Dus De Acasă.ro

Cu bicicleta spre Valea Regilor și uimit de Templul Karnak din Luxor (4)

TraianS Blog, Egipt, Fii propriul tău ghid No Comments

Valea Regilor se află în Luxor și ăsta e unul din motivele pentru care e unul dintre cele mai vizitate orașe din Egipt. Pe lângă mormintele faraonilor însă, bogăția atâtor temple și în special a Templului din Karnak, m-au impresionat. Am înțeles de ce, când vine vorba de imperii, până și romanii îi aveau drept exemplu pe egipteni. Luxor-East-Bank20


 

Continuare de aici.

După ce am lăsat pașaportul la consulatul Sudanului din Aswan am luat un tren înspre Luxor. Citisem că o zi și jumătate este destul pentru a vizita acest oraș și atât alocasem și eu. Ajungeam într-o vineri după amiază și plecam Duminică dimineață cu primul tren. Încă speram să-mi iasă viza la timp și să prind feribotul de Duminică înspre Sudan.

Am auzit câte ceva despre Luxor, despre Valea Regilor, mormântul lui Tuthankamon și fel de fel de povești dar era greu să am o imagine în minte și nici nu prea știam la ce să mă aștept.

Îmi făcusem rezervare la un hotel destul de ieftin la vreo 5 dolari pe cameră și aveam emoții și în privința asta. Venise momentul să mai tai din cheltuieli, să mai reduc din lux și să mă învăț cu condiții mai austere dacă aveam de gând să-mi ajungă banii până la sfârșitul călătoriei.

Sosirea în Luxor cu trenul

 

În drum spre Aswan, când venisem din Cairo, trecusem prin gara din Luxor și nu păruse cu nimic deosebită de toate gările prin care trecusem până atunci. Fiind unul dintre orașele cele mai vizitate din Egipt mă așteptam să fie mai cu moț.

Am coborât pe la amiază pe un peron destul de părăsit și m-am îndreptat spre ieșire. Credeam că am să fiu asaltat de taximetriști, dar pe peron a fost un singur băiat mai istețel care începuse pe engleză cu „Where I wanna go” și din astea. Ceilalți taximetriști erau în fața gării, lângă controlul de securitate.E bine că nu-i lasă înăuntru. A fost destul de ușor să scap și de ăia, având în vedere faptul că prin toate reviewurile citisem că cei din Luxor sunt printre cei mai agasanți din tot Egiptul.

Cazarea în Luxor la 5 dolari pe noapte – Grand Hotel

 

Hotelul pe care-l rezervasem era la vreo 10 minute de mers pe jos de gară, dar mi-a luat ceva mai mult deoarece m-am rătăcit inițial și am mers pe o rută ocolitoare.

Destul de multă mizerie pe străzi, dar ajungi să te obișnuiești cu toate. Ajungând în apropierea hotelului, care e într-un cartier rezidențial, într-o fundătură, am prins din urmă doi backpackeri – un el și o ea, care s-au dovedit a merge la același loc de cazare ca mine. Destul de tinerei, amândoi în șlapi, el în pantaloni scurți, ea în blugi, cu șapcă pe cap și toată ciufulită, ambii târâindu-și picioarele. Cărau niște ditamai rucsace în spate de m-a luat cu fiori. Din ghiozdane le atârnau fel de fel de curele. Ăsta era stilul de viață despre care vroiam să aflu mai multe? Spre asta tindeam?

Hotelul nostru numit destul de ironic, Grand Hotel, era un vechi bloc netencuit cu intrarea dintr-un capăt de stradă. Cea de la recepție nu știa engleză și ne-a rugat să așteptăm până vine patronul. Backpackerii mei au cerut rapid wireless și au început să le zbârnăie telefoanele cu mesaje, după ce au reușit să se conecteze.

E o cameră mare la recepție, totul văruit în albastru, cu multe ventilatoare pe tavan, care reușeau să facă destulă răcoare. Fata de serviciu, ne-a oferit ceaiuri sau apă și am început să am un sentiment destul de bun despre locație.

Patronul a venit și el destul de repede. Era îmbrăcat în galabeya și vorbea foarte bine engleza. Am făcut check-inul și mi-a alocat o cameră. A cerut pașaportul, dar i-am dat o fotocopie și i-am zis că pașaportul e la consulat. I-ar mai fi trebuit și o fotocopie cu viza pentru Egipt, dar până la urmă a zis că merge și așa.

A început să ne vorbească despre tururi și fel de fel de opțiuni. Tururile oferite erau scrise și pe o tablă în spatele lui. I-am zis că nu mă interesează tururile și nu a insistat prea mult, ceea ce am apreciat. Hotelul oferea și închirierea unei biciclete gratis – și i-am zis că aș dori să o iau dacă se poate, a doua zi. Bicicleta, din asta vintage, chinezească, era parcată înăuntru undeva lângă recepție. Mi-a spus că nu-i nici o problemă și pot să o iau în dimineața următoare.

Am urcat în cameră să-mi las bagajele și să mă pregătesc de atac.

Camera e și ea toată vopsită în albastru, cu ventilator în tavan și fără aer condiționat. Aveam și baie privată, ceea ce la 5 dolari nu era rău. Toate cearșafurile au fost foarte curate și chiar dacă hotelul nu era cine știe ce lux, totul era foarte curat și asta era cel mai important. Singura problemă a fost că patul nu avea o saltea. Era un fel de saltea făcută din mai multe pături suprapuse. Am mai dormit pe paturi tari și uneori chiar e indicat pentru postură și un spate drept.

Începusem cu dreptul cazările în hoteluri ieftine și speram să o ținem tot așa. Condițiile au fost acceptabile și nici nu suna rău când puteam spune acasă că sunt cazat la Grand Hotel din Luxor. Suna de parcă scriam dintr-o nuvelă de Agatha Christie.

Luxor – orientarea în spațiu

La fel ca Aswan, orașul e de o parte și de alta a Nilului, cu gara pe malul de est (sau East Bank). Valea Regilor, majoritatea templelor și mormintelor sunt pe malul de vest (West Bank). Pe malul de est cea mai importantă atracție e Templul din Karnak. Și aici avem un fel de Corniche de-a lungul fluviului, tocmai bun penru promenadă

Deoarece am ajuns pe la amiază, mi-am zis că în jumătatea de zi rămasă am să vizitez East Bank.

Jumătate de zi în East Bank

De la gară, se merge înspre Nil și se ajunge într-un fel de piață unde găsim Luxor Temple, care e și el un obieciv destul de renumit.

E înconjurat de un gard de fier și se poate vedea destul de bine și din drum. Sunt drumuri și trotuare de jur împrejurul lui și mergând spre debarcader, se poate vedea destul de bine înăuntru.

Cum să scapi de cei care vor să te urce în caleașcă?

 

Dacă în Aswan cel mai mult se țin după tine căpitanii de feluca, în Luxor cei mai enervanți sunt cei cu caleștile. Niște trăsuri destul de prăpădite, care umblă după tine și tot te întreabă dacă vrei „calesh”, „calesh”.

Am încercat să-i ignor dar unii erau foarte insistenți. M-am gândit că arăt prea a turist și trebuie să mai fac unele modificări în felul cum mă îmbrac și mă mișc. Când încep să vină după tine, mai ales când ești la început ai tendința să o iei mai repede la picior. Această metodă nu funcționează deoarece trezește în ei instincte de prădător.

Dimpotrivă, e bine să nu iuțești pasul, ci să mergi în același ritm, plictisit. Metoda „nu vede, nu aude”, nu funcționează întotdeauna. Câteodată e mai bine să le răspunzi. Iar cel mai bun răspuns e că deja te-ai dat cu caleașca și nu mai vrei să o faci. Nu trebuie să arăți „new in town” ci mai mult ca unul care e deja pe acolo de vreo 3 luni, e plictisit de toate și de toți caleșcarii și pleacă în viitorul foarte apropiat. Dacă reușești să maschezi faptul că ești „fresh blood” o să ai mult mai puțin de furcă cu domniile lor.

Venind dinspre gară, pe partea dreaptă a Luxor Temple e o moschee construită pe ruinele vechiului templu. E numită moscheea lui Abu Hagag și e singura clădire nedemolată din incinta ruinelor, după excavarea templului. Se poate observa la ce nivel e Templul și la ce nivel a fost reconstruită moscheea prin secolul 19. Unele părți ale moscheei sunt mult mai vechi, de prin secolul 11. Au existat și case într-un timp, dar a fost nevoit să se renunțe la ele, dacă se dorea ca vechiul templu să vadă din nou lumina zilei.

Fiind vineri, mulți credincioși erau veniți la rugăciune și umblau la deal și la vale pe scările moscheii.

Am admirat Templul de la gard și nu am simțit nevoia să merg și înăuntru. Oricum aveam să mă satur de temple în curând.

În spatele Templului din Luxor e și debarcaderul de unde pleacă un vaporaș înspre West Bank.

Aleea Sfincșilor duce spre Templul din Karnak

 

Pornind de la Templul din Luxor, undeva mult sub nivelul străzii actuale se află Aleea cu Sfincși care duce până la Templul din Karnak, aflat la vreo 3 km distanță înspre nord.

În această zonă dintre Templul din Luxor și Templul Karnak sunt și caleșcarii cei mai activi, mulți turiști luând o caleașcă între cele două obiective. Caleșcarii sunt tocmiți și de către cei cu grupurile și de către cei veniți cu navele de croazieră, pe Nil. Lângă Templul din Luxor este și un fel de parcare pentru caleșcari. E posibil ca autoritățile să nu lase autobuzele până în această zonă, sprijinind astfel „calesh-businessul” localnicilor.

Mie 3 km nu mi s-a părut așa mare distanță și am ales să merg pe jos, mai ales că în mare parte, drumul asfaltat mergea paralel cu Aleea Sfincșilor și în diferite puncte sunt poduri care oferă o panoramă frumoasă înspre Templul din Luxor și ale sale obeliscuri. Unul dintre obeliscuri e ajuns pe la Paris.

Aleea Sfincșilor e la câțiva metri sub nivelul actualei străzi și se putea observa că se lucra la excavarea și renovarea ei. Multe clădiri care fuseseră construite peste această veche stradă fuseseră dărâmate, singura rămasă fiind o biserică coptă undeva la câțiva zeci de metri de intrarea în Templu, cu posteriorul rămas parcă în batjocură în drumul faraonilor.

Am urmărit pe cât s-a putut vechea Aleea a Sfincșilor, dar la un moment dat ea dispare pe sub clădiri ca să reapară mai apoi pe lângă Templul Karnak.

Am trecut prin niște cartiere rezidențiale cu case și blocuri joase și mulți dintre localnici erau pe la moschee. De asemenea de la moschei răsunau slujbele și predicile diferiților învățați, iar unii dintre ei păreau destul de supărați. Nu înțelegeam eu ce spun ei acolo, dar tonul folosit nu era tocmai plăcut, fiind foarte războinic și chemător spre pocăință.

Am ajuns lângă Templul din Karnak, lângă o ditamai veche poartă de piatră, dar care în prezent este închisă turiștilor. A trebuit să ocolesc zidurile complexului pentru a găsi intrarea principală, unde era o parcare mare pentru autobuze și calești și ceva controale de securitate.

E interesant că această Aleea cu Sfincși, care în vine în linie dreaptă de la Templul din Luxor, dă într-o laterală. E posibil ca în viitor când aleea va fi terminată de excavat iar sfincșii renovați, această veche intrare să fie folosită de către turiști făcând conecția cu Templul din Luxor.

Templu din Karnak – unul dintre cele mai mari monumente religioase din lume

Intrarea a costat 150 de lire egiptene.

După piramidele din Ginza acesta este cel mai vizitat obiectiv din Egipt – și pe bună dreptate. E un complex de temple și mai mulți faraoni au contribuit la construcția lui de-a lungul timpului, fiecare dintre ei mai adăugând o parte, renovându-l sau continuând ceea ce au început predecesorii lui.

De la casa de bilete se merge printr-o zonă pavată și apoi începe o mini alee cu statui de-a stânga și de-a dreapta. Statuile sunt similare cu sfincșii de pe Aleea care vine de la Templul Luxor, dar nu cred că e vorba despre aceeași stradă, la această intrare folosită de turiști e vorba de berbeci. Ce mi-a rămas în minte e că atunci când te apropii de intrarea în templu, drumul coboară dar statuile berbecilor rămân la același nivel, ceea ce te face să te simți mic. Nu-mi dau seama dacă asta se datorează renovărilor recente, dar toate aceste alei, mărimea sfincșilor, distanța dintre ei, erau studiate și sunt foarte de efect asupra pelerinilor care se apropie de temple.

Întotdeauna facem comparație cu lucruri pe care le-am văzut înainte, iar mie mi-a venit în minte Templul de la Angkor Wat și celelalte temple de la Siem Reap. Chiar dacă sunt atât de departe unele de celelalte multe chestii erau similare – povești ale bătăliilor și victoriilor regilor pe pereții exteriori, alei străjuite de statui, camere în interiorul templelor rezervate doar VIP-urilor și la care cetățenii de rând nu aveau acces, și desigur castele de preoți care protejau aceste secrete și comori.

De asemenea, bazine imense cu apă folosite pentru diferite ritualuri, sau pur și simplu pentru a asigura apă tuturor „funcționarilor” din aceste complexe. Operațiunile desfășurate pe aici trebuie să fi fost grandioase.

Am fost întrebat dacă am nevoie de ghid de câteva ori, dar nu au insistat foarte mult. Nu am vrut ghid deoarece știam că informațiile ar fi fost pur și simplu prea multe și nu aș fi înregistrat mai nimic. Mă interesa mai mult sentimentul personal pe care-l voi avea plimbându-mă prin astfel de locuri.

Privind imaginile diferitelor bătălii de pe pereții templelor, mi-am adus aminte și de bătăliile pe care le-au avut aceștia cu hitiții, un vechi imperiu care se întindea cândva prin Asia și avea capitala lângă Ankara, Turcia. Vizitasem ruinele vechii lor cetății, cea de la Hatușa și era interesant de făcut o comparați între cele două culturi și ce s-a mai păstrat de atunci. La capitolul „păstrat”, egiptenii ieșeau învingători.

Templul de la Karnak e un obiectiv care nu trebuie ratat.

Poate cea mai importantă zonă e Sala Hipostilă, o sală cu 134 de coloane foarte înalte. Nu s-a păstrat mai nimic din acoperiș, dar imensitatea încăperii și frumusețea coloanelor este remarcabilă. Din loc în loc sunt lucrătorii locali care fie se oferă să-ți facă poză, sau îți arată ceva din sectorul lor, doar de ei știut. Toți vor bacșiș, de aceea e bine de avut bani mărunți când vă veți plimba pe la temple sau prin West Bank. Uneori toată afacerea seamănă cu un joc de Pac-Man, reușești să-l eviți pe unul amețindu-te prin labirint, când pac, te halește altul care așteaptă la umbră, după un colț.

M-am plimbat câteva ore prin diferite încăperi și temple auxiliare și am admirat diferite statui și hieroglife. Nu a fost chiar foarte aglomerat. Probabil și datorită faptului că am venit destul de târziu.

Am fost impresionat de tot acest complex și cred că trebuie trecut în lista de Must See at least once in a life time, a oricărui turist.

La întoarcere spre centru am mers pe altă rută și am luat un minibus local. Mi-a cerut 20 de lire egiptene, dar călătoria nu făcea mai mult de 5 lire. Ăștia din Luxor, vor arde turiștii dacă vor avea ocazia.

Am trecut pe lângă Muzeul din Luxor și am mai auzit de Muzeul de Mumii, dar nu eram foarte interesat să le vizitez. Am mai făcut o plimbare de-a lungul Nilului să văd de unde iau barca pentru a doua zi și am trecut și pe lângă vasele de croazieră pe Nil – cele gen hotel, pe care mulți dintre turiștii străinii își cumpără pachete de vacanță.

Prin zona asta mai sunt fel de fel de isteți care stau pe lângă vasele de croazieră și se bagă în seamă zicând că lucrează la bucătărie sau altele de acest gen în încercarea de a intra în discuție și a încheia apoteotic cu ceva propuneri de sponsorizare.

I-am zis unui nene, că sigur nu lucrează la mine în bucătărie și s-a liniștit. Nu aveam bucătărie la Grand Hotel.

După ce am încercat un burger faraonic la McDonaldul local, care se află lângă Templul din Luxor, m-am retras la al meu Grand Hotel, deoarece aveam de gospodărit (spălat de rufe și alte corvoade) și vroiam să mă trezesc de dimineață pentru a ataca Valea Regilor și West Bankul cu bicicleta Grandului.

Luxor ziua a doua – Obiectivele din West Bank (Valea regilor, Templul lui Hatșepsut etc.)

 

Dimineața pe la 5 și ceva (cred) m-am trezit și am mers la recepție pentru a-mi lua în primire bicicleta pentru care îmi făcusem rezervare cu o zi înainte. Obiectivele din West Bank se deschi la 6 dimineața. Vroiam să pornesc cât mai de dimineață pentru a nu mă prinde căldura și pentru a o lua înaintea autobuzelor cu turiști. În vaporul care face legătura cu West Bank se poate urca cu bicicleta.

Mă îmbrăcasem în pantaloni scurți în ziua aia deoarece vroiam să scap de ei și am zis să-i mai port o ultimă dată înainte să-mi iau adio. Arătam prea a turist în pantaloni scurți și aveam de furcă cu caleșcarii și nu mai vroiam atât de multă atenție. Era vorba să-mi fie și mai răcoare în timpul biciclării.

La ora asta matinală, am găsit un băiat tinerel dormind pe un pat din spatele recepției, probabil cel responsabil cu tura de noapte. Mi-a părut rău că a trebuit să-l trezesc, dar nu puteam pur și simplu să iau bicicleta și să mă tirez. Oricum nu dormea adânc, deja începuse să se dezmeticească când am coborât. I-am zis că am făcut rezervare pentru bicicletă și mi-a zis că nu-i nici o problemă și pot să iau. Când dau să o iau, descopăr că bicicleta era pe pană la ambele roți.

Îi spun că are pană, la care mă roagă să aștept că sună el pe cineva să vină să o repare. Îi zic, las că nu e cazul, că mă descurc și fără – cine vine la ora asta să o repare? Nici nu răsărise bine soarele. Dar totuși insistă să aștept, că are el un prieten și vine ăla să o facă, că asta e meseria lui.

Sună de câteva ori, nu i se răspunde. Mă gândesc că sigur doarme mecanicul. Până la urmă răspunde ăla, dar se pare că era prea rupt și nu poate veni. Își cere scuze băiatul, iar eu îi zic să stea fără grijă, că mă descurc eu.

Mi-a dat puțin planurile peste cap treaba asta, ideea principală era că pierdusem timpul răcoros al dimineții. Îmi lua totuși vreo 15-20 de minute să ajung pe jos până la debarcader, iar cu bicicleta aș fi ajuns în 5 minute. Mai irosisem timp și în așteptarea mecanicului de biciclete.

Ce mijloc de transport să folosiți în Luxor – West Bank?

În fine, Allah le rezolvă pe toate. Merg la vapor și îmi cumpăr bilet cu 5 lire. Așteptând vaporul, sunt abordat de unul în galabeya și turban. Îmi dă un Selam, îi răspund și eu cu un Alekum. Mă ia ceva în arăbește, mă întrebase dacă sunt egiptean, apoi a luat-o în engleză că el e nubian.. etc. Nu a intrat în miezul problemei direct ci încerca să mai scoată informații. I-am spus că doar vreau să trec cu barca și să mă întorc în Luxor. Îi zisesem că sunt din România și știa de Bucharest. Bravo nene! Cum le zici de unde ești, îți arată că sunt în temă spunându-ți capitala țării. De aici până la o prietenie veșnică, e doar un pas.

Se suie și el pe vapor, de parcă ar fi fost un navetist obișnuit, dar până la urmă când vaporul aproape da să plece, îmi arată cartea de vizită, ca e taximetrist și mă poate plimba cu bibiul, dar mă poate ajuta și să găsesc o bicicletă dacă vreau etc. Eu am ținut-o pe varianta inițială, că nu merg la nici un mormânt, nu-s curios să mă întâlnesc cu Hastepsut, doar vreau să mă dau cu barca. Când a văzut că nu cădem la pace îmi zice să-i dau cartea de vizită înapoi și coboară.

Adevărul că mă interesa o negociere, dar parcă vroiam să ajung unde era mai mare aglomerația de pescari. Ăsta stătea prea în amonte cu vârșa și cred că m-ar fi costat destul de scump „our wonderful friendship”.

Nilul la Luxor e mult mai lat decât la Aswan, și se mișcă alene, de zici că e un lac. Ia ceva timp traversarea.

Trecut partea cealaltă m-am lăsat dus de mulțime și nu după mult timp am fost abordat de alt pirat, care m-a întrebat dacă am nevoie de bicicletă. I-am zis că m-ar interesa poate pentru jumate de zi. Îmi zice că mă costă 40 de lire egiptene. Îl întreb cât face pentru o zi – omu răspunde logic și matematic că 80. Îi zic că-i cam mult, ne înțelegem la 60 de lire pentru o zi. Acuma nu știu dacă-i mult sau puțin, dar mi s-a părut un preț destul de acceptabil. Vine vreo 3.5 dolari care nu suna chiar rău.

Noul meu prieten m-a condus la dugheana cu biciclete și m-am ales cu o frumusețe de bicicletă chinezească cu mânere pictate cu steagul american. Mi-au dat și o frumusețe de lanț și un lacăt pentru a asigura mijlocul de transport de un stâlp sau un gard, atunci când voi vizita templele.

De la debarcader, cu spatele la Nil se ia frumos și agale înspre munți. Aveam și tableta la mine și nu erau mari șanse să mă rătăcesc.

Obiectivele sunt destul de răsfirate și este ceva de pedalat între ele. Fiind noiembrie nu era chiar excesiv de cald, în miezul verii probabil că bicicleta nu e cea mai bună opțiune dacă expediția nu e făcută dis de dimineață.

Nu sunt mijloace de ransport în comun între obiective și sunt prea departe unele de altele pentru a fi făcute pe jos. Soluțiile sunt:

1.De închiriat bicicletă – preferabil când e răcoare și când nu sunteți în grup.

2. De căzut la pace cu un taximetrist și de negociat un preț. Proabil că opțiunea asta e mult mai bună când sunteți mai mulți și puteți împărți costurile.

3. Luat un tur local. Cei de la hoteluri, pot oferi aceste tururi. Le mai iese și lor ceva, dar dacă e un hotel cu note bune, probabi și tururile vor fi mai bune.

Pentru mine cea mai bună opțiune a fost bicicleta. Îmi plăcea ideea, vroiam libertate și nici nu vroiam să cheltuiesc foarte mult.

Citisem un blog cu o seară înainte și îmi făcusem un plan în funcție de ce citisem acolo. Blogul se numește Against the Compass și au un articol foarte bun despre Luxor.

Am plecat spre munți pe un drum asfaltat străjuit de leandri înfloriți. Mă mai salutam cu fel de fel de căruțași în faitoane pe două roți trase de măgăruși.

După vreo 15-20 de minute am ajuns la:

Coloșii lui Memnon

Costuri: gratis.

Acești coloși sunt două statui masive din piatră care-l reprezintă pe Amenhotep al III-lea stând pe tron. Statuile au o înălțime de aproximativ 18 metri. Se află în dreapta drumului, venind dinspre debarcader.

Intrarea e gratis dar nu te poți apropia până lângă ele, ci la vreo aproximativ 10 metri. Mai era aici un grup de chinezi mai în vârstă și unul dintre ei devenise foarte entuziasmat, arătându-mi scris pe bicicleta-mi – „Made in China”. Cam la asta se rezuma și toată engleza lui: „Made in China”. L-am rugat să-mi facă o poză cu bicicleta și coloșii iar apoi m-au rugat să-i las să-mi facă una și cu aparatul lor. Eu pozasem făcând semnul Ok-ului cu mâna și am aflat mai apoi că în China acest gest înseamnă ceva de genul „Up your ass”. Poate asta găsiseră amuzant moșneguții și nu mă pozaseră de frumos!?

Pe lângă Coloșii lui Memnon se zice că a fost cândva un complex de temple mai ceva ca ăla din Karnak, dar a fost luat de ape la o inundație a Nilului.

Povestea care îmi place mie despre aceste statui e că ele erau deja obiectiv turistic pe vremea grecilor și romanilor, iar Septimus Severus a dat comandă să fie reparate acum vreo 2000 de ani.

Ambii coloși erau încărcați de porumbei care își făcuseră cuiburi prin poalele și hainele faraonului.

Merită cu prisosințî un stop lângă aceste statui faimoase.

Unde e casa de bilete pentru obiectivele secundare din West Bank – Luxor?

 

După coloși am continuat spre munți și am ajuns la casa de bilete, care e undeva în stânga la o intersecție. Obiectivele fiind foarte răsfirate, casa de bilete e una singură și biletele trebuie achiziționate din timp.

Valea Regilor, Templul lui Hatsteput fiind cele mai vizitate și destul de mari, au propria casă de bilete, care se află lângă ele, pentru celelalte obiective însă, biletele trebuie achiziționate de la casa de bilete de pe drumul principal, nu departe de Coloșii lui Memnon.

Problema e că lista obiectivelor e destul de lungă și nu știi ce să alegi.

Asta e lista obiectivelor și a prețurilor așa cum am găsit-o eu acolo, la casa de bilete (noiembrie 2018):

1.Habu Temple III: 80EGP

2. Ramesseum Temple II: 80EGP

3. Nakht and Menna & Amenemopet: 60 EGP

4. Rekhmire and Sennofer: 40 EGP

5. Ramose Userhet and Khaemhet: 60 EGP

6. Dir El Madina Temple and Tombs 100 EGp

7.Khokha (Nefer-Ronpet, Nefer-Sekheru, Dhutmosi): 40 EGP

8. Seti Temple: 60 EGP

9.Khonsu Userhet BEnia: 40 EGp

10. Roy and Shroy Tombs & Amenemopt: 40 EGP

11.Pashedo Tomb: 30 EGP

12.Merenptah Temple 40 Egp.

13. Cartar’S House: 80 EGP

14. Isis Temple (Dair ShelWeet): 40EGP

15.Qurnet Murei: 40 EGP.

Din lista asta am ales Habu Temple, apoi o colectie de trei morminte ale nobililor – Nakht and Menna & Amenemopet (ăștia de la Against the compass ziceau că au cele mai frumoase picturi dintre mormintele nobililor), iar pe final am ales și Seti Temple.

Toate aceste trei obiective m-au costat 200 EGP.

La Haștepsut și Valea Regilor aveam să cumpăr bilete la fața locului.

După ce am achiziționat biletele am mers prima dată la:

Medinet Habu – sau Templul lui Ramses III

Fiind încă de dimineață am fost singurul vizitator. Autobuzele cu tururile nu apăruseră încă. Un templu care s-a păstrat în condiții destul de bune. Fel de fel de imagini ale diferitelor bătălii ale faraonului și cum taie capul inamicilor. Undeva în stânga, doi războinici sunt surprinși într-o încăierare stil kung fu. Tot complexul templului e înconjurat de niște ziduri vechi, iar pe timpuri a fost și un sat care s-a adăpostit între aceste ziduri.

Mergând mai într-un capăt am fost luat în primire de un paznic de acolo să-mi arate el ceva mai special. Mi-a arătat o încăpere unde cică a stat trupul faraonului, după moartea sa și după ce a fost îmbălsămat, iar în templu aveau loc fel de fel de rugăciuni și ceremonii.

Desigur că trebuia să dau și bacșiș, dar mi-am tras un selfie cu ghidul meu, care arăta ca o mumie vie și mi-am scos banii.

Mi-a plăcut acest templu și cred că merită vizitat.

Zidurile exterioare ale templului sunt și ele pline de imagini și hieroglife. Pe una din laterale se lucra destul de serios la renovare.

După vreo jumătate de oră aici, mi-am luat bicicleta și am pornit spre următorul obiectiv:

Mormintele Nobililor

E o zonă între Valea Reginelor și Valea Regilor unde au fost găsite mai multe morminte ale nobililor. Biletul care-l luasem îmi permitea să văd trei dintre ele: Nakht, Menna & Amenemopet.

Până să ajung la mormintele nobililor am văzut din stradă și Ramesseum Temple II care e undeva în dreapta drumului, căruia i-am făcut niște poze de la distanță. Citisem că nu prea se merită vizita acolo.

Am mai dat și peste alți doi coloși similari cu cei ai lui Memnon, doar că aștia sunt ceva mai mici și stau în picioare. Se poate merge până lângă ei și nu par să fie foarte vizitați. Zona e una agricolă și trec și fel de fel de faitonașe prin zonă.

Până la urmă am ajuns și la parcarea de la Mormintele Nobililor unde un paznic mi-a zis să-mi las bicicleta acolo. Pe când îmi legam bicicleta, aud că mă strigă cineva: „-Bucharest! – Bucharest!”

Era amicul meu nubian, ăla cu taxiul care căuta clienți pe celălalt mal al Nilului. Pff …ce faci aici prietene? Găsise el alți mușterii, mai buni ca mine și intrase în pită. Încerca să mă aburească pentru a doua zi.

Îi zic că azi nu a fost să fie, dar mâine sigur suntem împreună! (Aveam tren pe la 6 dimineața – deci cam slabe șanse de reîntâlnire). A râs și el, am râs și eu, dându-ne amândoi seama cam ce ne poate pielea la fiecare.

Dar să revenim la mormintele nobililor.

Mormintele Nobililor – sunt mult mai mici decât mormintele faraonilor dar au un stil aparte

 

Astea sunt împânzite de-a lungul dealului cu diferite cărări ce merg la ele. Toate sunt închise și au câte un păznicuț care e prin zonă și trebuie chemat să-ți deschidă.

La prima dintre ele, Tomb no 52 – sau Mormântul lui Nakht, am uitat GoPro-ul deschis și am filmat înăuntru. Sunt doar câteva încăperi și doar în una sunt niște picturi. Picturile au fost protejate de un geam de sticlă. Abia aveam loc eu cu ghidul meu, care începuse să-mi prezinte ce apare prin imagini. La urmă mi-a cerut niște bani dacă vreau să fotografiez. L-am întrebat cât costă și a zis că 50 de lire egiptene. I-am zis că nu pozez (deja filmasem), dar i-am dat ceva pentru ajutor.

O foarte bună pagină despre acest mormânt este aceasta  Dar trebuie să fii cu adevărat pasionat să studiezi picturile și să citeși toate informațiile. Calitatea culorilor și cât de bine s-au păstrat este uimitoare.

De spus însă că mormântul este foarte mic și probabil de aia e și evitat de cei cu tururile.

Le-am mai vizitat și pe celalte două, al lui Menna și Amenemopet.

Cel al lui Menna l-am găsit deschis, paznicul fiind deja ocupat cu alți doi clienți și am scăpat fără bacșiș. Ăsta e ceva mai mare decât a lui Nakht, dar parcă picturile nu s-au păstrat chiar așa de bine. Mai multe despre acest mormânt puteți citi aici.

Ultimul dintre mormintele nobililor a fost cel al lui Amenemopet (mai multe ănformații aici ). Ăsta e ceva mai larg și e destul de frumos aranjat cu niște podele de lemn și niște coloane săpate în piatră.

În concluzie, o vizită la câteva morminte ale nobililor e interesantă chiar dacă ar fi doar pentru a face comparație cu mormintele regilor. Calitatea picturilor poate fi foarte bună iar scenele pictate sunt mai mult din viața de zi cu zi. Eu le-am ales pe astea trei la recomandarea celor de la Against the Compass – deoarece se pare că au cele mai bine păstrate picturi. Nu am aprofundat însă mai în amănunt. Oferta este pur și simplu prea mare. Vroiam doar să iau pulsul unor astfel de morminte și să le înțeleg.

Impresia cu care am plecat, după ce am terminat vizita la aceste morminte a fost: -Dacă atât de frumos le sunt pictate mormintele, oare cât de frumos le erau cândva pictate casele?

E clar că egiptenii, ca și vechii greci și romani iubeau picturile și frescele. Mormintele aveau ceva cald și parcă nu erau făcute atât de mult ca să impresioneze ci ca să ofere acea căldură a unui cămin, o casă pentru sufletul celui plecat. Fiecare mormânt a fost diferit în felul lui și parcă transmiteau, peste milenii ceva din personalitatea proprietarului.

Pe primul paznic, ăla cu care m-am împrietenit, l-am întrebat ce morminte să aleg din Valea regilor și mi-a dat niște sfaturi. Mi-a zis că înainte să fie paznic la mormintele nobililor a fost paznic în Valea Regilor și acolo nu ar trebui să ratez mormântul lui Twosret and Setnakhte. Mi-a fost destul de greu să rețin aceste nume deoarece le pronunța destul de ciudat. Până să ajungem la Valea Regilor mai aveam de mers la Templul lui Seti 1.

Templul lui Seti I – un templu puțin vizitat

 

Ca să ajung aici, m-am băgat pe niște drumuri neasfaltate printre case. Iar templul e cumva în oraș, pe lângă niște ogoare cu palmieri. E mult mai vechi decât celelalte și e ceva mai mic. Din nou, erau foarte puțini turiști pe aici. Comparativ între ăsta și Medinet Habu, Medinet Habu iese câștigător.

Dar a fost și acest templu interesant de văzut.

Următoarea stație a fost Valea Regilor. Aici am greșit drumul și am apucat-o prin oraș. Am nimerit chiar prin niște zone unde era un fel de bazar. Au strigat niște indivizi la mine că mă îndrept spre Luxor și am oprit de am verificat pe unde sunt și am corectat direcția.

Spre Valea Regilor este ceva de biciclat la deal dar nu e deosebit de dificil. Aici era plin de autocare. Citisem că e mai bine de vizitat Valea Regilor după amiază deoarece grupurile au tendința să vină dimineața. Probabil că dimineața ar fi fost și mai aglomerat.

Valea Regilor – Care morminte să le vizitezi?

 

Am citit fel de fel de informații despre Valea Regilor și nici acum, după ce am fost acolo nu-s complet dumirit. Ideea e următoarea: sunt o mulțime de morminte care sunt deshise prin rotație, dar cu biletul standard, cumpărat acolo, care costă 200 de lire egiptene ai voie să vizitezi trei dintre ele. Tu singur ți le alegi care să fie, și la intrarea în fiecare mormânt îți compostează biletul. După ce ai făcut trei, gata și valabilitatea biletului. Dacă dorești, nu te oprește nimeni să cumperi două astfel de bilete și să mai vizitezi trei morminte.

O serie de morminte cel al lui Tuthankamon (250EGp), Seti 1 (1000EGP) și Ramses 5 și Ramses 6 (90 EGP), au nevoie de bilet separat, care se cumpără de la intrarea de sus, sau de la intrarea în ele.

Care morminte din cele incluse în biletul standard să le alegi?

 

Asta e întrebarea de 1000 de puncte, iar aici fiecare pare să aibă părerea lui. Cei de la Against the Compass zic: Nerenptah, Ramses IV and Tuthmosis III, alt blog zice Ramses III, Ramses IV și Merepetah, ghidul Frommer zice altele și tot așa.

După ce am cumpărat biletul, de la poarta de jos, a mai trebuit să cumpăr un bilet și pentru trenuleț (4 lire) – un tractoraș de cărat bagaje ce a fost convertit. După câteva minute cu trenulețul se ajunge la o altă poartă. Mă așteptam să ia aparatele de fotografiat, dar nu zic nimic de aparate și nu ți le opresc acolo.

Mai recent s-a introdus o taxă de fotografiat, pentru doritori. Plătești 300 de lire egiptene pentru un bilet care îți permite să faci fotografii.

Merită de cumpărat biletul extra pentru fotografii?

 

Eu zic că nu, deoarece mai toți paznicii sunt șpăgari. Pentru câteva lire egiptene sau unu sau doi euro mărunți, te lasă să fotografiezi. În primele morminte vizitate, nu am făcut fotografii, dar era un turist dintr-un grup care a făcut și când a fost „prins” de către ghid, a dat câțiva euro și a făcut mai departe.

La alt mormânt unde am fost singur, paznicul s-a băgat el în seamă cerându-mi bani și i-am dat doi dolari.

Ar fi de zis că preferă lire egiptene, că nu prea au ce face cu monedele. Unul din ghizi, umbla cu un pumn de euro mărunți și ruga pe cineva dacă poate să-i schimbe în bancnote de hârtie.

Cam 20 de lire egiptene ar fi suficient să vă lase să fotografiați, dar depinde cum negociați cu ei. Oricum din ce am văzut, e o practică foarte întâlnită și nu par să aibă vreo frică.

Mormintele pe care le-am vizitat eu

 

Primul mormânt văzut de mine a fost Mormântul lui Ramses IV.

E cel mai aproape de intrare, e destul de încăpător și fusese recomandat mai de toate blogurile pe care le citisem, plus și de prietenarul meu paznic de la Mormintele Nobililor.

Se coboară în linie dreaptă și într-o cameră se găsește un sarcofag. Toți pereții sunt foarte frumos împodobiți și luminați de niște becuri ascunse. Predomină galbenul în acest mormânt.

Era foarte aglomerat și lucrul ăsta nu prea mi-a plăcut. Nu am făcut poze aici.

Al doilea a fost Mormântul lui Merenptah

Oarecum similar cu cel al lui Ramses IV, dar și aici era foarte aglomerat.

Am trecut și pe lângă Mormântul lui Tuthankamon, care e undeva în stângă cum mergi la deal, dar nu am mai vrut să plătesc taxa suplimentară. Din câte am înțeles nici nu prea se merită, prețul extra fiind datorat mai ales renumelui acestui mormânt și legendele asociate cu el.

Pentru ultimul mormânt, aveam în plan să merg până la Thutmose III, care e și cel mai departe de intrare și e accesat urcând pe niște trepte de metal ce duc la un nivel mai înalt în munte, dar am zis să-l văd pe cel recomandat de paznic.

Al treilea a fost Mormântul lui Twosret și Setnakht

Aici e un fel de campanie two in one, deoarece doi faraoni au fost înmormântați aici, dintre care , ca să vezi, primul faraon era femeie. Mai ceva ca într-o telenuvelă. E unul dintre mormintele mai lungi, tunelele având peste 100 de metri adâncime.

Un alt lucru interesant e faptul că unele desene au rămas neterminate, ceea ce arată multe despre modalitatea în care erau făcute.

Acest mormânt fiind ceva mai departe de intrarea principală, am avut norocul că am fost singur înăuntru. La paznici le venise mâncarea și după ce le-am dat doi dolari au zis că pot să fotografiez în voie.

A fost foarte interesant acest mormânt mai ales și datorită faptului că am fost singur.

În concluzie, recomandarea mea este ca pe lângă mormintele mai faimoase de lângă intrare să alegeți unul mai la distanță, Thutmose III sau Twosret și Setnakht. În afară ca e cald, nu e chiar foarte mult de mers, iar dacă reușiți să scăpați de mulțime va aduce un mare plus experienței.

După ce am văzut și acest mormânt, nu mai simțeam nevoia să văd altele și am pornit spre ieșire.

La poalele muntelui se trece printr-o zonă de shopping cu fel de fel de suveniruri, dar vorba lui Banksy, faza cu Exit through the Gift-shop e deja știută.

Mai aveam un singur obiectiv de bifat pe ziua aia și ăla a fost:

Templul Mortuar al lui Hatsthepsut

Costul biletului 100 lire egiptene

Cred că e regina cu numele cel mai stâlcit, deoarece l-am scris în vreo trei feluri și tot îl mai greșesc.

Și aici e trenuleț – 4 sau 5 lire egiptene, dar nu l-am luat. Distanța e foarte mică și se poate foarte bine merge și pe jos. Vroiam să fac mai multe poze, apropiindu-mă de templu. Cred că pozele de la distanță sunt cele mai frumoase cu acest templu.

Impresia care mi-a dat-o e că a fost renovat masiv. Ai senzația că e o clădire care tocmai a fost dată în folosință. Templul e terasat pe trei nivele legate de o rampă în mijlocul căreia sunt niște scări.

Și aici era foarte aglomerat, iar paznicii, nu știau ce să mai facă pentru a primi bacșiș. Dădeau sforile la o parte să te duci mai aproape, îți arătau fel de fel de hieroglife, de parcă era competiție între ei care face mai mult tips.

Mi-am tras un selfie cu unul dintre ei și am terminat și banii egipteni, cu ultima bancnotă de 5 lire.

Templul este frumos și desigur că merită vizitat, renovarea masivă arată că a fost făcut să impresioneze, mai ales din afară.

După ce am terminat și acest templu simțeam că nu vreau să văd alte temple și hieroglife pentru o perioadă. Malul de vest al Luxorului, cu toate lucrurile pe care le-am vizitat, transportul cu bicicleta și vaporul, mă ajunsese la vreo 30 de euro, la un calcul.

Mi-a plăcut aventura asta cu bicleta și cred că aș face-o din nou. Dacă sunteți în mijlocul verii, cred, totuși că ar fi prea cald.

Câteva idei pe final

 

În concluzie pe East Bank, Karnak Temple nu trebuie ratat, la fel pe West Bank, pe lângă cele faimoase recomand și Medinet Habu (Templul lui Ramses III). În Valea Regilor încercați să faceți și unul din mormintele mai îndepărtate de intrarea principală, poate aveți noroc să nu-l prindeți aglomerat.

La sfaturi aș mai repeta cele care se știu deja: apă, cremă de soare, chiar și un sandwich la purtător. Să nu uitați mărunțiș, deoarece va fi greu să scapați fără să dați bacșiș.

Pe la ora 16, am terminat de vizitat și m-am întors în oraș. A doua zi la 6 și 20 aveam tren înapoi spre Aswan și încă speram să prind feribotul spre Sudan, dacă reușeam să scot pașaportul la timp. Luxorul a fost impresionant și merită pe deplin vizitat!

 

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
, , , , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.