Dus De Acasă.ro

Lalibela – Mănăstirile născute din stâncă (Etiopia) (11)

Lalibela trebuie să fie cel mai cunoscut loc din Etiopia. Nu credeam să fie atât de dificil de ajuns acolo cu mijloacele de transport în comun. Am găsit un oraș nu chiar atât de turistic pe cât m-am așteptat. Pricipala comoară a Lalibelei pe lângă impresionantele biserici rupte din munte, sunt oamenii acestor locuri și tradițiile lor.

lalibela93
Drumul Spre Lalibela.

Continuare de aici.

Dimineața am plecat din Wukro

Aveam planuri mari în ziua aia deoarece vroiam să ajung în Lalibela. Din Mekele sunt în fiecare dimineață autobuze spre Woldia, dar dacă nu-l prinzi pe ăla de dimineață de pe la 6, nu se știe dacă mai este altul. Șansele ar fi să mai fie unul pe la amiază, sau când se umple unul dacă sunt clienți. Nu este minibus direct – Mekele – Lalibela.
Nu aveam cum să ajung în Mekele așa de dimineață deci am plecat cu gândul că e posibil să mai dorm o noapte în Mekele, chiar dacă nu prea vroiam lucrul ăsta.
M-am trezit pe la 7 și am mai stat și la breakfast, dacă tot îl aveam inclus în preț și nu ajungeam la 6 în Mekelle.
Pe la 8 și ceva am ieșit în fața hotelului și am prins un minibus spre Mekele. Știam prețul corect, deci am ieșit bine – vreo 30 de birr. Mi-a mai luat 5 birr pe geantă, nu s-a putut abține. :))

În Mekele te lasă în stația de autobuze din nord, deci mai trebuie luat un minibus intraurban din alea cu albastru pentru a merge la stația de autobuze din centru. Din nou, acuma am știut prețurile – 4 birr.
Am ajuns pe 10-11 la stația de autobuze din Mekelle. Desigur că autobuzele erau plecate și se pare că nu mai erau altele în ziua respectiva.

Am fost abordat de unul din „brokeri”. V-am mai zis de ei, sunt niște tinerei pierde vară care stau pe lângă stațiile de autobuz și încearcă să găsească clienți mașinilor ce iau la ocazie. Îmi spune că vine o mașină în vreo jumătate de oră.

Mai găsește vreo 2 clienți și așteptăm sub un copac.
După vreo jumătate de oră a venit un jeep, destul de fain. A trebuit să negociez cu șoferul jeepului. A vrut 500 de birr până la Woldia, dar ne-am înțeles la 350 de birr. Sunt vreo 250 de km până acolo, deci nu a fost chiar rău. Oricum prețurile le fac în funcție de cum arată clientul și câte știe. Cu minibusul ar fi fost mai ieftin, dar în jeep călătorești în stil.

Erau mai multe jeepuri și mergeau în convoi. Erau de la o agenție numită Getts. Mașini faine, Toyota 4×4. Șoferul știa perfect engleza și mi-a mai explicat una alta, dar la modul relax. Nu eram un turist de-al lui și putea fi mai natural.
Eu îi dădeam pe ideea că-s mai sărac, deoarece așa intrasem în negocieri. Mă întrebase dacă fusesem în Danakil și i-am zis că nu, că nu am avut bani. Îmi zice, nu e bine să fii foarte bogat, deoarece când dai de bani, îl pierzi pe Dumnezeu. În general etiopienii sunt foarte credincioși.
Dacă atunci când am venit spre Mekele am trecut prin regiunea Afar, acum am mers doar prin munți. Șoferul meu chiar fusese mirat că venisem pe acea rută. Nu-i părea foarte sigură. Fusese mirat și că ne încadrasem într-o zi. El mergea spre Addis, dar mai oprea o noapte pe traseu. Nu se încadra să facă toată distanța într-un singur foc. Probabil și datorită faptului că nu putuse pleca foarte de dimineață.
Acest traseu a fost interesant deoarece am fost doar pe drumuri de munte, nu am coborât în depresiune. Ne aflam cumva încă în teritoriul highlanders-ilor. Dar era un fel de graniță unde se simțeau influențele musulmane.
Am oprit într-unul dintre sate să facem o pauză și pentru ca șoferul să-și cumpere „khat”. Khatul e o plantă care se mestecă și e ca un fel de drog. E legală în Etiopia. Totuși cred că aceste obiceiuri s-au dezvoltat mai ales prin locuri ca Somalia.
Satul în care oprisem era un sat musulman și erau vreo 6 indivizi mestecând la „khat” în fața șandramalei. Unul dintre ei știa engleza și am povestit ceva cu ei. Erau destul de intoxicați. Am văzut că șoferul jeepului, care era creștin, se uita cam lung, că intrasem în prietenie cu ei așa repede.
Șoferul oprise aici deoarece zicea că aici au cel mai bun „khat” și e foarte proaspăt. Cine știe cunoaște. Și-a luat o pungă de verdeață din asta și ne-am pus pe rumegat toți în mașină.
E un fel de măcriș mai amărui. Trebuie mestecat mai multe ore până începe să-și facă efectul.
Îi zic la șofer:

-Dacă te oprește poliția și te pun ăștia la fiolă?? 😀

-N-are nimic, zice. Sunt în holiday!

Probabil nu iese „khatul” la fiolă. 😀

Toată călătoria și drumul până la Woldia a fost foarte interesant. Am trecut pe lângă multe caravene cu cămile care probabil erau duse la vânzare. De asemenea pe drumurile etiopiene tot timpul sunt pietoni. Oameni, măgari, vaci ..ce vrei și ce nu vrei. Iar omul nostru mergea cu viteză prin serpentine. Fain.

Vacile erau din alea cu coarne imense, numite Ankole. Aici în Etiopia pe acest drum a fost prima dată când le-am văzut.

După amiază pe la trei am ajuns în Woldia.
Woldia e un oraș la intersecția a două drumuri importante și nu-ți spune multe. Șoferul chiar a fost băiat fain și a zis că și aici cunoaște câțiva brokeri și-l sună pe unul să vadă dacă mai este vreo mașină mică ce merge spre Lalibela. L-a sunat, dar fiind așa târziu, nu mai mergea nimeni. El a continuat spre orașul Dese, unde avea să doarmă o noapte înainte de a porni spre Addis.
M-a lăsat lângă o benzinărie Total, nu departe de niște hoteluri. Oricum aveam salvate câteva locuri de cazare în maps.me și erau aproape de locul unde m-a lăsat.
A trebuit doar să trec strada.

Cazare în Woldia

Am mers la hotelul Mecary. Aici era un băietan prin fața hotelului și a venit cu mine. Mi-am dat seama mai apoi că am făcut o mare greșeală că m-am lăsat însoțit.

Toate aceste ajutoare cer comision de la hotel că le-au adus clienți și desigur că acest comision e încărcat la prețul camerei. Au vrut 300 de birr pentru o cameră și nu am negociat. Nici nu mersesem să văd cum arată camerele. Greșeală! Prețul normal ar fi trebuit să fie 150 de birr – 200 de birr maxim. Dar nah, așa se întâmplă când vii obosit.
Cazarea nu e pentru turiști, e pentru localnici, dar nu ai prea multe opțiuni în zonă. Apa la baie era din lighean și nu erau cele mai bune condiții. Iar a trebuit să folosesc sacul de dormit, peste așternuturile lor. Au și mulți țânțari prin acest oraș. Așa arată cazarea în Woldia. Varză!! :

Am mers mai apoi să găsesc ceva de mâncare și să văd unde e autogara. Autogara nu era departe de hotel și busurile spre Lalibela plecau de dimineață. Trebuia iar să merg pe întuneric prin oraș, lucru care nu mă încânta deoarece poți să dai peste tot felul de dubioși.

După ce am mâncat niște macaroane pe la un restaurant din oraș, la întoarcerea la hotel am fost abordat de alt broker din ăsta, dacă vreau mașină privată spre Lalibela a doua zi. A venit un șoferaș cu un jeep de tip pick up care urma să plece a doua zi dimineață spre Lalibela.

A zis că vrea 500 de birr. I-am zic că-i mulțumesc, dar voi merge cu autobuzul, că și așa petrec o noapte aici și nu mai am bani. După ceva negociere a scăzut la 300 de birr. Tot nu am fost de acord și am zis că merg cu autobuzul. A rămas așa în seara aia. Vroiam să-mi scot pârleala pe care o dasem în plus la cazare.
A doua zi dimineață pe la 5 ma trezesc și pornesc cu noaptea în cap spre autogară. În fața hotelului, băiatul de aseară mă vede pornit spre autogară și mă strigă. Îmi zice că ultimul preț e 250 de birr. Îi zic ok și aștept în fața hotelului. E oarecum dublu cât prețul autobuzului – iar autobuzele sunt cam varză.
A venit șoferul cu jeepul, cu care nu picasem la pace în ziua precedentă și am mers cu el. A mai găsit ceva clienți, localnici.
Mai erau doi turiști străini pe la hotel, cărora le găsiseră altă mașină și ăia plătiseră 500 de birr de căciulă. Deci trebuie bine negociat cu brokerii și șoferii ăștia.

Drumul dintre Woldia și Lalibela

E un drum care a fost construit de chinezi prin anii 70. E asfaltat dar sunt o mulțime de borți. A fost printre drumurile cele mai rele pe care am fost în Etiopia. Dacă sunteți în Addis și vreți să faceți călătoria la Lalibela terestru, vă recomand să mergeți prin Bahir Dar. Drumurile sunt mai bune iar cazarea e mai bună în Bahir Dar. Pentru Mekele, poate e mai bună varianta prin Axum via Gondar decât de venit prin Woldia.

Am admirat un răsărit de soare iar șoferul vroia să mă învețe secretele muzicii etiopiene. Știa ceva engleză și lucra la unul dintre hotelurile din Lalibela. Se întorcea la Lalibela cu treabă și încerca să mai facă câte un ban în plus de la cei care merg la ocazie.

Am luat diferiți localnici pe traseu pe distanțe mai scurte, între satele din împrejurimi. La un moment dat a pus câțiva și în spate în aer liber. 🙂 Eram vreo patru pe bancheta din spate și alți patru în remorcă.
Drumul urcă constant pâna la un sat numit Geshena. Aici se intersectează cu drumul spre Lalibela și cu cel ce vine dinspre Gondar și Bahir Dar.

E un sat cu câteva case pe un platou. Există autobuze care circulă între Gondar și Woldia și unii care merg la Lalibela vin până în Geshena, coboară aici, încercând să găsească altă mașină mai departe. Eu aș zice că nu e cea mai bună idee. Mai bine să nu schimbați în Geshena. Mai bine vii direct cu autobuzul de Bahir Dar, care merge la Lalibela.

Geshena e sus pe platou, la altitudine iar de aici drumul e destul de plat. După Geshena însă e o porțiune de drum destul de rea, neasfaltată. Drumuri de munte.

Am plecat pe la 6 dimineața din Woldia și am ajuns pe la 10-11 în Lalibela.

Cazare în Lalibela

Am vrut cazare cât de cât aproape de autogară deoarece nu vroiam să mă plimb mult la plecare și am găsit un hotelaș numit Mini-Lalibela Hotel. Camera separate, dar baia comună.

A fost pe un deluț aproape de autogară. Am dat 550 de birr pe noapte, dar nu găsisem ceva mai ieftin. Am avut cazare pentru două nopți, după care am mai luat o noapte.

Locul e destul de mic, vreo 4-5 camere în grija a trei surori. Ce a fost bun e că am avut și breakfast inclus și chiar dacă nu apărea la rezervare, ne-au dat și seara de mâncare. Asta a fost bine deoarece cum se lăsa noaptea era întuneric beznă și nici nu era nici un restaurant prin jur.

Le-am mai lăsat câte un bacșiș pentru mâncarea de seară. A fost foarte de treabă fata care avea grijă de hotel.

Mai era și un fel de paznic, un moșuleț care dormea într-un fel de șopron ridicat pe pari, făcut din patru table. Noaptea era destul de frig. Rezistenți mai sunt oamenii ăștia.

Într-una din zile ne-au pregătit și o ceremonie a cafelei.

Ceremonialul Cafelei în Lalibela

„Ceremonialul Cafelei” e o tradiție foarte veche în Etiopia. Am mai băut cafele pe la diferite restaurante până să ajung în Lalibela – știam de exemplu să cer „buna” – cum numesc ei cafeaua, dar nu știam de întreg ceremonialul.

Se pare că Etiopia e țara în care s-a inventat băutul cafelei.

În Lalibela am stat la un hotelaș numit Mini-Lalibela, aflat în grija a trei surori. În una din zile cea mai mare dintre ele ne-a invitat la un ceremonial al cafelei.

Au pregătit o măsuță joasă cu mai multe ierburi și flori presărate prin față. De asemenea pe cărbuni se aruncă ceva tămâie care dă un miros plăcut în încăpere.

Înainte să înceapă ceremonia, ne-au turnat apă pe mâini să ne spălăm – în lighenașul cel roșu.

Prima dată a copt boabele de cafea într-un vas, deasupra jarului. Mirosul cafelei coapte s-a amestecat cu cel de tămâie.

După ce s-a copt a zdrobit-o într-un bol special, asemănător cu cele în care facem noi mujdei.

După care a pus-o la fiert în ibricul din imagine – numit „jebena”.

Ceremonialul prevede să se beau trei rânduri de cafea.

Primul rând se numește „awel” și e cea mai tare cafea. Se mai adaugă apă în ibric și se bea și a doua cafea – numită „kale’i”. Ultima cafea e cea mai slabă și se bea la plecare – se numește „baraka” – sau binecuvântare.

În tot acest timp oamenii socializează și e o onoare pe care o poți face musafirilor.

Întreg ceremonialul fusese pregătit pentru turiști, dar totuși a avut căldura unui cerc restrâns, deoarece nu eram mulți iar hotelașul e foarte mic.

E frumos de descoperit astfel de tradiții prin lume. Cu cât sunt mai aproape de adevăr cu atât mai bine.

Obiective turistice în Lalibela și prețul piperat de 50 de dolari

Când spui Lalibela prima imagine care îți vine în minte este Biserica Sf. Gheorghe cu acoperișul în formă de cruce. În perioada recentă au mărit prețul biletului la 50 de dolari. Întrebarea care ți-o pui imediat este:

-Merită să dai 50 de dolari să vezi o biserică?

Ceea ce nu știam, sau mai bine zis nu aveam așa bine întipărit în minte e că nu este doar o biserică-n Lalibela, sunt 12 biserici săpate în stâncă – toate în Patrimoniul UNESCO. Iar cu biletul de 50 de dolari le poți vizita pe toate pe parcursul a mai multor zile. Ieși la sub 5 dolari pe biserică, deci e acceptabil. Plus faptul că popii din Lalibela primesc și ei o parte din banii din vânzarea biletelor și nu umblă după bani cum sunt alții prin alte părți. La Lalibela poți poza fără să ai grija lor.
În concluzie, prețul e mare, dar cred că merită pentru ce vezi.
Cei cu bugetele foarte reduse pot încerca să mai dea o tură la biserici fără bilet, deoarece nu sunt îngrădite. Sunt doar niște paznici care întreabă de bilet aleatoriu. Pe mine m-au întrebat doar de două ori în mai multe zile. Poți zice că nu știi de unde se cumpără – sau ceva de genul ăsta. Nu vă îndemn să faceți lucrul ăsta, dar știu că sunt unii backpackeri pentru care 50 de dolari înseamnă mult. Deci teoretic și cu ceva noroc, s-ar putea vizita și fără bilet.

Prima impresie despre Lalibela

E greu să ai o orientare în Lalibela după hartă deoarece sunt o mulțime de dealuri și văi, iar hărțile fiind bidimensionale nu te ajută mult. Dacă urmărești drumul principal – cel pentru mașini, ocolești mult. Secretul orientării în Lalibela sunt diferitele cărări și scurtături. Prin zona bisericilor au niște drumuri care le-au pavat cu piatră cubică, dar nu stați mult pe ele. Sunt alte cărări neasfaltate care scurtează mult. Vedeți pe unde merg localnicii.

Sunt câteva indicatoare din loc în loc și pot fi de folos.

Cel mai simplu e de împărțit bisericile în trei zone. Este grupul de biserici din Nord Vest, apoi grupul de biserici din Sud-Est, iar Biserica Sf. Gheorge e singură, cel mai în Vest. Biserica Sf. Gheorge e cea mai faimoasă și a fost săpată ultima.

În prima zi, după ce am lăsat geanta la hotel am urcat pe drumul asfaltat până în vârful dealului unde e un fel de centru. Sunt câteva clădiri mai mari și e o intersecție de drumuri. E un fel de platou în vârful dealului, dar bisericile sunt săpate în coasta muntelui.
Am urcat destul de greu – probabil datorită altitudinii. Aveți nevoie de o zi două să vă obișnuiți cu altitudinea.

De asemenea foarte important:

Aveți grijă la soare!

Soarele ăsta din munți e foarte puternic și arde mult mai tare decât cel din deșert. Chiar dacă nu e foarte cald afară, păziți-vă de soare. Veți vedea că mulți localnici tot timpul au ceva pe cap sau poartă o umbrelă. Știu ei ce știu! Nu poartă umbrelele alea degeaba!

Eu nu mi-am dat seama cât de puternic e soarele și mi s-a belit pielea de pe nas de vreo două ori. Deci în astfel de locuri, la altitudine, protejați-vă de soare mai ceva decât la malul mării.

Prin centrul Lalibelei sunt fel de fel de pierde vară și vă vor ataca mai ales la prima plimbare.

Se bagă în vorbă cu povești cu banii. Au bani dintr-o anume țară și te roagă să-i schimbi, alții sunt studenți care au nevoie de sponsori etc. Copii (unii dintre ei) umblă cu hârtii că adună bani pentru clubul de fotbal local și te roagă să faci donații. Ș.a.m.d.

În general scapi destul de ușor de ei, iar restul oamenilor – majoritatea celor din Lalibela, sunt oameni faini. Mulți trăiesc pe diferte coclauri pe satele din jur și vin la Lalibela la târg. Deci mulți munteni, cu cârja după ei, care sunt destul de surprinși când văd câte un alb. Majoritatea turiștilor care vin în Lalibela vin prin agenții, stau pe la hoteluri ceva mai luxoase și sunt plimbați cu microbuzul pe la biserici, deci nu interacționează foarte mult cu localnicii.

Am hotărât să încep vizita bisericilor și am mers și mi-am cumpărat bilet.

Biletul pentru Lalibela

Casa de bilete e lângă grupul bisericesc din Nord-Vest. Au o clădire separată și par să fie sub tutela Bisericii Etiopiene. Mulți popi pe acolo. Trebuie să-ți scrii numele pe o chitanță și să arăți o carte de identitate în caz că ești întrebat de bilet. Se poate plăti și în dolari. Am decartat 50 de dolari și am pus mâna pe chitanța. Nu m-am putut abține să mă gândesc ce bani frumoși se fac în fiecare zi la caseria asta.

Au fost mai mulți care s-au oferit să-mi fie ghid, dar le-am zis că nu am nevoie. Când ai mai mult timp la dispoziție ai timp să scotocești fiecare cotlon și nu cred că ai cu adevărat nevoie de ghid.

În prima zi am vizitat

 

Grupul de Biserici din Nord Vest

Prima biserică vizitată a fost:

Bet Medhane Alem (Biserica Salvatorului Lumii)

Asta este cea mai mare dintre bisericile săpate în stâncă din Lalibela și cea mai mare de acest fel din lume. Are 23,5m pe 33,5 m și 11,5 metri înălțime. Clădirea e înconjurată de 34 de coloane rectangulare, dintre care multe sunt replici. Peste această biserică (și încă câteva) a fost construit un acoperiș imens (cu bani de la UNESCO) pentru a o proteja de ploi. În această biserică se află și un crucifix din aur de 7kg care este scos în unele duminici. Eu nu l-am văzut.
Undeva în spatele acestei biserici, s-au adunat credincioșii și preoții au ținut o predică într-o zi de Duminică, în aer liber.

Comparativ cu celelalte biserici din Lalibela, aceasta chiar e destul de spațioasă în interior. Lumina este destul de slabă și nu poți vedea multe. Nu sunt picturi sau fresce pe pereți, doar câteva icoane în jurul altarului. Pe jos sunt covoare persane. În caz că au fost picturi pe ziduri, nu s-au păstrat mai deloc deoarece au fost făcute direct pe piatră.

De la Bet Medhane Alem se trece printr-un tunel și se ajunge într-o curte interioară largă, unde se găsesc trei biserici. Prima este:

Bet Maryam

Această biserică e micuță și e singura care are pridvoruri exterioare. Ferestrele transmit diferite mesaje, iar înăuntru s-au păstrat câteva picturi pe pereți.

Bet Golgotha & Bet Mikael

În Bet Golgotha sunt sculptați în pereți cei 12 apostoli dar doar patru pot fi văzuți de către vizitatori. Femeile nu au voie să intre aici. După o perdea se află capela lui Sellassie și acolo se află și ceilalți 8 apostoli săpați în ziduri. Se spune că și Mormântul Regelui Lalibela se află aici, dar locul nu se poate vizita și tot timpul este un preot de pază.

Celelalte biserici mici de aici sunt Bet Meskel, Bet Danaghel și Bet Uraiel.

E greu de scris despre fiecare în parte pentru că oricum nu le ții minte numele. Se vizitează prin fel de fel de tunele și cărări, iar apoi poți urca și să le vezi de la nivelul acoperișului de pe coasta muntelui din care au fost cioplite.

Am reușit să fac destul de multe în jumătate de zi și am ajuns și la Biserica Sf. Gheorghe în acea zi. Nu am avut un plan anume, doar am urmat cărările și scurtăturile.

O zi de Sâmbătă în Lalibela

Dacă puteți alege în ce zi să veniți în Lalibela, ar fi bine să încercați să ajungeți într-o Sâmbătă și o Duminică. Sâmbătă are loc piața săptămânală și-i puteți vedea pe toți muntenii coborând la oraș, iar Duminică veți prinde slujbele de la biserici. Aveți nevoie de cel puțin două zile pentru Lalibela.

Sâmbătă, deși m-am trezit de dimineață, nu am putut pleca atunci când am dorit deoarece au întârziat cu breakfastul la hotel. Au o bucătărioară mică și săracele fete de acolo alergaseră pe undeva să cumpere ceva. Am plecat abia pe la 9 de la hotel, ceea ce pentru mine era târziu. Mi-am zis că a doua zi voi merge să dau o tură și abia apoi voi veni la breakfast.

De dimineață am vizitat bisericile din Grupul de Sud-Est.

Cea mai interesantă mi-a părut:

Bet Gabriel-Rufael

Are aspesctul unei fortărețe. În față are un șanț adânc de vreo 5 metri și pentru a ajunge în biserică trebuie să treci peste un pod. Mi-a plăcut și datorită faptului că am văzut mai mulți credincioși aici în ziua de duminică. Din biserică poți să ieși și pe un soi de terasă care dă spre acest șanț de apărare.

Tot în zona acestor biserici este un tunel de câțiva metri care e destul de strâmt și e complet în întuneric. Treci prin el și ieși prin pardoseală lângă o altă biserică. Eu fiind singur prima dată când am trecut prin el am aprins becul de la telefon.
Când am dat să mă întorc de unde am venit unul dintre ghizi care era cu vreo doi turiști mi-a zis că nu am voie să aprind lumina. Se merge în întuneric, ținând o mână pe tavan pentru a nu te lovi la cap. Din ce am auzit că le spunea turiștilor, credincioșii trebuie să vadă cum se simt orbii, pentru a-i înțelege mai bine. Interesante tipurile astea de tuneluri – par să aibă un efect psihologic curativ. Am mai întâlnit această idee pe la unele temple ale vechilor greci.

Piața de Sâmbătă din Lalibela

După amiază am fost și la piața săptămânală. Se adună multă lume din satele din jur și vin să facă schimb de produse. Locul pieței e undeva în afara orașului, dar se vede din centru. E destul să urmărești mulțimea pentru a ajunge acolo.

Au un sistem destul de bine pus la punct, vânzătorii fiind repartizați pe sectoare. Ăia care vând cereale într-un loc, cei cu animale în alt colț etc.

Am cumpărat un șal de la una din barăci. Mi-a plăcut frumoasă lucrătură de mână (sau război de țesut – ce-o fi fost).

Restaurante în Lalibela

La restaurante în Lalibela oferta este extrem de slabă. Este un singur restaurant care merită menționat. Se numește Ben Abeba și este deținut de o scoțiancă mai în vârstă.

Se pare că majoritatea grupurilor de turiști prin agenții vin aici pentru amiază. Mâncarea a fost bună, iar restaurantul e pe marginea unei prăpăstii. De la terasa acestui restaurant se văd și multe hoteluri mari care au fost începute și nu au mai fost terminate.

Unele dintre clădirile mai mari probabil sunt funcționale, dar eu nu am ajuns până acolo.

La acest restaurant am avut surpriza plăcută să mă întâlnesc cu două doamne din România. Își organizaseră singure vacanța printr-o agenție din Etiopia. Era ultimul loc unde mă așteptam să aud vorbind românește. Aveam deja aproape o lună pe drum și m-am bucurat că am schimbat două vorbe. Eu încă nu aveam un plan fix unde am să merg după Lalibela și am mai schimbat câteva idei.

În Lonely Planet mai este menționat un Restaurant numit Unique. Am umblat o grămadă până l-am găsit, dar arăta prea bombă și nu am mai intrat.

Duminica în Lalibela

Cea mai interesantă zi a fost ziua de Duminică. După cum îmi făcusem și planul cu o zi înainte m-am trezit cu noaptea în cap și am plecat spre biserici. Cum am ieșit de la hotel m-am întâlnit cu doi băieți care mergeau în aceeași direcție și au mers cu mine. Eu vroiam să prind răsăritul la Biserica Sf. Gheorghe și am mers prima dată acolo. Nu a fost deloc aglomerat. Am prins câteva poze cu o lună plină și un pelerin, la orele dimineții. Răsăritul soarelui nu a fost spectaculos. Cred că nici nu am văzut soarele deoarece a fost acoperit de nori. După aceea am mai dat o tură pe la biserici și mai apoi mi-au zis să merg cu ei acolo unde are loc slujba.

S-a strâns mai multă lume și aștepta pe niște delușoare.

Preoții au venit și au adus un covor persan și câteva scaune. Au montat și niște boxe și un microfon. Un sobor de preoți a ieșit și au ținut niște speachuri și au făcut niște rugăciuni. Mulțimea adunată de prin munți și voi, bătrâni, copii, doamne și domnișoare, ascultau în liniște.

Când vroiau să aprobe ce spunea părintele aplaudau ușor iar doamnele scoteau niște sunete specifice cum fac și femeile arabilor.

Se rugau cu mâinile deschise, ca arabii.

Au mai avut și o rugăciune în care numărau ceva pe degete. E posibil să fi spus cele zece porunci?

Într-o parte a adunării era și un popă cu o cruce de lemn și mai ales bătrânele stăteau la coadă să pupe crucea și să fie atinse cu ea. Le atingea cu crucea pe spate și mâini etc. și m-am gândit că are efect să domolească durerile.

Pe finalul slujbei cei tineri au dansat și cântat, băieți și fete, bătând la una din tobele cu piele de capră. Pe final s-a împărțit pâine din niște coșuri mari și s-a umblat cu umbrele întoarse pentru a aduna bani pentru biserică.

Am fost mirat că nu au fost alți străini care au asistat la această slujbă. Faptul că are loc foarte de dimineață probabil face ca să o rateze mulți. Deci dacă sunteți Duminică în Lalibela mergeți foarte de dimineața la biserici.

La final au început toți să dispară pe poteci și cărări pe la casele lor. Îmi place că vin toți îmbrăcați nu niște robe din pânză albă. Le pot trage peste hainele obișnuite. Cei cu o situație materială mai bună au mai tot tacâmul de haine ornat foarte frumos.

M-am simțit ca la predica de pe munte la această slujbă și a fost un moment foarte special.

Îmi făcuserăm un grup de copii care mă însoțeau și le-am mai dat aparatul de fotografiat să pozeze cu el. O dată ce interacționezi cu ei în mod direct sunt foarte de treabă. Alți turiști îî folosesc doar ca modele pentru fotografii și chiar unii dintre copii s-au obișnuit să aștepte ceva cadouri dacă pozează.

La fel și cei în vârstă care se roagă pe la biserici. Zici că sunt niște modele de la Fashion TV 😀 Turiștii vin cu ditamai camerele și încearcă să-i prindă în diferite poziții iar oamenii noștrii nu se supără dacă primesc și câte un bacșiș. Unii dintre ei vor aduce chestia asta cu pozatul pentru fotografi la rang de meserie.

De asemenea preoții sunt foarte fotogenici. Am văzut câteva echipe de fotografi profesioniști (ruși cred că erau) care aveau un părinte cu ei și-l puneau să stea în tot felul de ipostaze. Destul de amuzantă treaba.

Întâlnirea cu alți traveleri

În una din zile la un restaurant m-am întâlnit cu un grup de tineri care călătoreau împreună. Unul era spaniol, unul venezuelean care locuia în Praga și o Poloneză. M-am împrietenit cu ei și aflasem că plănuiau să meargă în Valea Omo. M-ar fi interesat să merg în Omo dacă puteam împărți costurile cu cineva. Am stabilit să merg cu ei dar nu ne-au mers planurile.

Planul meu era să ajung la Gondar, deoarece vroiam să continui de unde lăsasem treaba în Sudan. Totuși nu am găsit mașină directă spre Gondar. Mai erau ceva brokeri care ziceau că ar fi, dar cel mai sigur a fost cu autobuzul. Din ce am văzut autobuze directe sunt doar spre Woldia și Bahir Dar din Lalibela.

În loc de concluzie

Nu am vorbit nimic de istoria Lalibelei, de arhitectură și alte chestii de acest gen. Astfel de detalii se găsesc și în alte părți.

Cu ce am rămas eu din experiența Lalibela și ce am înțeles?
Această locație s-a dezvoltat mai ales după căderea Axumului, pe la 1100-1200. Legăturile străvechi cu capitala creștinității, Ierusalimul, probabil fiind periculos periclitate, regii etiopieni și-au construit un Ierusalim imaginar în inima munților Etiopiei. Au dat nume de legendă locurile pe care le-au construit. Râul Iordan curge prin Lalibela, mănătirile poartă nume de sfinți. Un alt obiectiv puțin vizitat este o cruce ce se află în acestui pârâuaș numit Iordan. Are parcă rolul de a binecuvânta apele care trec pe aici.
Arhitectura este interesantă, locul este deosebit, dar bogăția acestor locuri sunt în special oamenii. Oamenii acestor munți. Aceasta este cu adevărat comoara acestor locuri. Să sperăm că turismul nu-i va schimba prea mult, sau dacă o va face, nu-și vor uita vechiurile obiceiuri.

Plecarea din Lalibela

Luni dimineața m-am trezit cu noaptea-n cap, iar pe întuneric pe la 4:30 și fata de la hotel a fost atât de drăguță că a venit și mi-a făcut breakfast. Moșul care era un fel de paznic, a ieșit și el din cușca lui de tablă și a insistat să-mi ducă geanta până la autogara. E neapărat nevoie să aveți o lanternă dacă nu vreți să cădeți printr-o gaură ceva. 🙂

Am plecat cu amintiri plăcute și cu o impresie bună din Lalibela.

Despre drumul spre orașul Bahir Dar și ce am făcut pe acolo, într-un alt articol. 🙂

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

2 thoughts on “Lalibela – Mănăstirile născute din stâncă (Etiopia) (11)

    1. TraianS Post author

      Everyday Holiday, voi m-ați plimbat prin Axum și Danakil cu videourile voastre superbe – locuri pe unde eu nu am ajuns, așa că prin Lalibela am făcut eu pe ghidul. 😀
      Foarte reușite sunt documentarele voastre despre Etiopia și din lume și le recomand tuturor să le vizioneze.Eu vă urmăresc cu drag 🙂
      Mulțumesc de vizită și comentariu. Cheers. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.