Dus De Acasă.ro

Excursie la Nikko (lângă Tokyo) – Mormântul Shogunului (ep 4)

Nikko - la mormântul Shogunului

Nikko


Cum se ajunge in Nikko cu JR? Ce se poate vizita? Mormantul lui Torananga (Tokugawa Iehasu). Podul Sfant Shinkyo. Poarta Yomeimon. Sanctuarul Futarasan.

Urmare de aici.

Luni – 11 Februarie 2013
Preambul – Excursie la Nikko la Mormantul lui Torananga.

“Cat e ceasul? Iar nu dormi? ” – imi sopti mieros sotioara, ademenindu-ma spre culcus.

“E vreo 3:30! Baga nasu-n orez si mucles, ca avem zi grea si apoi zici ca esti obosita! ”

Dupa mai multe zile si nopti in Tokyo (despre care am sa va povestesc mai incolo) inca nu ma obisnuisem cu fusul orar, iar noaptea numaram oi si capre in incercari disperate de a adormi. Incercasem toate metodele. Le pusesem sa sara gardul, una neagra, una alba… ba chiar m-am gandit sa trec la urmatorul nivel, la 9 albe una neagra. N-a functionat! Le-am bagat la strunga, le-am numarat, le-am muls, le-am scos, le-am numarat, le-am tuns, iar le-am numarat, le-am dat la pasune, am bagat si lupul printre ele… la un moment dat chiar imi dadea tarcoale si Gigi sa ma ajute (ce naiba cauta si el pe acolo?) si tot nu reusisem sa adorm. Fuck!

Decat sa o aburesc la rece sub chilota mai bine mai citesc cate ceva. Telefonul il lasasem la ora de acasa, ca sa avem control cand tinem legatura cu cei de pe taramul celalalt. Mi-am mai pierdut timpul pe AFA (avand aceleasi rezultate jalnice ca la episodul “Oile mele, ce fac cu ele? ”) iar apoi m-am apucat sa mai studiez cate una alta despre orasul care aveam sa-l vedem in prima zi din “Itinerariul de 7 zile”.

De Luni incepea sa intre in functiune Japan Rail Pass-ul deoarece ma gandisem ca e bine sa parasesc Toyko intr-o luni. Duminica mai avusesem de prins niste evenimente prin Harajuku, iar luni oricum majoritatea obiectivelor din Tokyo erau inchise.

Acordasem o jumatate de zi (sau cat om putea duce) pentru Nikko, care se afla in nordul Tokyo la vreo 150 de km. Alesesem sa-l fac in prima zi, deoarece la intoarcere, dupa ce batusem toata Japonia, eram sigur ca nu mai aveam chef sa ma duc pana acolo si sa ma intorc la Tokyo. Dupa ce vedeam Nikko, reveneam in Tokyo si o luam inspre sud, inspre Kyoto, unde aveam rezervare pentru 2 nopti la un hotel.

Cum se ajunge in Nikko din Tokyo?

Sunt mai multe posibilitati dintre care doua mai mari. O calatorie cu Tobu Railways sau cu JR East. Mai exista o posibilitatea mai noua din Shinjuku, un fel de parteneriat dintre Tobu si JR – vedeti mai multe la www.japan-guide.com.

Cea mai folosita de turistii care nu au Japan Rail Pass (de acum incolo am sa-i zic JRP) este o calatorie cu trenurile companiei Tobu Railways. Gara Tobu din Tokyo e in Asakusa, gara Tobu Asakusa (deci trebuie sa ajungeti intai acolo). De acolo aveti posibilitatea sa cumparati mai multe passuri; sau daca nu doriti passuri se poate lua si bilet simplu. Cu un tren rapid Tobu calatoria dureaza 160 de min, si costa 1320 Y; cu “smecherul” lor “LEX” dureaza 110 min si costa 2620 Y –toate locurile fiind rezervate. Nu mai intru in detalii, deoarece eu nu i-am folosit. Puteti afla mai multe despre passuri, costuri bilete etc. de pe pagina lor sau de la Wikitravel unde aspectul transportului cu Tobu este destul de bine acoperit.

A doua posibilitate este cu un tren JR. La trenurile JR, dureaza putin mai mult si trebuie schimbat trenul la Utsonomiya. Se ia un shinkansen inspre nord, se coboara la Utsonomiya, de unde se ia un tren local pe Nikko Line inspre Nikko.

Linia shinkansen care pleaca inspre nordul Japoniei, se cheama “Tohoku”. Si aici, denumirile trenurilor shinkansen sunt diferite de cele care pleaca inspre sud pe linia “Tokaido”. Puteti lua un, “Yamabiko, Max Yamabiko, Tsubasa sau un Nasuno” toate opresc in Utsonomiya. Cel mai bine e sa vedeti pagina www.hyperdia.com si sa va faceti itinerariul acolo.

Ajunsi la Utsonomiya, nu trebuie sa parasiti gara. Se va merge pe platforma 5, pentru trenurile inspre Nikko. Aceasta platforma este foarte bine semnalizata. Sa aveti grija ce scrie pe panourile electronice, deoarece nu toate trenurile care pleaca de la acea platforma merg inspre Nikko. Nikko va fi statia terminus. O calatorie cu shinkansen pana la Utsonomiya dureaza 50 de min, din Tokyo Station, iar apoi de la Utsonomiya pana la Nikko, mai dureaza 43 de min. Conectia intre cele doua trenuri, nu este intotdeauna foarte buna.

Asa.

Cu o zi inainte ne rezervasem bilete la primul tren shinkansen de Luni, pentru a porni cat mai de dimineata. Aveam tren din Tokyo Station la 6:20. Era primul shinknasen din ziua respectiva. Shinkansenurile in general pornesc pe la 6:20 si tin pana pe la ora 20:00. Cu JRP, se pot rezerva locuri gratis. Cand aveti timp e bine de rezervat locuri. Dar daca sunteti in criza de timp, pur si simplu intrati pe peron si luati urmatorul shinkasen in directia in care va intereseaza, urcandu-va intr-un vagon “Non-reserved”. Pentru a avea loc, si a sta intr-un vagor “Reserved”, japonezul de rand mai trebuie sa plateasca in plus. Vagoanele “Reserved” sunt mult mai libere decat cele “Non-Reserved”, dar nu este nici o diferenta din punct de vedere a comfortului.

-“Cat e ora? Mai butonezi mult? Nu pot dormi din cauza ta! ”

-Ia si dormi, ca mai avem timp! Mai citesc una alta! ”

Cat mai doarme sotioara, am timp pentru o extrem de scurta lectie de istorie:

Cine a fost Tokugawa Iehasu?

Asta e nenea Toranaga al nostru, din romanul Shogun al lui James Clavel. Cate ceva despre viata lui gasiti si la Wikipedia, aici.

Ce am inteles eu? Pe scurt si dupa ureche:

In Japonia existau mai multe forte regionale, intr-un conflict permanent. Unul dintre acesti “daimyo”, sau conducatori feudali, datorita abilitatilor potilice/diplomatice/militare si razboaielor /aliantelor / altor smenuieli, ajunge sa ramana “Capo di tutti capi” al intregei Japonie, toti ceilalti “daimyo” jurandu-i vasalitate. Se declara primul “shogun” (avand in realitate toata puterea) si muta capitala de la Kyoto la Edo (cel care va deveni Tokyo). Kyoto e orasului imparatului, dar are mai mult un statut ceremonial /religios etc. Adevaratul centru al puterii devinind Tokyo.

Celalalt pol al puterii in Japonia era Osaka, de care Tokugawa a avut grija, cucerind si distrugand castelul, fortificatiile etc. Rivalitatea dintre Osaka si Tokyo, dainuie si-n ziua de azi. Marea victorie a lui Iehasu, a avut loc in urma bataliei de la Sekigahara din 21 Octombrie 1600. Cand ne gandim ca Mihai Viteazul reusea ceva similar cam in aceeasi perioada.

Iehasu stie insa ca nu e destul sa castigi batalia, trebuie sa stii sa mentii puterea! Toti vasalii, abia asteptau momentul sa se desprinda de centru.

Pentru a-si consolida puterea, toti daimyo trebuiau sa ramana mai slabi. Iehasu a inceput constructia castelului din Edo, o constructie masiva, la care toti vasalii trebuiau sa contribuie. De asemenea a instaurat o lege prin care “daimyo” trebuiau sa locuiasca mai multe luni pe an in capitala, departe de zonele lor de influenta. Cand se intoarceau pe la “mosiile” lor, familiile lor, erau nevoite sa ramana in Tokyo – ramanand indirect ostatici, Iehasu, tinandu-si astfel supusii tot timpul in sah.

Clanul Tokugawa a avut grija si de formarea claselor sociale – patru la numar. Dupa Imparat, Shogun si Daimyo, urmau samuraii (cam 5% din populatie). Acestia nu aveau voie sa detina pamant, dar erau platiti de daimyo pe care il slujeau – insemnele puterii lor, doua sabii pe care aveau dreptul sa le poarte la cingatoare. Samuraii erau clasa aristrocratica a Japoniei, multi ajungand sa fie birocratii de mai tarziu. Intr-o tara in care a domnit pacea peste 250 de ani, rolul de razboinic al samuraiului avea sa devina mult romanticizat. Samuraii locuiau in orase, pe langa castelul daimyo-lui pe care-l slujeau.

Dupa samurai, urmau agricultorii / taranii (80% din populatie) care locuiau in zonele rurale, avand in special grija de culturile de orez.

Urmatoarea clasa erau artizanii, iar cea mai de jos clasa erau negustorii. Artizanii, negustorii si samuraii, traiau in orase, fiecare in cartierele lor. Aceasta divizare sociala este puternic resimtita si in prezent. Cam asta ar fi perioada Edo, foarte pe scurt.

Iehasu stia ca se poate creea un vacum de putere la moartea sa si a lasat dorinta de moarte sa i se construiasca un mausoleu in Nikko, unde sa fie zeificat si de unde avea sa vegheze la linistea si pacea Japoniei. Cine avea sa plateasca pentru toate aceste constructii magnifice? Ati ghicit! Nenicii din teritoriu, adicatelea trupa “daimyo”. Dintre ei unu mai saracut, s-a apucat si a plantat nu stiu cate sute de copaci. Cu ceva, ceva, tot trebuia sa te prezinti la apel.

Un lucru remarcat mai prin toate ghidurile turistice e simplitatea mormantului lui Iehasu, comparativ cu templele care s-au construit la poalele dealului.

“-Hai ca ma imbrac si eu”, zise frumoasa adormita. ”Sa avem timp sa ajungem la gara. Cat ai zis ca e ceasul?

-Cat ti-e nasul!

-Hai mey, iti arde de glume acuma? ”

-E vreo 5:30. Stai linistita, avem timp! ”

Dar Dumnezeu nu a creat femeia degeaba! Dupa spalarea pe fata si celelalte “buna dimineata soare”, a urmat o cercetare mai amanuntita a aparatelor de zbor, copilotul dandu-si seama ca unealta japoneza de pe marginea patului (pe care v-am aratat-o in una din pozele despre hotel – vezi impresii) era cu multe minute in urma. Timpul real fiind undeva la 6 fara 15; fara 10. Pe scurt si pe romaneste: we were fucked. Degeaba ma trezisem cu noaptea-n cap ca aveam sa pierdem glontul si prima zi de itinerariu intens planuit avea sa fie un adevarat fiasco.

A urmat ce-a urmat… ca-n nici cat ai zice “Tsukiji”, am fost impachetati, aranjati si ajunsi la receptie… de-am facut check-outul. Chiar ne-am luat la intrecere cu niste chinezoaice, ca nu stiu unde le apucase si pe ele sa mearga cu noaptea-n cap.

Pe la 06:03 eram in statie la Bakurocho. Aici, alta surpriza placuta. fiind dimineata, trenul circula mai rar, o dat’ la vreo 10-15 minute. Urmatorul tren era la 6:10. Nu mai prindem sigur shinkansenul, dar incercarea moarte n-are.

A venit la 6:10 si in 6 minute a ajuns in gara din Tokyo. 6:16. Mai avem 4 minute. Nu mai parcam. Urcam in fuga pe “escalatoare”… Iesim din strunga, aratam JRP-urile, cautam insemnele inspre “Tohuku Shinkansen”. Intram din nou in strunga… aratam JRP-urile. Mai aveam un minut.

Ne uitam pe ecrane, “Yamabito” e la Platforma 19 (parca acolo era)… Urcam in fuga scarile. 6:19… Ia Yamabito de unde nu-i.

“-Asta nu a venit! zic eu.

-Nu are cum sa nu vina! ” zice ea.

O luasem la deal… dar platforma e mai lunga decat trenul. In cateva secunde il vedem si pe “Yamabito”, parcat. Ne uitam la pilot, se uita la noi… ne uitam la ala de pe peron… Alergam… gafaind… cu rucsacele in spinare. Ma uit din nou la pilot, incercand sa aplic de la distanta privirea motanului incaltat (asta ultimul cu Banderas). Ma gandesc: “Ce se gandeste? ”

“-Fuckin’ gaijini ametiti… iar ne intarzie glontul din cauza lor! ”, parca-l aud.

6:20.

Urcam in primul vagon de langa locomotiva, nu mai avem timp sa cautam vagonul ce-l avem scris pe bilet. Trenul pleaca!

Hai ca acum vagonul nu conteaza, dar oare ne-am suit in trenul care trebuia?

To make a long story short. Ne-am suit bine! Am inceput bine, in stilul prea bine stiut.

“-Sunt eu norocoasa, de aia! ” imi zice sotioara.

“-Da esti buna pe post de amuleta, ar trebui sa te platesc! ”.

Vine nasul, se inclina, ne inclinam si noi putin. Ii dam biletul, ii place. E bine. Iese din vagon, se inclina. Sa traiesti! Intra-n celalalt vagon. Se inclina. Sa traim.

-Vine si tanti stewardesa… cu carutul cu prajiturele. Cica-s scumpe! Las ca halim mai incolo.

Ne oprim in Ueno. By the way, puteti lua shinkasenul si de acolo”. E bine. E bine. Ne mai linistim. Japan by train here we come!

Iesim din Tokyo, admiram un rasarit de soare pe partea dreapta. Din blocuri, dam peste intinderi de acoperisuri. Acoperisuri, stalpi si multa cablaraie. Amestecatura si harmalaie. Acoperisuri si gradini mici, cu braduti ciuntiti in fel de fel de forme. Daca esti smecher iti faci acoperis smecher. Mare, colorat, cu tigla cu blazonul familiei la capete.

Se mai raresc casele. Incep plantatiile de orez. Cam greu sa pozezi tare multe din fuga shinkansenului. Chiar merge repede belitul.

Timpul trece repede si ajungem la Utsunomiya. Coboram.

Cica bentourile au fost inventate in aceasta gara si exista un carut cu “ekibenuri”, chiar cum iesi din statie, pe dreapta. N-am iesit. Nu l-am vazut. Am vazut statuia unul leu in gara. Nu stiu ce-i cu el. Cea mai tare experienta din Utsonomiya, a fost imediat ce am coborat din Shinkansen. A trecut un tren glont prin gara, in plina viteza. Nici nu am avut timp sa-l fotografiez. Tare.

Am gasit platforma cu Nr. 5 si am vazut cand era urmatorul tren spre Nikko. Mai aveam timp si de un breakfast. Am mancat niste sandwichuri/tosturi, la un Vie de France.

Tren local, JR, pe linia Nikko. Mare diferenta fata de shinkansen. Macar merg mult mai incet si ai timp sa fotografiezi, sa mai vezi una alta. Cele trei maimute istete de la Nikko, folosite ca logo in tren. Bancile din tren sunt cu caldurica… era bine pt. frigul ala.

Fetele de la tara, mai dezbracate parca decat cele din Tokyo. Deoarece majoritatea sunt micute, poarta tocuri mari si fuste sau pantaloni scurti. Imi explica sotioara secretul. Daca porti fusta scurta, te face sa pari mai inalta – par picioarele lungi. Interesant. Nu stiam.

Urca si cateva femei de la tara. Se vede ca sunt muncitoare. Babutele au o pofta la barfa… de-ti vine sa te apuci sa inveti japoneza doar de dragul sa intelegi ce zic ele acolo.

Se suie si o tanara de liceu, la fustita si cu picioarele goale. Parcheaza in fata mea. Cred ca sunt sub 0 grade afara. Frig varule, frig. I’s vinete picioarele de frig. Asta e. Arta cere sacrificii. O pozez pe ascuns… primesc un ghiont la ficat. Sotioara e mereu vigilenta.

Orezarii inghetate. Fel de fel de canale si niste margini pe razoare ca sa tina apa. Ii explic consoartei ca orezul are nevoie de multa apa si vara fac acolo mocirla sa aiba productie. De parca m-a nascut mama in lanul de orez si am invatat agricultura in gradinita.

Pe razoare, in mijlocul campului, un mosulica infipt cu un tripod si un ditamai aparatul. Campuri de orez, un tren local, muntii Japoniei pe fundal… trebuie sa te straduiesti pentru un cadru perfect. Nu a fost singurul individ, pe care l-am vazut cu aparatul foto in mijlocul campului. Cred ca e un hobby la ei sa vaneze trenuri pe imas.

Garile – mici. Ma simt de parca merg de la Radauti la Vicov cu personalul. Cica acum nu mai circula. Nici macar de la Suceava la Radauti nu mai circula. In Japonia, CFR-ul o mai duce. ajungem in Nikko. Gata povestea. Sa redevenim seriosi.

Centrul Nikko si Garile

Orasul Nikko este destul de mic. E important de stiut ca are doua gari. Tobu Nikko Station – unde vin trenurile Tobu din Asakusa si gara JR Nikko, unde vin trenurile JR, de la Utsunomiya. Garile sunt destul de aproape, una de cealalta.

Pana in zona templelor, se poate merge si pe jos (se face vreo jumatate de ora) sau se ia autobuzul. Autobuzele apartin de Tobu si pot fi incluse in passuri, daca ati venit cu Tobu. Daca mergeti pe jos, cum iesiti din gara, va trebui sa faceti dreapta si sa o tineti tot inainte prin centrul orasului pana ajungeti la podul Shinkyo. De acolo, dupa ce treceti apa incepeti sa urcati dealul si intrati in zona de temple.

In gara JR, se gasesc lockere. Mai mult ca sigur si cea Tobu. Ne-au inceput bagajutele intr-un locker de 400 de yeni. Un alt lucru pe care poate ca-l doriti prin gari / si la obiective– sunt stampilele. Veti gasi masute, unde va puteti stampila singur carnetelul, cu logoul / stampila locului respectiv. E bine de avut un carnetel gol la voi… in caz ca vreti sa faceti colectie de stampile.

Cu autobuzele, inspre zona de temple. Sunt statii de autobuz chiar in fata garii si pe panouri scrie cand vine urmatorul autobuz. E simplu deoarece orasul e mic si totul e foarte bine semnalizat. Am platit in autobuz cu SUICA. Am lipit SUICA cand am urcat si cand am coborat.

Daca nu aveti SUICA se plateste la sofer, inainte de coborare. Luati bilet cand urcati, si la iesire, puneti biletele cu nr. statiei si banii in masinaria de langa sofer. Am explicat mai multe la articolul cu Tokyo vezi impresii.

Am asteptat autobuzul si am coborat la statia Shinkyo. E chiar la iesirea din oras, langa renumitul pod rosu, care trece peste rau. La intoarcere, am luat autobuzul din statia Nishi-sando.

Obiectivele. Sa le luam in ordinea in care le-am vizitat noi. Am luat autobuzul si am coborat la statia Shinkyo. Ajungeti acolo in vreo 7 minute cu autobuzul.

Podul Shinkyo

E din lemn si a fost construit in anul 1636 peste raul Daiyagawa. Pentru mai bine de trei secole doar shogunul si insotitorii lui aveau dreptul sa treaca pe acest pod. In imediata apropiere a acestui pod sfant, este un pod modern, pe care trece drumul si autobuzele. Daca vreti sa treceti pe podul sfant trebuie dat vreo 500 de yeni; dar nu merita. Il vedeti foarte bine si de pe podul modern, gratis.

Cum treceti podul, trebuie sa treceti drumul si incep scarile intr-o padure de cedri. Incepe zona templelor din Nikko.

Dupa ceva trepte urcate, dati peste statuia calugarului Shodo Shonin (735 – 817). Legenda spune ca acest calugar mergand pe un drum de munte a dat peste un rau involburat (ala despre care vorbeam mai inainte). S-a rugat pentru un pod si a aparut un gigant imbracat in albastru si cu un lant de cranii in jurul gatului, care a aruncat doi serpi (unul albastrul si unul verde) peste rau. Sfantul a trecut peste acesti serpi peste rau. Acolo avea sa intemeieze el primul lui templu introducand budismul in zona, astazi:

Templul Rinnoji

Inainte de a ajunge la templu, pe dreapta cum veniti de la statuie este si casa de bilete. Aici se pot cumpara bilete combinate la vreo 1300 de yeni. Biletul combinat include intrarea la: Rinnoji si gradina sa, Sanctuarul Toshugu, Sanctuarul Futurasan si mausolelul Taiyuin. Pentru pagoda, pisica dormind si drumul spre mormantul lui Iehasu, trebuie platit separat, daca vreti sa le vizitati, cand ajungeti langa ele.

Cladirea principala a Rinnoji, se numeste Sanbutsudo si se afla in renovare pana prin 2021, e acoperita de un fel de hala din plastic, pe care este desenata fatada templului. Interiorul se poate vizita insa.

Acum citesc si despre o gradina, care se afla vizavi de cladirea templului. Eu nu am vizitat-o, mi-a scapat. Dar se spune ca se merita. Deci dupa ce cumparati biletele, cel mai bine ar fi sa vizitati intai gradina, apoi sa mergeti in cladirea care seamana cu un hambar imens.

Inauntru erau mai multe statui din lemn, de ale lui Buda, dar nu imi amintesc totul foarte bine. Fotografiatul este interzis in interior. Aici se imbina cumva traditiile shintoiste, care vad ca si spirite, dumnezei “kami”, trei munti din Nikko – Muntele Nantai, Nyoho si Taro, si inauntru au statui budiste, care spun ei ca sunt manifestari ale celor trei dumnezei shintoisti. Budismul si shintoismul sunt destul de intrepatrunse in Japonia si de cele mai multe ori templele se afla unele langa altele. Va trebui sa fac un review despre religie, ca ma lungesc prea mult aici.

Am trecut prin cladirea principala, iar apoi am mers in spate, unde se afla o cladire a comorilor unde sunt expuse prin rotatie mai multe statui budiste. Aici am facut o poza, desi era interzis. Citisem aiurea un indicator scris de mana… care spunea “Photo graphs not allowed”… sau asa ceva. Eu citisem “Photogroups are not allowed”. Cand am facut poze, a venit imediat un calugar si mi-a spus ca nu am voie. Inauntru erau mai multe statui, de genul celor care le gasiti prin muzee (Tokyo National Museum).

De la Rinnoji am continuat in adancul padurii inspre:

Sanctuarul Toshugu

Aici se trece prin una dintre cele mai vechi porti tori din Japonia, din piatra. Cand se trece printr-o poarta tori, se intra pe un teren sacru. Multi japonezi, se inchina inainte de a trece de o poarta tori si atunci cand ies. Se intorc cu fata si se mai inclina o data. De asemenea daca trec prin fata unei porti tori, se inclina si trec mai departe. E ca intrarea in biserica Peste tot in aceasta zona sunt cedri foarte batrani, plantati de-a lungul a 20 de ani de un daimyo numit Matsudaira Masatsuna.

Dupa ce treceti de poarta de piatra tori, in stanga se gaseste o pagoda. De obicei pagodele se gasesc in templele budiste, dar la Nikko, shinto si budismul e mixat. Trebuie platit extra, pentru a vedea interiorul pagodei. Nu este inclusa in combination ticket.

Pe afise era si o poza a noului Sky Tree Tower, cel mai inalt turn de televiziune, care s-a folosit de tehnici de constructie a pagodelor. Pe centru, turnul are un stalp imens de beton, care nu e direct legat de stalpii de otel ce-l inconjoara. In cazul cutremelor cele doua se balanseaza separat, taindu-si reciproc din elan, asigurand intregului o foarte mare stabilitate. E acelasi sistem si la pagode, care au un trunchi de copac pe centru si acoperisurile ce-l inconjoara. Nici o pagoda nu a fost vreodata rapusa de vreun cutremur.

Din aceasta curte interioara se mai urca pe un set de scari, la urmatorul nivel. Se trece printr-o alta poarta tipica templelor budiste, cu doua statui a unor zeitati care apara intrarea de duhurile rele. La urmatorul nivel, in stanga se gaseste Grajdiul Calului Sfant, pe care sunt sculptate si cele trei maimute. Maimutele erau vazute ca gardieni ai calului sfant. Peste drum de grajd, se afla Kami-Jinko, faimos pentru sculpturile unor elefanti. Se vede lucru ca sculptorul Kano Tanyu, a facut elefantii din citite, el nevazand vreodata vreunul. Totusi nu e foarte departe de adevar.

La urmatorul nivel, inainte de a trece de “Poarta Yomeimon”, daca faceti stanga, ajungeti si la Yakushido, o cladire in care este pictat un dragon pe tavan. Originalul a ars cu ceva timp in urma. Aici trebuie sa va descalcatati si un calugar explica una alta pe japoneza, apoi bate doua bete. Intai le bate mai intr-o parte, iar apoi se duce chiar sub dragon, iar cand le bate se aude un fel de ecou… ceea ce ar simboliza plansul dragonului. Era tare frig… si nu prea poti sta descult tare mult. Ii inghetasera mustetile dragonului.

Poarta Yomeimon

este cea mai faimoasa de la Nikko, cu fel de fel de pasari, chinezarii si alte smecherii sculptate pe ea. Foarte colorate si cu mult aur aruncat pe ici pe colo. Imi imaginez cum arata aceasta poarta cand a fost prima data facuta. Cred ca e in esenta noastra umana tragerea asta spre cinematografie si realism 3D.

Un site foarte interesant unde se explica mai in detaliu lucrurile care se gasesc la Nikko e acesta: Nikko Tourist Association.

Unul dintre lucrurile interesante pe care tocmai le-am citit pe acest site, este ca exista o cladire, care nu este deschisa publicului si care este toaleta zeului. Nu este folosita de nimeni, dar acolo se gasesc 9 toalete.

Dupa ce am trecut de Yomeimon, undeva in dreapta, se afla intrarea la Pisica Adormita si la treptele care duc la mormantul lui Iehasu. Aici trebuia platit extra si nu am mai intrat. O alta poarta din fata templului era in reparatii. Am prins si o scurta slujba de binecuvantare (cred) din care am filmat o bucatica – vedeti video la youtube. Sotioara a ramas sa vada ceremonia iar eu m-am descaltat si am vizitat sanctuarul /templul adiacent, unde exista o camera pentru shogun, daimyo si pentru imparat. Foarte incarcat si mult aur peste tot. Tot inauntru era si o sectiune de magazinase unde preotii si preotesele mai vindeau cate una alta.

Dupa ce am terminat cu Toshugu, am avut o tentativa sa caut drumul catre mormantul lui Iehasu. Imi scapase faptul, ca trebuie sa platesti extra ca sa ajungi la el… si ca se ajunge prin acelasi loc prin care se merge la Pisica Adormita. In fine… ne-am plimbat aiurea si am mai vazut niste temple prin spate.

Ne-am intors langa pagoda si am facut stanga inspre Sanctuarul Futarasan.

Se merge pe o alee cu mai multe lampadare de piatra. Aici sanctuarul e inchinat muntilor din Nikko, care sunt “kami”, dumnezei, spirite… si se gaseste un izvor sfant, unde nu aveam voie sa aruncam cu monede, pietre sfinte, copaci sfinti etc. Shinto e foarte mult legat de natura. E interesant de vazut. Mai arat prin poze.

Din biletul combinat ne mai ramasese un singur obiectiv. Dar nu stiam sigur care este. Biletul combinat e o bucata mai lunga de hartie si la fiecare loc vizitat, mai rup ei cate o bucatica.

Dupa Futurasan, am coborat la statia de autobuze Nishi-sando, de unde am luat un autobuz inapoi pana la gara.

Prin zona ar mai fi de vizitat niste vile imperiale, niste cascade, un lac, niste onsen; se pot face drumetii pe munte etc. Dar ceea ce vazusem era destul pentru ce ne-am propus. Nu trebuia sa uitam ca aveam de ajuns la Kyoto.

Ne-am intors la JR Nikko, luat localul pana la Utsunomiya, de unde luat shinkansenul pana la Tokyo Station, unde am coborat in gara si ne-am cumparat niste bento. Despre drumul spre Kyoto, vorbesc intr-un review viitor.

Sa stati pe partea dreapta, mergand spre Kyoto, ca sa-l zariti pe nenea Fuji-san.

“Peace at home, peace in the world. ”

Notă. Acest articol a fost publicat si pe amfostacolo.ro

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.