupra unor beciuri destul de impresionante. Probabil erau folosite ca depozite pentru magazinele care operau la nivelul străzii. Am mai fost la vreo două restaurante și numai prin beciuri am stat. 🙂 Cracovia e un oraș al beciurilor. 🙂

Luni 14 Februarie 2022 – Prima zi fulă – „daytrip” la Auschwitz

Reușisem să iau bilete la Auscwhitz cu intrare la 14:30. Drumul până acolo ia vreo două ore cu microbusul. Hotărâsem să mergem să vedem Birkenau prima dată, deci nu ar fi fost rău să fim acolo pe la 12:00. Pe la 10:00 era plecarea.

Dimineața am mai dat o tură prin oraș să mă obișnuiesc puțin cu el. Am fost prin Planty, pe lângă Barbican, pe Ulița Florianska, prin Piața Centrală, pe lângă Sukiennice (Clădirea cu magazinele de suveniruri – Hala Țesătorilor) Biserica Sfânta Maria. Am trecut și pe lângă Palatul Episcopal și am văzut ferestra unde obișnuia să stea Papa Ioan Paul al 2-lea, apoi am trecut și prin Biserica Franciscană unde se ruga el. Aici era și o copie a giulgiului din Torino.

Vechiul oraș nu e mare și se face ușor la pas. Aveam să trecem prin unele locuri de mai multe ori. Făceam doar aclimatizarea.

Apoi ne-am mai plimbat prin mall, pentru a înțelege gara și stația de autobuze. Nu e complicat. Am luat bilete doar dus până la Auschwitz. Din ce am înțeles de la ceilalți pasageri se pot lua bilete dus-întors și nu țin cont de oră. Eu nu știam exact când termin și mi-am zis că am să cumpăr de la șofer. Cumpărate de la șofer sunt ceva mai scumpe. Am dat 12 zloți de persoană la dus și 14 zloți la întoarcere.

E bine de venit ceva mai repede înainte orei de plecare, deoarece locurile în microbuz nu sunt garantate. Microbuzul a mai oprit și prin oraș și a mai luat și localnici care au stat în picioare. Am avut noroc că am prins loc și la dus și la întoarcere, dar nu ar fi fost foarte plăcut să stau în picioare două ore.

Prin satele prin care am trecut am urmărit casele în stil tradițional polonez. Făcute din lemn, cu rosturi mari între bârne și vopsite cu albastru. Casele tradiționale sunt pe cale de dispariție. Am văzut doar vreo trei. Acum mai toate satele sunt pline de viluțe moderne.

Stația de autobuz e lângă Auschwitz I, și se numește Muzeum PKS (GPS: 50.029831, 19.204725). De aici puteam merge lângă intrarea de la Auschwitz I, de unde să luăm autobuzul până la Auschwitz II – Birkenau. Se construia însă ceva la o parcare/gard și drumul până la intrarea la muzeu mi s-a părut închis. Am hotărât să mergem pe jos până la Birkenau și așa amorțisem în microbuz două ore. Chiar lângă Auschwitz I este și o bază militară și din cauza ei trebuie ocolit.

Între Auschwitz I și Auschwitz II, mi-a mai atras atenția și gara, unde există un memorial numit JudenRampe (GPS: 50.030667, 19.187709) și sunt două vagoane de tren. Ar fi trebuit să ocolesc și am renunțat la idee, la Birkenau aflându-se un vagon care poate fi văzut.

Locația pentru acest lagăr de concentrare a fost aleasă în primul rând pentru conecțiile bune cu liniile ferate iar apoi a fost datorată resurselor naturale din zonă, care au stârnit interesul unor mari companii germane. I.G. Farben avea să construiască o fabrică aici în care prizonierii erau aduși la muncă.

Foarte mulți prizonieri au venit în această gară, de unde mergeau pe jos sau erau duși cu camioanele până în lagăr. Mai apoi a fost prelungită linia ferată până în lagărul de concentrare Auschwitz II -Birkenau, având în vedere rolul de exterminare pe care l-a avut lagărul mai ales spre sfârșitul războiului. Totul mergea ca pe bandă rulantă.

Am vrut să mergem pe jos deoarece eram curios cum arată viața acum în preajma acestor locuri. Am trecut pe lângă o serie de clădiri/blocuri în care trăiesc localnicii. Nu am găsit mai multe informații despre ele, dar e posibil să fi fost construite de germani. Naziștii aveau fel de fel de vise ale unei Germanii frumoase, curată din punct de vedere etnic, cu oameni muncitori care aveau destul spațiu pentru a se defășura.

Se trece un pod peste liniile ferate, dar vechea gară nu se vede de pe pod. Oricum sunt multe linii și e clară importanța industrială a zonei. Pe lângă lagărele principale erau o mulțime de sub-lagăre unde naziștii se puteau folosi de forța de muncă gratis.

Am trecut și pe lângă un șir de case. Singurele șase case rămase din vechiul sat Brezinka de 500 case. Casele au fost demolate de către prizonierii de la Auschwitz I, iar localnicii polonezi strămutați în altă parte. Din materialele rezultate din demolare s-au construit și primele barăci de cărămidă de la Auschwitz II.

Tot în niște case rămase de la polonezi, într-o pădurice din apropierea lagărului, au fost improvizate și primele camere de gazare de la Auschwitz II.

Am ajuns la Auschwitz II și am văzut celebra Poartă a Morții, clădirea cu turnul de gardă pe sub care treceau trenurile.

Am arătat biletele pe care le printasem și nu au fost probleme.

Cum intri, în partea dreaptă sunt barăcile din lemn, iar în partea stângă sunt barăcile din cărămidă.

Câteva dintre barăcile din lemn au fost reconstruite cu materiale originale. E bine de mers întâi la dreapta și văzut aceste barăci. Una dintre ele era baraca toaletelor. Prizonierii erau aduși aici doar la anumite ore și nu avea voie să stea mult.

Barăcile din lemn fuseseră cumpărate de la o companie germană care le vindea drept grajduri pentru cai. Erau panouri pre-fabricate și erau ușor de instalat. Se observă și inele de fier folosite pentru a lega caii.

În fiecare baracă era și câte un fel de sobă, cu un canal lung de cărămidă care trecea pe centru, care dădea ceva căldură. Cărămida e foarte șlefuită de cei care încercau să se încălzească. Pereții din scânduri nu ofereau mare izolație. Paturi din scânduri pe trei nivele. Nivelele de jos erau cele mai rele, deoarece cei de sus se scăpau pe ei, mulți aveau dizinterie.

Noi veniții nu dormeau în paturi, ci pe beton, în frig.

Era o ierarhie a prizonierilor și prizonieri vechi, de obicei criminali, numiți Kapo, erau puși să-i comande pe noii veniți. Acești prizonieri aveau rații de mâncare mai bune și o cameră proprie. În fiecare zi, indiferent de vreme toți prizonierii erau scoși la apel (roll call). Se începea la trei dimineața și erau puși să se alinieze afară, unde erau numărați. Erau întâi numărați de către Kapo și ajutoarele lui, ca mai apoi să mai fie o dată numărați la 7, când veneau ofițerii SS.

Morții trebuiau și ei ținuți în picioare la acest apel. Uneori se întâmpla să fie prezenți la apel, mai multe zile, dacă nu erau ridicați și duși la crematoriu. Nimeni nu trebuia să lipsească, altfel se dădea alarma pentru evadări.

Datorită foamei era și o luptă între deținuți. Nu era exclus ca unii dintre ei să fie uciși peste noapte de către alți deținuți. Germanii nu puneau întrebări despre cauza morții. Oricum strategia era una de anihilare. Germanii au știut foarte bine să folosească această ierarhie între prizonieri și să-i întoarcă unii împotriva altora. Astfel unii erau și victime și călăi în același timp.

De la aceste două barăci se merge la locul de sortare, care era între acele două linii de tren. Aici este și un vagon de marfă, unde se poate vedea cum erau transportați prizonierii.

Erau înghesuiți în picioare, doar cu o găleată de apă și o găleată pentru nevoi. Veneau pe parcurs de mai multe zile fără să li se dea mâncare. Cei slabi mureau în aceste vagoane.

La coborâre începea sortarea. Bărbații într-o coloană, femeile în alta. Peste 75% erau trimiși direct la camerele de gazare. În primul rând copiii, femeile și bătrânii. De asemenea femeile gravide. Erau ținuți în viață doar cei mai tineri și puternici, pentru a fi folosiți la diferite munci, neavând însă o speranță de viață foarte lungă.

Se mai căutau unii cu abilități speciale. Doctori stomatologi erau folosiși pentru a scoate dinți de aur de exemplu, în grupele de Sonderkommando.

Unitățile de Sonderkommando erau tot deținuți folosiți în muncile din crematorii și camerele de gazare. Ei erau cazați separat de către populația lagărului deoarece vedeau crimele comise. Ajutau deținuții să intre în camerele de gazare, apoi cărau lucrurile rămase, alții trebuiau să spele camerele de gazare și cadavrele, cărau cadavrele la cuptoare, tundeau victimele etc. Erau lăsați să poarte haine civile și aveau voie să mănânce ce găseau la noii sosiți, pentru a fi într-o condiție fizică bună. Știau că aveau să moară, de obicei făcându-se o lichidare a unităților Sonderkommando la patru luni, sau când numărul transporturilor scădeau. Foarte puțini membri ai Sonderkommnado au supraviețuit războiului.

În capătul liniei se află un monument construit de sovietici. În stânga și în dreapta acestui monument se află rămășițele Crematoriului 2 și al Crematoriului 3.

Majoritatea vizitatorilor vin doar până la acest monument și se întorc. Merită însă de mers și până la clădirea numită Sauna.

Nu se înțelege mare lucru din clădirile crematoriilor, ambele fiind în ruine. Germanii știau că pierd războiului și linia frontului se apropie așa că au încercat să șteargă dovezile. Au ars documente și au aruncat în aer clădirile. Majoritatea prizonierilor au fost duși în marșuri forțate spre vest și alte lagăre. În lagăr au fost lăsați doar cei mai slabi și bolnavi, care au fost eliberați când au ajuns rușii. Peste 20% aveau să moară după eliberare.

Trebuie trecut peste monument și printre niște copaci se merge spre clădirea numită Sauna de către deținuți. În această clădire erau aduși cei care după sortare fuseseră aleși să rămână în lagăr. Li se luau hainele, erau tunși și băgați la duș și mai apoi li se dădeau pijamale de prizonieri. Era un act dezumanizant și mulți erau de nerecunoscut după aia.

În această zonă erau și barăcile numite Canada. Aici se depozitau și se sortau lucrurile rămase de la prizonieri. Mulți aveau valută, diamante și alte giuvaeruri pe care reușiseră să le ascundă pe undeva. Toate hainele trebuiau căutate în amănunt, deoarece multe dintre aceste bunuri erau cusute prin haine. Deținuții care lucrau aici (de obicei femei) aveau un trai mai bun decât restul deținuților. Erau lăsate în haine civile și mai găseau de mâncare. De aceea o slujbă aici era de invidiat.

Germania avea mare nevoie de fonduri spre sfârșitul războiului și aici era o adevărată industrie de produs bani.

Clădirea Saunei e singura care a mai rămas în picioare. Depozitele Canada au fost demolate și mutate înainte ca linia frontului să ajungă acolo. Clădirile crematoriilor au fost demolate, iar un crematoriu a fost serios avariat în urma unei răscoale a Sonderkommando.

Pe lângă crematorii mai erau și niște gropi unde se făceau focuri. Au fost perioade când numărul transporturilor era prea mare și crematoriilor nu mai făceau față. Sau se mai întâmpla ca să nu încapă toți prizonierii în camerele de gazare. Cei rămași erau împușcați și aruncați în aceste gropi în care ardea focul. Erau puși să se dezbrace, apoi alergau printre soldați spre foc, unde erau împușcați înainte să fie aruncați înăuntru.

Pe lângă aceste gropi și pe lângă clădirile crematoriilor sunt un fel de monumente din marmură neagră în memoria celor ce au murit aici.

Tururile nu merg până la Saună, deoarece e distanța prea mare, dar eu zic că merită văzută. De observat și inscripțiile de pe pereți. Mulți scrijeleau anul și numele când au trecut pe acolo. Nu erau siguri ce avea să se întâmple cu ei.

La întoarcere am trecut printre barăcile de cărămidă. Una dintre ele a fost folosită ca grădiniță. Aici condițiile erau mai rele ca în barăcile de lemn datorită umidității. Întreaga zonă e construită pe un teren mlăștinos, iar cărămizele trăgeau apa din pământ.

Pe partea barăcilor din lemn în afară de cele câteva care au fost reconstruite se pot vedea urmele celor care au fost arse sau demolate. Au rămas doar hornurile sobelor.

Ieși destul de amețit după această vizită în lagăr. Te întrebi cum au gândit germanii și cum au ajuns la așa ceva? Anihilarea masivă a evreilor a avut loc spre sfârșitul războiului când se știa deja că Germania va pierde. Exista opinia că evreii fuseseră de vină pentru pierderea primului război mondial și Hitler hotărâse ca măcar să scape de evrei chiar dacă pierdea războiului. Al doilea aspect, despre care nu se vorbește prea mult și care nu e deloc de neglijat e numărul banilor care au fost furați de la cei uciși.

Am luat autobuzul spre Auschwitz I unde am ajuns în jurul orei pentru care aveam bilet. Aici distanțele sunt mult mai mici, lagărul fiind mult mai compact. Aici erau niște vechi cazarme construite în perioada austriacă ce mai apoi au fost folosite de armata poloneză. Nemții au improvizat și au făcut aici un lagăr de concentrare. Clădiri din cărămidă roșie, cu subsol, parter și un etaj. Seamănă cu un internat construit de austrieci și la Rădăuți. Se trece din clădire în clădire pe la diferite exponate. E bine de început de la Block 4 – unde este vorba despre Exterminare și mers înspre dreapta. Cel mai renumit Bloc e clădirea de pe colț – Block 11, care era folosită ca închisoare și tribunal.

Deținuții erau împușcați la un zid dintre Block 11 și Block 10. La subsoluri erau diferite celule unde erau pedepsiți cei care încercau să scape. Erau închiși și lăsați să moară de foame. În aceste celule de la subsol s-a făcut și primul experiment cu Zyklon pe un grup de deținuți sovietici. Zyklon era un gaz folosit la deratizare.

Se trece din clădire în clădire, iar la urmă se trece prin Crematoriu. Camera mortuară a acestui crematoriu a fost folosită pentru primele gazări, dar locul nu era unul potrivit. Deținuții erau puși să se dezbrace afară și apoi înghesuiți înăuntru. Afară era pornită o mașină pentru a acoperi țipetele. Clădirile lagărului erau prea aproape și germanii nu vroiau ca să afle și ceilalți deținuți ce se întâmplă pentru a nu creea panică.

O dată cu construirea Asuchwitz II, acest crematoriu a fost închis și folosit ca spațiu de depozitare și mai apoi ca buncăr antiaerian spre sfârșitul războiului. Având altă utilitate, așa s-a salvat și clădirea, germanii nedistrugând-o.

Când lagărul a fost transformat în muzeu, s-au reconstruit două cuptoare de arderi din materiale originale. De asemenea s-au spart și două găuri în tavan spre a arată pe unde era aruncat gazul.

Urmele de unghii de pe pereții camerei de gazare.

Poate cel mai sinistru moment al acestei vizite sunt urmele de unghii care sunt pe pereți. Mulți spun că au fost făcute de deținuți în timpul gazării, dar se pare că sunt urme de vandalism ale turiștilor. Asta cel puțin am găsit scris pe pagina oficială de facebook a muzeului:

This image published by Annette Miryam was shared by over 245,000 people on Facebook.
However it DOES NOT show scratches „made by Jews as they died in the gas chambers of Auschwitz”.
These are sad marks of vandalism inside the historical building of the first gas chamber of the Auschwitz I camp made by those visitors who do not really know how to behave in a historical place.
The first gas chamber at Auschwitz I was used to murder people between autumn 1941 and spring of 1942. When extermination process was moved to Auschwitz II-Birkenau, gassings in Auschwitz I were gradually stopped. The building was later used for storage and then as an air-raid shelter for the SS.
Let’s remember about the unimaginable suffering of the victims but let’s make sure we tell their story in a correct, respectful and responsible way.

Oricum camera are o apăsătură foarte mare. Se crede că în jur de 10000 de oameni au murit aici, majoritatea prizonieri sovietici sau polonezi.

Cam asta a fost vizita la Auschwitz. Ieși amețit de cap de aici. Tocmai ai vizitat o fabrică de exterminat oameni. Nu am văzut stafii, lumini sau altceva. Locul impresionează mai mult prin banalitate. Iarba continuă să crească, copacii să înflorească. Natura își vede mai departe de ale ei, indiferentă că aici au dispărut milioane de oameni. Nu se va mai întâmpla din nou? Greu de crezut. Deja se întâmplă.

Lângă vechiul crematoriu este și eșafodul unde a fost spânzurat Rudolf Hoss, comandantul lagărului.

Despre documentare bune pentru Auschwitz.

Sunt o mulțime de filme, cărți etc. Dacă ar fi să recomand câteva, cred că filmul făcut de BBC în 1997 – „The Nazis: A Warning from History” este cel mai bun și echilibrat. De asemenea de citit cartea autobiografică a lui Rudolf Hoss – Comandantul de la Auschwitz, scrisă de el în închisoare, înainte de a fi spânzurat. Iar poate cea mai cutremurătoare e scrisă de Dr. Miklos Nyiszli – „AUSCHWITZA Doctor’s Eyewitness Account”. Un doctor din Transilvania care făcea autopsii sub supravegherea Doctorului Mengele. Doctorul Mengele care a scăpat și a murit de bătrânețe în Argentina.

În concluzie am aflat multe după această vizită și multe lucruri pe care le știam erau simpliste. Fiecare trebuie însă să-și formeze singur o opinie. Eu cred că aș fi putut să trăiesc însă și fără să știu prea multe, mai ales pe acest subiect.

O masă la Restaurantul Morskie Oko

Ca să mai scăpăm de gustul amar lăsat de vizita la Auschwitz, pe seară am făcut o rezervare la acest restaurant. Era cel mai recomandat restaurant din Cracovia, dacă vrei să încerci mâncare tradițională. Celălalt restaurant recomandat se numea Starka, dar era în cartierul evreiesc Kazimierz și cam departe de unde eram cazați.

Morskie Oko, deși e cam turistic și-a făcut bine treaba. Avea muzică tradițională live și mâncarea a fost foarte bună. Restaurantul e numit după un lac glacial din Munții Tatra și mâncarea e din acea zonă. Am început cu ceva piroște, polonezii fiind foarte mândri de această mâncare, văzută ca mâncarea lor națională.

După aia am dat pe ceva cărnoase ajutate de câteva rânduri de bere bună. Se mănâncă bine și muzica a fost pe măsura. Erau doi violoniști și un contrabas și cântau fără amplificare. Au cântat și ceva melodii cunoscute de ale noastre. Interesant am fost că am mers și le-am cerut să cânte ceva românește dacă știu și mi-au zis că nu știu. De unde să știe ei că jumătate din melodiile lor erau adoptate și de noi, sau poate invers!? 🙂

A doua zi – Plimbare la castelul Wavel și apoi pe fugă prin Kazimierz

A doua zi am zis că o lăsăm mai moale și ne plimbăm la liber prin oraș. Am băut o cafeluță la cafeneau lui Lenin la Noworolski și am admirat trompetistul din turnul Sfintei Marii, apoi am luat-o agale înspre castel. Am trecut pe lângă bisericuța Sf. Adalbert, care e cea mai veche din Cracovia și a rămas orientată aiurea față de tot ce s-a mai construit ulterior. Am admirat meniul de la Restaurantul Wierzynek, cel mai vechi restaurant din oraș, ce servește clienții încă din 1365 și apoi am trecut pe lângă biserica Sfinților Petru și Pavel, unde statuile amintesc cumva de Vatican.

La castelul Wawel, de pe terasa cu panorama frumoasă spre Vistula am văzut pe mal statuia dragonului care la câteva minute aruncă flăcări, dar nu am coborât până lângă el. Se zice că întemeietorul Cracoviei a ucis balaurul care teroriza localnicii și apoi a înființat orașul deasupra grotei unde își avea culcuș bestia.

Oasele balaurului sunt atârnate lângă poarta intrării în biserică parcă pentru a întări legenda. Se zice că biserica nu se va dărâma atâta timp cât oasele rămân acolo. Unii invidioși spun că oasele ar fi de mamut sau de alt mamifer mare, dar cine-i crede? Legenda asta a oaselor balaurului mi se pare printre cele mai drăguțe din Cracovia.

Citisem că se poate intra în biserică gratis, dacă nu se face tur, dar paznicul nu ne-a lăsat. A zis că e obligatoriu de cumpărat bilet. Ne-am mulțumit cu priveliștile de afară.

Ne-am dus să căutăm chakre în curtea interioară a palatului, chiar lângă depozitul de bagaje. Un oarecare zid a devenit faimos în cercurile New Age și se zice că ar elimina cine știe ce energie din interiorul pământului. Cei de la muzeu nu sunt prea bucuroși de această reclamă. 🙂

Tot aici este și un muzeu pe care îmi dorisem să-l văd. Un muzeu de artă orientală cu multe obiecte pierdute de sultanii otomani care au fost atacați de polonezi când se întorceau de la asediul eșuat asupra Vienei. Se spune că au niște corturi otomane foarte frumoase aici. Nu le-am putut vedea deoarece muzeul era închis pentru renovări.

Ne-am întors prin oraș. Deoarece echipa mea era destul de obosită am hotărât să-i las la cumpărături și să trag o fugă singur până la Movila Krakus.

Pe fugă la Movila Krakus

Am fost foarte intrigat când am citit despre aceste movile sau tumuli din jurul Cracoviei. Câteva se văd și de lângă Castelul Wawel. Cea mai veche astfel de movilă se numește Krakus și e din secolul 7. Se spune că ar fi mormântul legendarului rege Krakus, cel care a înființat Cracovia. Au fost însă făcute săpături în anii 30 și nu s-a găsit nimic. Se pare că erau mai degrabă locuri de adunare și e posibil ca în vârf să fi fost plantat un pom la umbra căruia se adunau șefii de trib.

În timpuri mai recente s-au construit alte astfel de movile pentru a comemora diferite evenimente. Se vorbește și despre construcția unei astfel de movile în amintirea Papei Ioan Paul al doilea.

Movila Krakus era cea mai aproape și relativ ușor de ajuns la ea.

Am luat un tramvai din centru și am coborât la stația Podgorze. De aici în vreo 15-20 de minute ajungi în vârful dealului, de unde e o vedere frumoasă asupra orașului.

Chiar lângă acest deal e și vechea carieră de piatră folosită de Spielberg pentru a filma lagărul de concentrare din Lista lui Schindler. Locația nu e departe de locul real al acelui lagăr.

Printre buruieni a rămas și drumul din pietre funerare evreiești (neoriginale), folosit în film. Ar fi fost însă prea complicat să ajung acolo, zona fiind una părăsită. E interesant însă de făcut comparații din film cu ce există în realitate.

În zilele noastre mai există și casa în care a trăit Amon Goeth, numită Casa Gri. E acum o locuință privată și se poate vedea de afară. Astea îi sunt coordinatele: 50.033133, 19.966356. Nu am mai ajuns până acolo. Ar fi prea multe de spus și despre Schindler. Casa apare și în unele documentare ulterioare, în care fiica lui Goethe se întâlnește cu Suzana, una dintre servitoarele evreice care au trăit în acea casă și a cărei poveste este spusă în film.

Din lagărul de concentrare, evreii nu aveau mult de mers până la fabrica lui Schindler. Am mers și eu în căutarea ei, zona fiind mai departe una industrială. E uimitor ce film a reușit să facă Spielberg.

Aici vin astăzi foarte mulți turiști, unii dintre ei fiind aduși de un fel de mașinuțe de golf electrice, cu mai multe locuri.

Am făcut câteva poze fabricii de afară. Nu am avut timp să vizitez interiorul. Când vine vorba despre Schindler și povestea lui, e interesant de văzut câteva imagini și filme cu el, după război. Avem tendința, poate și datorită filmărilor alb-negru, să ne imaginăm războiul undeva mult în trecut. Văzându-l pe Schindler într-un clip color, filmat undeva printr-un oraș modern german, mi-a mai schimbat perspectiva. Youtube-ul bată-l vina!

Cartierul Kazimierz e locul unde locuiau evreii și unde multe dintre scenele din Lista lui Schindler au fost filmate. Am fost până la sinagogă și piața de lângă ea. Ăsta cred că e locul principal din Kazimierz. Regii poloni nu permiteau ca o sinagogă să fie mai înaltă decât o biserică, așa că evreii au săpat și au construit sinagoga mai jos.

Unele case de aici au aparținut unor familii de evrei care mai apoi au devenit foarte bogate. Mulți turiști din Israel în această zonă, cum era și de așteptat.

Am găsit și unul dintre pasajele unde au fost filmate unele scene de la lichidarea ghetoului. Dacă nu aș fi citit despre acest loc, ar fi trecut complet neobservat. Aș fi putut la fel de bine să fiu prin Rădăuți.

E interesant apoi să revezi filmul și să cauți aceste locuri. Cred că s-ar putea construi un tur doar cu locurile din Lista lui Schindler. Un cartier interesant mai ales datorită istoriei lui și filmului.

O masă la un Milk Bar (Bar Mleczny)

Când vezi reclamă de bar, asta nu înseamnă că dau doar alcool. Un „bar mleczny” e un restaurant unde este mâncare foarte ieftină. Rămase de pe timpurile comuniste când partidul s-a gândit că proletariatul trebuie hrănit ieftin, aceste cantine primeau și ceva subvenții de la stat pentru a ține prețurile mici. Multe sunt pe stil cantină, gen mergi la tejghea și-ți umpli tava cu ce au în meniul zilei, dar altele sunt un fel de restaurante upgradate, dar care totuși țin prețurile mici. Voiam să încerc și un astfel de restaurant.

Pe seară am fost la Restaurantul „U Babci Maliny”. Era și ăsta aproape de hotelul nostru. Desigur că mesele sunt din nou într-un beci. Restaurantul împopoționat destul de chicios. Proprietarul e ceva fan lupte, deoarece sunt plini pereții cu poze cu el și diferiți boxeri. Soția lui probabil a fost ceva miss Polonia, deoarece aveau o coroniță într-o vitrină. A fost ok, dar mâncarea nu a fost la fel de bună ca la celălalt restaurant. Se simte un fel de aer comunist în zonă, înmiresmat cu metehne post-revoluționare de tip Van Damme. 🙂

A doua zi de dimineață am avut avionul așa că am mai avut doar timp pentru o tură prin mall.

În concluzie

Mi-a plăcut Polonia.

Au obiective turistice valoroase și e ușor de făcut.

E mult mai albă decât m-am așteptat. Cred că am văzut doar doi pakistanezi și doi negrii în tot timpul cât am stat acolo. Nu prea au imigranți. Ca și noi au muncit mult însă prin afară și țara se transformă rapid. Oameni gospodari, mulți tineri, foarte civilizat.

Posibil ca lucrurile să se mai fi schimbat cu influxul mare de refugiați ucrainieni.

Istoria se repetă din nou.

Sunt bucuros că am reușit să termin acest articol. Auschwitz mi-a ținut creierul blocat prea mult timp. 🙂