Ucraina nu e prima destinație care îți vine în minte când te gândești la o vacanță. Mai degrabă te gândești la țigări și bazaruri rusești. 🙂 Ne sunt însă vecini și e ușor de ajuns la ei mai ales pentru cei din nordul țării. Au potențial mare pentru turism și o dată cu alinierea lor pro-europeană din ultima vreme, probabil că lucrurile se vor schimba rapid spre bine.
Fiind din nordul țării, când vine vorba de o vacanță sau de vreo călătorie, te gândești în mod natural spre Sud și la zboruri spre țările calde. În același timp îi invidiam și pe conaționalii noștrii din vest care doar săreau pârleazu și imediat erau în Budapesta. Mă simțeam cumva îngrădit în Rădăuți, neavând mari opțiuni prin apropiere pentru o ieșeală scurtă.
De ce oare nu mă uitam spre nord? Nu știu! Nu mi se părea o opțiune viabilă.
Asta nu înseamnă că nu avem și noi turiștii noștrii spre nord, dar sunt mai mult din categoria Baxuri. Ziarele locale sunt pline de știri în care turiștii „baxpackeri” sunt alergați peste dealuri sau căutați la sânge până li se găsește țigareta în cele mai năstrușnice locuri.
Aveam să luăm și noi parte în joaca asta de-a hoții și vardiștii? Well …it looked like a good ideea. 🙂
Vama Siret e doar la 23 de kilometrii de Rădăuți. O nimica toată.
La o informare cât de cât sumară vedeam că puteam vizita Cernăuțiul care e la vreo 40 de kilometri de vamă. Apoi am descoperit Camenița (Kameaneț-Podilskîi) care mi s-a părut un oraș foarte interesant, din ce am văzut eu prin poze. 88 de kilometrii între Cernăuți și Camenița, plus că treceam Prutul și puteam vizita și Cetatea Hotin. Iaca aveam un itinerariu. 🙂
Cât de aglomerată e vama?
Una dintre problemele cu care mă confruntasem în planurile inițiale era întrebarea: „Cât de aglomerată e vama la Siret?”
Dacă trebuia să stau câteva ore în vamă îți trecea tot cheful de plimbare. Am înțeles că în week-end poate să fie mai aglomerat și de asemenea, la întoarcere din Ucraina în România, pe seară se mai formează cozi. De aceea am și hotărât să ne întoarcem spre dimineață, să nu mai avem de stat prin vamă.
Situația fiind „dinamică” e cam la ghici dacă va fi coadă sau nu. De folos mi s-a părut și siteul Poliției de Frontieră, care are o hartă live, ce te anunță cât de aglomerate sunt vămile și cam care sunt timpii de așteptare: https://www.politiadefrontiera.ro/ro/traficonline/
Ne atacă ucrainienii, ne fură mașina, ne așteaptă cu bazooka?
Mda. Recunosc. Asta a fost a doua grijă. Sechele din alte vremuri, dar fricile încă există. Nu am avut nici o problemă în sensul ăsta, dar am fost atent la acest aspect când am căutat hotel. Am vrut să aibă parcare proprie, pentru a sta liniștit peste noapte.
Nu am văzut bandiți înarmați, nu ne-a atacat sau omorât cineva, totul a fost foarte bine.
Problemele astea două fiind rezolvate, am purces la ales cazarea. Cum nu aveam mult timp la dispoziție, am ales să dormim două nopți în Camenița, pentru a avea acolo o zi plină, iar în Cernăuți să petrecem câteva ore și să mâncăm la amiază.
Drumul spre Cernăuți
Am mai trecut doar de vreo două ori prin Siret. E un orășel mic pe care îl tranzitezi în câteva minute. Mereu mi-am zis că am să-l vizitez pe îndelete, dar niciodată nu am apucat. Cimitirul evreiesc din Siret e destul de renumit.
După ce treci de oraș, traversezi podul peste râul Siret și în câțiva kilometri ești la graniță. Am avut noroc și nu era aglomerație și am trecut foarte repede vama în partea românească. Grija vameșilor români sunt țigările și cred că ai de completat o declarație atunci când te întorci în țară.
Nici la ucrainieni nu a foat foarte aglomerat. Îți dau o hârtiuță pe care trebuie să aduni trei ștampile. Una când intri, alta când te verifică vameșul și una de la cei cu calculatoarele. Nu trebuie să ieși din mașină, vin ei la tine.
În Ucraina drumurile sunt rele comparativ cu România. E o bucată mai bună pe lângă vamă, dar apoi sunt varză. Între Cernăuți și Camenița au fost în valuri. Probabil la construcție se mai iau comisioane din asfalt și arată bine vreo câteva zile, dar apoi când vin camioanele încep să apară tranșeele.
Am trecut și Prutul la un moment dat, dar nu a fost cine știe ce traversare spectaculoasă. Multe vile noi destul de impunătoare. Au un stil de construcție interesant cu vreo patru turnulețe pe la case de zici că seamănă cu o cetate.
O după amiază în Cernăuți – am început cu shopping
Aveam câteva locații salvate pentru Cernăuți. Fiind cu domnișoarele trebuie să vedem ceva shopping. Am căutat eu un mall și am găsit Panorama Mall (GPS: 48.322351, 25.947649). Din google maps, se vedea ditamai parcarea, avea și un Auchan, era la ieșirea din oraș, îndeplinea cam toate condițiile pentru un mall. Mă gândeam că o fi un fel de Iulius Mall, ca la Suceava.
M-am mirat când am găsit imensa parcare aproape goală. Clădirea nu e chiar mall, e mai mult un fel de complex comercial în stil socialist, de pe vremuri. Fiecare vânzătoare cu raionul ei etc. Doamnele de pe acolo au fost foarte drăguțe.
Cu apropierea Ucrainei de Uniunea Europeană probabil vor fi mult mai multe investiții ale marilor lanțuri de magazine în viitorul apropiat. A fost interesantă experiența, dar nu prea am avut mare lucru ce cumpăra de acolo.
Mai aveam salvate coordonatele Bazarului Kalinka (GPS: 48.318314, 25.960471) care nu era departe. Nu sunt sigur dacă e parcarea cea mai bună, dar asta aveam salvat. Soțioara a renunțat însă să mai mergem în bazar, deoarece s-a gândit că nu are cum să fie mai bine decât la Centrul Comercial așa că am decis să mergem în centru pe strada Olga Kobyleanska.
Strada Olga Kobyalenska
E strada pietonală din centrul Cernăuțiului cu magazine, cafenele, restaurante etc.
Am găsit parcare pe la mijlocul acestei străzi la Catedrala Sfântului Duh. (GPS: 48.287666, 25.937612) – parcarea Kobilyankoy, cred că se cheamă. Erau niște locuri în curtea bisericii. Era un paznic acolo și i-am dat câțiva grivna.
Strada Kobyalenska e foarte drăguță și din ce am simțit eu era într-un proces de modernizare. Multe clădiri vechi începeau să fie renovate, se deschideau noi cafenele etc. E adusă la standarde europene.
În capătul străzii am mâncat la Restaurant București, lângă Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi”. Mă așteptam ca măcar aici să dăm peste ceva români și să luăm puțin pulsul minorităților. Garsonul nu știa însă românește și cu engleza stătea destul de prost. Noroc că soțioara știe ucrainește și ne-am înțeles. Mâncarea a fost ok, dar nu cine știe ce.
Mă așteptam să aud vorbinduse, poate, vreun strop de românește prin oraș, dar degeaba am ciulit urechea. Am rămas cu impresia că populația de astăzi e ucraineană, înainte de toate. Chiar și cu engleza pare că te descurci destul de greu.
Am făcut strada dintr-un capăt în altul, am mâncat la București și cam atât. Am decis să pornim spre Camenița.
Am mai trecut cu mașina pe lângă gară. Sunt frumoase și străzile cu piatră cubică, ce îți dau un feelong de oraș din secolul trecut. Mai aveam salvată locația Universității ce se află acum în clădirile vechii Mitropolii, dar nu am mai ajuns până acolo.
Orașul în general, mi-a lăsat o impresie plăcută. Aduce cu Iașul și are și elemente ce le găsești și prin Suceava și Rădăuți. Nu am citit prea multe despre istoria lui atunci și nu am să ma apuc să o fac acum. Sunt sigur că am să mai trec pe acolo într-o zi, când poate am să-l vizitez mai pe îndelete.
Cu Prutul aproape, clădiri istorice renovate și oameni faini, are toate elementele necesare pentru a-l face un oraș ce poate concura cu altele din aceeași ligă.
Orașul Camenița (Kameaneț-Podilskîi)
Am ajuns spre seară în oraș și era deja întuneric și nu am mai făcut nimic în acea zi. Am avut cazare la Gala Hotel (GPS: 48.665103, 26.578909), un hotelaș de trei stele în partea nouă a orașului la vreo 15 minute de mers pe jos de orașul vechi. Pusesem ochii pe „secured parking”.
Hotelul are curtea largă și nu au fost probleme cu parcarea. Prețul a fost de vreo 30 de euro pe noapte pentru o triplă, cu mic dejun inclus. Cei de la recepție știau ceva engleză, dar la restaurant nimic. Hotelul e curat, saltele cam tari dar în rest ok. Are și un restaurant destul de bun. Grădinile aranjate frumos, plus niște graffituri interesante.
Următoarea zi o aveam plină pentru plimbări.
Nu vreau să intru în prea multe detalii istorice. Mediciniștii Călători au scris un articol foarte bun aici: https://medicinistii-calatori.ro/cetatea-camenita-ucraina/.
Orașul vechi a fost construit pe un fel de insuliță creată de o buclă naturală a râului Smotrîci. Râul a săpat un fel de canion în jurul unei părți mai stâncoase, iar în mod natural, o astfel de poziție e mai ușor de apărat. Prin articolele în românește se zice că primii întemeietori ai orașului ar fi fost dacii. Mai apoi toți greii vremurilor s-au perindat pe aici.
Orașul a fost sub turci pentru o scurtă perioadă, dar sunt multe influențe poloneze, evreiește, armene etc. pe lângă cele ucrainiene și rusești.
Citeam în Lonely Planet, că imaginea turistică a Ucrainei ar putea foarte bine fi cea a Castelului de la Camenița. Adevărul e că e foarte fotogenic.
Castelul e construit în afara orașului vechi și a buclei despre care vorbeam, el protejând vechiul pod ce duce spre oraș.
Primul obiectiv al zilei a fost Cetatea Camenița
Gps: 48.673599, 26.563347˝
(Wikipedia: https://ro.wikipedia.org/wiki/Cetatea_Cameni%C8%9Ba )
Cetatea s-a păstrat destul de bine. Sunt mai multe turnuri rotunde legate de ziduri de apărare. Înăuntru era și un magazin destul de bun cu suveniruri.
Pentru vizitatori erau și un loc unde se putea trage cu arcul. Cu ocazia asta am aflat și eu că sunt diferite prize la cum ții săgeata. Destul de kitchoase atracțiile din interior, dar pentru copii cred că e fain. Aș zice că cetatea e mai spectaculoasă din exterior decât din interior.
În unul din turnuri a fost săpată o fântână de vreo 40 de metri și diferite personalități au fost întemnițate aici.
E vorba că există și un muzeu bun aici, dar eu nu-mi amintesc așa ceva. Să-l fi ratat oare?
Prin orașul Camenița
După ce am terminat cu orașul am trecut podul și am purces la plimbare prin oraș. Cum treci podul e și locul cu panorama superbă asupra castelului. e fain și că străzile orașului vechi sunt pavate cu piatră cubică.
Chiar lângă pod era și un restaurant recomandat, Pid Bramoiu, dar noi l-am găsit închis. Mi s-a părut destul de kitch, cu o sabie excalibur într-o piatră, chestii cavalerești și minuni din astea.
Catedrala Sfinților Petru și Pavel
Venind de la cetate, trecând podul și mergând puțin în partea stânga se găsește și această catedrala care a fost transformată în moschee în vremea ocupației turcești. Turcii chiar i-au construit un minaret. Când au retrocedat orașul, una din condițiile turcilor a fost să nu fie demolat minaretul. Astfel polonezii au pus o statuie a Fecioarei Maria în vârf.
Orașul vechi era împărțit în patru cartiere: polonez, armean, evreiesc și ucrainean.
În Piața Poloneză este și clădirea vechii primării: Ratusha. Acum în interior sunt amenajate niște muzee. În timpul verii îi piață sunt fel de fel de tarabe cu suveniruri. Destul de slăbuțe în general.
A fost destul de ciudat deoarece eram printre puținii turiști din oraș. Aș zice că aveam orașul doar pentru noi.
Am mai mers și până la Poarta „Ștefan Báthory”, care e parte a complexului de fortificații. Sunt mai multe locuri de-a lungul canionului unde s-au păstrat bucăți din vechile ziduri. Diferite turnuri construite de diferitele bresle și meșteșugari din oraș.
Orașul e mic și se poate face foarte ușor la pas.
Pe la amiază am găsit și un restăurănțel micuț, dar foarte cochet. Am comandat borș (era de sfeclă parcă) iar la desert am avut tocini. La main course, ceva grill.
E bine de știut că se organizează două festivaluri în oraș unul pe la mijlocul lui Mai, când au loc fel de fel de parade și aduc și baloane (gen Cappadocia îmi imaginez). Iar altul pe la începutul lui Octombrie când sunt fel de fel de lupte medievale, întreceri cu cai etc. Cred că ar fi interesant de vizitat într-o astfel de perioadă, dacă se pot afla mai multe despre data exactă când au loc.
După ce ne-am mai plimbat prin orașul vechi, am trecut în partea mai nouă a orașului, pe Podul Nou. S-au încercat ceva modernizării în perioada sovietică și orașul are o puternică notă socialistă, dar se mai găsesc și clădiri din perioada post-comunistă.
Am trecut printr-un parc cu un tanc sovietic pe un soclu, ne-am fotografiat cu o mașină Lada… nah..chestii din astea, nostalgice.
Un oraș cu un potențial enorm și care este (sau va fi) unul dintre principalele atracții ale Ucrainei. E bine că e relativ aproape de noi. 🙂
Cetatea Hotin
(GPS: 48.521103, 26.497807)
A doua zi în drum spre vamă am trecut și pe la Cetatea Hotin, dar nu am vizitat interiorul. Am fotografiat doar zidurile cetății. Cetatea nu poate fi văzută din drum, fiind lângă Prut și înconjurată de niște movile de apărare. A trebuit să dăm câțiva griva la paznicul parcării. I-am explicat că nu avem timp să vizităm.
Vroiam să ajungem de dimineață în vamă în caz că avea să fie aglomerat după amiază.
Au fost foarte puține mașini și am trecut foarte repede.
În concluzie
Toată excursia asta în Ucraina a fost foarte interesantă și mă gândesc că ar trebui să trag câte o fugă acolo mai des. M-a făcut să văd lucrurile într-o perspectivă nouă. Uneori e bine să mai privim și spre nord. 🙂
